Daniel David, rectorul Universității Babeș-Bolyai: Lucrăm la un scenariu hibrid, în care studenţii din anul I şi din ultimul an să vină la Cluj

Daniel David / Foto: Digi24.ro

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca ia în considerare un scenariu hibrid pentru deschiderea anului universitar, în care studenții “de anul I de la toate facultăţile să vină în Cluj, iar în cazul lor se vor ţine în regim clasic seminariile şi laboratoarele”. Tot față în față ar urma să se deruleze și “activităţile din ultimul an de studiu, astfel încât să nu le afectăm şansa de a-şi face cercetările pentru tezele de licenţă şi disertaţie”. Anunțul a fost făcut de rectorul UBB, Daniel David, care a precizat că planul va fi înaintat Ministerului Educației, relatează Agerpres.

Declarațiile au fost făcute într-o conferință de presă în care au fost prezentate o analiză privind evoluția economică a Clujului și o analiză privind impactul crizei Covid-19 asupra pieței muncii în zonă.

Întrebarea este ce vom face din luna octombrie, adică dacă aducem studenţii în Cluj sau nu-i aducem, fiindcă asta poate să dinamizeze întregul mediu socio-economic. Deocamdată, vă spun sincer că lucrăm pe mai multe scenarii. Scenariul pe care sperăm să-l putem implementa este să ne întoarcem la modalitatea clasică de predare şi atunci în Cluj automat vor veni mai mulţi studenţi decât am avut în 2019, fiindcă şi la admitere, în acest an, am avut cu aproximativ 3.000-4.000 de studenţi mai mult. (…) Celălalt scenariu pe care nu ni-l dorim absolut deloc este ca Guvernul să ne impună să facem absolut totul online“, a declarat Daniel David.

Rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca a detaliat scenariul mixt. “Scenariul hibrid este ca cei de anul I de la toate facultăţile să vină în Cluj, iar în cazul lor se vor ţine în regim clasic seminariile şi laboratoarele. Cursurile vor fi oricum online, fiindcă nu poţi să pui într-o sală de clasă 150 sau 200 de studenţi. Iar în ceea ce priveşte facultăţile experimentale şi vocaţionale, vom avea în variantă clasică şi activităţile din ultimul an de studiu, astfel încât să nu le afectăm şansa de a-şi face cercetările pentru tezele de licenţă şi disertaţie. Deci vor fi studenţi în Cluj, dar fără cei care sunt în anul II la licenţă sau în anul II la masterat. Cu doctoranzii, ei nu reprezintă un număr foarte mare şi intenţionăm să facem în regim clasic. Sigur, acesta este un plan pe care-l avem. O să-l punem în discuţie şi în comunitatea noastră şi vom cere părerea ministerului. Foarte puţin probabil să ne întoarcem la varianta obişnuită, la varianta clasică. Ne-am dori, dar nu cred că se va întâmpla lucrul acesta“, a subliniat rectorul UBB, citat de Agerpres.

Acesta a spus că speră să poată fi implementat un scenariu hibrid, prin care să vină la Cluj-Napoca măcar studenţii de anul I, şi cei din ultimul an, din zona ştiinţelor experimentale, precum biologie, chimie, fizică, ştiinţa mediului şi vocaţionale, precum teatru, sport, unele zone din teologie.

Potrivit lui Daniel David, în municipiul Cluj-Napoca ponderea studenţilor este de 15% din populaţie, considerabil mai mare decât în Bucureşti (5% din populaţie). Informația e notabilă în contextul studiilor prezentate miercuri de Babeș-Bolyai – unul despre evoluția economică a municipiului și a Zonei Metropolitane Cluj în deceniul pre-pandemie, respectiv o analiză a impactului Covid-19 asupra pieței muncii din Zonă.

 

Exit mobile version