Cursuri de pregătire pentru profesori, asistență și produse sau servicii care aduc plusvaloare actului educațional (P)

4.147 de vizualizări
Foto: Dell Technologies
Într-o lume în continuă schimbare, trebuie să ne adaptăm și să adoptăm noi strategii și tehnologii. În sectorul educațional, cererea pentru experiențe de învățare de acasă sau hibridă este în creștere. La fel ca și nevoia de a dota profesorii, elevii, școlile cu resursele de care au nevoie pentru a obține rezultate mai bune de învățare.

Dell Technologies oferă asistență, cursuri de pregătire, dar și produse sau servicii care aduc plusvaloare actului educațional.

Recomandări educaționale pe diverse grupe de vârste

Suntem cu toții în momentul în care realizăm că învățarea nu ține exclusiv de locul numit școală. Pe lângă faptul că pandemia a impus învățământului trecerea bruscă în mediul online, trebuie să mai luăm în considerare un aspect. Elevii, mulți dintre ei născuți în era digitală, au capacitatea de a învăța singuri, folosindu-se de tehnologie și având, evident, ghidajul unuia sau mai multor profesori. De la vârste destul de mici, elevii îmbrățișează mai degrabă modul de a învăța al unui student, care se documentează și vine cu întrebări către profesor, rămânând desuet și ineficient acel sistem în care profesorul stătea în fața elevilor și le preda. Dell Technologies înțelege procesele de învățare din perspectiva celui care studiază – a elevului – pe tot parcursul evoluției, a studentului, dar și a profesorului. 

Pentru segmentul de vârstă 5 – 18 ani – intervalul dintre intrarea copilului într-un sistem instituționalizat – grădinița – și terminarea liceului, specialiștii Dell EMC K-12 se concentrează pe sprijinirea instituțiilor școlare la nivel mondial, în acest proces de trecere de la învățământul tradițional, la cel hibrid sau total digital.

În România, aportul în educație, pentru segmentul de vârstă 5 și 18 ani, în care se implică Dell Technologies, vine în baza proiectelor de Smart City și Smart Village în care alături de alți parteneri strategici, dar și de autorități, susține dezvoltarea digitală a comunităților. Un exemplu este Kit Smart Village, un proiect lansat de Asociaţia Română pentru Smart City, alături de o serie de parteneri. Programul este dedicat celor aproape 3.000 de comunităţi, aflate în mediul rural şi care îşi doresc o dezvoltare coerentă şi armonioasă, în ritmul accelerat al vremurile actuale.

În zona academică Dell România are parteneriate cu mai multe universități și oferă suport tehnic sau științific pentru susținerea cercetării în medicină și a inovației în tehnologie.

Educația digitală există

Educația digitală este ca o ancoră în timp. Cu cât învățăm mai repede că tehnologia înseamnă evoluție, viitor loc de muncă și siguranță, cu atât mai bine. Vedem scăderea abandonului școlar și progresele pe care le fac elevii care au acces la dotări digitale, pentru că știm deja foarte bine că tehnologia îi atrage, îi face curioși și le oferă și acces la resurse nelimitate. 

O dotare adecvată îi oferă elevului și studentului atât o bază teoretică, cât mai ales o bază practică. Astăzi, folosind tehnologia și aplicațiile, tot ceea ce se învață poate fi testat, demonstrat. De la desenarea unei piramide în spațiu, pe tabletă, în 3D, până la manechinele inteligente utilizate în practica studenților de la medicină sau super computerele folosite de cei de la universitățile tehnice, totul este tehnologie.

Exemplul cel mai drag pentru Dell Technologies este Universitatea din Pisa, una dintre cele mai vechi și mai prestigioase universități din lume. Ei au selectat stocarea Dell EMC PowerStore, pentru a-și accelera eforturile de modernizare a infrastructurii în fața cerințelor în schimbare de învățare la distanță și cercetare. Este un exemplu perfect de adaptare.

Măsuri eficiente, în contextul pandemiei

S-a dovedit că învățământul online a fost soluția pentru continuarea școlii peste tot în lume, iar acest lucru va schimba, definitiv, felul în care vedeam și ne raportăm la educație. Pentru contextul actual, din România, este prioritară pregătirea și formarea profesorilor, astfel încât aceștia să deprindă și să își dezvolte competențele digitale utile procesului didactic. Trecerea bruscă la învățământul online i-a luat pe mulți profesori prin surprindere. Dell Technologies sprijină cu module și cursuri de pregătire pentru utilizarea resurselor digitale la clasă, indiferent dacă vorbim de învățători, profesori de liceu sau profesori universitari.

Pentru România, Dell Technologies desfășoară proiecte de Private Cloud și activează pe zona de genetică. Dar, pe lângă tehnologia pe care Dell Technologies o poate pune la dispoziție, fie în mediul virtual, fie chiar fizic, organizează și o serie de cursuri pe zona de competențe digitale pentru cei interesați. Oferă cursuri de platforme de virtualizare, specializare cloud, technical architect – o specializare foarte căutată, platforma de dezvoltare a aplicației Low Code. Specialiștii sau cei care vor o pregătire în domeniul digital, pentru zona de educație, au oricând posibilitatea testeze produsele Dell, fie în formă fizică, fie virtuală, cu specialiștii locali, dar și regionali, de oriunde din lume.

Școala digitală după pandemie

Specialiștii Dell Technologies recomandă ca tot ceea ce s-a făcut util, să fie păstrat și dezvoltat: infrastructură, pe partea tehnică și know-how, dar și disponibilitate de adaptare din partea profesorilor. Tot ceea ce s-a construit, dezvoltat, implementat, la nivel de educație digitală trebuie păstrat și, evident, mereu actualizat. Menținerea trendului ascendent al dezvoltării educației digitale înseamnă investiții permanente în produse și competențe. Nu se ia pauză de la noutățile din domeniul educației, la fel cum nu există pauză în a descoperi tainele tehnologiei. 

Viitorul în educație: virtualizarea claselor

Viitorul în educație este foarte aproape, pentru că de la învățământul online, ceea ce se practică acum, odată cu restricțiile de siguranță, mai este doar un pas până la clasele virtuale. Atâta vreme cât avem infrastructura necesară pentru conectarea la internet și device-ul necesar pentru interacțiune, școala va deveni un mediu, un spațiu virtual, în care elevii cu aceleași preocupări sau înclinații studiază în compania profesorilor internaționali, specialiști pe diverse domenii. Cu ajutorul aplicațiilor digitale, orice elev, din orice colț al lumii, va putea accesa cursurile care îl interesează și participa la ore care se întâmplă pe partea cealaltă a globului. 

Elementele care se vor schimba definitiv în educație

Educația este un domeniu viu al unei societăți. Este influențat de toți ceilalți factori, iar schimbările vin odată cu celelalte schimbări petrecute la nivelul societății. Specialiștii Dell Technologies compară schimbarea din mediul de lucru – work from home sau hybrid work, cu cea din educație. Munca de acasă ne-a făcut pe toți să vedem că nu este necesar să fim 5 zile/7, 8 ore, la birou. Revenind acum la educație, tehnologia ne-a demonstrat că putem învăța de oriunde, că ne este utilă în procesul de predare-învățare-evaluare și că învățământul tradițional, cel de care au avut parte părinții noștri și noi, nu mai este unica metodă.

Foto: Dell Technologies


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Soluția care le permite profesorilor să dezvolte lecții și activități atractive pentru elevii lor, prezentată luna aceasta la cel mai important târg global de educație și tehnologie (P)

Inovația educațională dezvoltată de Samsung Electronics împreună cu Shape Robotics pentru sistemul educațional, display-urile Interactive Samsung Flip Pro cu aplicația Fable Blockly integrată, va putea fi testată de mii de…
Vezi articolul

Material susținut de Nextlab.tech

VIDEO FOTOGALERIE Finala concursului Nextlab.tech. Andrei Muntean, câștigător premiul III: Am făcut un robot util pentru casă. Mama avea nevoie de această automatizare / Profesorul Alin Zamfiroiu, președintele comisiei de organizare: Dorim să schimbăm atitudinea oamenilor față de învățământ și cunoaștere

Părinți, profesori și voluntari au fost alături de cei peste 270 de elevi care au participat pe 9 decembrie la finala Nextlab.tech, cel mai mare concurs de robotică școlară din…
Vezi articolul