“Arhitectura proiectului este greșită pe componenta învățământ superior/cercetare. Nu poți polei ceva ce are fundație strâmbă, că oricum va arăta prost și se va prăbuși”, avertizează psihologul Daniel David, cu privire la raportul prezidențial România Educată. Într-o analiză detaliată a propunerilor pentru învățământul superior și cercetare, prorectorul pe cercetare al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca atrage atenția că documentul lansat de Cotroceni conține “multe idei greșite”, care “nu se regăsesc în bunele practici academice internaționale și, în consecință, ne vor bloca integrarea eficientă”.
“Internaționalizarea nu se face la comandă, ci prin performanțe științifice internaționale și reputație/prestigiu academic internațional. Acest aspect fundamental este tratat inacceptabil de superficial în proiect”, declară psihologul Daniel David, autor al monografiei Psihologia poporului român.
Acesta atrage atenția că “rolul important al cercetării aplicative/inovării/antreprenoriatului devine din nevoie justificată, cu care toți suntem de acord în limite raționale, obsesie, alunecând astfel iar în disfuncție și caricaturizare”.
“Ce se propune în această situație în proiect? Finanțarea de la buget a cercetării aplicative, salvând astfel de responsabilitate mediul economic! Banii vor intra astfel în găuri negre care vor produce aplicații/inovații banale, iar stocul de cunoaștere și resursa umană vor fi în cele din urmă atât de slăbite, încât cercetarea-dezvoltarea-inovarea de calitate vor deveni o ciudățenie în România”, avertizează Daniel David.
“Aș aprecia să nu mi se spună după aproape 4 ani de când a demarat proiectul că mă pot implica în dezbaterile de acum! După 4 ani de dezbateri ar fi trebuit să fie un alt nivel al discuțiilor, nu alte dezbateri”, spune prorectorul UBB.
Daniel David – textul integral despre proiectul prezidențial România Educată, publicat pe blogul său
“Textul de față se referă doar la partea legată de învățământul superior/cercetare din proiectul România Educată (https://www.g4media.ro/breaking-raportul-romania-educata-a-fost-lansat-public-de-presedintele-klaus-iohannis-teze-unice-bac-aplicat-salarizare-diferentiata-printre-propuneri.html).
IDEI ÎN SINTEZĂ
- În perioada comunistă, universitățile au fost tratate ca „școli mai avansate”, focalizate pe predare la nivel de licență; cercetarea se făcea în institute de cercetare, deoarece acolo comuniștii puteau controla mai bine cunoașterea generată astfel. În perioada postcomunistă s-au adăugat ciclurile de master și doctorat, dar au rămas ca mentalitate tot „școli mai avansate”. În acest proiect le stimulăm ca „școli mai avansate” cu pretenții europene, dar nu devin universități adevărate, în condițiile în care (1) cercetarea, care definește o universitate modernă, este redusă la cea educațională, asociată ciclurilor de studii, și (2) referința majoră în promovarea academică devine „competența pedagogică”, nu „competența științifică”.
- – Diferențierea și meritocrația (ex. ierarhie/clasament) – elementele fundamentale ale unei universități – sunt adesea mascate (pe alocuri chiar anulate) de propuneri de inspirație colectivistă care uniformizează. Întărind aceasta idee, ca o surpriză neplăcută, conceptul de excelență, care fundamentează învățământul superior și cercetarea la nivel european/internațional, nu apare în asociere cu învățământul superior și cercetarea din România!
- – În acest context, învățământul centrat pe student rămâne nevalorificat la potențialul său, în detrimentul studenților, deoarece aceștia nu-și dezvoltă suficient de bine și capacitatea de a genera independent cunoaștere, lucru care i-ar poziționa favorabil pe piața muncii și a viitorului, ci asimilează mai ales cunoștințele prezentului care îi pot conecta doar temporar cu piața muncii.
- Relația universităților cu piața muncii este distorsionată, chiar prezentată invers decât ar fi cazul conform bunelor practici internaționale.
- Relația dintre universități și cercetare nu corespunde cu setul de bune practici internaționale.
Cercetarea fundamentală este minimizată incorect, prin raportare la rolul acesteia în universitățile de referință ale lumii.
Învățământul superior și cercetarea din proiectul România Educată au rămas din păcate – și o spun cu tristețe – actori „analfabeți funcțional”, deoarece se documentează și citesc ce trebuie să facă pentru a se integra eficient în aria academică internațională/europeană, dar nu înțeleg ce trebuie să facă.
Am fost unul dintre susținătorii ideii proiectului România Educată al președintelui Iohannis. Apoi, văzând cum merge și ce filosofie i se dă de către coordonatori, am devenit un critic constructiv (http://www.romaniacurata.ro/domnule-presedinte-al-romaniei-asta-nu-asa-se-face-o-scurta-nota-asupra-proiectului-prezidential-romania-educata/). Am spus atunci că în domeniile în care există practici consacrate la care încercăm să ne racordăm, este timp pierdut și lipsă de viziune să implementăm un demers bottom-up, întrebând oamenii cum ar trebui să fie. Ba este și un risc și poate chiar o aroganță față de oamenii consultați: ce facem dacă oamenii cer un sistem diferit de modelul Bologna, când noi știm că nu-l putem evita ca membri ai Uniunii Europene? Aici trebuiau identificate întâi top-down cele 4-5 modele majore din aria academică internațională/europeană (se putea face asta în maximum 6 luni) și puse apoi în discuție, pentru a vedea ce alegem și/sau cum le adaptăm în țară, fără a le modifica esența. Mi s-a spus de către unii coordonatori că se vor corecta unele lucruri, pe această linie. A apărut proiectul, dar, din păcate, fără corecțiile necesare.
Ce este de făcut acum? Aș aprecia să nu mi se spună după aproape 4 ani de când a demarat proiectul că mă pot implica în dezbaterile de acum! După 4 ani de dezbateri ar fi trebuit să fie un alt nivel al discuțiilor, nu alte dezbateri. Mai mult, nu are sens să mă implic în alte dezbateri, deoarece arhitectura proiectului este greșită pe componenta învățământ superior/cercetare. Nu poți polei ceva ce are fundație strâmbă, că oricum va arăta prost și se va prăbuși. Ca să rămân însă în spirit constructiv și să salvăm ce se poate salva, secțiunea învățământ superior/cercetare ar trebui corectată/completată rapid (prin niște anexe – supplementary materials), prin modelul top down menționat anterior, și pusă apoi în dezbatere publică în forma completată și în logica discutată mai sus. Încă mai cred că ideea bună a președintelui merită urmată și mai are o șansă, în condițiile în care coordonatorii proiectului devin mai flexibili.
Continuând tot constructiv, caut și văd din start că există multe idei bune în proiect. Iată câteva: misiunea diferențiată a universităților, flexibilizarea finanțării, internaționalizarea universităților, mobilitatea studenților, flexibilizarea programelor, concentrarea resurselor (ex. universități europene, universități+institute de cercetare) și dezvoltarea de poli academici, echitate, etc. Există însă și multe idei greșite (pe care le discut mai jos); acestea sunt greșite nu pentru că nu-mi plac mie, ci pentru că nu se regăsesc în bunele practici academice internaționale și, în consecință, ne vor bloca integrarea eficientă în aria academică internațională/europeană.
Din păcate, arhitectura demersului este fundamental greșită, ceea ce face ca ideile bune să rămână sloganuri, iar cele eronate să devină foarte influente. Eroarea fundamentală a demersului este legată de faptul că nu s-au tratat diferențiat ciclurile Bologna în toate segmentele proiectului, modelul Bologna formând arhitectura sistemului academic național și european (în relaționare cu cel american). Or acestea au misiuni specifice și practici academice diferite! În consecință, legătura proiectată între învățământul superior și piața muncii, pe o parte, și între învățământul superior și cercetare, pe de altă parte, devine disfuncțională fără această diferențiere (inclusiv învățământul centrat pe student are logici diferite, în cicluri diferite). Să argumentăm această teză.
Legătura cu piața muncii devine din nevoie justificată, cu care toți suntem de acord în limite raționale, o obsesie și un slogan și, în consecință, ajunge astfel nefuncțională; exagerând-o devine carizaturizată! În loc să fie informată de filosofia europeană, propunerea din proiect aduce aminte de perioada comunistă, când partea academică nu avea vreun rol dacă nu contribuia la dezvoltarea economiei socialiste și la dezvoltarea multilaterală a României; astfel, științele socio-umane nu aveau vreun rol academic sau social, ci doar unul ideologic (și acum ni se spune în proiect că sunt prea multe astfel de științe în țară!).
În filosofia europeană, legătura directă cu piața muncii trebuie făcută mai ales la licență, iar aici cu precădere în domeniile vocaționale/tehnice/profesionale. La nivel de masterat relația se flexibilizează, deoarece absolvenții nu trebuie doar să se adapteze la piața muncii, ci și să o schimbe! La nivel de doctorat lucrurile sunt și mai complexe, distanța trebuind să fie și mai mare, tocmai pentru a putea schimba paradigme culturale și civilizaționale. Dar relația necesară cu piața muncii, pe care nu o neagă nimeni când este pusă rațional, nu trebuie să reducă rolul cultural și/sau de introducere în domeniu pentru licență – așa cum apare în proiect – care devin astfel chiar dominante în domenii non-vocaționale și non-tehnice. Să nu uităm că sistemul Bologna s-a născut pentru compatibilizare și a fost inspirat de sistemul american, unde nivelul undergraduate/bachelor are tocmai acest rol cultural/generalist.
Noi trebuie să servim atât studenții, cât și companiile. Dar atunci când între cei doi actori apar divergențe, să ne amintim că universitatea este și a studenților, iar interesele lor primează. Universitățile nu produc meseriași, gata să satisfacă fișa de post a nu știu cărei companii, ci profesioniști/specialiști care pot alege dinamic și flexibil pe piața muncii. Companiile trebuie să investească ele însele în formarea profesională pentru expertiza specifică asociată fișelor lor de post (ex. prin internship), nu să aștepte ca universitățile să facă asta. Universitățile nu pot satisface toate idiosincraziile numeroaselor companii, ci acestea generează profesioniști, care au abilitățile necesare ca printr-o formare de scurtă durată în companie să potrivească exact fișa de post din compania țintă. Așadar, după modelele internaționale/europene, companiile trebuie să-și asume costurile și responsabilitatea pentru un astfel de demers, independent sau prin demersuri comune cu universitățile, în programe postuniversitare/formare continua, nu să le plaseze universităților și/sau să solicite bani de la buget pentru acest lucru. În acest context apar rapid monstruozități. Spre exemplu, în loc să exemplificăm nevoia de doctorat științific bine finanțat și/sau de doctorat european, defilăm de prea multe ori prin proiect cu ceea ce la alții este secundar (second class), și anume doctorat aplicativ, la comandă economică!
Cercetarea este tratată în aceeași logică greșită. Despre rolul cercetării în universități se discută doar în rapoarte, nu în documentele de sinteză/promovare, unde universitățile sunt tratate ca „școli mai avansate” (cu obsesie pe predare/competențe pedagogice, etc.). În documentele de sinteză cercetarea apare doar ca asociată actului didactic (master/doctorat), neînțelegându-se că cercetarea din universități nu este doar una educațională, ci una care generează astăzi stocul major de cunoaștere la nivel internațional. În aceste condiții, ideile bune legate de internaționalizare și de mobilitate a studenților (inclusiv de branding) devin fără sens: universitățile românești se pot internaționaliza și promova ca brand prin contribuții științifice reprezentative internațional și școli de știință recunoscute internațional.
Un student străin nu va veni în universitățile românești în primul rând pentru bună administrație/predare/echitate/incluziune, etc. – deși și acestea contează, dar ca motivație secundară -, ci pentru că aici există o școală de știință și personalități academice care contează în lume, altfel spus pentru prestigiul și reputația academică a universității. Sigur, asta cu excepții care țin de deformări legislative: spre exemplu, taxe mari și locuri limitate în propriile țări pot împinge studenții spre România, dar nu cred că așa vrem să ne internaționalizăm. Internaționalizarea nu se face la comandă, ci prin performanțe științifice internaționale și reputație/prestigiu academic internațional. Acest aspect fundamental este tratat inacceptabil de superficial în proiect!
Apoi, și rolul important al cercetării aplicative/inovării/antreprenoriatului devine din nevoie justificată, cu care toți suntem de acord în limite raționale, obsesie, alunecând astfel iar în disfuncție și caricaturizare. Când stocul de cunoaștere fundamentală și resursa umană în cercetare sunt competitive, atunci se generează cercetări aplicative/inovații/demersuri antreprenoriale cu avantaj competitiv. Cercetarea aplicativă/inovarea/demersurile antreprenoriale trebuie susținute mai ales din mediul privat (alături de unele fonduri publice), bugetul public susținând major (ca pondere public/privat) cercetarea fundamentală/exploratorie/de bază, care schimbă paradigme și formează resursă umană, dar care adesea nu aduce imediat un beneficiu economic (și, în consecință, companiile nu sunt interesate să o finanțeze).
Așa sunt SUA și țările mai dezvoltate ale Uniunii Europene, care, ca să-și mențină avantajul competitiv, investesc în continuare masiv din bugetul de stat în cercetarea fundamentală/translațională, iar companiile lor investesc masiv în cercetarea aplicativă/inovare.
România nu este însă ca SUA sau alte țări dezvoltate! Stocul nostru de cunoaștere nu este avansat, pentru a susține demersuri aplicative/inovative/antreprenoriale cu avantaj competitiv (http://www.romaniacurata.ro/cercetarea-romaneasca-astazi-mergem-spre-un-nou-lastun-like-technology/). Suntem deficitari inclusiv la calitatea resursei umane. În fine, și când unele demersuri aplicative sunt mai inovative, inovația este adesea mai mult locală/incrementală, nu disruptivă.
Ce se propune în această situație în proiect? Finanțarea de la buget a cercetării aplicative, salvând astfel de responsabilitate mediul economic! Banii vor intra astfel în găuri negre care vor produce aplicații/inovații banale, iar stocul de cunoaștere și resursa umană vor fi în cele din urmă atât de slăbite, încât cercetarea-dezvoltarea-inovarea de calitate vor deveni o ciudățenie în România. Într-o logică strâmbă, se dorește creșterea finanțării de la buget tocmai în zonele unde aceasta vine/poate veni din mediul socio-economic! Într-o logică de bun simț, finanțarea cercetării de la buget ar trebui asigurată în zonele în care aceasta nu este de interes pentru mediul socio-economic, dar fără de care nu se formează nici stocul de cunoaștere avansată, care poate susține inovații de calitate, nici resursa umane de calitate, care poate face apoi inclusiv cercetare aplicativă.
În fine, mă aștept ca dacă „competențele pedagogice” vor condiționa, așa cum se propune în proiect, promovarea academică în învățământul superior – logică preluată fără analiză reflexivă din preuniversitar -, așa cum nobeliștii nu au fost eligibili pentru profesuri în România, să întărim și să extindem blocajul și la colegi din universități din Top-500, care nu vor avea respectivul modul pedagogic! Nimeni nu spune că promovarea în învățământul superior trebuie să depindă numai de partea științifică, dar între a lua în calcul cu ponderi raționale indicatori de predare/învățare (ex. evaluarea studenților/evaluarea didactică – care se aplică și acum), după seturi de bune practici internaționale, și a condiționa cu sintagma “competențe pedagogice” este o mare diferență.
Și acum există cerința normală pentru cadrele didactice care intră în universitate de a avea pregătire pedagogică, iar evaluările studenților contează la promovare, dar să condiționezi promovare în universități de “competențe pedagogice” arată mentalitatea de “școli mai avansate”, un demers în beneficiul sistemului, nu al studenților. Să vedeți numai ce monstru se poate naște din sintagma prăfuită în limbaj de lemn de „competențe pedagogice în universitate” (ex. metodologii stufoase similare celor din preuniversitar, de ce nu planuri de lecție?, zone de putere care bat competența – doar am interzis noi nobeliști și experți străini în mediul academic românesc, așa că pe ai noștri, dacă nu vorbesc frumos, îi pedepsim cu inapt pentru învățământ superior/cercetare, etc.); consultați pedagogii buni „din noul val” din universități și vă vor spune același lucru ca mine, în ceea ce privește condiționarea. Ce mă sperie aici este că cineva s-a putut gândi din start la condiționare (nu la ceva opțional/facultativ, acolo unde sunt deficite rezultate din evaluarea studenților sau alte tipuri de evaluări), în condițiile în care aceasta nu este o practică de referință la marile universități ale lumii.
În concluzie, în spiritul unui astfel de proiect:
- (1) trebuie să recunosc că a fost perfect justificată tăierea locurilor bugetate la marile universități ale țării (ex. cu argumente distorsionate ca piața muncii/cercetare aplicativă, etc.), inclusiv că se justifică criticile/”persecuțiile” la adresa acestora și
- (2) nu avem șansa să dezvoltăm universități de tip world-class (care contribuie la cultura lumii și împing civilizația omenirii prin inovații paradigmatice și cercetare avansată – Harvard University/Oxford University, etc.), ci doar universități de toate felurile (ex. college/heart/civice/antreprenoriale/incluziv-echitabile, etc.). Nu-i o problemă că le avem pe cele din urmă, ba este chiar bine și este nevoie și de unele ca ele, dar este o problemă că nu putem avea și universități de tip world-class (cum apar tendințe/încercări în această direcție, intervine brațul de fier al uniformizării colectiviste), lăsând astfel România fără avantaje competitive la nivel internațional, înapoiată și sărăcită.
Încă nu-i târziu să corectăm ce este de corectat, inclusiv în dezbaterile care vor avea loc, dacă însă redefinim în mod corect arhitectura sistemului! Nu trebuie să facem nimic, decât să ne uităm la ce fac cei pe care îi folosim ca modele. Cât de complicat să fie asta, dacă există bună-credință?
P.S. Ca o notă secundară, văd în textul proiectului că doar universitățile de mai jos au fost implicate în organizarea dezbaterilor regionale ale proiectului (nu înțeleg cum au fost ordonate în textul proiectului, dar asta este și mai secundar). Poate era bine să nu lipsească UMF-urile și USAMV-urile (alături de mai multe universități românești tehnice/comprehensive de referință la nivel internațional).
Universitatea din Craiova
Universitatea Transilvania din Brașov
Universitatea de Vest din Timișoara
Universitatea Tehnică „Gheorghe Asachi” din Iași
Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca
Universitatea Ovidius din Constanța
Universitatea Româno-Americană”
Despre autor: Daniel David este profesor de psihologie clinică şi psihoterapie (ştiinţe cognitive clinice) la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB), directorul fondator al Departamentului de Psihologie Clinică şi Psihoterapie din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai, autor al monografiei Psihologia poporului român – profilul psihologic al românilor apărută la Polirom. A fost Vicepreşedintele Comisiei Prezidenţiale pentru elaborarea şi analiza politicilor în domeniile educaţiei şi cercetării, comisie condusă de Mircea Miclea și al cărui proiect a stat la baza legii educației 1/2011.
Citește și:
- DOCUMENT Raportul România Educată a fost lansat public de președintele Klaus Iohannis: teze unice, BAC aplicat, salarizare diferențiată printre propuneri
- Klaus Iohannis: Proiectul România educată nu este programul meu electoral, nu este un proiect de lege
- Mircea Miclea, reacție dură la Raportul lui Iohannis pe Educație: Este atât de vag, încât nu va produce niciun fel de soluție concretă
- Oana Moraru, despre proiectul lui Iohannis pe educație: Un document neambițios, cu surprinzător de mult limbaj de lemn
- Raportul prezidențial pe Educație – Lucian Ciolan, decanul Facultății de Științele Educației: Strategiile nu se fac prin referendum. Presupun că se va trece la o muncă bazată pe știință
Raluca Pantazi
Advertorial
Redacția
Alexa Stănescu
3 comments
Anul școlar trebuie sa înceapă la 1 august in acest an. În caz că se mai închid școli sa ai timp sa recuperezi până în vara. Vacanțele anul acesta trebuie flexibilizate. Decizia sa aparțină școlilor si orașelor sa intrerupa cursurile și nu centralizat. Acum unele județe au fost curate si au fost băgare la izolare iar acum cand explodează cazurile sunt scoase la “socializare”.
NAUFRAGIU TOTAL ….in invatamant
Niciodata nu mi-as fi putut imagina cat de gaunos si putred este invatamantul nostru . Dar nu stiu de ce oare ma mir! Cum ar putea fi altfel cu niste sexagenari sus ramasi , secretare de stat si nu orice, coafate si tapate cu rochii de zenana si rujate la greu apartinand unor vremuri demult apuse . Priviti cata bezmeticeala este acolo in acea cloaca ministeriala de cadre expirate pentru timpurile noastre, care isi dau cu stangul in dreptul nestiind cum sa ajunga la solutii rapide , ferme si sustenabile . Chiar ii vedeti capabili pe acesti ganditori din hartie creponata sa ia niste decizii inteligente in momente critice, cand ei stau in minister ca in jurul unui ceaun cu zacusca de Topoloveni ce clocoteste asteptand nerabdatori vacanta? Au ajuns ca la ruleta sa dea cu zarul daca pot amana cursurile ,sau sa se taie din programa scolara , sau de ce nu inghetarea anului scolar. Pierduti in spatiu. Nu le pasa deloc de elevii Romaniei , ca nu-si termina materia si pica banalele examene . Cu un grad de promovabilitate de doar 40% ce vrea sa insemne? Sudoare , de loc. In loc ca scoala sa creasca exigentele pe elevi,e mai usor sa modifici programa scolara. Gandire profunda a unor cadre numai bune de demis cat mai repede . Atunci cand Cosiliul National al Elevilor a cerut sa se inceapa anul scolar pe 01/ sptembrie, ca nu-i timp suficient de parcurs materia ,datorita vacantelor fara noima , acele doamne tapate de langa ceaunul cu zacusca au sarit ca arse ca nu-s de acord cu aceasta data. Au si ei dreptul la soarele de Techirghiol sau Herculane daca se poate pana la 01/Oct. . Scoala americana si britanica incepe anul sc pe 25 August . Mda, niste aiuriti ar zice ganditorii nostrii. . Stimati ocupanti ai ministerului educatiei , daca nu va treziti la realitate si considerati scoala ca pe un SRL ,unde voi sunteti doar niste prestatori de servicii si alea facute cu lehamite iar elevii niste clienti, tara nu are nevoie de voi .
Ce integrare îi trebuie lui. Imperialiștii au nevoie de integrare. Noi nu.