Daniel David, rectorul UBB, susține ca profesorii și cercetătorii din Ucraina să aibă posibilitatea de a profesa în România, în contextul războiului

14.423 de vizualizări
De ce spun elevii că nu vor la școală, fizic
Daniel David / Foto: Universitatea “Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca
Rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), Daniel David, transmite rectorilor universităților românești să găsească soluții de susținere pentru profesorii și cercetătorii din Ucraina care vin cu cereri pentru a coopera cu instituțiile de învățământ din România, potrivit unui comunicat primit de Edupedu.ro. Daniel David este și președintele Asociației Psihologilor in România.

„În ultima lună au venit către noi mai multe cereri ale unor profesori universitari și cercetători reputați din Ucraina, întrebând cu îngrijorare despre posibilitatea de cooperare cu universități/unități academice din România, sigur, cei mai mulți în domeniul psihologiei și al științelor socio-umane/vieții”, a precizat Daniel David.

Rectorul UBB este de părere că trebuie găsite soluții pentru susținerea acestor cadre didactice, „dar cu extindere spre toate domeniile științei”.

„Nu ar trebui să uităm că refugiații riscă să ajungă în situații intolerabile, care presupun pierderea drepturilor de bază, a protecției autorităților și chiar a propriei vieți. De aceea, promovăm și încurajăm includerea acestor colegi ai noștri în sistemul de educație și cercetare din țară, pentru a-și exercita profesia în continuare, în relativă siguranță, în eventualitatea unui război”, a punctat Daniel David.

Rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, care este și președintele Asociației Psihologilor din România, a transmis rectorilor universităților românești mesajul de mai jos:

„Trăim vremuri dificile și complicate, iar războiul la granița României este o eventualitate care nu poate fi neglijată. Dacă acest război este pornit, cu mare probabilitate va exista un exod de refugiați din Ucraina spre restul Europei, cu mulți colegi ucraineni alegând România ca țintă a refugiului lor. 

În ultima lună au venit către noi mai multe cereri ale unor profesori universitari și cercetători reputați din Ucraina, întrebând cu îngrijorare despre posibilitatea de cooperare cu universități/unități academice din România, sigur, cei mai mulți în domeniul psihologiei și al științelor socio-umane/vieții. Vă scriem pentru a vă îndemna să găsim împreună soluții pentru susținerea acestor colegi – dar cu extindere spre toate domeniile științei –, dacă ceea ce nu ne dorim niciunul se va întâmpla totuși. Sigur, pledăm pentru incluziune în condiții de compasiune și de calitate academică. 

Motive pentru asistență în spiritul îndemnului nostru sunt multe. Pe de o parte, știm că știința nu are frontiere, iar talentul în domeniul cercetării științifice este atât de rar încât nu ne putem permite să îl ignorăm atunci când vine către noi. Atât respectivii cercetători, cât și România și universitățile noastre pot transforma acest „brain drain” nefericit și nedorit din Ucraina. Pe de altă parte, nu ar trebui să uităm că refugiații riscă să ajungă în situații intolerabile, care presupun pierderea drepturilor de bază, a protecției autorităților și chiar a propriei vieți. De aceea, promovăm și încurajăm includerea acestor colegi ai noștri în sistemul de educație și cercetare din țară, pentru a-și exercita profesia în continuare, în relativă siguranță, în eventualitatea unui război”.

Citește și:
Intensificarea ostilităților în Ucraina reprezintă o amenințare imediată pentru viețile și bunăstarea celor 7.5 milioane de copii din această țară – Director Executiv UNICEF
Putin a declanșat războiul în Ucraina/ Populația pleacă masiv din țară, cozi imense în Kiev/ Biden anunță noi sancțiuni, UE coordonează condamnarea Rusiei cu NATO și G7/ Ministrul de Externe ucrainean: Este o invazie la scară largă, un război de agresiune
Remus Pricopie, rectorul SNSPA: Putin a ales războiul. Condamnarea acțiunilor iresponsabile ale lui Putin trebuie să vină nu numai din partea politicienilor și a diplomaților, dar și din partea societății civile, a mediului academic

2 comments
  1. Davidica, lasa-i tu pe aia din Ucraina (care isi bat joc de drepturile romanilor de acolo), ca in primul rand romanii au nevoie sa profeseze in Romania.

  2. păi da, pentru că câștigi mai multă popularitate deschizând poarta pentru profesori refugiați decât făcând loc generațiilor tinere din țară, așa câștigi puncte la public, capitalizând nefericirile altora

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Centrul de prevenire antidrog din Mureș și Inspectoratul de Poliție propun o disciplină opţională în şcolile din județ – Educație pentru siguranță – pentru combaterea consumului de droguri şi bullyingului

Coordonatorul Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Mureş, comisar de poliţie Ion Aleodor Roman, şi coordonatorul Compartimentului de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, comisar şef de poliţie Gabriela…
Vezi articolul

Academia de Informații a SRI cere în instanță anularea pentru plagiat a diplomelor de doctor în cazul mai multor generali SRI în rezervă și a unor doctori făcuți de Gabi Oprea / Printre ei, fostul șef de la Antitero, Sorin Cozma, fostul șef de la Juridic, Dumitru Dumbravă, fiica, ginerele și secretara lui Oprea

Academia Națională de Informații ”Mihail Viteazul” a SRI cere în instanță anularea diplomelor de doctor în cazul mai multor generali SRI în rezervă, dar și în cazul unor doctori făcuți…
Vezi articolul

Improvizațiile Ligiei Deca pentru perioada în care vor fi examene în timpul cursurilor: școlile pot intra în „Școala altfel” sau Săptămâna Verde și „se poate umbla” la programa de examene, dacă apar probleme / Elevii vor fi înscriși ilegal la bacalaureat, fără să fie absolvenți de liceu

Elevii din clasele V-VII și IX-XI în anul școlar 2024-2025 vor putea fi în Săptămâna „Școala altfel” sau în Săptămâna Verde în vară, când elevii de clasele a VIII-a și…
Vezi articolul