Cursurile psihopedagogice, obligatorii pentru intrarea în învățământ. Inspectoratele vor verifica toți profesorii intrați în sistem în ultimii 6 ani

Formatori pentru profesori de gimnaziu

Foto: Pixabay.com

Cei care vor să fie cadre didactice de anul viitor, trebuie să aibă finalizată pregătirea psihopedagogică. Asta prevede una dintre modificările din proiectul metodologiei de mobilitate pentru personalul didactic în anul școlar 2020-2021, pusă în dezbatere de Ministerul Educației. Până anul acesta cei care nu aveau încă modulele pedagogice absolvite, erau obligați de metodologie să le finalizeze în maximum un an de zile de la angajarea în școală. Însă nu exista și o prevedere care să impună verificarea lor. Noua metodologie introduce sarcina pentru Inspectoratele școlare ca până pe 30 ianuarie 2020 să verifice dacă profesorii debutanți, angajați din 2012 încoace, au aceste cursuri psihopedagogice. Dacă nu le au, nu pot participa la Titularizare 2020.

Prima schimbare din Metodologia-cadru privind mobilitatea personalului didactic de predare din învățământul preuniversitar în anul școlar 2020-2021 îi vizează pe profesorii care au întrat în învățământ fără modulele psihopedagogice finalizate și pentru care aveau, potrivit metodologiei trecute, obligația să le finalizeze într-un an. Anul viitor regula se schimbă, nu mai pot participa la Titularizare cei care nu au aceste cursuri finalizate.

Iată ce prevede noua regulă:

„Art 3, alin 2 – La înscrierea la concursul naţional de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în învăţământul preuniversitar, denumit în continuare concurs naţional, absolvenţii cu diplomă ai învăţământului postliceal şi universitar ”au obligația să facă dovada finalizării pregătirii psihopedagogice.

Vechea prevedere arăta că: „Absolvenţii cu diplomă ai învăţământului superior de lungă şi scurtă durată au obligația să finalizeze pregătirea psihopedagogică în termen de cel mult un an de la angajarea în învăţământ

În plus, sunt luați la întrebări și profesorii care s-au angajat din 2012 încoace, pe baza acestui articol, și care aveau obligația să finalizeze aceste cursuri, dar pe care nimeni nu i-a mai verificat odată intrați în sistem. Pentru asta, în metodologie s-au introdus două alineate noi la articolul 3, alineatele 8 și 9.

„Alineatul (8) Până la data de 31 ianuarie 2020, inspectoratele şcolare:

a) verifică dacă personalul didactic de predare debutant prevăzut la art. 21 alin. (4) lit. a) şi alin. (6), care a finalizat cu diplomă învăţământul universitar de lungă sau scurtă durată, a absolvit programul de pregătire psihopedagogică prin modulele organizate de departamentele pentru pregătirea personalului didactic/departamentele de specialitate cu profil psihopedagogic sau dacă face dovada frecventării unui astfel de program de pregătire psihopedagogică;”

Profesorii prevăzuți la articolul 21, alin 4 și 6 sunt următorii:

Inspectoratele decid reprartizarea pe durata viabilității postului

La punctul b) al acestui alineat, inspectoratele primesc o altă responsabilitate nouă, legată de modificările făcute în legislație anul trecut, când titularizarea pe baza articolului 253 a devenit neconstituțională și a fost desființată. Inspectoratele sunt obligate să emită, până la 1 ianuarie 2020, deciziile de repartizare pe durata viabilității postului.

„b) emit decizii de repartizare pe post/catedră pentru cadrele didactice angajate cu contract individual de muncă pe perioada viabilităţii postului didactic/catedrei.”

Alineatul (9) al acestui articol 3 prevede că cine nu are cursurile de pregătire psihipedagogică, indiferent de vechimea în sistem, nu poate participa la Titularizare în 2020.

Iată textul: „Personalul didactic de predare debutant cu o vechime efectivă la catedră mai mare 5 ani, care a finalizat cu diplomă învăţământul universitar de lungă sau scurtă durată şi nu a absolvit programul de pregătire psihopedagogică prin modulele organizate de departamentele pentru pregătirea personalului didactic/departamentele de specialitate cu profil psihopedagogic, precum şi personalul didactic de predare debutant cu o vechime efectivă la catedră mai mică 5 ani, care nu face dovada finalizării sau frecventării unui program de pregătire psihopedagogică prin modulele organizate de departamentele pentru pregătirea personalului didactic/departamentele de specialitate cu profil psihopedagogic, nu pot participa la concursul naţional, sesiunea 2020”.

Modificările vin în contextul în care Executivul European a recomandat României, în Monitorul pe Educație 2019, “reproiectarea formării inițiale a cadrelor didactice“.

Peste 30 de instituții de învățământ superior din România nu fac parte din lista celor care au voie să organizeze cursuri pentru formarea psihopedagogică a viitorilor profesori, cunoscute sub numele de “module pegagogice” sau “DPPD-uri”. Din cele 67 de universități care pot pregăti cadre didactice, cele mai multe sunt de stat – 41, una este militară și alte 12 private.

FOTO: pixabay.com

Exit mobile version