Era momentul ca prin PNRR să reparăm educația! Chiar să o modernizăm major! Asta pentru că educația generează specialiștii care duc, mai bine sau mai rău, în funcție de cât sunt de bine pregătiți, celelalte sisteme majore ale societății (ex. sănătatea, economia). Nu poți avea o societate competitivă fără o educație competitivă! Iar pentru cei care nu pricep, acesta nu este un slogan de negociere, ci o concluzie validată științific!
Așadar, logic vorbind, întâi trebuiau puși deoparte banii pentru a reforma structural educația, iar restul distribuit apoi în celelalte zone. În acest fel, în timp, România se dezvolta sănătos, educația fiind un motor care stimula mereu dezvoltarea tuturor segmentelor din societate. Asta însemna o adevărată reformă structurală a țării, care apoi se multiplica în sistem. Altfel, investim adesea în „găuri negre” și/sau în sisteme puternic inerțiale, alimentate și întărite de o educație nereformată. Când Comisia Europeană vorbește corect despre „verde”, „inovație”, „smart” etc. are în spate deja un stoc avansat de cunoaștere (care se dezvoltă continuu) și resursă umană înalt specializată; dacă nu avem asta, toate aceste constructe devin forme fără fond!
Proiectul „România Educată” era un bun start în acest demers, care mai trebuia îmbogățit în zona universitară cu unele politici mai recente. După multe discuții s-a ajuns în PNRR la un prag minim acceptabil: cam 10% din PNRR pentru educație, din care măcar 10% specific pentru învățământul superior. În cazul învățământului superior, acest procent era oricum infim pentru a face reforme structurale care să ducă la competitivitate internațională, dar se puteau măcar începe. Nu intru în nuanțe de specialitate, care, pentru a fi înțelese, necesită și viziune și disponibilitate, dar, în cadrul educației, reformele structurale trebuiau să susțină inițial masiv învățământul superior, deoarece aici se formează și specialiștii care grevează celelalte sisteme și profesorii care marchează învățământul preuniversitar. În plus, aici se poate genera cunoaștere care să ofere țării avantaje competitive la nivel internațional, ferind-o astfel de a deveni o colonie științifică/tehnologică, cu impact asupra bunăstării oamenilor; altfel, tot facem pompos transferuri de cunoaștere și inovații, în teorie tot mai verzi și „smart”, dar în esență care mai de care mai banale și costisitoare.
Aflăm astăzi cu stupoare, „pe surse oficiale”, că există propunerea acum ca partea alocată specific învățământului superior, și așa infimă, să se reducă cam cu 70%. În aceste condiții, nici nu mai știu de ce o avem, deoarece, cinstit vorbind, orice reformă structurală este imposibil să fie făcută și chiar să fie inițiată. Toată lumea rezonabilă înțelege negocierile dificile cu Comisia Europeană în legătură cu PNRR și chiar nevoia de a se reduce sumele. Dar educația putea fi păstrată cu valoarea absolută inițială – dacă se înțelegea rolul acesteia – sau, dacă nu se poate pricepe și se reduc sumele prevăzute pentru aceasta, este inacceptabil și fără sens să gândim resursele pentru învățământul superior sub 10% din minimum 10% care ar trebui să revină acum educației. Dacă nu facem asta, să nu ne mai plângem că universitățile noastre nu se văd unde vrem noi în clasamentele internaționale, că stăm prost la testele P.I.S.A., că tinerii pleacă din țară să studieze în străinătate („brain-drain”), că România are un indice global de inovare scăzut etc. Așa cum spuneam în mai multe interviuri, din politica științei știm că dacă vrei să distrugi o națiune nu îți trebuie bombe, ci trebuie să-i distrugi educația și mai ales învățământul superior de calitate.
Să vedem cine trece testul!
P.S. Vă rog să nu-mi spuneți cinic că universitățile se plâng gratuit, că au bani și se pot descurca! Adevărul este că unele au bani (adesea adunați în peste un deceniu pentru a face investiții mari, care adesea nu li s-au mai permis), dar cele mai multe nu au. Iar cele care au, dacă le permite plafonul stabilit de guvernanți să-i cheltuiască în funcție de nevoile stringente ale studenților și comunității universitare (ex. cămine/spații didactice și de cercetare etc.) nu-i mai au!
Amintim că Parlamentul European a aprobat, pe 10 februarie, Mecanismul de redresare și reziliență, conceput pentru a ajuta statele membre să combată efectele pandemiei de COVID-19. Mecanismul de redresare și reziliență este cel mai important constitutiv element al pachetului de stimulente aferent Instrumentului european de redresare „Next Generation EU”, în valoare de 750 de miliarde EUR, precizează Parlamentul European.
- Prin Mecanism, se pun la dispoziția statelor membre 672,5 miliarde de euro sub formă de granturi și împrumuturi pentru a finanța măsuri naționale care atenuează consecințele economice și sociale ale pandemiei.
- Cele 27 de guverne trebuie să depună forma finală a planurilor naționale. Comisia Europeană a trimis deja guvernelor statelor membre formatul în care trebuie depuse planurile naționale. Comisia va avea la dispoziție 2 luni pentru a le aproba.
Stimulentele oferite de Uniunea Europeană pentru refacerea economiilor post-pandemie au dat un impuls major cercetării în multe state europene. Dacă în România alocarea pentru cercetare și inovare, în planul de reziliență și redresare, este minoră, în alte țări evoluția “schimbă la față” acest domeniu.
_____________________________________________________
Daniel David este rectorul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, președintele prin rotație al Consiliului Național al Rectorilor, profesor și psiholog. A obținut titlul de doctor în psihologie în anul 2000, după care a urmat un program postdoctoral în Statele Unite ale Americii. Daniel David este profesor asociat al unei școli din New York și director pentru cercetare al Institutului Albert Ellis din New York.
__________
Proiectul ”The European Parliament: leadership during historical change” este finanțat de Parlamentul European prin DG Communication. Edupedu.ro este singura responsabilă de conținutul acestui material și în niciun context acesta nu poate reprezenta poziția Parlamentului European.