Daniel David, despre mica reformă a universităților: Multe lucruri se pot face în primă fază prin eficientizarea sistemului / E o problemă de management și de regândirea arhitecturii acestuia

Foto: Silviu Matei / Agerpres Foto

Ministrul Educației și Cercetării a vorbit joi seara, într-o emisiune la Antena 3, despre eficientizarea sistemului universitar ca răspuns la problemele și „contrastele” acestuia. Daniel David a spus că „multe lucruri se pot face în primă fază prin eficientizarea sistemului”. Acesta a reluat ideea micii reforme exprimate în primul interviu acordat Edupedu.ro la preluarea funcției, confor căreia universitățile trebuie să își asume misiunea academică pe care o au, din cele trei posibile în legea educației, iar pe baza aceasta să fie finanțate.

Întrebat de moderatorul emisiunii ce face pentru ca educația să nu mai fie un domeniu al contrastelor și dacă este o problemă de buget, Daniela David a precizat că „noi nu știm să diferențiem instituțiile cu rolurile lor”.

Redăm fragmentul cu declarațiile făcute în emisiune:

E o problemă de buget?

Uneori nu, e o problemă de management și de regândirea arhitecturii sistemului pe care îl ai. Uite, eu văd două probleme aici. Una care ține într-adevăr și de buget, dar nu pentru că n-ai avea banii, dar nu știi să investești și nu investești unde trebuie. Dar este și o problemă de arhitectură academică, adică noi nu știm să diferențiem instituțiile cu roluri diferite. Vă dau întâi un exemplu în zona universitare, nu putem trata toate universitățile la fel, nici nu trebuie să fie la fel. Unele universități pot să aibă această ambiție să facă cercetare avansată, să țintească Noble, să publice internațional, să se ia la trântă, ca să spun așa, cu Harvardul, e ok, dar țara asta are nevoie și de niște universități care să fie mult mai legate de autoritățile locale, poate chiar regionale și rolul principal să fie formarea de resursă umană de care are nevoie regiunea respectivă, să dezvolte elemente antreprenoriale de care are nevoie localitatea sau regiunea respectivă.

Legea educației în zona învățământului superior permite acest lucru și chiar impune acest lucru. Se spune că orice universitate ar trebui să-și asume una din cele trei misiuni care există acolo: o zonă mai de educație, o zonă de educație și cercetare sau o zonă de cercetare avansată. Și dacă am face această, oricum trebuie să aplicăm acest lucru, dacă am face această reorganizare a arhitecturii, automat am reuși să legăm mai mult universitățile de piața muncii sau de mediul academic internațional prin misiunea pe care și-o asumă. N-are sens să evaluezi o universitate care vrea să producă în primul rând resursă umană de calitate și vrea să genereze demersuri antreprenoriale cu aplicații într-o anumită regiune, prin publicații internaționale și citări. Este efectiv o prostie să faci acest lucru. După cum nici o universitate care se bate pentru cercetare fundamentală avansată n-are sens să o evaluezi prin, nu știu câte patente naționale a generat și a reușit să le implementeze în mediu socio-economic local. Că nu asta este miza. Mai degrabă ar trebui să fie patente internaționale, nu patentele naționale. Deci, vedeți, trebuie regândită arhitectura și atunci cele două trebuie să meargă la pachet: regândește arhitectura și vii și cu banii, care reușește să asigure standarde adecvate pentru actori educaționali care au misiuni diferite. Or tu, dacă-i tratezi pe toți cu aceeași misiune, este evident că o să apară diferențe între actorii respectivi. Când pui bani în sistem, o să fie ca atunci când pui bani într-o zonă în care există găuri negre și niciodată nu o să fie suficienți. Deci, de aceea cred că multe lucruri se pot face în prima fază prin eficientizare a sistemului, reorganizare a arhitecturii și după aceea și utilizarea banilor o să aibă un impact mult mai mare”, a spus Daniel David.

Reamintim că Daniel David a declarat pentru Edupedu.ro că va face o „mică reformă” universitară și în cercetare prin reorganizarea arhitecturii mediului academic românesc și a sistemului național de cercetare. Acesta a vorbit despre „stimularea colaborării între organizațiile de cercetare și finanțarea acestora în raport cu performanțele academice obținute”.

Articol în curs de actualizare

Exit mobile version