România la 3 ani de la Colectiv trece printr-o “traumă colectivă reprimată”. “Este inacceptabil ca, într-o țară în care au murit atâția oameni într-o astfel de tragedie, impactul evenimentului să nu fie mai mare la nivel social și să nu existe consecințe în sensul de a corecta lucrurile pentru viitor”, a declarat pentru Edupedu.ro psihologul Daniel David.
- Trei ani se fac astăzi de la incendiul din clubul Colectiv. 26 de persoane au murit în tragedie, dar mulţi dintre răniţii internaţi în spitale au pierdut bătălia, iar numărul victimelor a ajuns la 65. La 3 ani de la tragedie, părinții tinerilor morți în incendiul din Clubul Colectiv cer tragerea la răspundere a celor responsabili.
“În orice țară vestică, tragedia ar fi generat o mulțime de dezbateri, astfel încât după un astfel de eveniment să rămână ceva pozitiv pentru țara și societatea respectivă. Noi ne comportăm, cum ne spune și profilul nostru de țară, într-o manieră defensivă, reprimând practic consecințele și discuțiile despre acest eveniment”, a declarat pentru Edupedu.ro psihologul Daniel David, autor al monografiei Psihologia poporului român.
“Asta înseamnă că nu putem învăța dintr-o astfel de situație”, a avertizat David. Acesta a precizat că “sunt cauze care țin de educație și de felul în care noi, ca societate, suntem antrenați în a confrunta impredictibilitățile, incertitudinile, situațiile negative. Nu le abordăm într-o manieră de problem solving, ci într-o manieră de evitare”.
Tinerii trebuie să învețe “să nu se teamă să îmbrățișeze incertitudinea, să nu o evite. Simplul fapt că eviți o realitate nu înseamnă că ea dispare. Dispare în mintea ta, dar în realitate ea există. Trebuie să dezvolte o atitudine de rezolvare de probleme, și nu de evitare”, a subliniat Daniel David, care este profesor de ştiinţe cognitive clinice la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca.
Putem să ieșim din această situație “prin educație, prin faptul că unele zone din mass-media se încăpățânează totuși să nu uite de acest eveniment”, a continuat psihologul.
“Sper ca odată cu tinerele generații, care au un capital social mult mai ridicat față de generațiile mai vârstnice – și când spun tinerele generații mă refer la cei până în 30 de ani -, lucrurile să se schimbe. Dar până atunci, hai să încercăm prin educație, prin dezbateri în spațiul public organizate de media, altfel nu avem ce face”, a continuat Daniel David.
Sursa foto: danieldavidubb.wordpress.com