Daniel David, președintele interimar al Consiliului Național al Rectorilor, răspunde acuzațiilor lansate de rectorul SNSPA, potrivit căruia CNR colaborează cu autoritățile statului în interesul partidului de guvernământ. “Îmi pare rău că SNSPA nu dorește să participe” la ședința Consiliului Național al Rectorilor de la Cluj-Napoca, din acest weekend, a declarat pentru Edupedu.ro rectorul UBB. “A spune că CNR susține partidul aflat la guvernare e o mare greșeală, eu în aceste 6 luni încercând să focalizez activitatea CNR pe componentele academice”, a afirmat David.
Amintim că Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a anunțat că nu va participa la ședințele din acest weekend ale Consiliului Național al Rectorilor. “Problemele semnalate încă din primăvara anului 2019 în ceea ce privește funcționarea acestui organism consultativ al Ministerului Educației, respectiv lipsa de transparență și interferențele politice, sunt departe de a fi rezolvate, în pofida demersurilor întreprinse de actuala conducere interimară”, spune instituția de învățământ superior condusă de rectorul Remus Pricopie.
Contactat de Edupedu.ro, rectorul Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj-Napoca, Daniel David, a declarat: “Îmi pare rău că SNSPA nu dorește să participe. Eu, în aceste 6 luni ca președinte al Consiliului Național al Rectorilor (CNR), am încercat să creez contextul ca vocea fiecăruia să fie ascultată în cadrul Consiliului. Sigur că, până la urmă, sunt decizii luate cu majoritate, dar vocea SNSPA putea fi auzită în cadrul discuțiilor de la Cluj”.
“În CNR unii rectori sunt angajați politic, dar angajați în tot spectrul politic. Și trebuie să spunem că unii rectori nu sunt angajați deloc politic. Deci a spune că CNR susține partidul aflat la guvernare e o mare greșeală, eu în aceste 6 luni încercând să focalizez activitatea CNR pe componentele academice, sigur în relație când era cazul cu mediul politic, dar fără a fi subordonat mediului politic. Iar vocea mea, ca președinte al CNR, poate fi ascultată public, unde am criticat lucruri pe care le-am considerat proaste și am susținut lucrurile pe care le-am considerat bune pentru mediul academic făcute de politicieni”, a afirmat președintele interimar al CNR.
“Prin prisma acestor lucruri, cred că nu e corect să spui că Consiliul Național al Rectorilor e angajat politic și susține partidul aflat la guvernare”, a precizat rectorul UBB.
Informații de background
Amintim că rectorul SNSPA a acuzat în repetate rânduri CNR și președintele forului, actualul ministru al Educației Sorin Cîmpeanu, de nereguli în funcționarea organizației ce reunește rectorii universităților.
În septembrie 2020, la alegerile în cadrul cărora Cîmpeanu a ieșit președintele CNR pentru încă un mandat, rectorul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative i-a contestat statutul de președinte al Consiliului Național al Rectorilor, apreciind într-un comunicat al instituției pe care o conduce că este “inacceptabil ca prof. univ. dr. Sorin Cîmpeanu să reprezinte universitățile”.
Sorin Câmpeanu a spus atunci pentru EduPedu.ro că nu răspunde acuzațiilor ce i se aduc, calificându-le drept “probleme marginale“.