Daniel David este noul președinte al Consiliului Rectorilor, mandat preluat pentru 6 luni la propunerea lui Sorin Cîmpeanu, după ce acesta s-a suspendat din funcție

1.678 de vizualizări
Daniel David / Foto: Digi24.ro
Daniel David este noul președinte al Consiliului Național al Rectorilor pentru un mandat de 6 luni, după ce Sorin Cîmpeanu s-a suspendat din această poziție ca urmare a preluării mandatului de ministru al Educației. La încheierea celor 6 luni, președinția rotativă a CNR va fi preluată de rectorul Universităţii Transilvania din Braşov, a declarat pentru Edupedu.ro ministrul Educației.

Rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Daniel David, a anunțat pe 30 decembrie că a ’preluat pentru următoarele șase (6) luni președinția Consiliului Național al Rectorilor (CNR). În condițiile în care președintele actual, profesorul Sorin Cîmpeanu, a devenit ministru, a trebuit să se suspende din poziția de președinte CNR. După discuții interne în Biroul CNR, s-a ajuns la concluzia că ar trebui să avem o președinție rotativă, la fiecare șase luni, iar la propunerea președintelui actual și cu votul majoritar al Biroului CNR, am fost desemnat să încep eu’.

Sincer și direct spus, în ciuda faptului că nu am avut un interes major pentru a ocupa poziții de conducere în CNR (abia am preluat conducerea celei mai mari universități a țării, și asta în condiții de pandemie), am acceptat acum acest demers din următoarele două motive’, scrie David.

Cele două motive listate de rectorul UBB sunt următoarele:

  • ’(1) Sunt încă mâhnit de lipsa de viziune politică în separarea recentă a învățământului superior de activitatea de cercetare științifică (cercetare-dezvoltare-inovare/CDI), în două ministere distincte (Ministerul Educației Naționale și Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării). Asta ne poate costa mult ca țară, foarte mult! Nu mai reiau argumentele, cei interesați le pot găsi în multele interviuri recente pe care le-am dat pe această temă. Din această poziție, împreună cu colegii din CNR, voi încerca să încurajez public acele politici care duc măcar la o coordonare adecvată a celor două activități, din cele două ministere diferite.
  • (2) În legătură cu educația (mai ales învățământul superior) și cercetarea (CDI), cunosc bine atât angajamentele din programul de guverare, cât și cum trebuie acestea puse în practică. Multe angajamente sunt excelente pentru învățământul superior și pentru CDI, fiind practic derivate din programele anunțate în campania electorală de către PNL/USR-PLUS/UDMR. Spre exemplu, pentru CDI (dar și învățământul superior), Pactul Ad Astra, în care am fost și eu implicat, este asumat de toți partenerii de guvernare; să-l vedem acum și implementat! Atenție însă, schimbările majore nu trebuie percepute ca fiind împotriva oamenilor (cu atât mai mult să fie împotriva lor!), ci oamenii, inclusiv sindicatele, trebuie să fie parte a soluțiilor; altfel orice modificare este temporară sau iluzorie. Împreună cu colegii din CNR voi fi o voce publică care monitorizează sistematic și critic-constructiv implementarea angajamentelor din programul de guvernare în învățământul superior și în activitatea de CDI’.
Sorin Cîmpeanu: După mandatul lui Daniel David președinția rotativă a CNR va fi preluată de rectorul Ioan Vasile Abrudan, care va face următoarea propunere

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, aflat la al doilea mandat de președinte al Consiliului Rectorilor, a declarat pentru Edupedu.ro că ’funcția de rector și cea de președinte al Consiliului Național al Rectorilor sunt incompatibile cu funcția de ministru al Educației, ceea ce presupune suspendarea din aceste poziții. Înainte de supendare, în calitate de președinte CNR, am propus Biroului Permanent al CNR ca funcția să fie preluată prin rotație și primul președinte al CNR începând cu 31 decembrie va fi rectorul Universității Babeș-Bolyai, profesorul Daniel David, o autoritate în domeniul învățământului superior’.

Ministrul a precizat că decizia s-a luat prin vot. ’Nu au fost voturi împotrivă și nici abțineri, dar nu a fost unanimitate’, a afirmat Cîmpeanu, care a evitat să spună cine sunt rectorii care nu au votat. ’Sunt colegi care, având în vedere ziua în care s-a desfășurat votul, or fi în vacanță’, a spus oficialul.

Acesta a explicat că Daniel David ’era membru al Biroului Permanent. Ori numeam succesorul meu din Universitatea de Științe Agronomice și Medicină Veterinară, ori pe cineva din Biroul Permanent, nu aveam libertatea de a propune pe altcineva din afara Biroului Permanent’.

Cîmpeanu a declarat pentru Edupedu.ro ’pasul rotației pe care l-am agreat împreună cu colegii mei este de 6 luni’, iar după mandatul lui Daniel David președinția rotativă a CNR va fi preluată de rectorul Universităţii Transilvania din Braşov. ’Rectorul Ioan Vasile Abrudan va fi în a doua jumătate a anului 2021, în condițiile în care mandatul meu va avea 12 luni’, a precizat ministrul.

Întrebat care este continuarea procedurii, oficialul a afirmat că ’eu am putut să fac aceste propuneri și apoi m-am suspendat, dar este dreptul președintelui în exercițiu să facă propunerea următoare, iar președintele în exercițiu va fi Abrudan’.

Eu nu o să mai am niciun drept în CNR începând de mâine dimineață (31 decembrie – N.Red.), când va prelua mandatul Daniel David. Eu am scris decizia de suspendare, decizie unilaterală. Doar le-am adus la cunoștință colegilor că nu am de gând să duc in extremis cele 15 zile în interiorul cărora aveam de decis ce anume rămân’, a susținut Cîmpeanu.

Întrebat dacă dincolo de preluarea formală a mandatului, există și o urgență a mandatului deținut de Daniel David, Sorin Cîmpeanu a răspuns: ’trebuie să se certe cu Ministerul Educației și cu Ministerul Cercetării pentru finanțarea universităților, trebuie să susțină în numele universităților introducerea unui capitol de finanțare instituțională a cercetării din universități în cadrul finanțării de bază’.

Noua conducere a CNR este formată din:

PREȘEDINTE 

  • Daniel David – Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca

SECRETAR GENERAL

  • Mihnea Costoiu – Universitatea Politehnica din București

VICEPREȘEDINȚI:

  • ABRUDAN Ioan Vasile – Universitatea “Transilvania” din Brașov 
  • AZAMFIREI Leonard – Universitatea de Medicină și Farmacie, Științe și Tehnologie ”George Emil Palade” din Târgu Mureș
  • Răzvan Ionuț Teodorescu, rector interimar USAMV București
  • BREAZ Valer Daniel – Universitatea “1 Decembrie 1918 “ din Alba Iulia
  • BÂRSAN Ghiță – Academia Forțelor Terestre ”Nicolae Bălcescu din Sibiu
  • CAŞCAVAL Dan – Universitatea Tehnică “Gheorghe Asachi” din Iași
  • Marja Luisa Kristine Tenhunen – Universitatea Creștină “Dimitrie Cantemir” din București
  • ISTUDOR Nicolae – Academia de Studii Economice din Bucureşti
  • JINGA Viorel – Universitatea de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București
  • MOŞ Diana Asinefta – Universitatea Natională  de Muzică din București
  • NEGRICEA Iliuță-Costel – Universitatea Romano – Americana din Bucuresti
  • PIRTEA Marilen Gabriel – Universitatea de  Vest din Timișoara
  • POPA Valentin – Universitatea Ștefan cel Mare din Suceava
  • PREDA Marian  – Universitatea din Bucureşti
  • RADU Sorin – Universitatea “Lucian Blaga” din Sibiu
  • SPÎNU Cezar Ionuț – Universitatea din Craiova
  • VĂCĂREANU Radu – Universitatea Tehnică de Construcţii din București
Citește și:
Rectorii lansează aprecieri și salutări pe linie la adresa Guvernului Orban, după reuniunea Consiliului Național al Rectorilor în care Sorin Cîmpeanu (PNL) a fost reales președinte CNR
Consiliul Național al Rectorilor anunță că Sorin Cîmpeanu a fost ales președintele forului, pentru un nou mandat, iar Mihnea Costoiu – secretar general al CNR
Remus Pricopie – SNSPA, un nou atac la Sorin Câmpeanu: “Este inacceptabil” să reprezinte universitățile / Premierul Orban, care s-a folosit de votul rectorilor parlamentari, să demonstreze că nu are nimic în comun cu Liviu Dragnea sau Viktor Orban
Remus Pricopie, rectorul SNSPA: Mandatul lui Sorin Cîmpeanu ca președinte al Consiliului Rectorilor a expirat în luna mai. Nu-i cer demisia, pentru că nu mai deține această funcție
Reacția lui Cîmpeanu, la acuzațiile de conflict de interese pentru deținerea pozițiilor rector și parlamentar lansate de SNSPA, condusă de Pricopie: Unii își pierd echilibrul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Carta universitară a Politehnicii București, temă în bibliografia de concurs pentru angajarea jurnaliștilor la televiziunea Euronews România. Cererea de înscriere a candidaților este adresată rectorului UPB, Mihnea Costoiu

Candidații de la concursul pentru 25 de posturi de jurnaliști la televiziunea de știri Euronews România vor susține o probă scrisă și un interviu. La bibliografia de examen este trecută…
Vezi articolul

Sorin Cîmpeanu, președintele Consiliului Rectorilor: Ministerul Educației a garantat accesul universităților la Sistemul Informatic Integrat al Învățământului, pentru admiterea online la facultate

Ministerul Educației “a garantat accesul universităților românești la Sistemul Informatic Integrat al Învățământului din România (SIIIR) pentru facilitarea admiterii online în universități”, anunță președintele Consiliului Național al Rectorilor. Declarația lui…
Vezi articolul

Sorin Cîmpeanu a fost reales președintele Consiliului Național al Rectorilor pentru încă 5 ani, după ce tot el l-a condus în ultimii 10 ani / Ministra Ligia Deca, prezentă și ea la Cluj-Napoca, la reuniunea CNR

Fostul ministru al Educației, Sorin Cîmpeanu, a fost ales pentru un nou mandat în fruntea organizației Consiliul Național al Rectorilor, potrivit unui anunț publicat de Academia de Studii Economice București.…
Vezi articolul