Întrebat cum va fi anul acesta din perspectiva educației, în comparație cu 2021, Daniel David, rectorul Universității Babeș-Bolyai a declarat la Digi24 că ar fi trebuit „să pregătim schimbarea de paradigmă de după pandemie”: „N-o văd, n-am văzut-o până acum, așa că îmi este greu să prezic ce se întâmplă în acest an. Dacă mergem în logica veche, să forțăm paradigma clasică, nu cred că vom câștiga mare lucru. Chiar dacă dispare pandemia, ne vom întoarce la ce era înainte de pandemie. Și 2-3 ani au trecut degeaba”.
El a spus că în această perioadă a fost pusă în aplicare paradigma clasică: „Aici am avut o altfel de înțelegere a proceselor, în sensul că noi am încercat în perioada aceasta de pandemie să forțăm paradigma clasică în pandemie. Și atunci, bă îi duceam pe copii la școală în paradigma clasică, ba când pandemia o lua razna, închideam școlile”.
Profesorul a punctat necesitatea unei paradigme complementare: „Eu aș fi văzut lucrurile altfel. Ar fi trebuit în această perioadă să pregătim o paradigmă complementară. De exemplu, puteai să-i aduci pe cei mici la școală, pe ceilalți trebuia să-i aduci, nu știu, jumătate în regim clasic, cealaltă jumătate trebuia să aibă acces la computere, la internet, trebuia să aibă profesori bine pregătiți în varianta online”.
„Dacă mergem în logica veche, să forțăm paradigma clasică, nu cred că vom câștiga mare lucru”, a adăugat rectorul UBB.
4 comments
Nu știu ce să zic. Paradigmă în sus, paradigmă în jos, da n-au face unul ceva util pentru societate. Mi se pare că domnul rector vorbește mult, plat și fără noimă, doar pentru că îi place să se considere important. Genul politicienilor și directorilor care „trag semnale de alarmă”, „avertizează”, „cer”, „privesc cu atenție și îngrijorare”, ca niște spectatori, de parcă nu ei sunt vinovați de decăderea și distrugerea țării. De parcă nu trag ei de la stat sume de bani colosale în timp ce populația abia supraviețuiește de la o lună la alta. Păi de la cine așteptați salvarea, domnule rector? De la badea Ion care e obligat să fugă din țară ca să câștige un salariu care sa-i permita sa se întrețină?
Nu înțeleg de ce sunteți aproape singurul care vede lucrurile în acest fel. Nu pricep de ce nimeni nu își deschide ochii. Chiar se vrea să rămânem mereu în urma tuturor? Habar nu am. Mă tot întreb citindu-vă: chiar nu vă aude nimeni? Chiar nu îi pasă nimănui? Respect, domnule Daniel David pentru mintea lucidă, pentru că vedeți realitatea așa cum nu o văd mulți. Pentru că aveți viziune, puteți gândi doi pași în față, bazându-vă pe experiența trecutului, dar și pe ceea ce vedem la țările din jur.
Dacă ar mai exista doar câțiva cu gândirea și influența dumneavoastră, poate că lucrurile s-ar schimba. Dacă politicul ar înțelege ce se întâmplă! Sau…dacă ar vrea să înțeleagă!
Mult succes în tot ce faceți! Cine știe? Nu o fi totul pierdut!
Domnu’ rector, da’ de ce nu spuneți nimic despre cum ați tratat studenții UBB cazați în Hasdeu, studenți care au fost izolați mai rău ca niște câini în padoc, fără hrană și acces la îngrijiri medicale? Vă imaginați că nu sunt din Cluj și că i-ați tratat absolut ca pe niște cifre? Sunteți mizerabil în practică și un teoretician strălucit! Rușine!
Modernizarea școlii românești este obligatorie, e de la sine înțeles. Dar o asemenea schimbare de anvergură nu poate să fie corect și temeinic începută în vremuri tulburi, cum sunt cele actuale.
Domnul rector a văzut în pandemie o oportunitate, prin faptul că am fost forțați să lucrăm altfel. Da, am făcut-o, a fost ceva nou, dar a fost o improvizație. O să ne întoarcem la ce a fost, pentru că în afară de niște laptopuri și tablete venite în școli, altceva ministerul nu a gândit. Noi, profesorii, nu am fost instruiți să predăm / evaluăm altfel, am făcut fiecare ce am știut.
Așadar, restart și să facem ceva durabil, că reforme pentru 1- 4 ani, până vine alt ministru, am avut și ne-au adus unde suntem acum.