Reacția fostului ministru al Educației, Daniel Funeriu, autor al legii Educației nr. 1/2011 vine după ce Edupedu.ro a semnalat că CNATDCU, instituția-cheie în analizarea plagiatelor, este desființată în proiectul Legii educației lansat în dezbatere publică, în plin scandal de plagiat la adresa premierului. Într-o postare pe Facebook, Daniel Funeriu face o scurtă istorie a înființării CNATDCU în prima lege a Educației.
- Propunerea de desființare a CNATDCU și de transferare către universități și justiție a rolului de soluționare a plagiatelor din doctorate “este o tentativă de mușamalizare a oricărei încercări de fraudă”, a declarat pentru Edupedu.ro matematicianul Vasile Brînzănescu, membru în conducerea instituției-cheie în analizarea plagiatelor
- Sorin Cîmpeanu a răspuns într-o declarație pentru EduPedu pe acest subiect: Acordarea titlului de doctor trebuie să fie o prerogativă a universității. Legislația actuală disipează asumarea răspunderii putând genera situații grave
- Alte reacții pe această temă: deputatul USR Iulian Bulai a anunțat că va sesiza Consiliul Europei privind propunerea de desființare a CNATDCU, iar șeful pe linie de partid, Cătălin Drulă i-a cerut președintelui Iohannis să intervină pentru schimbarea proiectului de lege astfel încât Consiliul să își facă treaba în continuare.
- Un prim avertisment public a venit de la profesorul și cercetătorul Lazăr Vlăsceanu, membru în Consiliul General CNATDCU
Redăm mai jos opinia fostului ministru al Educației Daniel Funeriu, pe tema propunerii de desființare a CNATDCU:
“1) Diplomele în România sunt monopol de stat. Calitatea lor este garantată (teoretic) de stat, pentru că pe ele scrie ”România, Ministerul Educației”. În SUA nu e așa. La Harvard, de ex., scrie doar numele universității.
2) În consecință statul are obligația să se asigure că nu orice dugheană emite diplome în numele său, deci controlează prin anumite mecanisme modul de emitere a diplomelor. Pentru licență și master, de exemplu, prin „acreditarea programelor de studii și a universității”, statul transferă încrederea sa unei instituții, universitatea, pe care a acreditat-o în acest scop. Fiind foarte multe astfel de diplome statul nu are cum să le controleze pe toate.
3) Întrebarea este ce facem cu titlul de doctor (demonstrabil prin diploma de doctor)? Lăsăm universitățile să îl acorde sau stabilim un mecanism de supra-control, centralizat, la cea mai înaltă instituție a statului din educație, adică la minister?
4) Răspunsul la întrebarea de mai sus revine legiuitorului, cel care face legea. El, expresia voinței populare, trebuie să decidă dacă consideră că universitățile sunt suficient de solide pentru a nu lăsa plagiate sau imposturi intelectuale să treacă de filtrul lor sau dacă universitățile nu prezintă suficientă încredere pentru asta și trebuie supra-controlate. Nu vă crizați aiurea când un guvern sau parlament decide contrar a ceea ce credeți voi că se cuvine: voi i-ați ales!
5) Eu, moi, je, me, când am dat legea 1/2011 am considerat că universitățile nu prezintă suficientă încredere și am „betonat” legislativ CNATDCU. Nu vă plictisesc cu detalii legislative, dar cert este că l-am betonat atât de tare încât nimeni nu a reușit să îl slăbească timp de 10 ani. Pentru asta mulțumiți-i lui Răzvan Florian, care a scris, efectiv, textele respective. Acesta a fost punctul zero al luptei împotriva plagiatului, când tema nu exista în spațiul public. Am insistat pe „eu, moi, je, me” pentru a spune că „așa am crezut eu, ceea ce nu înseamnă a priori că așa e bine”. Viața a demonstrat că da, așa e și bine, dar…
6) După ce am betonat legislativ CNATDCU am purces la numirea membrilor. Am chemat toți rectorii, toată floarea Academiei Române (și unii și alții voiau să își numească oamenii acolo) și le-am spus: „CNATDCU e templul integrității academice, jos labele de pe el, eu numesc o trupă de incoruptibili”. Au înghițit gălușca și am numit un grup de 21 de oameni „beton”, care s-au pus pe treabă.
7) Au început să apară plagiate celebre, pe care CNATDCU le examina eficient, rece și radical, având o bază legală impecabilă. Totul a culminat cu plagiatul lui Ponta când, ilegal, ministrul-sindicalist nu a pus în aplicare decizia CNATDCU de plagiat. Baza legală impecabilă se vede pentru că, în 2016, când ministrul Dumitru a retras titluri de doctor, toate deciziile au rezistat în instanță.
8.) În acest moment istoric încep confuziile: imediat după ilegalitatea ministrului-sindicalist, în 2012, Universitatea din București i-a dat verdict de plagiat lui Ponta și, automat, voci ale unor oameni onești dar care nu aveau nicio înțelegere a sistemului au început melodia „vedeți? CNATDCU e numit politic, de ministru, să dăm doctoratele la universități, ele sunt oneste!”. M-am certat atunci ca la ușa cortului cu persoane admirate de public care susțineau acest lucru. Ca de obicei mi-am asumat rolul de bad guy care, se dovedește, are dreptate. Eu eram, și sunt încă, convins că dacă am lăsa doctoratele la universități* ar ieși o mizerie. Dar… cine sunt eu…
9) Imediat ce fraierii de bună credință au lansat ideea cu doctoratele la universități, șacalii universitari s-au aruncat pe idee și au umflat-o în spațiul public, oamenilor neavizați ideea nici nu le părea rea. Autonomie, descentralizare, alea, alea…
10) În 2020 a venit sorocul unui nou CNATDCU. Ministrul Monica Cristina Anisie a numit un CNATDCU absolut beton armat. Oameni unul și unul. Cel numit de ministrul Curaj era și el bun, dar cred că a fost schimbat de pesede după. Nu știu cine a sfătuit-o pe Anisie, dar a sfătuit-o bine. În mod normal ne puteam aștepta ca lucrurile să intre pe făgașul normal.
11) Acum, în noua propunere legislativă, se propune ca doctoratele să fie acordate de universități. Repet: e o decizie care incumbă legiuitorului, dar ideea inițială aparține unor fraieri onești. Dacă vă pasă de asta și nu vă place, ieșiți în stradă, mergeți vreo 100.000 ca la OUG13 și vă asigur că se va modifica. Dacă vă place, faceți campanie pentru cei care o pun în aplicare. Pentru că așa e în democrație: simplu și rațional.
12) Tot prin noua propunere legislativă se propune ca locul CNATDCU să fie luat de o altă instituție. Nu știu cum o să iasă legea în final, poate modul în care va fi gândită instituția respectivă va fi mai deștept, poate mai prost. Ce știu însă este că pentru a pune pe picioare o asemenea nouă instituție e nevoie de vreo 2 ani, timp în care sigur totul va fi înghețat.
În concluzie: eu, unul, continui să cred că am găsit cea mai bună soluție când am dat Legea 1/2011. Poate sunt unii mai deștepți ca mine care vor gândi ceva mai bun, dar sunt sigur că nu va fi vreunul mai deștept ca Răzvan Florian 
