Daniel David: Îi văd pe miniștri vorbind într-o bucurie extraordinară, că scopul școlii este să te facă fericit. Școala nu a fost creată pentru a te face fericit / Școala ne ajută să nu fim proști

Rectorul Universității „Babeș-Bolyai” (UBB) din Cluj-Napoca, Daniel David, profesor de psihologie clinică și științe cognitive clinice, spune că “școala nu a fost creată pentru a te face fericit”, așa cum spun unii miniștri “vorbind într-o bucurie extraordinară”, spune Daniel David. În cadrul emisiunii „Educația la putere” de la TVR 2, el mai spune referitor la predarea unor “lucruri care nu folosesc în viață”, așa cum consideră unele persoane, că de fapt școala “ne ajută să nu fim proști. Îți dezvoltă mintea”. Rectorul UBB vorbește și despre limitele implicării părinților și elevilor în actul educațional, despre ce atribuții are de fapt un consilier școlar și ce tipuri de situații trebuie să trateze, despre salariile profesorilor și calitatea învățământului.

Rectorul UBB din Cluj-Napoca spune în privința curriculumului și a valorilor în societate că un sistem de ecuație matematică sau un calcul diferențial, considerate de unii “lucruri care nu folosesc în viață“, de fapt “ne ajută să nu fim proști. Îți dezvoltă mintea“. El mai spune că “școala nu a fost creată pentru a te face fericit”.

“Îi văd pe miniștri vorbind așa într-o bucurie extraordinară, că scopul școlii este să te facă fericit. Școala nu a fost creată pentru a te face fericit. Școala a fost creată de această civilizație pentru a transfera competențe. Acum, dacă poți transfera competențe într-un mediu în care copiii sunt și fericiți, și bucuroși, și merg cu plăcere la școală, e foarte bine și așa trebuie să facem, dar vor fi anumite momente când unele lucruri nu se fac într-un context de fericire și bucurie. Sunt unele lucruri în care va fi nevoie de stres, efort și toleranță la frustrare”.

Rectorul UBB a explicat și de ce școala trebuie să rămână în urma dezvoltării rapide a societății.

“Nu putem automat orice inovație imediat să o preluăm în curriculum și în actul educațional, fiindcă s-ar putea ca pe termen mediu și lung unele inovații să facă rău și atunci totdeauna educația, mai ales în zona preuniversitară, este un pic inerțială, este mai în spate, ca să spun așa, față de dezvoltările extraordinar de avansate în zona business-ului sau în diverse alte zone sociale. Și această inerție trebuie protejată, fiindcă este vorba despre a proteja copiii, de a proteja mintea copiilor pe care îi educăm”.

Despre salariile profesorilor, Daniel David crede că “trebuie să facem cu profesorii ce am făcut și cu medicii: când am văzut că s-au pus să plece din țară, le-am dat niște salarii înspăimântător de ridicate”. El spune că “cei mai mulți absolvenți, cei mai buni absolvenți din zona de științe nu merg în preuniversitar și din start nu-și pun problema să meargă în preuniversitar, fiindcă salariul este foarte mic, statutul lor social este slab”.

Potrivit lui Daniel David, lumea se așteaptă ca în atribuțiile consilierilor școlari sau ale profesorilor să fie și gestionarea cazurilor de violență sau consum de droguri. “Consilier școlar înseamnă profesionist cu diverse pregătiri. Unii sunt filosofi, alții sunt pedagogi, alții sunt sociologi. Păi, de unde să se priceapă ei la probleme de psihologie? Unii sunt psihologi, dar și psihologii, unii sunt specialiști mai degrabă într-o psihologie educațională, nu psihologie clinică”, spune David.

De asemenea, Daniel David a vorbit și despre faptul că și copii și părinții sunt co-creatori ai sistemului dar trebuie să se respecte niște limite: “Sunt zone în care părerea ta contează, dar nu înseamnă că se va face așa cum crezi tu că trebuie făcut. Cred că părinții trebuie să fie parte din echipa care co-creează educația copiilor, dar nu părintele trebuie să vină să spună exact ce trebuie făcut, cum se dau notele, ce note să se dea“, spune Daniel David.

Redăm intervențiile lui Daniel David, rectorul Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, profesor de psihologie clinică și științe cognitive clinice:

“Școala nu trebuie cu necesitate să reflecte valorile din societate. Școala de foarte multe ori trebuie să ducă valori în societate, este un lucru foarte important. Și cum poate să ducă valori în societate? Făcând bine ceea ce ar trebui să facă, în sensul că în școală noi încercăm să transferăm prin procesul educațional competențe. Ce înseamnă competențe? Simplu spus, competențe înseamnă un echilibru între cunoștințe declarative, adică ce știi să spui, cunoștințe procedurale, ce știi să faci și valori. În unele domenii contează mai mult cunoștințele procedurale, cum sunt domeniile vocaționale, tehnice, aplicative, în altele contează și cunoștințele declarative foarte mult când cum sunt domeniile de știință, domeniile culturale, spre exemplu. Dar vedeți că valorile sunt totdeauna acolo. 

(…) Sistemul educațional de foarte multe ori este mai inerțial și așa și trebuie să fie, pentru că societatea inovează, mediul de business, de exemplu, vine cu tot felul de inovații, vor să schimbe lucrurile ș.a.m.d. Nu putem automat orice inovație imediat să o preluăm în curriculum și în actul educațional, fiindcă s-ar putea ca pe termen mediu și lung unele inovații să facă rău și atunci totdeauna educația, mai ales în zona preuniversitară, este un pic inerțială, este mai în spate, ca să spun așa, față de dezvoltările extraordinar de avansate în zona business-ului sau în diverse alte zone sociale. Și această inerție trebuie protejată, fiindcă este vorba despre a proteja copiii, de a proteja mintea copiilor pe care îi educăm. Politicile educaționale, însă de cele mai multe ori sunt impredictibile, nu au această viziune, nu înțeleg nevoia de a proteja mediul academic.

Diverși actori din zona afaceri, antreprenoriat sau din alte zone vin și fac presiuni foarte mari asupra politicienilor care vin cu tot felul de cursuri. Eu mă uit, de exemplu, cu groază, vă spun sincer, câte presiuni se fac pentru a introduce tot felul de cursuri educație de mediu, educație de sustenabilitate, educație financiară, educație juridică. Sigur că ai nevoie de aceste cunoștințe. Eu nu spun că nu avem nevoie de aceste competențe, dar nu fiecare să-și promoveze un astfel de curs pentru a-și face după aceea un curriculum.

Își face după aceea o academie în afara sistemului public pentru a oferi acele costuri, în condițiile în care nu văd, de exemplu, de ce educația pentru mediu, educația pentru sustenabilitate nu s-ar fi putut face în cadrul ariei mai generale legate de geografie, componentele legate de educație financiară, antreprenoriat, zona ariei legate de economie. Dar din cauza acestor presiuni și inconsecvențe lor din politicile făcute de politicieni, ca să spunem direct acest lucru, apare acest haos, astfel încât la un moment dat începem să nu mai știm ce facem în zona curriculumului și ce trebuie să facem în educație”. 

• Bullying și consum de droguri – rolul școlii

“Școala nu are funcția de a trata aceste probleme (n. red. bullying, consum de droguri). Cine ar trebui să aibă din start grijă și să reacționeze să nu ajungi aici este familia. Bun acuma, dacă familia nu face asta și ai totuși copii care fiind în școală au și aceste probleme, sigur că școala trebuie să aibă mecanisme interne. Nu te poți aștepta de la un profesor să fie specialist în consumul de droguri, în consumul de alcool, în controlul comportamental pentru bullying și agresivitate, nu pentru asta a fost pregătit. Sigur că ai consilierii școlari, dar și consilierii școlari, ei sunt o victimă. Practic, după mine, consilierii școlari sunt victime ale Ministerului Educației, fiindcă Ministerul Educației vrea să plătească puțin și cu bani puțini să facă mult.

Toată lumea crede că un consilier școlar ar trebui să se priceapă, spre exemplu, la bullying și să-l ajute pe copil să facă față agresivității, să-și controleze anxietatea. Păi, de ce? Consilier școlar înseamnă profesionist cu diverse pregătiri. Unii sunt filosofi, alții sunt pedagogi, alții sunt sociologi. Păi de unde să se priceapă ei la probleme de psihologie? Unii sunt psihologi, dar și psihologii, unii sunt specialiști mai degrabă într-o psihologie educațională, nu psihologie clinică.

Dacă vrei să abordezi astfel de probleme pe care le-ați descris – bullying, agresivitate, depresie, consum de droguri, consum de alcool – ai nevoie de psihologi, dar nu orice psihologi, psihologi pregătiți în psihologie clinică. Sigur că costă mai mult că atunci trebuie să plătesc și un psiholog pregătit în psihologie clinică și un psiholog educațional. Și iată, costurile cresc. Dacă vrei să fie eficient, asta trebuie să faci. Altfel, școala ce poate să facă este să își găsească niște mecanisme interne prin care să identifice rapid aceste cazuri și în discuția cu părinții, să le ghideze spre specialiști din afara școlii. 

• Despre educația centrată pe elev și rolul pe care elevii și părinții în actul educațional

(…) Eu, care am o educație mai degrabă în zona universitară americană, niciodată n-am înțeles foarte bine conceptul învățământului centrat pe student în Europa. În Statele Unite, n-am auzit de de acest construct. Sigur că eu încerc să-l definesc astăzi și înțeleg că învățământul centrat pe student înseamnă să nu mergem în exagerarea anterioară de învățământ central, pe profesor. În mod normal, învățământul trebuie să fie centrat pe actul educațional, în care profesorul și studentul sau profesorul și elevul sunt partenerii, fiecare la nivelul de competență pe care îl are și încercăm să co-creem actul educațional.

Așa înțeleg învățământul centrat pe elev și aici trebuie să fie limitele. Eu n-am o problemă, dimpotrivă, cred că e foarte bine ca elevii să aibă reprezentanți în toate consiliile, în toate organismele de decizie, dar participarea lor acolo trebuie să fie pe măsura competențelor pe care le au. Sunt co-creatori ai propriei educații, dar repet, nu au aceleași competențe ca profesorul. Sunt zone în care părerea ta contează foarte mult. Sunt zone în care părerea ta contează, dar nu înseamnă că se va face așa cum crezi tu că trebuie făcut.

Și atunci, dacă am găsi această cale de mijloc în care să nu trecem din paradigma centrată pe profesori în paradigma centrată exagerat pe elevi sau pe studenți, cred că am putea defini bine acele limite și, sigur, în acest proces au rol și părinți. Și eu cred că părinții trebuie să fie parte din echipa care co-creează educația copiilor, dar nu părintele trebuie să vină să spună exact ce trebuie făcut, cum se dau notele, ce note să se dea ș.a.m.d”.

• Salariile profesorilor și calitatea învățământului

“În primul rând, statutul cadrului didactic trebuie schimbat. Eu știu că mulți spun dar sunt slab pregătiți, cum să le dăm salarii atât de mari? Trebuie să facem cu profesorii ce am făcut și cu medici: când am văzut că s-au pus să plece din țară, le-am dat niște salarii înspăimântător de ridicate. Adevărul este că salariu unui medic în România este un salariu foarte bun, pe merit. (…) Cred că suntem într-o situație atât de de gravă în zona educației, încât trebuie făcut același lucru. Pur și simplu trebuie crescut salariul pentru cei din mediul preuniversitar. Salariile sunt foarte mici și de acolo pornim să reconstruim statutul profesorului.

Eu mă uit la absolvenții noștri, cei mai mulți absolvenți, cei mai buni absolvenți din zona de științe nu merg în preuniversitar și din start nu-și pun problema să meargă în preuniversitar, fiindcă salariul este foarte mic, statutul lor social este slab. Lucrează la mari companii, câștigă foarte mult. Deci momentul zero este acesta. Trebuie crescute salariile. Când aud aceste lucruri că unii slab pregătiți, a intrat cu cinci sau cu șase. Așa este. Totdeauna ai și falși pozitivi, dar sistemul, dacă vrei să-l însănătoșești, trebuie să aibă un punct zero.

Și punctul zero este creșterea salariului. De aceea UBB a fost prima universitate care a susținut greva profesorilor, greva recentă când vorbeau de creșterile salariale. Și după ce ai crescut salariul, la un nivel minim de decență pentru a fi un profesor cu un statut social bun în societate, după aceea începi să te gândești la mecanisme de diferențiere, adică cei care sunt buni să aibă și mai mulți bani, să poată câștiga și mai mulți bani. Nu trebuie să câștige toți la fel. Ai nevoie de un nivel de start pentru toți, astfel încât să nu-ți fie rușine că ești profesor”.

“Am avut discuții, de exemplu în spațiul public cu mulți influenceri, ca să le spun așa, dar influenceri cu profil de seriozitate, adică care erau experți în diverse domenii și care spuneau foarte clar: dl. profesor să terminăm odată cu prostia asta în care se învață tot felul de lucruri care nu folosesc în viață. Și au zis de exemplu: calcul diferențial, sistem de ecuație matematică, la ce le folosesc aceste lucruri copiilor? Atunci am fost un pic iritat. Când eu ca psiholog știu la ce folosesc aceste lucruri, am spus, ne ajută să nu fim proști. Îți dezvoltă mintea. Este ca și cum ai merge la sală pentru creier, nu pentru corp.

Acum, când exagerezi cu aceste lucruri, sigur că nu-i bine când duci aceste cunoștințe declarative într-o zonă exagerată, în dauna valorilor și în dauna cunoștințelor procedurale dar a le minimiza, este foarte periculos. Dar vedeți, astfel de oameni au acces și influență la politicieni și au pe politicieni, pe cei care fac politici în educație că încep să vorbească în școală trebuie să facem ce? Abilități. Toată lumea vorbește despre abilități, skills, nimeni nu mai vorbește de matematică complicată, de științe ș.a.m.d. Toți vor ca școala să-i învețe pe copii să fie fericiți.

Îi văd pe miniștri vorbind așa într-o bucurie extraordinară, că scopul școlii este să te facă fericit. Școala nu a fost creată pentru a te face fericit. Școala a fost creată de această civilizație pentru a transfera competențe. Acum, dacă poți transfera competențe într-un mediu în care copiii sunt și fericiți, și bucuroși, și merg cu plăcere la școală, e foarte bine și așa trebuie să facem, dar vor fi anumite momente când unele lucruri nu se fac într-un context de fericire și bucurie. Sunt unele lucruri în care va fi nevoie de stres, efort și toleranță la frustrare”. 

• Regulamentele, de obicei, nu sunt simple, nu sunt clare, nu sunt explicate pedepsele 

“Școala este instituție care trebuie să aibă un regulament foarte clar. Vedeți, sistemul nostru educațional a fost și este grevat de spirit colectivist. De obicei nu ai reguli clare, reguli explicite și ne bazăm pe înțelegere și pe faptul că toți știm cam cum se întâmplă lucrurile. Trăim într-o vreme în care nu mai știm toți cum se întâmplă lucrurile, că se emancipează, cum ați spus, foarte bine, se emancipează copiii, părinții ajung să nu mai facă diferența între propria opinie și cunoștințe în domeniu. Toți sunt specialiști în științele educației. Și atunci școlile trebuie să ia modelul vestic și să pună între ele și părinți, chiar între ele și ele, regulamente clare, explicite, asumate de toți. Acele regulamente, de obicei, nu sunt simple, nu sunt clare, nu sunt explicate pedepsele. 

Am mai discutat și în spațiu public legat de diverse probleme comportamentale, rămân surprinși că nu știu de ce copilul este pedepsit. Dar n-ai semnat regulamentul și nu scrie acolo că dacă face asta, atunci se întâmplă asta? Deci n-ar trebui să fie o formă fără fond. Aceste lucruri trebuie să devină forme cu fond, cu conținut și trebuie luate foarte în serios. Nu spun că este ușor, vine dintr-un background cultural pe care îl avem, colectivism, este dincolo de educație. 

(…) În școala din perioada comunistă, ca să-i spun așa, sau imediat după revoluția anticomunistă, în primii ani pe care am făcut-o și eu, se făceau foarte multe conținuturi. Eu, de exemplu, când am mers în Statele Unite, am descoperit că multe lucruri pe care eu le făceam la liceu se întâmplau de fapt în zona de universitate, introducere în anumite domenii și atunci profesorii care sunt obișnuiți cu elevii care veneau din acele vremuri, care știau calcul diferențial îl făceai cum faci operațiile de bază, vor spune că sunt mai slab pregătiți, dar eu cred că asta înseamnă o normalitate. N-are sens să pui în mintea copiilor de liceu nu știu câte cunoștințe, fiindcă licența ar trebui să fie astăzi ceea ce era liceul pentru generațiile noastre sau pentru generațiile bunicilor noștri.

Licența nu mai este la universitate, ceea ce era acum 30 de ani, că avem sistemul Bologna, după licență trebuia să-l scoți specialist. Acum, după licență trebuie să-l scoți un om interesat de domeniu, care are cultura domeniului și își face specializarea la nivel de masterat. Sigur, asta în primul rând în domenii non-vocaționale, că dacă mergi la muzică sau la teatru, atunci de la licență mă aștept să fii specialist în acele domenii, dar încolo, specializarea se face la nivel de masterat special. De aceea apare această percepție că oarecum sunt mai slabi. Da, sunt mai slab pregătiți. Da, este o parte din normalitate și în Vest. Dacă mergi să-i asculți pe cei de la undergraduate, adică licența în sistemul nostru, o să vezi că ei probabil învață lucruri pe care generația noastră le-a învățat la liceu. 

(…) Fiecare materie trebuie să aibă cele trei componente cunoștințe declarative: ce știi să spui, cunoștințe procedurale, ce faci în domeniul respectiv și valori. Valorile – la asta se referă ce este considerat bun într-o societate. A este valoare dacă A este considerat bun într-o societate. Deci ar trebui învățată la fiecare materie. Cineva ar putea spune „bun, dar am putea învăța și transversal”.

Bun, poți învăța și transversal, la filozofie, de exemplu, dacă vorbești de componentele de etică. Morala s-ar ocupa cu aceste lucruri, dar foarte probabil, tinerii n-ar fi foarte încântați, mai ales dacă etica sau morala nu sunt prezentate într-o manieră atractivă. Cred că sunt profesori care știu să prezinte aceste lucruri și într-o manieră atractivă, dar eu spun că ar trebui să fie prezentate valorile și distincția asta între bine și rău în toate domeniile”.