Daniel David, după ce a fost numit în conducerea CNATDCU: Noi nu gândim individual, ci instituțional. Dacă mâine Consiliul Rectorilor își asumă poziția pe care eu am susținut-o – că rectorii nu ar trebui să fie în aceste consilii – eu îmi dau demisia. Dar regula e regulă

Daniel David / Foto: Digi24.ro

Daniel David, rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, este unul dintre cei doi rectori recent numiți în noul Consiliu general al CNATDCU, for care a generat discuții aprinse între rectorii care și-au dorit să facă parte din el, dar au fost respinși de ministrul Educației. “Eu am acceptat să intru fiindcă a fost decizia Consiliului [Național al Rectorilor] să participe rectorii. Eu sunt membru în CNR. Nu pot pune la risc universitatea, care să-mi reproșeze că CNR lasă să participe rectorii și eu refuz această poziție pentru UBB”, a declarat David, pentru Edupedu.ro.

Contactat de Edupedu.ro după ce noua componență a Consiliului Național pentru Atestarea Titlurilor Universitare (CNATDCU) a declanșat un conflict între rectorii reuniți în Consiliul Național al Rectorilor (CNR) și ministrul Educației, Daniel David a declarat că în interiorul CNR el a venit cu ideea ca rectorii să nu facă parte din noul for.

“Punctul meu de vedere nu a câștigat și când CNR a trimis propunerile de rector nu am comentat public, fiindcă m-am comportat instituțional. Trebuie să pleci din CNR dacă nu vrei. Dacă s-a făcut o regulă și la regula respectivă au ieșit alții decât cei care se așteptau, nu poți să le reproșezi. Noi nu gândim individual, ci instituțional. Dacă mâine CNR își asumă poziția pe care eu am susținut-o – că rectorii nu ar trebui să fie în aceste consilii – eu îmi dau demisia. Dar regula e regulă”, a afirmat rectorul Universității Babeș-Bolyai (UBB).

Acesta a precizat că decizia ca CNR să se reunească într-o ședință formală a Biroului Permanent a venit la final de săptămână, după ce vineri, 26 iunie, Ministerul Educației a publicat noua componență a CNATDCU, pentru mandatul 2020-2024. În cadrul Biroului Permanent, rectorii au decis să organizeze un referendum în universități la care profesorii să spună dacă scot Ministerul Educației și CNATDCU din jocul acordării diplomelor de doctor.

Rep: Faceți parte din Biroul Permanent al Consiliului Național al Rectorilor (CNR)?

Daniel David: Da. Fac parte, fiindcă fostul rector și UBB făceau parte și atunci am preluat poziția UBB și în biroul CNR [odată cu preluarea mandatului de rector al UBB].

Rep: Când a fost decisă convocarea pentru luni a unei ședințe a Biroului Permanent al Consiliului Național al Rectorilor? Ce anume a declanșat organizarea acestei ședințe?

Daniel David: A fost o ședință la care nu am putut participa. Organizarea a fost declanșată de comentariile pe marginea CNATDCU, atunci când a apărut componența. Au fost discuții despre membri, despre rolul CNATDCU și de aici s-a extins la rolul învățământului superior în general. Atunci a fost făcută referire [pe grupul de whatsapp al rectorilor – N.Red] la necesitatea unei poziții a CNR și era nevoie să fie discutată într-un cadru formal.

Rep: De ce a devenit funcționarea CNATDCU un subiect de discuție brusc, între rectori, la 3 zile de la numirea membrilor noului for, după ce rectorii își exprimaseră dorința de a face parte din acest for?

Daniel David: Eu cred că CNATDCU este o soluție de compromis pentru sistemul de învățământ din România și, fiind un compromis, generează patimi în procesul de constituire și nemulțumește parțial pe mulți la final. Probabil că văzând rezultatul CNATDCU, și-au exprimat nemulțumirile.

Opinia mea este că toate consiliile din jurul Ministerului Educației sunt consultative. Din cauza fapului, însă, că nu s-a făcut o reformă adecvată – și cred că ar trebui o diferențiere pe misiuni a universităților – CNATDCU generează patimi pentru a controla ceea ce se întâmplă. Legea spune că aceste consilii sunt consultative, dar au funcții administrative prea mari. E clar că nu ăsta este modelul către care trebuie să mergem. Nu este ceva ce trebuie să păstrăm.

Rep: De ce ați acceptat să faceți parte din noul Consiliu general al CNATDCU, dacă este o instituție de compromis?

Daniel David: În acest moment este nevoie de CNATDCU, așa cum este el. Fără acea reformă a arhitecturii învățământului superior, instituția este necesară. Dar modificarea se poate face, legea permite să se facă o diferențiere a universităților, să fie mecanisme de finanțare diferite. Noi am picat în această logică în care sunt 54 de universități de stat și pe toate vrem să le considerăm universități world class.

Rep: Concret, dacă ați fi ministru, cum ați face această reformă a arhitecturii învățământului superior?

Daniel David: Dacă eu aș fi ministru, aș face o analiză obiectivă cu experți naționali și internaționali despre cum se definește – în aria europeană în care noi suntem și jucăm – o universitate world class, cum se definește una importantă din punct de vedere regional și local. Sunt o serie de criterii cunoscute: poziționarea deja în rankinguri, mărimea zonei în care se află universitatea, că dacă nu ai demografie puternică, nu ai cu ce să te dezvolți, gradul de dezvoltare economică în zonă, mai sunt și alte criterii. În paralel, pe măsură ce apar criteriile acestea limpede pentru toată lumea, aș întreba universitățile ce misiune își asumă. Se văd prin prisma criteriilor drept o universitate world class sau locală? După ce își definesc misiunea, le-aș include în categoriile respective în funcție de ce își aleg ele. Eu le-aș da șansa în primul rând, dar le-aș spune că fiecare categorie va fi evaluată prin criteriile pe care le vedeți. Vom lua în calcul publicațiile, legătura cu mediul economic, etc. Ei trebuie să știe care sunt indicatorii care definesc categoria. După ce își aleg categoria, să vedeți ce ușor vom face metodologii de evaluare de la școlile doctorale, programe, pentru că înțelegi paradigma în care ai intrat singur, nu te-a forțat nimeni să intri în ea.

Noi lucram în aria europeană, nu putem veni noi cu alte legi.

Apoi m-aș asigura că încep un program național de susținere a universităților, un program de excelență pentru categoria primă, fiindcă noi creștem, UBB a crescut sistematic, dar alții cresc mai bine ca noi că au programe dedicate. În QS am rămas noi și UB. Degeaba creștem, alții cresc mai repede ca noi. Și m-aș uita cum să flexibilizez legi, astfel încât autoritățile regionale și locale să poată să susțină simplu universitățile care se definesc regional.

Rep: Care este răspunsul dvs. la întrebarea referendumului decis de Consiliul Național al Rectorilor: cine este instituția îndreptățită, acum, să acorde acum diplomele de doctor: universitățile sau Ministerul Educației?

Daniel David: Acum nu știu ce vor răspunde colegii mei, dar pentru mine în contextul actual e bine cum este. Se poate și mai rău.

E prost cum este, dar poate fi mai prost, dacă elimini CNATDCU fără această schimbare a arhitecturii învățământului superior. Nici nu-ți trebuie schimbări de lege, ci viziuni prin ordine de ministru, maximum hotărâre de guvern. Nu-ți trebuie legi, legea este suficient de suplă, iar litera și spiritul ei chiar asta spun: acestea sunt consilii consultative, nu administrative.

Rep: Dvs ați venit cu ideea modificării rolului CNATDCU?

Daniel David: În discuția dintre rectori, foarte mulți au comentat critic față de CNATDCU și am spus că da, trebuie regândit rolul CNATDCU, dar odată cu regândirea arhitecturii învățământului superior astfel încât să fie cum scrie în lege, nu să aibă funcții administrative.

Rep: De ce ați acceptat să fiți membru în Colegiul CNATDCU, în contextul dezbaterii intense cu privire la moralitatea și compatibilitatea funcției de conducător de universitate și a funcției de conducere în forul care decide cine devine conducător de doctorat, cine formează o școală doctorală, care sunt universitățile care primesc granturi pentru acest ciclu?

Daniel David: Eu am acceptat să intru fiindcă a fost decizia Consiliului să participe rectorii. Eu sunt membru în CNR. Nu pot pune la risc universitatea, care să-mi reproșeze că CNR lasă să participe rectorii și eu refuz această poziție pentru UBB.

Eu am avut ideea să nu participăm. Dacă mâine CNR își asumă poziția pe care eu am avut-o – ca rectorii să nu participe în consiliile consultative – eu m-am retras în a doua zi. Nu trebuie să mă dea nimeni afară sau să schimbe regulamentul. Eu cred că asta înseamnă un comportament instituțional și colegial. După ce ai agreat o poziție, nu mai ești un individ, ci reprezinți o instituție.

CNATDCU a alunecat prea mult în atribuții administrative, în raport cu spiritul legii.

Noi am avut discuții în CNR în care unii am susținut să nu fie rectori, alții au vrut să poată fi rectori în CNATDCU. În final, în CNR a câștigat poziția ca rectorii să participe, de aceea CNR a făcut propuneri de rectori.

Deci CNR a ales participarea rectorilor. Au fost dezbateri, a câștigat poziția să participe. Că nu au ieșit rectorii care și-au dorit să iasă…

Rep: Au fost rectori care au susținut cu subiect și predicat desființarea CNATDCU?

Daniel David: Au fost discuții, cele mai multe au fost critice. Și ministrul a reacționat și a recunoscut că unele comisii nu au fost reprezentate.

Rep: Am văzut cum 12 rectori s-au bătut să își pună oamenii în CNATDCU, pentru ca decizia finală să fie o surpriză: alți 2 rectori sunt în cadrul acestui for. Ați primit dvs. înșivă critici pentru acest lucru?

Daniel David: S-a încercat ușor. Dar eu, ca membru în CNR, mă comport instituțional. Punctul meu de vedere nu a câștigat și când CNR a trimis propunerile de rector nu am comentat public, fiindcă m-am comportat instituțional. Trebuie să pleci din CNR dacă nu vrei. Dacă s-a făcut o regulă și la regula respectivă au ieșit alții decât cei care se așteptau, nu poți să le reproșezi. Noi nu gândim individual, ci instituțional.

Dacă mâine CNR își asumă poziția pe care eu am susținut-o – că rectorii nu ar trebui să fie în aceste consilii – eu îmi dau demisia. Dar regula e regulă.

Rep: Când se va organiza referendumul?

Daniel David: Nu s-a ajuns la faza în care să fie ceva formal, ci sunt doar discuții exploratorii. A fost o primă discuție.

Rep: Aveți în vedere să candidați în alegerile parlamentare?

Daniel David: Eu sunt dedicat funcției academice, cred că cele două nu trebuie să fie combinate. Poți să mergi în anumite situații ca expert, dar nu ca participant într-un partid politic și la alegeri politice. Când tu ai o opțiune politică, e complicat să mai reprezinți universitatea ca rector.

Când ai făcut asta, nu mai poți reprezenta universitatea sau este foarte greu, că acolo sunt perspective diferite.

Sursa foto: Digi 24.ro
Citește și:

 

Exit mobile version