Curriculum digital, personalizat, interdisciplinar, flexibil: care sunt plusurile și minusurile formelor recente de curriculum și cum pot fi ele combinate? – Raport OECD

Foto: © Dmytro Zinkevych | Dreamstime.com

Principalele patru inovații relativ recente în dezvoltarea curriculumului școlar – curriculumul digital, cel personalizat, cel interdisciplinar și cel flexibil – sunt aplicate într-o măsură mai mică sau mai mare în țările lumii și de multe ori produc nu doar avantaje, ci și adâncesc diferențe existente între grupurile de elevi, contribuind la inechitate. Pentru aceasta, este nevoie ca ele să fie combinate într-o manieră care să elimine diferențele, arată Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD) într-un nou raport, în care pune cap la cap plusurile și minusurile fiecăruia dintre aceste modele.

Documentul pleacă de la ideea că aceste concepte curriculare trebuie aplicate astfel încât niciun elev să nu rămână în urmă. Ele sunt aplicate și de țări care pun accent pe egalitate (tratament egal pentru toți copiii), și de cele interesate de echitate (ajutor suplimentar pentru elevii dezavantajați), și de cele unde incluziunea e o prioritate. Dar, în practică, de cele mai multe ori ele se lovesc de probleme ce adâncesc dezechilibrele pe care încearcă să le remedieze.

OECD propune o combinare a acestor sisteme, în funcție de nevoile elevilor, pornind de la avantajele și dezavantajele fiecăruia dintre aceste modele:

1. Curriculum digital

Acesta se referă la curriculum digitalizat cu scopul de a-i sprijini pe toți elevii în atingerea obiectivelor lor educaționale. El include conținut digital, forme organizaționale și tehnologii care să-l susțină.

Avantajele curriculumului digital în întărirea echității, potrivit OECD:

Dezavantajele curriculumului digital:

2. Curriculum personalizat

Un tip de curriculum mai vechi, dar care prinde elan în prezent, mulțumită dezvoltării curriculumului digital, are și el drept scop să sporească echitatea și nivelul de incluziune, adresându-se nevoilor individuale ale elevilor. Dar și în acest caz există probleme.

Avantajele curriculumului personalizat, potrivit OECD:

Dezavantajele curriculumului personalizat:

3. Curriculum interdisciplinar și curriculum centrat pe competențe

Acestea pun accentul pe predare în afara granițelor stabilite de materii școlare și pe cunoașterea interdisciplinară. Ele vizează competențe generice, cum sunt gândirea critică sau creativitatea, ajutându-i pe elevi să devină cetățeni implicați, activi într-o lume globalizată. Unde există avantaje, există și dezavantaje.

Avantajele curriculumului interdisciplinar, potrivit raportului OECD:

Dezavantajele curriculumului interdisciplinar:

4. Curriculumul flexibil

Acesta permite școlilor și profesorilor să ia decizii localizate privind curriculumul folosit, fie că este vorba despre conținut, despre evaluări, fie despre timpul și locul predării.

Avantajele curriculumului flexibil, potrivit raportului OECD:

Dezavantajele curriculumului flexibil:

Raportul analizează pe îndelete aceste tipuri de curriculum și opțiunile de combinare a lor, spre folosul creșterii echității și în interesul elevilor. Documentul complet poate fi consultat aici

Foto: © Dmytro Zinkevych | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Exit mobile version