Premierul Viorica Dăncilă îl acuză pe președintele Klaus Iohannis, pentru criza examenului de rezidențiat. “Prin refuzul de a aplica decizia CCR și a numi un ministru interimar la Educație, Klaus Iohannis periclitează o generație întreagă de tineri medici care nu vor putea susține la timp examenul de rezidențiat fără un ordin de ministru”, a scris Dăncilă pe Facebook, la scurt timp după ce ministrul Sănătății a anunțat că rezidențiatul se amână pe 8 decembrie, din cauza faptului că Ministerul Sănătății nu are nici măcar ministru interimar care să semneze ordinul de organizare a rezidențiatului.
“Președintele Iohannis ignoră nevoia pe care o are România de medici și servicii medicale de calitate și blochează cu bună știință accesul a mii de tineri absolvenți la sistemul medical”, susține Viorica Dăncilă.
Amintim că Ministerul Educației nu are, în prezent, nici măcar ministru interimar. Interimatul lui Daniel Breaz a expirat, iar drepturile de semnătură în Educație au fost direcționate de guvern către secretarul general al Ministerului și secretari de stat, după ce președintele Iohannis a refuzat de două ori numele propuse de Dăncilă, argumentând că s-a schimbat componența politică a Executivului odată cu ieșirea ALDE de la guvernare și că premierul ar trebui să meargă în fața Parlamentului.