Daniel Funeriu: Ce e de făcut? Toți în stradă, să preluăm ștafeta de la profesori care astfel s-ar putea întoarce la clasă, fără însă a ierta mizerabilul binom președinte-guvern. Apoi identificat viitorul președinte al României care să fie un adevărat reformist al educației

„Atât timp cât societatea, în ansamblul ei, nu se „aprinde” pe tema educației, pot să aloce 70% din PIB pe educație, puteți să-l puneți pe Einstein al educației ministru, dar rezultatele vor fi tot nesatisfăcătoare”, scrie, pe Facebook, Daniel Funeriu, fost ministru al Educației. Miercuri, 7 iunie, este a zecea zi de grevă generală în școli, protestul de muncă fiind declanșat pe 22 mai, zilele de 1-2 iunie și 5 iunie fiind zile libere legale în sectorul public.

Redăm mesajul lui Daniel Funeriu:

„Aș vrea să se înțeleagă un lucru: atât timp cât societatea, în ansamblul ei, nu se „aprinde” pe tema educației, pot să aloce 70% din PIB pe educație, puteți să-l puneți pe Einstein al educației ministru, dar rezultatele vor fi tot nesatisfăcătoare. De mulți ani tot spun că atât timp cât educația nu e o „dinamică societală”, orice facem e cam degeaba.

1) Să o luăm pe rând: ce, exact, e aia ca „educația să fie o dinamică societală”?

Spus simplu, educația e o „dinamică societală”, atunci când învățarea este un reflex societal. Un exemplu -luat la întâmplare, pe care nu îl judec- de reflex societal: să-ți faci un tatuaj. Mințile a milioane de tineri occidentali astăzi sunt preocupate de această temă: „să-mi fac sau nu un tatuaj?”, „unde să îmi fac un tatuaj?”, „ce să fac ca tatuaj?”. Se vede clar în statistici: primele 10 țări la tatuaje sunt din lumea occidentală. În Japonia și China, unde proporția de tatuați e de 20 de ori mai mică, tatuajul nu e un reflex societal. Poate nu întâmplător tinerii din aceste țări chiar caută activ să învețe.

Cel mai bun exemplu de „educație ca reflex societal” este faptul că bunică-mea, care nu era foarte învățată, îmi spunea tot timpul: „învață, pruncule, că ce-ai în cap nu-ți ia nimeni” . Atunci când milioane de bunici neînvățate vor spune nepoților lor să învețe, că asta îi va ridica în viață, înseamnă că am făcut din educație o dinamică societală, o prioritate. Faptul că tot soiul de documente politice, legi și paralegi, spun că „educația este o prioritate” ne arată tocmai faptul că pentru societate… nu este una: dacă ar fi, nu ar mai trebuie să o scriem în lege, nu?

2) Ce am făcut eu, Daniel Funeriu, pentru asta, că doar am condus, acum mult timp, educația din România?

Recunosc, m-am așezat pe scaunul de ministru (adus de mine de acasă, nu am vrut să mă așez pe scaunul niciunui predecesor) cu această idee: ca după ce trec eu pe acolo educația să fie pe prima pagină. Iar pentru asta a trebuit, mai întâi, să fac națiunea mea să conștientizeze acest lucru. De aceea am dat electroșocuri: am stârpit reflexul fraudării, atât la bac cât și în universitar, începând cruciada anti-plagiat, am clasificat universitățile, arătând mizeria din unele dintre ele. Dar nu m-am mulțumit cu a demola mizeria în care ne scăldam: am construit în loc. Concomitent cu aceste electroșocuri menite să trezească societatea, am dat o lege atât de vizionară, articulată și bine construită (pe baza fantasticei viziuni a lui Mircea Miclea) încât până și Comisia Europeană, de obicei discretă în a comenta legislația din educație, a lăudat-o. Rezultatele s-au văzut: perioada în care am fost la minister a fost unica perioadă în care România a crescut la testele PISA. Am oferit, prin învățământul profesional dual, înființat de mine, cu sprijinul lui Radu Merica, o alternativă celor care nu aveau nicio șansă să treacă un bacalaureat cinstit. Și am mai lăsat în urmă multe alte construcții -clasa pregătitoare de exemplu- care au rezolvat multe probleme. Pentru că -prin Pactul Național pentru Educație- și Traian Băsescu a înțeles că trebuie ca educația să fie o dinamică societală -la fel cum, prin Pactul de la Snagov- integrarea euro-atlantică a fost o dinamică societală, am acceptat să fiu în echipa lui. Nu regret, cum nu regret că am ieșit odată cu el din viața publică: schimbarea este esența democrației, nu agățarea de funcții și tranzacționarea le loialități.

3) De ce sunt atât de înverșunat acum împotriva m1zerab1lului președinte Klaus Werner Iohannis?

Pentru că, atunci când a venit cu „România Educată” ca program far, am crezut că el a înțeles că trebuie să facem din educație o dinamică societală. Am și discutat, îndelung, cu el acest lucru și… m-a aburit. Chiar l-am crezut. Ca să vedeți cât de naiv pot fi uneori, i-am dat și mesaje în care îi spunem exact ce e de făcut. În realitate s-a înconjurat de personaje ridicole prin imbecilitatea lor solemnă -dar excepționale sugative milioane de euro din „proiecte”- care nu au produs nimic bun. Cum era unul mai răsărit, cum era tras pe linie moartă. Privind cum 10 ani de zile stafia de la Cotroceni nu a produs nimic în educație, mă apucă o furie care -ca om calm ce sunt- mă miră și pe mine.

4) Cum a reacționat societatea?

Societatea a reacționat… normal:

a) la electroșocurile făcute de mine s-a zguduit. Unii mă credeau erou, alții cretin, pe scurt s-a produs vîlvă mare, ceea ce e foarte bine.

b) Mulți, dar nu suficienți, au înțeles și faza cu construcția: au înțeles că lucrurile începeau să se așeje pe un soclu corect, și că aveau să producă rezultate sănătoase. Numărul nu a fost suficient -și nici nu mă puteam aștepta să fie pentru doar doi ani- și dinamica a fost sufocată de guvernele de plagiatori care au urmat.

c) Ulterior, în epoca mi3erab1lului Iohannis, societatea, înțelegând că nu are de așteptat nimic, s-a descurcat ca în comunism: fiecare pe cont propriu, cu micile sale aranjamente. În educație asta îneamnă, preponderent, meditații și plecat la studii superioare în străinătate. Sistemic nu s-a construit nimic.

d) Unii, mai slabi cu duhul, și-au distrus copiii urmând sfaturilor unor „guru” educaționali despre care am vorbit într-o postare anterioară. E ca cei care, cu o boală incipientă, merg la vreun vraci care le dă apă fiartă și, când boala s-a agravat, se miră că niciun medic nu-i mai poate face bine. Și dau vina tot pe medici…

5) Ce e de făcut?

Spus simplu, sunt trei lucruri, dacă chiar vrem să facem treabă:

a) de mâine toți în stradă, să preluăm ștafeta de la profesori care astfel s-ar putea întoarce la clasă, (ceea ce toată lumea vrea) fără însă a ierta mi3erab1lul binom președinte-guvern.

b) sperat că se dezvoltă, de la zero, un sistem de educație privată paralel, accesibil tuturor copiilor care, intelectual, vor și pot. O să revin asupra acestui punct.

c) Identificat viitorul președinte al României care să aibă ca profil: să fie un adevărat reformist al educației, cu viziune și bilanț măsurabile, dar și admirat de un număr suficient de oameni. Am în minte un nume și sunt convins că ar și câștiga. Exact din această pricină sunt furios și pe opoziția impotenților: nu se aud în acest moment de cotitură pentru societatea românească, nu au anvergura intelectuală pentru a înțelege că dacă vor un viitor politic trebuie ACUM să iasă cu acel nume care să conducă România în următorii 10 ani.

Cam asta e. L-aș cita pe Avram Iancu, dar, din păcate, ar fi un strigăt în pustiu. Așa că în loc de „No, hai!”, spun „No, hai?” Cine știe, poate totuși sunteți suficienți care să înțelegeți…”

Citește și:

Daniel Funeriu: Soluția, azi, este ca de mâine părinții să iasă masiv în stradă. Elevii suferă nu din cauza profesorilor, ci din cauza lui Iohannis și a guvernelor sale, începând cu guvernul Ponta și terminând cu guvernul Ciucă