Cursuri gratuite de pregătire pentru bacalaureat, la Universitatea Transilvania din Brașov

Foto: © Pressmaster | Dreamstime.com

Cadre didactice din cadrul Universității Transilvania din Brașov vor oferi gratuit, și anul acesta, ore de pregătire pentru examenul de bacalaureat, la Matematică și Informatică, Limba și literatura română, și, în premieră, la Limba și literatura germană, anunță Rador, care citează Radio Brașov, potrivit G4Media.ro.

Începând de luni, 4 martie, elevii de liceu pot participa la orele de pregătire oferite de cadrele didactice de la Facultatea de Litere și Facultatea de Matematică și Informatică. La limba și literatura română vor fi abordate operele literare aflate în programa pentru Bacalaureat.

Cursurile urmăresc să îi învețe pe elevi cum să analizeze stilistic textele literare şi nonliterare şi cum să utilizeze corect şi adecvat limba română în diferite situații de comunicare. De asemenea, vor fi analizate operele prozatorilor interbelici, dar și a scriitorilor canonici. La limba și literatura germană cursurile se axează pe interpretarea textului liric.

La matematică, în cadrul orelor de pregătire, cadrele didactice vor aborda noțiuni de algebră, de analiză matematică, trigonometrie şi geometrie, în timp ce la informatică vor fi studiate noțiuni de algoritmi, grafuri, vectori şi matrici, dar şi variante de probleme pentru bacalaureat.

Citește articolul complet pe G4Media.ro

Foto: © Pressmaster | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version