Cyberbullying: În loc de interzicerea telefoanelor în clase, profesorii se pot concentra asupra utilizării etice a tehnologiei – expert în securitate IT

Foto: Freepik.com

Conştienizarea unei probleme ca cyberbullying-ul este mult mai benefică decât interzicerea tehnologiei în clase şi şcoli, scrie cercetătoarea în securitate cibernetică Cecilia Pastorino pe blogul soluţiei de securitate Eset. Aceasta oferă câteva sfaturi pentru profesori, pentru oficialii din şcoli şi pentur elevi pentru a limita probela extrem de actuală a cyberbullying-ului (agresiuni prin intermediul internetului). Redăm articolul său:

“În prezent internetul este strâns legat de viața de zi cu zi a tuturor categoriilor de oameni, iar viața copiilor nu face excepție. Pe lângă toate beneficiile sale, evoluția tehnologică a adus, sau a mărit, anumite probleme, iar cyberbullying-ul este una dintre cele mai omniprezente amenințări cu care se confruntă acum, în mediul online, tinerii.

Când un copil începe să fie intimidat la școală, hărțuirea continuă de obicei pe rețelele de socializare, prin aplicațiile de mesagerie și în alte părți de pe internet. Şcolile pot crede că problemele lumii digitale se află în afara domeniului de învățământ. Cu toate acestea, abuzul și hărțuirea online au adesea un impact mai mare asupra victimelor decât intimidarea în persoană – și totuși pot fi ignorate până când adeseori este prea târziu.

Important este că pe internet totul poate avea un efect mai puternic. O postare pe rețelele de socializare poate ajunge la sute sau chiar mii de oameni în câteva minute și înainte de a cunoaște în realitate situația, este posibil ca toți acești oameni să vorbească și să exprime opinii despre postare sau imagine.

Impactul conținutului abuziv asupra victimei se mărește atunci când există o creștere a numărului de persoane care văd, apreciază, împărtășesc și/sau comentează postarea. Într-adevăr, dacă a devenit viral conținutul respectiv este imposibil să îl oprești sau să îl ștergi, chiar dacă agresorii ajung să regrete acțiunile lor.

Iar în legătură cu asta, sentimentul redus de inhibare oferit de ecrane și de rețelele sociale datorită sentimentului de anonimat poate face ca mulți copii să se simtă suficient de împuterniciți de situație să spună și să facă lucruri în lumea digitală pe care nu le-ar face niciodată în lumea fizică.

În acest context și ca modalitate de a încuraja o abordare proactivă de combatere a acțiunilor de hărțuire online, iată patru principii pe care fiecare școală și fiecare profesor le poate aplica pentru a face față acestei probleme:

1. Educați elevii pentru a fi cetățeni digitali buni

Întrucât lumea digitală face parte din viața noastră reală, regulile care se aplică pe internet ar trebui să fie aceleași cu cele cu care suntem deja familiarizați în lumea fizică. Atunci când învățăm copiii despre respect și convenții sociale, este important să includem tărâmul internetului și să ne asigurăm că ei sunt învățați cum să se comporte și să comunice prin intermediul mijloacelor digitale.

Discipline precum educația civică ar trebui să depășească granițele tradiționale pentru a atinge și etica, moralitatea și respectul în lumea digitală. Exercițiile și activitățile de echipă pot fi un mijloc puternic prin care puteţi determina grupurile să lucreze împreună. Scopul acestor activități este de a-i determina pe toți elevii clasei să lucreze împreună pentru a atinge un scop comun, folosind toate punctele lor forte și evaluând abilitățile fiecăruia de a finaliza o sarcină.

2. Prioritizarea creșterii conștientizării problemei față de interzicere

Conștientizarea unei probleme, ca etapă, are multă forță, în ultimul rând pentru că schimbă percepțiile sociale. În loc să creeze panică cu privire la utilizarea tehnologiei sau să răspândească neînțelegeri, conștientizarea corectă a problemei, permite apariția unei atmosfere pozitive.

Multe școli aleg să interzică utilizarea tehnologiei, ceea ce poate avea un recul neplăcut iar elevii își vor folosi telefoanele în mod disimulat. Tinerii se identifică cu tehnologia și o adaptează pentru a se încadra în viața lor de zi cu zi. Acesta este motivul pentru care este important să le arătăm elevilor cum pot utiliza tehnologia pentru binele comun, cum ar fi să împărtășească cunoștințe sau să se sprijine reciproc. Mai mult, aducând tehnologia în clasă, profesorii se pot concentra asupra utilizării etice a acesteia.

3. Solidaritate colectivă în raportarea cyberbullying-ului

Un raport al inițiativei Safe2Tell a constatat că, în 81% din cazurile de intimidare care se petrec la  școală, un grup de elevi ar fi știut despre atac, dar ar fi decis să nu-l raporteze. În majoritatea acestor cazuri, tăcerea se datorează în principal fricii de a deveni următoarea victimă sau de a face față pedepsei adulților. În aceste cazuri, copiii trebuie să știe că problema nu este tehnologia, ci oamenii care o folosesc pentru scopuri greșite. Promovarea dialogului liber și oferirea unui spațiu special în care aceştia să îşi expună problemele, iar cineva să îi asculte, contribuie, de asemenea, la faptul că copiii știu cui să se adreseze dacă sunt confruntați cu un comportament abuziv.

Pe de altă parte, abuzul online poate fi și ar trebui să fie raportat chiar pe platforme. Toate rețelele de socializare au opțiunea de a raporta postări, comentarii și chiar profiluri care rănesc sau hărțuiesc pe cineva. Aceasta este singura modalitate de a elimina conținutul abuziv de pe rețelele de socializare, deoarece după primirea unei serii de rapoarte, postarea sau profilul este șters. Aceste rapoarte sunt complet anonime, deci nu este nevoie să vă temeți de represalii.”

Continuarea articolului, pe Blogul Eset.

FOTO: People photo created by Dragana_Gordic – www.freepik.com

Exit mobile version