Daniel David: În norma didactică ai și o componentă administrativă. Problema este când aceste activități administrative sunt atât de multe și de complicate încât interferează cu rolul tău de profesor

0 vizualizări
Foto: Cristian Nistor/ Agerpres Foto
Noul ministru al Educației, Daniel David, a declarat, într-un interviu pentru Agerpres, că „în norma didactică ai și o componentă administrativă”, iar problema apare când activitățile administrative „sunt atât de multe și de complicate încât interferează cu rolul tău de profesor”.

Daniel David a menționat că noua legislație „probabil a venit cu foarte multe sarcini noi pentru profesori”: „De multe ori poate n-au fost legate între ele sarcinile sau nimeni nu le-a pus toate unele lângă altele ca să vadă ce grozăvie se generează la un moment dat.”

AGERPRES: Ce soluții aveți în vedere ca educatorii, profesorii să se ocupe exclusiv de predare și de formarea elevilor să nu mai facă activități contabile de genul acte pentru burse, tichete sau activități birocratice care le ocupă mult timp pe care ar trebui să-l aloce meseriei de bază, cea de formator, de educator?

Daniel David: „Sigur, în norma didactică ai și o componentă administrativă care ține și de pregătirea pentru lecție și chiar de activități administrative. Problema este când aceste activități administrative sunt atât de multe și de complicate încât interferează cu rolul tău de profesor. Da, este o analiză pe care o s-o fac și ca parte a acelui raport despre care am discutat și în funcție de ce vom găsi, în sensul că eu știu că sub acest aspect lucrurile merg prost, nu știu exact toate cauzele, e legislația? Nu uitați că noi am adoptat o legislație nouă în 2023, complexă și complicată. Ea probabil a venit cu foarte multe sarcini noi pentru profesori și de multe ori poate n-au fost legate între ele sarcinile sau nimeni nu le-a pus toate unele lângă altele ca să vadă ce grozăvie se generează la un moment dat. Sunt conștient de această problemă, o să analizăm cauzele și vom căuta soluții la momentul prezentării acelui raport la sfârșitul lunii mai și vom vedea după aceea cum implementăm în a doua parte a mandatului politici și mecanisme prin care să corectăm această situație. Care sunt exact nu vă pot spune acum că întâi vreau să văd ce problemă este și de ce a apărut.”

Informații de context

Dana Bobocea, directoarea Colegiului Național Grigore Moisil din București, a declarat, la emisiunea InfoEdu de la TVR Info, că „e foarte greu să fii director într-o școală de top”. „Birocrația ne omoară, sunt foarte multe activități care nu țin neapărat de actul educațional: rapoarte, statistici, adrese, comunicări, răspunsuri, petiții”, a precizat aceasta.

Profesoara Florina Rogalski este de părere că „foarte mulți oameni din inspectorate și din Ministerul Educației creează această birocrație, ca să-și justifice locurile lor acolo”. Declarațiile au fost făcute la emisiunea InfoEdu de la TVR Info

Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației, a declarat la Prima TV, în emisiunea Viitor pentru România cu Nicoleta Călugăreanu, că „nu o să putem renunța de tot la documente într-o școală”, „este iluzoriu”.

Marius Nistor, președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, a spus, referitor la activitatea profesorilor, că „nu mai contează cât de bun ești în fața elevilor, contează cât de multe hârtii poți să aduni pentru a obține ceva în plus la salariu”.

Președintele Federației Sindicatelor din Educație „Spiru Haret” (FSE-SH) lansează un apel puternic privind debirocratizarea meseriei de profesor. „Categoric vom face tot ceea ce depinde de noi și le transmitem colegilor noștri că vom susține ca și federații sindicale din învățământul preuniversitar ca actul educațional să fie debirocratizat”, a spus Marius Nistor miercuri, la Prima News.

Profesorii nu sunt nici juriști, nici avocați, dar trebuie să semneze pentru dosare de burse și tichete sociale, lucruri la care nici nu se gândeau când s-au hotărât să lucreze în școală – este apelul unui profesor la autorități să debirocratizeze munca cadrelor didactice.

O directoare de școală a trimis adresa redactie@edupedu.ro o propunere ce vizează „nevoia unui post în plus in cadrul direcțiunii”.

„Ceea ce se vede foarte clar, din punctul meu de vedere, este nevoia unui post în plus in cadrul direcțiunii. Se pare ca acest Minister, care trimite aceste directive, are nevoie sa realizeze că un post în plus (= niște bani în plus alocați către educație…) ar ajuta procesul de predare și implicit întreg procesul educațional. O funcție intermediară între director, secretară și profesori, o funcție care să nu fie făcută de profesori în plus, deoarece secretarele sunt deja peste cap de hârtii”, se arată în propunerea cadrului didactic.

Sorin Hagiu, directorul Şcolii Gimnaziale Giarmata din județul Timiș, a declarat, la emisiunea InfoEdu de la TVR Info, că „reducerea birocrației a fost înțeleasă de către unii prin eliminarea dosarului cu șină”. Acesta a spus că „hârtiile din interiorul dosarului cu șină au rămas aceleași” și „eu nu mai cer acum hârtii în dosar cu șină, le cer într-o folie de plastic”.

Directorul a mai precizat că a încercat să digitalizeze școala, dar „relația cu inspectoratul și cu ministerul nu poate rămâne la nivelul acesta digital”. Sorin Hagiu a povestit că este nevoit să printeze hârtii, să le scaneze și să le pună ștampila.

Amintim apelul lansat la începutul anului școlar de către cercetătoarea Thea Ionescu, coordonatoarea grupului Cogniţie Ancorată din Laboratorul de Psihologia Dezvoltării al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. „Pe umerii profesorilor este un pic prea mult. Nu poate același om să se pregătească și pentru clasă, să organizeze și Săptămâna Verde, și Școala Altfel, să fie și diriginte, să gestioneze și integrarea copiilor cu nevoi speciale în clasă, să facă întruna tabele și să predea pasionat”, a declarat aceasta, într-un amplu interviu acordat Edupedu.ro despre modul în care învață copiii și condițiile de lucru ale profesorilor de astăzi.

  • Vom publica articole detaliate cu toate tipurile de hârtii și documente care încarcă nefiresc și nepermis activitatea cadrului didactic. Facem un apel către cadrele didactice să ne scrie pe adresa redactie@edupedu.ro și în comentarii, mai jos, care sunt documentele și procedurile pe care le consideră inutile și fără de care ar funcționa mult mai bine ca profesori.
Citește și:
Profesorii ar trebui să aibă cele mai puține activități administrative ca să se poată ocupa de copii, spune Daniel David, noul ministru al Educației: Aș vrea să văd cu adevărat pe rafturile lor mai multe cărți, mai multe reviste și mai puține bibliorafturi
Birocrație excesivă. Ministerul Educației cere inspectoratelor să facă planurile cu cifra de școlarizare pentru anul școlar 2025-2026, să le printeze, să le scaneze și apoi să le transmită electronic până pe 7 februarie – proiect
E foarte greu să fii director într-o școală de top, spune Dana Bobocea, directoarea Colegiului Național Grigore Moisil din București: Birocrația ne omoară, sunt foarte multe activități care nu țin neapărat de actul educațional

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Toate școlile din județul Gorj, afectat de cutremure, au primit recomandarea Inspectoratului școlar să programeze săptămâna ”Școala Altfel” săptămâna viitoare, prima după vacanță / Șefa ISJ: Sunt luate în calcul și cursurile online

Tuturor școlilor din județul Gorj le-a fost recomandat de către inspectoratul școlar județean să plaseze săptămâna ”Școala altfel” de luni, 20 februarie, adică în prima săptămână de după vacanța de…
Vezi articolul

Pentru predarea online în universități, e nevoie mai întâi de modificarea legislației primare și de introducerea unor standarde de calitate – Sorin Cîmpeanu / Statul oferă finanțare doar pentru învățământul cu frecvență

Pentru ca forma de învățământ online să poată fi introdusă în afara stării de urgență, această formă trebuie introdusă mai întâi în legislația primară, după care trebuie introduse standarde, a…
Vezi articolul

DOCUMENT Măsurile pentru familii și tineri din programul de Guvernare propus de Cabinetul Cioloș: Introducerea contractelor de muncă multiflexibile / Pregătirea competențelor pentru industriile viitorului prin stimulente fiscale

Introducerea contractelor de muncă multiflexibile, care permit angajatorilor și angajaților să decidă individual condițiile în care un angajat își desfășoară activitatea, este una dintre propunerile din programul de Guvernare al…
Vezi articolul

Sute de grădinițe la care copiii nu au putut fi reînscriși au solicitat Ministerului Educației să fie redeschisă aplicația. Ministerul a aprobat doar o fereastră de două ore pentru asta, joi la prânz

Peste 300 de grădinițe la care copiii nu au putut fi reînscriși au solicitat Ministerului Educației să fie redeschisă platforma pentru introducerea solicitărilor. Ministerul Educației a trimis inspectoratelor școlare o…
Vezi articolul