În situația în care un elev spune profesorului că nu înțelege lecția, cadrul didactic ar trebui să o ia pe ca pe provocare, a declarat pentru Edupedu.ro Ioana Alexandra Șomîtcă, fostă profesoară de matematică la gimnaziu și asistent universitar. „Căutați să vă documentați mai mult, să faceți lecția mai interesantă, pentru că așa evoluăm”, a precizat aceasta.
- Ioana a scris ghidul „O viață ai! Fă-o extraordinară! Ghid bogat în soluții pentru părinți și profesori pasionați de educație”.
Edupedu.ro: Recent, Andreia Bodea, directoarea Colegiului Național I. L. Caragiale din București, a declarat că „ajungem în situații în care nu se mai dă nici „bună ziua”, se dă ușa de perete și se emit niște pretenții. Vorbim de părinți”. Ați avut asemenea situații?
Ioana Alexandra Șomîtcă: „Nu mi s-a întâmplat să nu salute părinții. Mi s-a întâmplat să fiu în cadrul unei ședințe și să-i spun unui tată că are un copil extraordinar și că acel copil își dorește la un colegiu militar, dar tata să nu fie atât de deschis la ideea de colegiu militar pentru copilul lui, spre exemplu. Mi-a dat atunci senzația că nu crede că al lui copil va reuși și considera că eu i-aș da informații naive, artificiale. A fost o surpriză pentru el că al lui copil a reușit să fie admis printre primii șapte elevi la Colegiul Militar. Tatăl efectiv a început după să plângă când a aflat că al lui copil, fără pregătire suplimentară plătită, a ajuns la colegiul respectiv. (…) N-am predat în București, dar, sincer, cred că și părintele care pare că ar avea o problemă cu profesorul are cumva în el nevoia de a fi auzit. (…)
În același timp, trebuie să fim atenți că nu totdeauna oamenii din jurul nostru chiar ne vor răul.Se poate întâmpla ca o persoană să ne vrea binele, dar să nu știe cum să ne comunice asta. Se poate întâmpla ca și cadre didactice să nu fim bine sau clar înțelese de părinte sau elev în diverse situații. Este benefic să luăm asta ca pe o provocare în a fi mai buni, mai responsabili, mai documentați. Învățăm unii de la alții, acesta nu e un secret. Se întâmplă asta de la începutul lumii.
La ora actuală, părinții se așteaptă de la un cadru didactic să fie mult mai bine informat decât ei. Să fie un model de la care ei au de învățat și, de asemenea, să aibă de învățat și copiii lor. Așteptarea părinților este ca profesorul să spună ideile bune pe care ei (ei adică părinții – n.red) nu le-au observat până atunci la copilul lor. Ei vor să fie făcuți conștienți și de partea pozitivă a lucrurilor, păstrând noi, cadrele didactice, obiectivitatea.
E benefic să vedem binele în oamenii din jurul nostru. E benefic, atât pentru noi, profesorii, cât și pentru societate, să facem elevii conștienți de ceea ce au ei bun și poate încă nu au remarcat și să-i încurajăm să se dezvolte în continuare în direcția sănătoasă. Rolul profesorului este să ajute la dezvoltarea sănătoasă a societății, pentru că el lucrează cu mentalitățile actuale. Rolul profesorului este să se gândească și să acționeaze în direcția creării unui viitor mai sănătos pentru viitoarele generații.
Dacă acel copilaș spune că nu înțelege de la voi lecția, luați-o ca pe o provocare, căutați să vă documentați mai mult, să faceți lecția mai interesantă, pentru că așa evoluăm.”
Foto: © Syda Productions | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.
Citește și:
INTERVIU Eu sunt profesorul pe care nu l-am avut, dar pe care mi l-aș fi dorit să-l am, spune Ioana Alexandra Șomîtcă, autoare a unui ghid pentru profesori și părinți: Noi am putea să creăm ceva extraordinar la clasă și în cancelarie, pentru că matematica, ceea ce predau eu, are legătură cu Pitagora, dar, în același timp, Pitagora a avut tangență și cu muzica
Profesoara Andreia Bodea: Ajungem în situații în care nu se mai dă nici „bună ziua”, se dă ușa de perete și se emit niște pretenții. Vorbim de părinți. Eu am sentimentul, de cele mai multe ori, că vreau să-mi fac treaba și nu sunt lăsată să-mi fac treaba
Profesoara Andreia Bodea: Eu, uneori, am senzația că părinții au de la noi așteptarea să fim un fel de bone / Copiii înțeleg de ce trebuie să vină îmbrăcați într-un anumit fel la școală. Mai greu îi conving pe părinți
Profesoara Florina Rogalski: Sunt foarte mulți părinți care au un snobism al notelor de nesuportat și care nu acceptă decât notele maxime pentru copiii lor. Relația profesor-părinte este de-a dreptul tensionată astăzi
G4Media.ro
Redacția
Alexa Stănescu
8 comments
Mda, narativul este “Profesorul este de vina pentru tot.” Totusi sa nu uitam ca “se lucrează cu materialul clientului”. Degeaba ne ascundem după colt, uneori materialul nu este cel bun. Cred ca narativul asta a fost inventat de unii mai puțin pricepuți în pedagogie, rupți de rerealitate dar puși politic sus.
Dacă un elev spune că nu înțelege lecția, luați-o ca o provocare pentru elev. Poate e cazul să pună deoparte telefonul și să fie atent la explicațiile profesorului.
Hai să nu mai transformăm totul în circ.
Aveti dreptate! Daca spune ce anume, care parte din lectie nu a inteles, reiei explicatia sub o alta forma. Daca nu intelege toata lectia, atunci cred ca e o problema mai mare si exista de mai mult timp
Psihologic vorbind, despre intelegere ca modalitate a gandirii, ea presupune articularea unei informatii noi cu ceva deja existent (legat de tema in discutie, informatii despre subiect ), de aceea incatamantul, inca de la Jan Comenius, parintele pedagogiei, este structurat pe lectii si ani de studiu si merge de la simplu la complex.
Sper că aveți o zi deosebită!
Ca să aveți câteva informații: am avut fericirea de a pregăti în domeniul informaticii de la copiii de 12 ani, până la adulți de 50 de ani.
Am predat atât în mediul universitar, și am avut ocazia să susțin educațional români care studiază în străinătate la facultăți de top (precum King’s College London https://www.kcl.ac.uk/, Universitatea Tehnica din Danemarca și alte universități mai mici din Germania, Statele Unite etc.)
Apreciez că vă doriți binele elevilor și că vă doriți să își dezvolte atenția, spiritul critic și respectul pentru educație.
De aceea, vă transmit că ideile doamnei Șomîtcă sunt inspiratoare pentru foarte mulți profesori. Sunt inspiratoare pentru colegii mei, pentru că au reușit să depășească provocările și să se bucure de rezultatele elevilor care nu mai sunt neatenți.
A doua idee din acest articol este că elevii ne privesc ca modele. Fiecare elev a cunoscut sau va cunoaște cel puțin un profesor pe care îl consideră model, puteți urmări acest studiu completat de peste 130 de elevi:
https://empoweredromania.com/Profesorul%20model%20al%20actualei%20generatii.pdf
De aceea, mă bazez pe experiența colegilor și pe experiența proprie ca să spun că provocările venite din partea elevilor sunt modul lor de a ne face profesori mai buni. În plus, elevii au fost recunoscători pentru schimbare aproape de fiecare dată, atât în cazul meu, cât și în cazul altor colegi cu mai multă experiență.
Vă doresc o zi cu multe reușite!
Mă bucur pentru dvs și colegii dvs care au avut parte, în primul rând, de elevi care DOREAU SĂ ÎNVEȚE.
Acum explicați-ne dvs nouă, nepricepuților, cum se procedează cu elevii care NU doresc să învețe și cu cei care NU POT să învețe (iar aceștia sunt cei mai mulți). Motivele sunt numeroase, începând de la lipsa totală de motivație până la lipsa totală de resurse (materiale sau efectiv de inteligență nativă). Cum facem cu cei care au fost obișnuiți să nu li se ceară niciun efort, să le fie oferit totul pe tavă, doar să catadicsească să ”rezolve” ceva pe baza unui model simplu, necum să aplice raționamente complicate pentru a ajunge la un rezultat sau a scoate esența unui lucru din ce i s-a prezentat/explicat…
Eu VREAU să vină să mă întrebe dacă n-au înțeles ceva, dar de vreo 5 ani încoace avem generații din ce în ce mai apatice, care învie doar în pauză, pentru a verifica ultimul challenge pe tiktok. Nimic nu-i interesează, nimic nu-i motivează, iar eu refuz să devin circar și să fac giumbușlucuri doar-doar trezesc un adormit care visează la ce a văzut pe tt în pauza anterioară.
O zi bună și dvs!
Stați liniștită ca asa este peste tor,sunt o generație de obosiți, dorm cu suzeta-telefon în nas,la ore.
În primul rând, nu pot oferi o soluție generală, deoarece fiecare copil și student este unic (ca modul de gândire, ca abilități, ca problemele pe care se străduie să le depășească în fiecare zi).
Ceea ce putem face este să fim alături de elevi și să avem așteptări mari. Vedeți cunoscutul efect Rosenthal (denumit și Pygmalion) https://respiro.ro/consiliere/articole/arta-de-crede-in-ceilalti-efectul-pygmalion (atașez și o sursă științifică a definiției oficiale, dar este în engleză: https://dictionary.apa.org/rosenthal-effect).
De asemenea, s-a dovedit că atunci când suntem conștienți că o persoană ne urmărește evoluția și are și o opinie bună despre noi (și chiar dacă situația nu este roz, mereu putem găsi valori/abilități unice și pozitive la fiecare elev pe care să i le arătăm), vom recrea imaginea mai pozitivă transmisă de persoanele care ne urmăresc.
În al doilea rând, de îndată ce elevii primesc încrederea că fiecare dintre ei are calități și că le urmărim progresul, e nevoie să se dezvolte natural. Spun asta pentru că poate au avut un an, doi, sau tot liceul în care au putut evita să învețe o materie, și acum își doresc să recupereze. Comparați în această situație o rețea socială ca tik tok, cu efortul de a învăța mai bine ce au făcut în acești ani.
Pe de o parte avem tik tok: efort mic, răsplată imediată, dar care peste ani nu oferă o viață mai împlinită (și să puteți spune acest lucru cu exemple reale din viața altor oameni).
Pe de altă parte avem învățarea activă: efort mare, răsplată în doze mici la început, dar care se măresc, iar peste ani elevul și-a demonstrat că s-a putut dezvolta prin propriile abilități mult mai rapid, și va putea transfera încrederea aceasta pentru tot restul vieții.
Există un fost militar care a avut probleme și cu resursele, și cu învățarea, și cu trișatul până să ajungă în cele mai dure grupări militare din lume. Una dintre ideile lui este că și-a creat o cutie cu fursecuri din care poate lua unul de fiecare dată când viața sau momentul actual este dificil. „Fursecurile” acestuia: faptul că a reușit să plece dintr-un mediu negativ, a reușit să slăbească aproape 50kg, a reușit să se antreneze consistent, a reușit să înoate, a reușit să treacă inclusiv testele de inteligență (ceea ce a însemnat să recupereze ani de zile). De fiecare dată când progresul devenea dificil, își amintea de unul dintre „fursecurile”, adică succesele pe care deja le-a acumulat.
Ca profesori avem chiar mai multă putere, deoarece putem aminti elevilor care sunt calitățile, ce au făcut bun. „Dacă ai reușit cu acel subiect, vei putea și la următorul”.
Acestea sunt toate exemple reale. Nu vă spun că ar fi ușor sau că puteți reuși cu toți copiii, dar am observat că dacă ne concentrăm fix pe ceea ce facem noi bun în evoluția clasei, putem învinge inclusiv opinia generală că anumite clase sunt mai greu de gestionat.
Și vă spun din propria experiență, am avut momente în care am preferat să predau în același timp la grupe de olimpici, precum și la grupe considerate mai slăbuțe, în ideea de a le oferi mai puțin de lucru. Am preferat să am aceleași așteptări, adică faptul că toți studenții au capacitatea de a învăța, de a întreba, de a se implica, de a învăța și între ei.
De aceea, sper să vă inspire informațiile și psihologia testată din mesaj. Sunt conștient că legat de elevi aveți o luptă mai dificilă comparativ cu studenții, dar vă doresc să găsiți toate resursele pentru a susține elevii să acumuleze succese educaționale care să îi inspire pentru întreaga viață.
O zi deosebită cu rezultate pozitive!
Studenții aleg să fie acolo, motivați sau nu sunt conștienți că trebuie să depună un minim efort. Pentru din ce în ce mai mulți elevi de gimnaziu și liceu, simpla prezență la ore este o corvoadă. L-au luat pe ”nu” în brațe și la toate demersurile noastre răspunsul este întotdeauna ”nu”.
Nici măcar la activitățile care rup rutina nu mai răspund – poate dvs nu aveți o imagine clară a cât de mult s-a schimbat învățământul preuniversitar de când smartphone-urile au devenit obiecte la îndemâna oricui. Dar veți afla – din acești copii se vor mai selecta doi-trei care vin la facultate, și veți vedea cât de slab pregătiți sunt în comparație chiar cu o generație imediat anterioară (deși au avut aceiași profesori și aceleași condiții de studiu). Provocarea de a-i aduce la un nivel minim nu mai trebuie aruncată ca o sarcină în spatele profesorului – trebuie introduse consecințe reale pentru dezinteresul total manifestat de acești elevi. Dar eu, personal, nu mai aștept nimic în acest sens. La noi se preiau toate prostiile care au dat deja greș în alte țări și se insistă cu ele până la dezastrul total.
O zi bună.