Daniel David, rectorul Universității Babeș-Bolyai: Fac apel la toți experții – n-aș vrea să-i văd cu sfaturi care se bat cap în cap, cu sigle de partid în spate, indiferent că sunt PSD, PNL sau USR PLUS. Vorbesc ca experți sau ca politicieni în campanie electorală?

40.892 de vizualizări
Daniel David
Daniel David / Foto: ubbcluj.ro
“Fac apel la toți experții să înțeleagă că suntem într-o situație fundamental periculoasă și că oamenii au nevoie să vadă coerență din partea lor. Asta înseamnă că n-aș vrea să văd experți care să dea sfaturi care se bat cap în cap, cu sigle de partid în spate, indiferent că sunt PSD, PNL sau USR PLUS. Deja românii sunt într-o confuzie, pentru că se uită la un om, îl știu expert și în același timp văd că are o siglă de partid în spate. Atunci, ei nu mai știu: omul vorbește ca expert sau ca reprezentant al unui partid aflat în campanie electorală?”, a declarat pentru Edupedu.ro rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Daniel David.

Psihologul a avertizat că “deja avem suficient de multe date științifice care arată că măsurile legate de pandemie trebuie luate diferențiat”. “Deci am fi putut să gândim mai diferențiat, am fi putut să închidem liceele poate, unde ai elevi de vârste mai mari, care pot să lucreze singuri online”, a declarat David, pentru Edupedu.ro.

“Ce mă sperie cel mai mult în perioada asta este împrăștierea autorității în zona partidelor și colorarea ei în contextul alagerilor parlamentare. Asta poate să aibă impact asupra sănătății și vieții românilor. Asta e cel mai grav”, spune Daniel David.

Daniel David, psiholog și rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, despre închiderea tuturor școlilor din România pentru o lună, până la alegeri:
  • Deja avem suficient de multe date științifice care arată că măsurile legate de pandemie trebuie luate diferențiat – diferențiat pe județe și chiar în cadrul județelor, acolo unde identifici anumite regiuni și populații vulnerabile.
  • Noi am oferit datele legate de profilul psihocultural pe zonele țării și cum influențează anumite atribute răspunsul românilor la restricțiile impuse deja în primăvară. Am și dat exemple de stategii.
  • A apărut recent în Nature studiul care arată că școlile – chiar și acolo unde transmisia comunitară este mare – nu reprezintă focare COVID sau locuri de transmitere a virusului, mai ales cu cât vârsta este mai mică. Deci cu cât sunt elevii mai mici, cu atât probabilitatea de a transmite virusul este mai redusă și componenta de contagiune este mai scăzută.
  • Deci am fi putut să gândim mai diferențiat, am fi putut să închidem liceele poate, unde ai elevi de vârste mai mari, care pot să lucreze singuri online.
  • Fac apel la toți experții să înțeleagă că suntem într-o situație fundamental periculoasă și că oamenii au nevoie să vadă coerență din partea lor. Asta înseamnă că n-aș vrea să văd experți care să dea sfaturi care se bat cap în cap, cu sigle de partid în spate, indiferent că sunt PSD, PNL sau USR PLUS. Deja românii sunt într-o confuzie, pentru că se uită la un om, îl știu expert și în același timp văd că are o siglă de partid în spate. Atunci, ei nu mai știu: omul vorbește ca expert sau ca reprezentant al unui partid aflat în campanie electorală? Este un risc foarte mare și nu mă refer numai la o anumită zonă politică.
  • Eu sugerez ca atunci când este vba de luat decizii cu implicații pentru educație să se facă o comisie cu experți, dar experți care să fie oameni de știință, nu experți politici, care să se pronunțe și după aceea să devină inputul primit obiect al analizei și deciziei politice.
  • Dar să aibă pe ce să discute decizia. Dacă aveau o comisie care să puna pe masă studiile Nature…, dar dacă politicienii se bat în studii, nimeni nu le ia in serios.
  • Ei trebuie să se obișnuiască și să procedeze astfel: ca urmare a analizei primite de la grupurile de experți am decis asta. Politicienii noștri, atunci când ajung în funcții de conducere, se cred și experți. Dar ei ar trebui să aibă în jurul lor grupuri de experți și pe baza acelor grupuri să ia decizii politice.
  • Cu siguranță copiii mai mici vor fi mai mult afectați și desfășurarea activităților online pentru ei nu are aceeași eficiență ca pentru cei de la liceu.
  • Ce mă sperie cel mai mult în perioada asta este împrăștierea autorității în zona partidelor și colorarea ei în contextul alagerilor parlamentare. Asta poate să aibă impact asupra sănătății și vieții românilor. Asta e cel mai grav.
Citește și:
BREAKING Setul final de restricții a fost publicat de Guvern: Se închid și creșe, alături de toate grădinițele și școlile din România / Mall-urile și magazinele rămân deschise până la ora 21.00
BREAKING After school-urile rămân deschise, anunță premierul. Ludovic Orban: Grădinițele și școlile se închid pentru 30 de zile. În clasele I-IV e un pic mai complicat, dar se vor face “niște recapitulative” când se va reveni în clase
BREAKING Klaus Iohannis: Școlile trebuie să treacă toate în online / Ludovic Orban: Aplicabilitatea acestor decizii va fi de luni
Mircea Miclea, reacție rapidă la anunțul lui Iohannis: Sper ca guvernul să nu ia decizia de închidere a tuturor școlilor din România. Sfidează toate datele științifice
România, a treia țară din Europa care anunță închiderea școlilor, după Cehia și Polonia. Restul statelor mențin deschise școlile, total sau parțial
Organizaţia Mondială a Sănătăţii cere ca şcolile să rămână deschise: „Trebuie să menţinem şcolile deschise până la capăt, pentru că nu ne permitem o generaţie pierdută”
Reacția elevilor la închiderea intempestivă a tuturor școlilor din România: Profundă iresponsabilitate. Dezaprobăm hotărârea

6 comments
  1. Unii vor sa parem neguvernabili, n-avem Justitie, Sanatatea fara medicamente, spitale, aparatura si cca 30.000 medici plecati in lume, Invatamant cca 80% off (adica oprit, lipsa) si restul on-line, singura speranta pentru majoritate este divinitatea si avem si o pandemie si un razboi intre Parlament si Guvern plus coruptie cat cuprinde si chiar mai mult decat necesar.
    Pandemia Covid-19 se agraveaza, este clar pentru toata lumea ca si in Noiembrie 2021 va fii cel putin cam la fel.
    Atunci nu poti sa imparti personalitatile medicale prin „partide politice”. Faci un pact ca pe perioada pandemiei care va capata sigur proportii tragice daca nu catastrofale cei din Sanatate n-au voie in „politica”.
    Sunt sigur ca daca dl. Streinu n-ar fi fost in PSD-Firea n-ar fi recomandat dupa cca 9 luni doar ca oamenii sa nu se salute cu pumnul. Si sunt la exemple de acest gen de crezi ca traim absurdul.
    Cu interdictiile nu se pot face minuni. Doar cu unitatea, abnegatia, dedicatia si empatia mai sunt sperante. Altfel peste 2-3 luni realizarile din domeniul autostrazilor se vor generaliza in toate domeniile.
    Si atunci se va reitera aberatia ministrului de la Transporturi: n-ai pe cine sa tragi la reaspundere pentru ca responsabilii s-au transferat, detasat s-au au plecat. Si atunci „taxa pe prostie” se va socopti mai ales in multe, multe vieti pierdute.

  2. proiect în dezbatere
    10%DIN P. I. B.
    pt trecerea de la ed funcțională la ed morala.
    scop:dezvoltarea armonioasa a individului (împlinit ca ființă, înțelegere funcționala, acces la creația științifica și artistica)
    3 ANI PREGATITORI. studiu limbaje prin joc
    12 ANI OBLIGATORII
    1 EDUCATOR-10 ELEVI
    PRINCIPIU:înțelegerea fenomenelor nu memorare mecanica
    MATERII:
    LIMBAJE:matern, străin, vizual, muzical, corporal
    STIINTE:mate, fizica, geografie, chimie, biologie
    ISTORII:naționala, universala, arte vizuale, arte spectacol, religiilor
    SPORTURI:atletism, echipa, lupte, înot, optionale
    DIN ANUL5:se introduc materii opționale funcție de profil
    TESTARE:(fara note) națională trimestriala
    LICEE URBANE SPECIALIZATE(asigurare transport) asigura pregătire medie
    RECUPERARI:în vacante
    PROFESORI SPECIALIZATI+ARTIȘTI CU JUMĂTATE DE NORMA
    BAC:7 materii
    SCOLI NOI DOTATE
    CL. 1-6 dimineața
    CL. 7-12 după masa
    FINANTARE:
    6% lege
    4% eradicarea coruptiei(min. 13%din PIB)
    MANUALE adaptate
    Scopului
    PROFESORII VOR DEZVOLTA SISTEMUL
    “o societate postmoderna își pune aceasta problema”
    prof dr arh M. C DONICI
    20 ani elev
    30 ani PROF

  3. Este amuzant cum rectorul UBB la numai câteva săptămâni după postarea publica a video-ului de susținere a politicianului Mihai Goțiu pe pagina sa de Facebook ne vorbește despre credibilitatea specialiștilor din politica! Din păcate sistemul universitar și “experții” din Romania sunt departe de imparțialitatea politica de care domnul rector ne vorbește. Se cam știe cum trebuie sa te “învârti” sa ajungi asistent universitar, șef de lucrări, conferențiar, profesor… titluri care in state respectabile sunt acordate cu mare rigurozitate. (am întâlnit mulți profesori universitari in facultate care nu știau sa își pornească laptopul…ma întreb oare cum au scris toate acele publicații necesare pentru a ajunge profesor)

    1. La inceputul pandemiei acelasi Daniel David facea un interviu legat de lipsa de comunicare a statului cu presedintele APR si presedintele Colegiului Psihologilor din Romania in ceea ce priveste gestionarea pandemiei, unde eu am intalnit cazuri de clinicieni care colaboreaza cu spitale sau programe de suport psihologic facute de colegi de breasla pentru personal medical si familiile persoanlului medical. Nimeni nu contesta calitatea de expert a lui Daniel David, dar se poate observa “sindromul” expertului nebagat in seama de nimeni ce vorbeste doar pentru ca ii place sa se auda vorbind, in anumite instante.

    2. 1. Daniel David a făcut post-doctoratul în SUA, și este profesor cu titulatura ”Aaron T. Beck”, la Albert Ellis Institute din New York și este cel mai citat cercetător român pe domeniul psihologiei în publicațiile acreditate ISI (asta despre cum s-a ”învârtit”, pe scurt) 2. dacă amintiți de ”susținerea” lui Mihai Goțiu, spuneți că era vorba de o recomandare în timpul competiției interne din USR PLUS (așadar nu îndemn la vot pentru USR PLUS), legată de colaborarea lor îndelungată, în diferite proiecte, inclusiv de cercetare, înainte ca Goțiu să intre în politică și de faptul că după ce a intrat în politică, Goțiu apelează la experți – așadar nimic în contradicție cu ce spune și acum: că politicienii trebuie să țină cont de experți dincolo de ”meciurile” politice

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

VIDEO Ligia Deca, odă înflăcărată șefului de partid: Aduceți-vă aminte că domnul președinte Ciucă nu a făcut ceea ce spuneau angajamentele politice și a rămas până când a crescut salariile dascălilor / În realitate, guvernul Ciucă și premierul au sfidat în repetate rânduri, timp de 3 săptămâni, solicitările profesorilor ieșiți în stradă, pe care i-a mințit, iar Ciolacu a fost cel care condiționat preluarea mandatului de încheierea grevei

Ligia Deca aduce laude șefului său de partid care, în opinia ministrei Educației, ar fi „rămas până când a crescut salariile dascălilor” la conducerea Guvernului. Deca a făcut această declarație…
Vezi articolul

O preocupare pentru cercetători români în pedagogie, în 2023: Cât de folositoare este concepția despre educație a Sfântului Ioan Gură de Aur, ale cărui texte includ “aspecte în acord cu idealul actual al școlii românești”

“În textele marelui pedagog creștin, identificăm aspecte în acord cu idealul educațional actual al școlii românești”, constată doi cercetători români care au găsit de folos să analizeze “recomandările privind procesul…
Vezi articolul

“Școala și viața nu pot fi două realități diferite” – profesorii Mihaela Nicolae și Bogdan Rațiu, despre noile modele de subiecte pentru Evaluarea Națională 2021

Opinie semnată de profesorii de Limba și literatura română Mihaela Nicolae de la Colegiul Naţional “Mihai Eminescu” din Buzău și Bogdan Rațiu de la Liceul Teoretic „Bolyai Farkas” din Târgu-Mureș,…
Vezi articolul