Dacă într-o comună, o grădiniță, de exemplu, care are trei angajați, depășește rata de 60% de vaccinare, ea poate funcționa de luni, chiar dacă la nivelul întregii unități cu personalitate juridică acest lucru nu este îndeplinit – Sorin Ion, secretar de stat la Ministerul Educației

3.033 de vizualizări
Sorin Ion / Foto: Sorin Lupșa – Agerpres Foto
„De săptămâna viitoare, am permis unităților școlare să facă și separat, pe structuri arondate. Dacă într-o comună, o grădiniță, de exemplu, care are trei angajați depășește rata de 60% de vaccinare, ea poate funcționa, chiar dacă la nivelul întregii unități cu personalitate juridică acest lucru nu este îndeplinit”, a declarat, astăzi, Sorin Ion, secretar de stat în Ministerul Educației, în legătură cu raportarea personalului vaccinat din unitățile de învățământ, într-o conferință de presă.

Aceasta a mai spus că numărul structurilor arondate este de 3 ori mai mare decât numărul unităților cu personalitate juridică: „După cum bine știți, numărul de structuri arondate este aproximativ de trei ori mai mare decât numărul unităților de învățământ cu personalitate juridică. (…) Avem în vedere lucrurile concrete de la fața locului. Am dat, astfel, o mai mare autoritate unității de învățământ, luând în considerare efectiv personalul care merge fizic în acele școli”.

Sorin Ion a spus că până la finalul zilei vor fi centralizate toate datele legate de rata de vaccinare: „Astăzi suntem încă în proces de centralizare a datelor cu privire la numărul de unități școlare care încep cursurile de luni sau reiau cursurile de luni față în față, și cele care sunt în sistem online. Avem la acest moment doar din 36 de județe, pentru că nu s-au finalizat toate Consiliile de Administrație din școli. Până la sfârșitul zilei vom avea date complete, dar pe date din 36 de județe, peste 70 la sută din numărul de unități de învățământ, structuri și cu personalitate juridică vor începe în sistem față în față. Repet, până la sfârșitul zilei vom avea date din toate unitățile școlare”.

Săptămâna trecută, ministrul Educației că, astăzi, școlile vor raporta rata de vaccinare a personalului pe fiecare structură în parte, nu pe personalitate juridică, așa cum s-a făcut până acum: „Raportarea pe fiecare structură înseamnă că, dacă o școală cu personalitate juridică are mai multe corpuri, două grădinițe, o școală primară, una gimnazială și un liceu, de exemplu, acum toate acestea sunt închise dacă rata comună de vaccinare nu trece de 60%. Prin raportarea pe fiecare structură, grădinițele și școala primară ar putea funcționa cu prezență fizică, dacă angajații acestora sunt vaccinați în procent de peste 60, în timp ce școala gimnazială și liceul vor rămâne online, dacă au puțini angajați vaccinați”.

Declarații Sorin Ion, la minutul 16:54:
Citește și:
Vinerea următoare școlile vor raporta rata de vaccinare a personalului pe fiecare structură în parte, nu pe personalitate juridică, așa cum s-a făcut săptămâna aceasta, anunță ministrul Educației, care spune că a ales acest „criteriu de departajare” fiindcă altfel școlile și grădinițele ar fi rămas închise „o bună perioadă de timp”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

În Anglia, directorii de școli resping apelurile pentru acțiuni remediale, invocând bunăstarea elevilor și profesorilor / Discuții ca materiale de sprijin să fie permise la examenele naționale de anul viitor

Anglia, națiune unde guvernul stabilea repere internaționale, în urmă cu un an, prin angajamentele privind acțiunile remediale post-pandemie, este în prezent martora unei rezistențe notabile din partea conducerii școlilor față…
Vezi articolul

OFICIAL Banii de „Masa caldă în școli” sunt mai puțini cu peste 4 milioane de lei decât prevedea ordonanța prin care a fost aprobat numărul de 450 de școli în program. Nu există niciun leu prevăzut pentru mâncarea elevilor din primele două module ale anului școlar care începe în septembrie 2023

Pentru anul 2023, banii care sunt alocați pentru programul Masa caldă în școli sunt mai puțini cu peste 4 milioane de lei decât prevede o ordonanță de urgență, potrivit legii…
Vezi articolul

Două treimi dintre participanții la un sondaj online al Federației Asociațiilor de Părinți cred că școala fizică peste rata de infectare de 3 la mie este o decizie bună, iar 53% sunt de acord cu testarea non-invazivă a elevilor la revenirea la școală

Decizia de a menține școlile deschise pentru elevi peste rata de infectare de 3/1.000 de locuitori, adică în scenariul roșu, a fost una benefică pentru învățare, cred 68% dintre părinții…
Vezi articolul
Florin-Alexandru Bologa

Florin-Alexandru Bologa, tânărul cu deficiențe de vedere medaliat cu aur la Jocurile Paralimpice 2024, absolvent UBB Cluj: Mi-am demonstrat că, dacă dorești ceva cu adevărat, poți. Am urmat cursuri de psihopedagogie specială ca să ajut și eu persoanele cu dizabilități vizuale, după cariera sportivă

Florin-Alexandru Bologa, tânărul cu deficiențe de vedere care a reușit să obțină medalia de aur la judo la Jocurile Paralimpice de la Paris 2024, a fost invitat de onoare la…
Vezi articolul

Datele personale ale profesorilor: Ministerul Educației va verifica declarațiile de vaccinare ale angajaților din școli, cu ajutorul Registrului de vaccinare, anunță Cîmpeanu / Ministrul, vineri: Conducerile școlilor decid verificarea

Ministerul Educației va verifica datele privind vaccinarea angajaților din școli, folosite pentru a stabili dacă o școală funcționează fizic sau online, în baza pragului de vaccinare de 60%, a spus…
Vezi articolul