Cum vorbim cu elevii despre consumul de droguri? Aura Stănculescu, director CMBRAE: Nu cu prezentări în care le spunem “nu consumați!”. Greșelile pe care le fac și părinții, și cadrele didactice sunt că încearcă să pară deștepți / Mugur Ciumăgeanu, profesor la UVT: La 12-13 ani riscăm să-i pierdem din mână pentru că încercăm să le punem interdicții

Discuția cu elevii nu trebuie să se rezume la prezentări în care le spunem că “nu au voie să…”, a declarat directoarea Centrului Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională (CMBRAE), Aura Stănculescu, în cadrul dezbaterii “Cum vorbim despre consumul de droguri?”. Ideea a fost susținută de toți speakerii din cadrul evenimentului organizat joi, pe 16 mai, de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile în parteneriat cu Fundația Tineri pentru Tineri, ca parte din apelul de finanțare #InStareSaAjut, dedicat inițiativelor dezvoltate de ONG-urile din România care vizează prevenția consecințelor negative asociate consumului de droguri în rândul adolescenților. Apelul face parte din programul În Stare de Bine susținut de Kaufland România. Cătălin Moise, fost consumator și actual Youtuber, spune că “acest “nu” din discursuri provoacă doar iritare”, iar Mugur Ciumăgeanu, lector universitar la Facultatea de Psihologie și Sociologie a UVT crede că “aceste campanii nu ar trebui adresate generic tinerilor, pentru că riscă să creeze curiozitate”.

• La dezbatere au participat și Alexandra Miroslav, coordonator programe educaționale Fundația Tineri pentru Tineri, Ramona Costescu, președintă Asociația ALIAT, psiholog și psihoterapeut și Marian Ursan, lector universitar la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială. Opiniile lor le puteți citi în articol

Într-o sală plină-ochi de tineri și părinți veniți să afle „Cum vorbim despre consumul de droguri?”, directoarea Centrului Municipiului București de Resurse și Asistență Educațională, Aura Stănculescu a povestit că la început de an școlar, reprezentanții unei instituții au venit în fața elevilor cu prezentări în care erau doar mesaje de tipul: “Nu consumați”.

“Nu așa ar trebui să fie discuția, cu PPT-uri în care le spui că nu au voie să… E bine și să le spui că nu, ei prind ideea că e o zonă de risc. Trebuie să îl înveți să aleagă, să se informeze, să caute sursa credibilă, unde să întrebe. Când e mic și nu poate să ia decizii e bine să stai lângă el și să îl ajuți, să îi faci desenul cu alternative și consecințe. Și îl ajuți, nu îi zici nu pe acolo, nu pe acolo, doar asta e calea pe care ți-o dau eu”, a explicat Aura Stănculescu.

“Eu sunt profesor în clasă și indiferent de ora pe care o am, trebuie să cunosc profilul lui psihologic [n. red. al elevului]. Ca profesor, trebuie să cunosc că la vârsta aceasta, că e de 5 ani sau 12 ani, trebuie să știu prin ce etape de dezvoltare trece el: are gândire critică, n-are gândire critică, ce înseamnă, cum e în relațiile sociale copilul acesta, cum e în relația cu familia? Dacă e adolescent, trebuie să știu dacă este curios prin definiție, îi place riscul, că grupul de prieteni e cel care conduce și mai trebuie să știu ceva: că eu, adult, trebuie să fiu cortexul lui prefrontal, până mai încolo când trece de școală pentru că deciziile pe care el le va lua acum nu sunt tocmai cele mai fericite și trebuie să stau lângă el în umbră, să îl ajut fără să fiu intruziv, fără să dau impresia că el e neștiutor și habar n-are. Nu trebuie să fac impresia aceasta atunci când vreau să construiesc. 

Nu trebuie să intru în competiție. Sunt greșeli pe care le fac și părinții, și cadrele didactice: încearcă să pară deștepți. Eu vă spun, ca mamă de adolescent, nu sunt deșteaptă. Eu am o experiență de clasă, citesc, mă informez, sunt foarte atentă la tot ce spune copilul meu, sunt foarte atentă la tot ce aflu despre grupul de prieteni, încurajez sinceritatea pentru că și eu la rândul meu ofer aceeași sinceritate. Aici e al doilea lucru de care noi trebuie să dăm dovadă, și părinți, și copii, și profesori: conectarea autentică cu ei. Dacă vreau să fac ceva care să te ajute, care să se potrivească, mă conectez în mod autentic și constant. Nu doar 5 minute, în care vorbim sincer și apoi ne uităm pe graficul de activități al clasei sau familiei și ne mai vedem peste 2 luni. 

Sprijinul nostru, ca adulți care oferim protecție în creșterea și dezvoltarea lor, trebuie să fie unul constant și autentic și trebuie să se bazeze pe cunoaștere. Pentru că această cunoaștere îmi dă putere, mă ajută să iau o decizie potrivită pentru ceea ce îmi doresc. 

Mai este un lucru pe care vreau să vi-l spun: sunt părinți care într-adevăr se sperie că ai lor copii o să o ia pe drumuri greșite, că o să fie rău. Dacă stai cu fricile tale de adult, că ai avut și tu o copilărie și i le proiectezi copilului, copilul clar nu va discuta cu tine pentru că nu ești un real ajutor, tu însuți ca adult ai nevoie de ajutor de specialitate.  

Suntem oamenii care ascultă, nu judecă, noi evaluăm, nu etichetăm

Școala, la momentul acesta, are profesori mai bine pregătiți și mai puțin pregătiți. Cred că și părinții sunt la fel. Din fericire, noi avem consilieri școlari foarte preocupați. Sunt aici, ocupă un sfert de sală, sunt colegii mei: oameni preocupați să învețe, să afle noi modalități de abordare a diverselor subiecte pe care discutăm în școală, cu copiii. Noi suntem oamenii care ascultă, nu judecă, noi evaluăm, nu etichetăm. Încercăm să fim sprijin pentru ei și încercăm să facem asta într-o modalitate cât mai potrivită pentru copii. Mai sunt profesori care sunt atenți la ei și, într-adevăr, merg la consilier și le spun du-te la clasa X, să vezi că e ceva în neregulă cu Vasilică sau Ionică. Mi se pare mie că… Pentru că el nu poate să-și dea cu părerea că ar fi ceva în neregulă, apelează la un om care s-a școlit mai mult pe zona asta și avem multe resurse. Dar nu-i avem pe toți. Unii sunt moralizatori în continuare și vin cu bățul (…) dar e și cazul în care profesorul e concentrat doar pe conținutul academic și atât: “nu mă interesează partea de educație!” Partea de educație o lăsăm fie dirigintelui – care dacă e de română sau mate s-a terminat – fie consilierului și atunci el săracul este măgărușul de școală care cară toată povara aceasta a intervenției educaționale, programe de prevenire, de intervenție.

Poate să-ți ia mult să te apropii de un copil, chiar un an de contact direct

La nivel instituțional, noi, în școală, avem parteneriate dar, sincer, eu prefer ONG-uri pentru că vin cu oameni mai puțin formalizați în discursuri cu limbaj de lemn și sunt mai vii și aproape de copiii din clase. Uneori poate să-ți ia mult să te apropii de un copil, poate chiar un an de contact direct, onest, asiduu, pentru a afla ceva, pentru a-l ajuta. Și atunci ONG-urile ne ajută prin voluntari, prin formările pe care le fac gratuit.

La începutul anului școlar am avut invitați de la ANA [n. red. Agenția Națională Antidrog] și colaborarea s-a concretizat în intervenții pe sectoare cu PPT-uri [n. red. prezentări pe calculator] pe care scria: “Nu consumați!”, etc. Nu am putut să mă uit. Nu așa ar trebui să fie discuția, cu PPT-uri în care le spui că nu au voie să… E bine și să le spui că nu, ei prind ideea că e o zonă de risc. Trebuie să îi înveți să aleagă, să se informeze, să caute sursa credibilă, unde să întrebe. Când e mic și nu poate să ia decizii, e bine să stai lângă el și să îl ajuți, să îi faci desenul cu alternative și consecințe. Și îl ajuți, nu să îi zici “nu pe acolo, doar asta e calea, cea pe care ți-o dau eu!”. 

Singurul discurs care există în societate vizavi de droguri este “NU”.  Nu… ce? Drogurile există și le consumă copii de 15 ani. E nevoie de discuții fără judecată și rușine

Aceeași idee a discursului pe care îl are statul român raportat la consumatori, l-a susținut și Cătălin Moise, YouTuber. Cătălin are două clipuri de câte o jumătate de oră în care încearcă să ofere cât mai multe informații pe înțelesul tuturor, mai ales al tinerilor, despre droguri pentru ca ei să știe pericolele la care se expun.

“Eu am găsit această carte a lui Judith Grisel, “Never Enough” [n. red. în traducere Niciodată nu e de ajuns. Neuroștiința și experiența dependenței“] și am citit-o. A fost pentru mine revelatoare pentru că îmi dădea foarte multe răspunsuri la întrebări pe care mi le-am pus eu atunci când consumam. Îmi amintesc că în urmă cu 10-15 ani căutăm informații. Eu consum, dar cum îmi afectează creierul? Și trebuia să recurg la forumuri în care erau diverși oameni, necunoscuți, și acumulam informații contradictorii și din acest motiv cartea a unit foarte bine aceste informații. Pentru mine a fost o rază de lumină și am vrut să împărtășesc asta.

Eu am făcut aceste două clipuri după cartea lui Judith Grisel, care a avut probleme foarte mari cu consumul de droguri la 20 și ceva de ani, în așa măsură în care a ajuns fără casă și trăia pe stradă, dar avea un sprijin în spate – părinții – la care a putut să se întoarcă și să devină neurolog (neuroscientist) și a făcut misiunea vieții ei să studieze cum afectează drogurile neurochimic și neuroștiințific. A pornit în această călătorie încercând să găsească leacul pentru dependență. Ea având experiența asta a scris cartea din postura omului care a consumat toate aceste lucruri și deloc moralizator și fără niciun fel de judecată de bine, de rău, de rușine. 

Acest “NU” din discursuri provoacă doar iritare

Este nevoie de genul acest de discuții, de genul acesta de ton ca de aer. Acest “NU” din discursuri provoacă doar iritare. Eu când căutam informații despre droguri nu aveam nici cel mai mic interes despre ce părere au alții dacă eu consum droguri, căutam doar să înțeleg cum funcționează. (…) Există niște informații extrem de importante care sunt puse preș atunci când singurul discurs care există în societate vizavi de lucrurile astea este NU.  Nu… ce? Că droguri există și le consumă copii de 15 ani. Deci nu ce? Spune nu la droguri …cine? Nivelul la care se poartă discuția la nivelul statului este incredibil de anacronic și criminal. 

Nivelul la care se poartă discuția la nivelul statului este incredibil de anacronic și criminal

Dacă statul român ar putea să scoată toate drogurile de pe piață, să nu existe niciun drog în această țară, de parcă ar putea orice stat să facă asta vreodată, atunci ar putea spune acest discurs, dar în condițiile în care n-a putut niciun stat niciodată să facă asta, în afară de, nu știu, poate Coreea de Nord să scoată drogurile de pe piață… genul acesta de discurs este dăunător și în România cu atât mai mult cu cât s-au înăsprit și mai tare pedepsele pentru consum de droguri. Și dacă nu știți așa numita Lege 2 mai, care a trecut anul trecut, presupune că judecătorii sunt obligați să dea pedepse cu executare pentru traficanți. 

Doar că în legea românească nu există niciun fel de definire a ce înseamnă traficant. Există un singur paragraf într-o o lege din 2000 în care califică absolut orice fel de activitate ca traficant și dacă cumperi două pastile de drog. Judecătorul te trimite obligatoriu la închisoare cu executare între 3-10 ani”, a spus Cătălin Moise.

La dezbaterea organizată de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile în parteneriat cu Fundația Tineri pentru Tineri, ca parte din apelul de finanțare #InStareSaAjut, Alexandra Miroslav, coordonator programe educaționale la Fundația Tineri pentru Tineri, a pus accent pe modul în care tinerii își iau informațiile despre droguri și pe modul de comunicare cu tinerii pe acest subiect: “Să încercăm să îi înțelegem și să le oferim mai multă încredere și iertare“, a spus Alexandra.

“Ca organizație care lucrează cu adolescenții, vedem că într-adevăr sursele de informare care asociază drogurile ca o soluție pentru rezolvarea problemelor, sau care adâncesc victimizarea în general, acelea sunt într-adevăr foarte periculoase.  

Să încercăm să ne uităm un pic mai cu atenție la cum trăiesc ei

Dacă nu creștem interesul și motivația de a căuta acele informații, ele nu vor apărea în viața adolescenților orișicum. Recomandarea noastră este să încercăm să ne uităm un pic mai cu atenție la cum că trăiesc ei, care este narativul lor și cum facem să îi înțelegem mai bine. 

Ține de fiecare individ cât de dispus este să facă lucrul acesta [n. red. să comunice]. Ce observăm, ce recomandăm. Ceea ce facem și noi în organizație este că negociem întotdeauna cu ei pentru că este foarte important să trăim acele contexte în care ei se simt mai autonomi, în care au oportunitatea să-și creeze experiențele acestea. Cred că uităm foarte des să facem lucrul acesta, îi aducem în față, dar nu real, și le impunem să devină independenți când vine vorba de aceste contexte de dezvoltare. Cred că dacă vrem să-i învățăm ceva, trebuie inclusiv să ne gândim cine sunt eu și cum sunt eu, cât de importante sunt valorile mele pentru mine și pot eu să insuflu aceste valori către adolescent, doar pentru că așa vreau eu?

Poate ar trebui să îi întrebăm dacă vor să primească aceleași valori, cele pe care le emitem noi. Un alt lucru pe care ar trebui să îl facem, când vine vorba de comunicarea cu adolescenții, este să le oferim mai multă încredere și iertare. Sunt foarte multe comportamente de risc pe care le avem în adolescență și cumva simțim nevoia să fim și iertați pentru greșelile sau micile derapaje, iar asta necesită foarte multă răbdare și empatie față de perioada de adolescență”. 

Ce îi determină pe tineri să încerce droguri: “Nu mai este vorba doar de curiozitate, nu mai este vorba doar de a experimenta, ci mai degrabă despre a-și dori foarte tare să fie cineva“

Ramona Costescu, președintă Asociația ALIAT, psiholog și psihoterapeut:

“În ultimii ani, pentru că social media a luat amploare, a fost ridicată cumva mingea la fileu, într-o manieră care nu a fost atât de productivă și a venit cu foarte multă vizibilitate și acces la informații, cu expunere. Însă a venit cumva și cu dorința de a masca imaginea de sine, o dorință de a urma anumite etaloane, cu o dorință de a fi perfecți, frumoși, foarte buni. Nu mai este doar curiozitate, un atribut pe care noi toți avem încă de la naștere, prin care de fapt a evoluat lumea, tehnologia și cam tot ceea ce avem astăzi.

Nu mai este vorba doar de curiozitate, nu mai este vorba doar de a experimenta ci mai degrabă de a dori foarte tare să fie „cineva”. În momentul în care zicem „cineva”, ne aducem aminte că în adolescență se formează identitatea de sine, de la adolescență în sus începe să se consolideze această identitate. Practic, ei caută etaloane, caută modele, așa cum noi toți am făcut-o, fie în mediul micro-familial, fie printre prieteni, sau alte modele din jur.

În momentul în care social media aduce practic foarte multe persoane publice cu expunere largă a trăirilor zilnice, tinerii uită de diferența de vârstă și își doresc să fie, spre exemplu, ca artiștii pe care îi văd pe social media. Dar de cele mai multe ori situația socială și contextul sunt foarte diferite și atunci apelează la fel și fel de soluții sau substanțe, astfel încât să poate simți oarecum diferit această inegalitate. Alteori vorbim despre anxietate, un fenomen care a luat amploare, nu doar înainte de pandemie, ci și după. 

A crescut atât incidența anxietății cât și a depresiei în ultimii ani, astfel că adolescenții au emoții foarte puternice. Anxietatea este pe primul loc și de foarte multe ori regăsim consumul de substanțe ca mecanism de coping. Spre exemplu, iau marijuana pe post de amorțire a emoțiilor, înainte de a intra la ore de exemplu. Dorința de a fi ca ceilalți din cercul de prieteni, din grupul de apartenență, anume a nu face lucrurile diferit, a urma același comportament de grup, conduce la fenomenul de neuroni în oglindă, adică suntem la fel, nu există neapărat vreo diferență. Alteori însă doresc să experimenteze“, explică Ramona Costescu, președinta ALIAT.

La 12-13 ani riscăm să-i pierdem din mână pe adolescenți, pentru că încercăm să le punem interdicții

Mugur Ciumăgeanu, lector universitar la Facultatea de Psihologie și Sociologie a Universității de Vest din Timișoara (UVT), psihoterapeut specialist şi formator în psihoterapie cognitiv-comportamentală, spune că „la 12-13 ani riscăm să-i pierdem din mână pe adolescenți, pentru că încercăm să le punem interdicții”. În privința tinerilor, profesorul a spus că aceștia știu despre consum, dar că „părinții acestor tineri nu știu nimic, nimic. Ei trebuie luați de la zero, trebuie duși obligatoriu să vadă filmul Euforia, de vreo 5 ori, și apoi, cu notițe, întrebați ce au înțeles despre consum”. 

„Sunt perfect de acord că nu ne putem opune acestui fenomen [n. red. al consumului de droguri], nu există modalitate de interdicție. Statisticile arată că aceste măsuri stupide și criminale ale statului român împotriva consumului au ciupit din prevalența consumului. Sunt unele statistici care arată că suntem cu jumătate de procent sau chiar un procent sub media Europeană la consum, la câteva substanțe, nu la cele periculoase. Deci n-am reușit nimic cu politicile, dar am reușit să convingem niște părinți disperați să spună „NU”-uri, am ajuns la anomalii în care există părinți care își controlează copiii cu GPS sau cu statusuri false pe Facebook sau pe alte canale social media, există părinți disperați care nu înțeleg nimic.

În primul, noi ar trebui să le vorbim părinților. Copiii sunt mult mai informați decât părinții. Iar aceștia sunt absolut disperați și paralizați – Drogul cu literă mare – de parcă ar fi o singură substanță. Eu lucrez de multe ori cu cazuri mult mai grave decât consumul de droguri recreaționale. Am avut în ultimii 2 ani tineri cu debut de psihoză, tineri care accidental consumaseră, și părinții lor refuzau diagnosticul de schizofrenie.

Deci dezinformarea este atât de mare încât drogul pare să fie acum marea fantomă care ne bântuie. Prin această lipsă de comunicare cu copiii, tot ce înseamnă sistemele acestea din ce în ce mai confuze și mai scăpate de sub control, cele de supraveghere a adolescenților – pentru că dacă noi suntem o generație de părinți elicopter: îi ducem, îi aducem, îi ducem, îi aducem, îi ducem, îi aducem, până când fac 12-13 ani și nu le zicem acum te duci singur la programe extracurriculare – riscăm să-i pierdem din mână pentru că încercăm să le punem interdicții. După vârsta de 12-13 ani, influența părinților asupra copiilor pe ceea ce înseamnă mesaje reale de viață dispare. Toate studiile de psihologia dezvoltării arată că există o fereastră în care dezvoltarea noastră nu depinde de părerile și opiniile adulților. Și în momentul acesta tinerii au impresia că le știu pe toate, dar de fapt nu știu nimic.

(…) Sunt foarte mulți psihiatri care habar n-au de droguri și sunt foarte mulți tineri care ajung în serviciul de psihiatrie și li se pune eticheta de „drogat”, fără să se știe nici motivul de consum, nici frecvența de consum, nici cultura de consum, nici muzica pe care o ascultă tânărul acela. Ei sunt puși sub cheie, de multe ori, considerați consumatori problematici și se așteaptă cumva să vină o soluție de la Dumnezeu sau de la ANA. Eu cred că tinerii știu despre consum. Cu siguranță părinții acestora nu știu nimic, nimic. Ei trebuie luați de la zero, trebuie duși obligatoriu să vadă filmul Euforia, de vreo 5 ori, și apoi, cu notițe, întrebați ce au înțeles despre consum. 

Cred că ar fi cel mai consistent lucru pe care l-am putea face. Există o regulă de bază care spune: noi comunicăm celor care consumă, informații despre consum, celor care nu consumă, în general le povestim despre decizii de viață și despre gândire critică. Deci, din punctul acesta de vedere, campaniile noastre nu ar trebui să fie adresate generic tinerilor. O campanie onestă poate să atragă mai degrabă curiozitatea. 

Una dintre colegele mele a vrut anul trecut să instaleze un cort într-un festival, să ne ducem acolo, doi-trei profesioniști, doi-trei consumatori, experți, și să ajutăm oamenii cu informații.

Ne-am dus la organizatori și le-am zis că am vrea să punem un cort în interiorul festivalului. Au zis că li se pare o idee minunată. Au venit cei de la Jandarmerie și au spus: Ne-am sfătuit cu experții de la ANA și au spus că este foarte periculos dacă puneți cortul în festival. Nu știu dacă a fost cineva la alte festivaluri din Europa, dar astfel de corturi sunt amplasate acolo pentru a se putea testa substanțele, tinerii sunt învățați despre ce consumă, cum să se apere de toate efectele secundare, li se recomandă să bea apă și multe astfel de activități realizate cu profesioniști în sănătate mentală împreună cu consumatori. Cu siguranță noi nu putem să ajungem acolo pentru că avem niște legi cretine și avem autorități care spun că regula ar trebui să fie de control și de interdicție, dar asta de fapt nu funcționează.

Și din păcate acești oameni sunt și părinți, și de multe ori ajungem exact în situația în care părinții care interzic și spun NU drogurilor, sunt cei care au copiii cu cele mai mari probleme în zona de consum. Nu vreau să generalizez, însă. Toate lucrurile astea distrag atenția de la flagelul care este și mai mare: consumul de alcool”, a spus Mugur Ciumăgeanu.

În momentul de față, este mai ieftin să te droghezi decât să te îmbeți / La nivel de acces la servicii de recuperare, dacă vorbim despre o persoană obișnuită, cu resurse mai modeste, este de-a dreptul imposibil

Dr. Marian Ursan, lector universitar la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, fondator și director executiv al Asociației Carusel a vorbit despre accesul la recuperare pe care îl au tinerii care ajung să aibă nevoie de aceste servicii, din cauza consumului problematic de droguri.

Depinde cum privești lucrurile: într-o mare măsură în realitate vorbim despre acces dificil la aceste servicii. Dacă vii dintr-o familie bună s-ar putea să ai niște șanse, și acelea însă discutabile. Dar în realitate, dacă vorbim despre o persoană obișnuită, o familie obișnuită, cu resurse poate chiar mai modeste, astfel că este de-a dreptul imposibil să ai acces facil la aceste servicii. Dacă ești sărac, n-ai nicio șansă, absolut nici o șansă. Și nu spun asta doar să atrag atenția asupra unor servicii care fluctuează, sunt elitiste și se adresează unor anumite categorii de oameni, dar dacă ne uităm la consumul de droguri, atunci vedem este că este generalizat, nu afectează doar anumite categorii de familii. Vorbim despre oameni în general, inclusiv cei care locuiesc pe stradă, sunt poate deja la a doua generație de oameni fără adăpost. Inclusiv bunicii lor povestesc despre cum este să stai pe stradă. În situația aceasta nu ai mai nicio șansă, și cumva rămânând acolo, în povestea asta, nu faci altceva decât să-ți complici viața, și pe a ta și pe a celorlalți.

Ne concentrăm asupra unor povești, vorbim despre ce înseamnă prevenirea consumului de droguri și cum să scriem pedepsele asupra celor care primesc droguri. Toate acestea însă au avut la bază tragedii, dar nu poți să repari o tragedie provocând multe altele Am participat la o dezbatere în Parlament și oamenii s-au dat foarte puternic cu părerea. Mă refer la clasa politică. Și după o oră-două am întrebat: dar nu vreți să faceți puțin altfel și să întrebați specialiștii, să vedeți cum se întâmplă în altă parte, în altă țară? Ar fi păcat în momentul acesta să nu ne uităm și să nu învățăm din ceea ce se întâmplă în altă parte. 

Să știți că ei mi-au spus că „oamenii își doresc asta”. Populația, în general. Iubim să vedem oameni arestați, încătușați, iubim să vedem cum poliția își face datoria pentru că sunt bine plătiți. Vrem să vedem capturile așa aliniate frumos, teancurile de bani care au fost confiscați. În realitate, provocăm alte tragedii. 

Oamenii vor să avem legislația punitivă, să înăsprim pedepsele…. în toată dezbaterea aceasta publică despre consumul de droguri vorbim despre cum să prevenim, n-ai cum să previi.  

Este mai ieftin să te droghezi decât să te îmbeți

Nu există ceva specific pe care poți să-l faci, un buton pe care să îl apeși și omul să nu consume droguri. Specialiștii ne vorbesc despre parenting, dar nu despre ceva specific  pentru droguri și pentru vorbești în concret, cum să dezvolți niște mesaje?

În realitate ne putem concentra asupra unor lucruri care și-au demonstrat utilitatea și aici vorbim despre accesul la tratament, de exemplu pentru oameni care întâmpină probleme legate de consumul de droguri și mă refer la o categorie de oameni care ajung la consum problematic, oamenii care se zbat zi de zi de tragedii, îi individuale, de familie, de comunitate, chiar oameni care nu găsesc sprijin absolut nicăieri. (…) În momentul de față, vă dați seama că este mai ieftin să te droghezi decât să te îmbeți? Nu vreau să compar, dar în momentul acesta așa stau lucrurile. 10 lei costă o doză”, a spus Marian Ursan.  

Sala unde s-a desfășurat dezbaterea “Cum vorbim despre consumul de droguri?” a fost plină de tineri și părinți care au pus multe întrebări celor aflați pe scenă.

Cum le spun părinților că am încercat droguri ?

A fost una dintre întrebările pe care un tânăr din sala a adresat-o speakerilor.

Răspunsul dat de Ramona Costescu, președintă Asociația ALIAT, psiholog și psihoterapeut:

“Pe de o parte, cred că este important să verificăm noi înșine care este nevoia, de ce am dori să împărtășim asta cu părinții noștri. Dacă suntem într-un context de consum problematic, nu știm cum să gestionăm asta, simțim nevoia de ajutor, simțim că am derapat foarte tare și atunci suntem și noi speriați și dorim să căutăm sprijin. Atunci putem porni fix așa. Mama, vreau să împărtășesc ceva cu tine. Nu este foarte ușor. Probabil că o să mă critici sau să mă judeci, însă am nevoie de ajutorul tău într-o situație.

Sau dacă nevoia este de a se conecta practic cu părintele, poți să pornești de aici. Uite mama, aș dori să împărtășesc ceva cu tine, care face parte din viața mea. Îmi doresc foarte tare să mă asculți, să fii aici pentru mine. Este posibil ca din lipsa de informații să te sperii la un moment dat, așa cum este normal, dar aș vrea doar să știi că împărtășesc pentru că am încredere că poți primi această informație și am încredere că putem vorbi deschis / nevoia mea este de a vorbi deschis“, a spus Ramona Costescu.

Programul În Stare de Bine

În Stare de Bine este un program adresat organizațiilor neguvernamentale din România, susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile (FDSC). Programul pune la dispoziția organizațiilor neguvernamentale 1.000.000 euro/ anual pentru inițiative destinate grupurilor vulnerabile, în domeniile cultură, sport și viață sănătoasă.

Prin apelul “În Stare Să Ajut”, parte a programului În Stare de Bine, au fost puși la dispoziție echivalentul a peste 200.000 de euro din bugetul anual, pentru inițiative de prevenție a consecințelor negative asociate consumului de droguri  în rândul adolescenților.