Daniel David: Unele companii reproșează Educației că nu pregătesc suficient de bine tinerii pentru piața muncii. Evident că nu sunt de acord cu această generalizare. În plus, nicio universitate serioasă nu pregătește absolvenți pentru fișa postului din diverse companii

5.571 de vizualizări
Foto: Radu Tuta / Agerpres Foto
Ministrul Educației, Daniel David, a spus în contextul în care „unele companii mereu reproșează educației nu pregătesc suficient de bine tinerii pentru piața muncii”, că nu este de acord „în primul rând, ca generalizare”. „Unele școli și unele universități pregătesc elevi și studenți mai bine ca alte școli și ca alte universități, nu pot generaliza”. Daniel David a făcut referire la perioada de rector al Universității Babeș-Bolyai când companiile îi reproșau că absolvenții de informatică ai UBB nu cunosc cele mai noi programe în IT. „Sunt oameni pregătiți să învețe foarte repede noi programe care vor apărea pe piață și care acum poate nu există”, a fost răspunsul lui Daniel David la evenimentul „Lecții eficiente – cum să folosești eficient cele 50 de minute din lecție”, care a avut loc la Maramureș pe 20 martie.

Ministrul Educației, Daniel David a spus că „unele companii mereu reproșează educației nu pregătesc suficient de bine tinerii pentru piața muncii”. Ca rector al Universității Babeș-Bolyai diverse firme din IT i-au spus că absolvenții UBB nu cunosc anumite programe noi, necesare în companiile respective.

Am discuții nenumărate cu unele companii care mereu vin și reproșează educației nu pregătesc suficient, de bine tinerii pentru piața muncii. Evident, nu sunt de acord cu acest lucru, în primul rând, ca generalizare. Sunt unele școli și unele universități pregătesc mai bine ca alte școli și ca alte universități nu pot generaliza. Când aud acest lucru, nu-i pregătiți pentru piața muncii. Mă uit doar la companiile străine care vin în România. De ce credeți că din România? Și pentru faptul că pregătim și că avem resurse umane bine calificată. Adică te contrazici din start spunând aceste lucruri. 

Spre exemplu, aveam discuții ca rector cu diverse firme de IT, spuneau știi, absolvenții tăi de la informatică nu știu programul, nu știu care de care au nevoie în compania mea. 

Eu le spun: «Absolvenții mei de la informatică sunt învățați să cunoască cele mai actuale programe, unele dintre ele în toate, dar sunt oameni pregătiți să învețe foarte repede noi programe care vor apărea pe piață și care acum poate nu există. Așa că preia absolventul de la UBB, două-trei săptămâni, adaptează-l pentru fișa postului din compania ta, fiindcă UBB și nicio universitate serioasă, Harvard sau care vreți, păstrând proporțiile, nu pregătește absolvenți pentru fișa postului din diverse companii». Nu se poate așa ceva. Cine are pretenția asta este nerezonabil. Și noi trebuie să avem curajul să spunem aceste lucruri, fiindcă criticile din această zonă vin de multe ori și atunci trebuie să ne facem și noi treaba, să-i pregătim bine, în același timp, mediul soțului economic trebuie să-și facă partea ca să îi antreneze pentru a-i adapta pentru fișa postului din compania respectivă. Altfel pur și simplu nu înțelegem cum funcționează lumea. Deci, vedeți, teoria este importantă, da, dacă o faci bine, practica este importantă. Da, dacă o faci bine”. 

Context: În cadrul evenimentului „Lecții eficiente – Folosirea eficientă a celor 50 de minute din lecție”, organizat de Inspectoratul Școlar Maramureș pentru profesori și directori de școală, în 20 martie, ministrul Daniel David le-a transmis profesorilor tehnici și modalități de predare, cu accent pus pe ce trebuie să transfere profesorul la clasă: „Nu cunoștințe, nu abilități. Ci competențe care înseamnă la pachet, cunoștințe teoretice, cunoștințe practice și valori”. Daniel David a subliniat și rolul tehnologiei în educație: „Ca profesor trebuie să știi și tehnici clasice și tehnici moderne, să fii mereu la zi cu ce proceduri apar, să le personalizezi în funcție de clasă, de copii, de conținut”.

Citește și:

Vicepreședinta Comisiei Europene responsabilă cu educația, Roxana Mînzatu: Europa suferă de un deficit de competențe în economie. 1 din 3 adolescenți nu deține competențe de bază. Dacă nu investim în competențele oamenilor, nu vom putea face față tranzițiilor de pe piața muncii
Ministrul Educației către profesori: Ce transferăm elevilor? Nu cunoștințe, nu abilități. Ci competențe care înseamnă la pachet, cunoștințe teoretice, cunoștințe practice și valori. Ca profesor trebuie să știi și tehnici clasice și tehnici moderne, să fii mereu la zi cu ce proceduri apar, să le personalizezi în funcție de clasă, de copii
Pilotarea Inteligenței Artificiale în școli va fi „pe partea administrativă, pe asistența profesorului, pe asistența elevilor, cum învață, cum își fac temele”, spune ministrul Daniel David: O să avem două-trei unități-pilot în care să testăm aceste lucruri

7 comments
  1. Care mai e esenta invatamantului, daca nu pregateste pentru piata muncii? Sa fim seriosi sunt rare cazurile unde la job se aplica un procent mare din ceea ce sa invatat. Nu vorbesc despre medicina aici. Dar restul specializarilor ar trebui adaptate astfel incat sa iesi din facultate/post liceala/chiar si liceu tehnologic samd cu cunostinte aplicabile la joburile din piata.
    Se pompeaza teorie foarte multa, dar neaplicabila in multe cazuri.
    Toata pomparea asta incepe de la gradinita, unde copii de 4 5 ani trebuie sa STIE sa isi scrie numele, iar in clasa 2 tabla inmultirii.
    Avem invatamant obligatoriu de 10 clase dar avem teste nationale care in loc sa incurajeze invatarea, devin sperietori care sa impinga parintii catre meditatii. Clase supradimensionate. Manuale care nu sunt clare si usor de urmarit. Profesori care nu ar trece un examen psihologic dat pe bune.
    Sunt atatea aberatii in sistem …
    Sunt si insule unde se face treaba… Dar rare si super cautate si aglomerate.
    Pe cand o schimbare reala catre o directie reala si aplicabila in viata si in munca?

  2. Companiile si mediul de afaceri sa zicem cand te duci sa ceri sa inchei un contract de practica ii trateaza pe profesori ca pe cersetori isi bat joc de ei in cele mai bune cazuri se intervine prin pile si se asigura practica doar pe ce le serveste strict interesul lor nu ar face un pas in plus spre copii si scoala sa asigure pt toti copiii practica pt nimic , legislatia nu prevede obligativitatea lor si sanctionarea pt asemenea atitudine negativa si nici recompense financiare pentru firmele care s ar implica deci vid si haosss , apoi au tupeul sa isi dea cu parerea , dau un singur exemplu anul scolar a fost segmentat excesiv pt ca industria turistica vrea vacante pt ski si alte activitati sezoniere afectand prin segmentare capacitatea de concentrare a elevilor deci ori primeaza interesul banului și sacrificam elevul ori vrem sa pregatim elevul cat mai bine si interesele speculative ale companiilor mai stau deoparte ca sa nu mai vorbesc ca majoritatea au propietari externi ce externalizeaza plus-valoarea din zona unde o creeaza si nu intorc mai nimic catre copii deci intai sa rezolve atitudinea lor

  3. Adevărul este undeva la mijloc. Nu este învățământul din România chiar așa de slab cum spun mulți. Avem însă o predilecție exclusivă spre teoretizare (la liceele tehnica, de regulă, intră elevii care nu au reușit să intre la liceele teoretice) în facultăți, cel puțin cele tehnice, că eu asta am făcut, se pune foarte, foarte mult accent pe partea teoretică și aproape deloc pe cea practică. Nu mai vorbesc câtă matematică se face in primul an (la mine 60% din cursuri erau matematici). Astfel, absolventul de universitate din România are cunoștințe vagi despre ceea ce trebuie să facă și multe lucruri trebuie să învețe practic de la zero.
    Vorbind cu doua persoane care au făcut facultăți in alte țări (Olanda și Regatul Unit), mi-am dat seama de această diferență enormă de abordare între România și țările de mai la vest de noi.

  4. dar nici companiile nu mișcă vreun deget ca să compenseze lipsa din educație…in Regatul Unit companiile iau studenți încă din anul 3 în stagii de pregătire în compania respectiva și apoi la final de studii academice oferă contract de munca acelora dintre foștii stagiari care au dovedit seriozitate și dorința de a lucra… câte companii românești fac acest lucru ?

  5. Gigeleeee, conectarea invatamantului cu cerintele pe piata muncii nu se face cu fisa postului bre. Se face cu o chestie numita profil ocupational.

    In Romania nu exista specialisti certificati care sa realizeze profiluri ocupationale.

  6. Mare gafă dl ministru!
    Da, realitatea aceasta este: O imensă barieră între ceea ce dorește piața muncii (din perspectiva „competențelor )transferate”(!!!) ) ale absolvenților și ce se întâmplă efectiv în sistem!
    Este o problemă uriașă dezbătută în occident de mai bine de 10 ani! Se mai numește și educație despre standardizare….
    Iar ați intrat pe un domeniu necunoscut…

  7. Nu șerifule, companiile vin pentru facilități fiscale şi forță de muncă ieftină. Dacă s-ar lua strict pregătirea forței de muncă în calcul, acei oameni care reușesc să fie competenți pe piața muncii o fac urmând cursuri separat de facultăți. Dacă facultatea nu te pregătește pentru fișa postului e pentru că profesorii din facultate sunt deconectați de realitatea din teren și pentru că nimeni nu îi trage la răspundere pentru ce scot mai departe în piață.

    Voi la facultatea de psihologie unde ai catedra învățați studenții statistică în R că nu aveți bani de software-uri licențiate și îi puneți să facă practică la munca de teren a cercetărilor voastre, despre ce vorbim?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like
caldura calorifer

Peste 11 mii de elevi și copii de grădiniță din Focșani învață în frig, după ce Primăria nu a plătit datoriile. În jumătate dintre școli, elevii au program redus iar elevii din internate vor face naveta sau vor învăța online, anunță Inspectoratul Școlar Vrancea / Lista școlilor și grădinițelor fără căldură

Elevii din 21 școli și licee din orașul Focșani nu au căldură și apă caldă din cauză ca Primăria nu a plătit datoriile către compania de termoficare. În cazul a…
Vezi articolul

Noi ținte UE pentru 2030, propuse de Comisia Europeană în domeniul educației: Cel puțin 15% dintre elevi să aibă rezultate de vârf la citire, matematică și științe, cel puțin o treime dintre studenți să fie înmatriculați la studii STEM / CE a prezentat planurile pentru „Uniunea Competențelor”, menită să consolideze competitivitatea pe continent

Comisia Europeană a prezentat, marți, planurile sale pentru o „Uniune a Competențelor”, inițiativă menită să întărească nivelul de competitivitate pe continent și să „ofere oamenilor competențele de care au nevoie…
Vezi articolul

VIDEO Premierul Ciolacu: Este o problemă cu drogurile. Se vor lua măsuri drastice / Dacă o conducere a unui liceu consideră că un anumit copil trebuie testat, se coordonează cu părinții și se face acel test, spune acesta

Premierul României, Marcel Ciolacu, a declarat la Colegiul Tehnic Anghel Saligny din București că „este o problemă cu drogurile”: „Nu cred în testări în masă, este ceva care depășește, dar…
Vezi articolul

Extinderea programului „Școală după școală” la nivel național, prioritar cu acoperirea integrală a școlilor dezavantajate – cerută ministrului Educației, Ligia Deca, de organizația World Vision România

Extinderea programului „Școală după școală” la nivel național este cerută oficial de organizația World Vision România, într-o reacție la proiectele legilor învățământului lansate în dezbatere de ministrul Ligia Deca. Organizația…
Vezi articolul

Sorin Radu, rectorul Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, despre interesul scăzut pentru Istorie: Reducerea dramatică a numărului de ore și înlocuirea unor profesori de istorie cu suplinitori au generat această reacție

Istoria nu mai este un domeniu atractiv pentru studenți. ”În ultimii ani, unele măsuri luate la nivelul Ministerului Educației, adică reducerea dramatică a numărului de ore de Istorie, înlocuirea unor…
Vezi articolul