Daniel David, către rectorii universităților: Să organizeze admiterea la diverse specializări într-o filosofie care să corespundă bunelor practici de la una sau mai multe universități din Top 500 / Atunci o să scăpăm de dezbaterile sterile despre cum ar trebui să fie examenul la universitate

5.786 de vizualizări
Foto: © LCVA | Dreamstime.com
Universitățile ar trebui să organizeze examenele de admitere ținând cont de metodologiile și bunele practici ale universităților din Top 500 – este cererea ministrului Educației și Cercetării pentru rectorii instituțiilor de învățământ superior din România. Astfel, discuțiile, „de multe ori sterile”, despre cum ar trebui să fie organizată admiterea vor fi evitate, a declarat acesta în cadrul conferinței de presă a MEC, care a avut loc astăzi, 27 martie.

„Mesajul meu pentru rectori este următorul: să organizeze admiterea la diverse specializări într-o filosofie care să corespundă unor bune practici de la una sau mai multe universități din Top 500”, a declarat ministrul.

„Altfel spus, nu vreau să discut dacă trebuie să fie examen din materii de specialitate, dacă trebuie să fie examen pe bază de dosar, dacă trebuie să fie interviu motivațional sau alte lucruri. Vreau ca dacă cineva mă întreabă sau îl întreabă pe conducătorul specialității «cum e admiterea la voi?» și «de ce e așa?», să poată indica o universitate de referință care are ceva în aceeași logică. Nu spun că trebuie să fie identic pentru a fi în aceeași logică”, a completat acesta.

Urmând acest raționament, dezbaterile generate de opiniile divergente privind felul în care ar trebui să se desfășoare admiterea în învățământul universitar vor putea fi ocolite, a subliniat Daniel David.

„Și atunci cred că scăpăm și noi de dezbaterea, de multe ori sterilă, despre cum trebuie să fie examenul la universitate, fiindcă unii au filosofia că trebuie să fie scris, din materii de specialitate, alții că trebuie să fie mai deschis, fiindcă suntem în Procesul Bologna și studiile de licență reprezintă doar introducerea într-un domeniu, nu o specializare”.

VIDEO Conferința de presă a Ministerului Educației și Cercetării din data de 27 martie

Foto: © LCVA | Dreamstime.com / Foto: © Arrowsmith2 | Dreamstime.com Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


7 comments
  1. Ce frumos vorbește Dl Ministru de performanță…. Poți să stai să îl asculți ore întregi…. Dar se cunoaște situația
    ,,,, de jos, de la firul ierbii,,,?
    Se știe că sunt situații, nu puține, în care, în ultimii 1o ani sumele investite în dotări, în cercetare sun 0? Zero….
    Zero lei dotări și cercetare în ultimii 1o ani……și se vrea performanță?
    E o glumă bună….
    Șefii ar trebui ,,,,, să mai coboare la nivelul ierbii,,,, să culeagă informații reale, nu din hârtii.

  2. Domnul Ministru ar trebui sa propuna, mai inainte de toate, un recensamant al populatiei scolare cu potential de a deveni studenti si mai apoi sa reduca inflatia de universitati din tara (cca 40-50 de stat si cca 30 private), la un nivel corelat cu nevoile acestei tari. Dupa aceea sa discutam despre admiterea cu examene de tot felul, in situatia in care resursele umane de calitate a unei universitati depind de numarul de studenti si, in aceste conditii, calitatea actului profesional se diminueaza! Cei care stiu despre ce spun sunt, in mare parte, familiarizati cu goana dupa candidati, iar admiterea, in conditiile in care uneori abia se completeaza locurile se face pe baza de dosar, cu note de la bac. Si, din pacate asta se intampla la facultati care conteaza pentru nevoile tarii acestea, dar care nu trezesc apetitul candidatilor pentru ca durata studiilor de licenta poate fi 4-5 ani si nu sunt usor de parcurs pentru ca implica stiinte exacte si stiinte ingineresti. Cred ca se impune o atitudine mai pragmatica si curajoasa din partea ministerului, sa faca un screening impreuna cu ARACIS, dar ” pe bune” si sa aduca la niste parametri optimi sistemul de invatamant superior. Si apoi vom vedea cum sporeste si calitatea absolventilor, a curriculei etc., fara tone de hartie cu diverse statistici ca sa aiba sinecuristii motiv sa fie platiti! Si, mai ales, fara conditionarea salariilor de numarul de studenti! Ca medie, fiecare judet are cel putin 2 universitati… Este mult, putin?

  3. medicina , științele exacte , nu merg cu blabla și interviu .
    e vb de cunoștințe temeinice , calități dobândite prin munca .
    E vb de munca , domnul ministru . și din ce in ce mai puțini copiii fac asta în liceu.
    iar selecția trebuie sa fie una obiectivă și corectă . tot aceste facultăți sunt cele care asigura inserția pe piata muncii , restul fiind cam degeaba făcute.
    urmăriți începând cu MINUTUL 25 .că să știți cum sa orientați corect copiii pe piata muncii. tipul este expert . poate se consulta și domnul David cu el
    https://www.google.com/url?sa=t&source=web&rct=j&opi=89978449&url=https://www.youtube.com/watch%3Fv%3D-PDxxFAk4M8&ved=2ahUKEwji2eushKqMAxWChv0HHU_2JuQQtwJ6BAgKEAE&usg=AOvVaw3xL209MvC0xM8icAIocM3k

    1. Eroarea de apreciere pe care o fac mulți decidenți este că la admitere trebuiesc testate cunostințele, competențele, etc. pe care le-ar avea după absolvire. Mai important mi se pare să se testeze compatibilitatea cu cerințele profesiei pentru care studiile de licență te pregătesc. Un afon nu va dori să urmeze conservatorul, cineva care nu înghite matematica nu va da la inginerie, cineva cu gândire logică şi rațională nu va dori sâ fie contabil, etc. Sunt situații în care calitățile înnăscute, un elev gifted, de la o scoala secundară bună, se rătăceşte, pentru că pleacă pe un drum nepotrivit, ducând la abandon. de aceea, cred , admiterea trebuie să testeze compatibilitatea, înțelegerea cerințelor, şi mai apoi calitatea, cantitatea şi diversitatea cunoştinţelor.

      1. se ajunge la eseu scris cu chatgpt 😡
        competențele de intrare , matematica , informatica și biologia sunt infinit mai mici decât cele finale și infinit necesare inițial , pt că materia din facultate nu te ia de la zero pe matecsi info de ex , astea se învață în 3..4 ani apoi se dezvolta pe verticala in facultăți . nu ai cu cine lucra daca ii iei de la firul ierbii. cei din domeniu știu exact.
        e că și cum ai lua un fotbalist la arte sau un pianist la fotbal , rar vei găsi unul cu ambele abilități. și nici fotbalistul și nici pianistul nu se creste peste noapte . e nevoie de multa munca .
        ăla ghifted e in 3% , nu nenorocești o majoritate ptr el .și dacă e ghifted îl culeg liceele bunicele și ajunge unde trebuie.
        programele facultăților nu iau de la zero . ști matematica și fizica , înseamnă că ești compatibil cu tehnica , dai examen pt că sunt mulți că tine și dacă te califici te duci pe tech,. de la orice liceu poți da admitere . nu exista restricție. da în liceu tre să muncești.
        ce mai fugeti voi de selecția examenelor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ, reacție la declarația lui Orban: Educația nu este „cârciuma” sistemului bugetar. Deschiderea noului an școlar, sub semnul întrebării dacă nu vor fi majorate salariile

Educația nu este „cârciuma” sistemului bugetar și „intenția de a nu se acorda majorarea salarială începând cu data de 1 septembrie 2020 va fi o greșeală enormă, iar consecințele pot…
Vezi articolul

VIDEO Mesajul Irinei Rimes către elevi: Este un lux să înveți, iar vremurile noastre ne permit asta. Învățați istoria, fizică, chimie, învățați ce vă place, dar învățați acum pentru că voi nu aveți alte obligații. N-ai cum să îți formezi o opinie despre ceva dacă nu ai informații de bază

Cântăreața Irina Rimes a transmis un mesaj copiilor pentru a-i încuraja să învețe. „Învățați istoria, fizică, chimie, învățați ce vă place, dar învățați acum pentru că voi nu aveți alte…
Vezi articolul

VIDEO „Este greșit ca aceste programe de educație digitală să funcționeze pe scheme de sponsorizări de la multinaționale. Trebuie să obișnuim societatea și administrația cu aspectul comercial, digitalizarea nu vine ca pomană” – Ionuț Stanimir, director marketing BCR despre educația digitală

Digitalizarea sistemului de Educație s-a făcut cu ajutorul multinaționalelor și al start up-urilor care au venit cu idei inovatoare pe piață, însă modelul acestora trebuie comercializat mai departe în România,…
Vezi articolul