Fostul ministru al Educației, Daniel Funeriu, vorbește într-un scurt mesaj pe pagina sa de Facebook despre nevoia de recredibilizare a sindicatelor. Acesta enumeră câteva dintre evenimentele care s-au petrecut, legate de mișcarea sindicală din Educație, în perioada mandatului său și după acea perioadă.
Funeriu prezintă inclusiv problemele penale pe care le-au avut foști lideri sindicali din învățământ și vorbește despre tăierea salariilor profesorilor, cu 25%, în 2010, în mandatul său – tăiere care nu a stârnit proteste sindicale, în mod paradoxal.
În final, fostul demnitar scrie că acțiunea actuală a sindicatelor este legitimă în măsura în care „cer şi lucruri legate de legea educației, nu doar de salarii” și face referire la Evaluarea Națională care, în opinia sa „va fi un cataclism” dacă va fi păstrată doar „din română și mate”: „menținerea EN din română şi mate va fi un cataclism: din clasa a V-a niciun profesor de fizică, chimie, istorie, geografie nu va mai fi luat în serios”.
„Sper ca din dezastrul iohaniso-penelist măcar recredibilizarea sindicatelor să iasă”, mai scrie Funeriu.
Redăm mesajul integral:
„Tot timpul am susținut nevoia unor sindicate puternice şi credibile ca parteneri de dialog. Am avut războaie majore cu sindicatele, dar susțin nevoia lor de recredibilizare. Despre posibila grevă a profesorilor:
1) începând cu mandatul meu sindicatele au fost masiv decredibilizate. Din cauză că eu am dezvăluit -şi stopat- anumite chestii legate de integritate şi nu mi-a fost jenă să le combat.
2) În mandatul meu au fost schimbați toți liderii de sindicat. Asta spune ceva despre cine a câştigat războiul respectiv.
3) Chiar dacă ministerul de finanțe al guvernului din care am făcut parte a tăiat cu 25% salariile profesorilor în timp ce dădeam o nouă lege, din lipsă de credibilitate nu au reuşit nici măcar o zi de grevă în mandatul meu.
4) Liviu Marian Pop, prin implicarea în cloaca PSD Ponta şi PSD Dragnea a desăvârşit decredibilizarea sindicatelor din învățământ. Condamnarea penală a altui sindicalist pesedist -Cătălin Croitoru-, precum şi a altora, a arătat o față nasoală a sindicalismului.
5) vreo 10 ani sindicatele, din lipsă de credibilitate, au stat cu capul la cutie şi nu au mai avut tracțiune printre profesori.
6) Acțiunea actuală a sindicatelor este legitimă în măsura în care cer şi lucruri legate de legea educației, nu doar de salarii.
7) Turnesolul bunei lor credințe este dacă au revendicări legate de evaluarea națională. Menținerea EN din română şi mate va fi un cataclism: din clasa a V-a niciun profesor de fizică, chimie, istorie, geografie nu va mai fi luat în serios. Va fi cataclism.
Eu sunt un optimist incurabil. Sper ca din dezastrul iohaniso-penelist măcar recredibilizarea sindicatelor să iasă”.
Revendicările principale ale sindicatelor, transmise în informarile către Guvern, sunt următoarele:
„Majorarea salariilor personalului din învățământ, în conformitate cu importanța socială a muncii prestate, plecând de la principiul salariul profesorului debutant să fie cel puțin egal cu salariul mediu brut pe economie, salarizarea întregului personal didactic de predare urmând să se realizeze în mod progresiv, în raport de funcție, studii, vechime și grad didactic;
Instituirea regulii indexării anuale a salariilor personalului plătit din fonduri publice, cu rata inflației;
Plata orelor suplimentare efectuate de personalul didactic auxiliar și nedidactic;
Acordarea sporurilor pentru condiții de muncă personalului din învățământ;
Acordarea drepturilor prevăzute în legislația în vigoare și contractele colective de muncă aplicabile (decontarea navetei, plata indemnizației de instalare, acordarea
concediului de odihnă suplimentar, compensarea în bani a concediului de odihnă neefectuat etc.);
Creșterea anuală a investițiilor în învățământ, pentru îmbunătățirea bazei materiale și a infrastructurii;
Renunțarea la aplicația EduSal și înlocuirea acesteia cu un program informatic de salarizare gestionat și administrat de Ministerul Educației”.