Cursuri şi laboratoare în format hibrid pentru studenții Universităţii Tehnice “Gheorghe Asachi” din Iaşi (TUIASI)

332 de vizualizări
Foto: Gustavo Fring – Pexels.com
Studenţii Universităţii Tehnice “Gheorghe Asachi” din Iaşi (TUIASI) vor continua activitatea didactică, în semestrul al II-lea, în sistem hibrid, potrivit Agerpres. Cursurile se vor desfăşura online, iar laboratoarele şi seminarele vor fi organizate faţă în faţă.

Conducerea TUAISI a informat, vineri, că a analizat desfăşurarea situaţiei în primul semestru şi s-a constatat că, în ciuda unei creşteri alarmante a infectărilor cu COVID-19 la nivelul comunităţii, nu a existat vreun focar major la nivelul universităţii sau în campus.

“În acest context, în semestrul al doilea nu există argumente pentru a solicita Senatului modificarea deciziei de a funcţiona în sistem hibrid, respectiv cursuri online, celelalte activităţi didactice onsite. Însă situaţia pandemică la nivel naţional şi regional nu ne permite să revenim cu toate activităţile onsite, respectiv desfăşurarea cursurilor în format fizic, deoarece sunt serii cu numeroşi studenţi, iar spaţiile didactice nu permit, decât în puţine cazuri, respectarea normelor de securitate sanitară”, a declarat rectorul TUIASI, Dan Caşcaval, potrivit Agerpres.

Studenţii TUIASI finalizează sesiunea de examene la finalul acestei săptămâni, iar după o săptămână de vacanţă vor reveni la studii începând cu data de 21 februarie.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

(P) Octav Drăgoi, olimpic cu aur la Matematică, absolvent de Harvard și mentor al juniorilor care se pregătesc de Balcaniadă prin Fundația Upper Education, despre propriul său mentor: Mereu venea cu ceva nou, între “interestingly quirky” și “stunningly mind-blowing”, făcând învățatul un deliciu

“Un profesor bun este nu neapărat cel care poate furniza o cantitate mare de informații, ci mai degrabă cel care poate să își expună domeniul într-un mod interesant, să trezească…
Vezi articolul