Desigur situaţia este foarte dificilă şi de aceea am să încep cu citat din Albert Camus: “El știa ceea ce mulțimile jubilante din piață nu realizau. Și anume că bacilul ciumei supraviețuiește aproape nelimitat. (…) Stă ascuns în lenjeria de pat, în scrinurile de briou, în paginile cărților, oriunde… și într-o zi își va trimite legiunile de șobolani să muște și să omoare într-un alt oraș “fericit” din lume”, (La Peste/Ciuma, 1947).
Situația de acum nu are precedent decât în gripă spaniolă de acum 100 de ani, denumită la vremea respectivă și “moartea albă”. Se pare că a secerat între 20 și 50 de milioane de vieți omenești în circa 2 ani, dar cifrele nu pot fi nici confirmate și nici infirmate, înrtucât la vremea respectivă nu a fost luată nici o măsură. Carantinele au fost pur locale. De altfel pe zone foarte întinse din Europa și Asia domnea o stare de semi-anarhie ca urmare a dezmembrării imperiilor mulți-naționale Austro-Ungar, Rus și Otoman, în țări precum China și Rusia era război civil, iar celelalte state erau preocupate cu trecerea economiilor pe picor de pace și re-aducerea milioanelor de soldați care luptaseră pe front, astfel încât epidemia de gripă a fost lăsată să secere. Nici un remediu nu a fost găsit vreodată (apropo de “La Peste” a lui Camus). Epidemia, sau pendemia s-a stins cam de la sine.
Spre deosebire de o recesiune, sau o depresiune – care reprezintă o faza a ciclului economic și pentru care există tehnici și metode care s-au mai aplicat – pentru astfel de situații nu există soluții efective. Lock-out-ul reprezintă o soluție prin care se încearca ocrotirea sau salvarea de vieți omenești, dar se pune problema: pentru cei care vor fi salvați, va mai există ceva de făcut, vor mai avea ce să mănânce, ce să îmbrace, cu ce să își crească copiii?
În economie sunt trade-off-uri, nu le poți avea pe toate deodată. În cazul unei astfel de situații, spre desoebire de o criză economică, adică o manifestare normală de ciclicitate, atât cererea cât și oferta scad dramatic, se prăbușesc. Daca situaţia durează foarte mult (n.a. gripă spaniolă a făcut ravagii din 1918 și până în 1920, nu putem sta în lock-out 2 ani!) atunci daunele pot fi ireparabile.
Căderea economică estimată este la nivel global, pentru lunile februarie și martie, de aproape 10% (variație a PIB pentru aceste luni, față de aceeași perioada a anului precedent). La astfel de șocuri, o revenire nu este posibilă decât dacă măsurile sunt pasagere, dacă durează foarte mult există riscul unei disoluţii, nu doar a structurii economice, ci și a celei sociale cu efecte foarte grave.
În ceea ce privește locurile de muncă este evident că efectele vor fi fără precedent și masa de persoane care va rămâne fără loc de muncă și fără venituri va fi foarte mare. De aceea spun că există trade-off-uri și trebuie văzut ce este preferabil, chiar dacă poate părea cinic la un moment dat. Sunt extrem de afectate sectoare cum ar fi HORECA, transporturile, serviciile, inclusiv cele de afaceri, întrucât migrația către on-line nu este întotdeauna posibilă, chiar și segmente din sectorul de sănătate. Va fi afectată teribil agricultura și de aici posibilitatea reală a FOAMETEI – de altfel aceasta urma întotdeauna episoadelor de ciumă din epocile pre-industriale. Urmare a acestor pierderi din sectoare care implicau utilizarea intensivă a factorului muncă, erau laborioase ca să spun așa, va avea loc o reducere dramatică a cererii agregate care va afecta alte sectoare, inclusiv industria prelucrătoare (așa-numitul manufacturing) si inclusiv sectorul industriei de autoturisme și autovehicule rutiere care, spre exemplu pentru România, este vital. Sectorul energetic va fi și el afectat întrucât cererea de energie se va reduce. De altfel scăderea prețului la petrol este un simptom, el nefiind legat doar de lipsa unui acord între Rusia și OPEC și de încercarea Rusiei de a elimina de pe piaţă shale-oil-ul american.
După părerea mea, la nivel european aproape o treime din forța de muncă va fi afectată sau lucrează în sectoare grav afectate (economia europeană este din păcate una majoritar de servcii). Aproape o altă treime lucrează în sectoare care vor fi afectate din cauza reducerii drastice a cererii. Trebuie specificat că de data aceasta, spre deosebire de o recesiune obișnuită, reducerea de cerere apare atât din partea gospodariilor și intreprinderilor, cât și din partea statului, care își concentrează acțiunea exclusiv pe anumite sectoare și produse, în dauna aproape completă a celorlalte. Deci la nivel european aproape două tremi din populația ocupată la nivel UE va avea într-un fel sau altul de suferit, iar o treime deja suferă direct.
În România înaintea crizei rată șomajului era la un minim istoric, ne confruntăm de fapt cu un așa-numit deficit de forță de muncă. Dacă până la începutul lunii aprillie lock-out-ul afectase peste 1,1 milioane de contracte, deci 1/5 practic din ocuparea salariata, și dacă presupunem că toți aceşti oameni vor întra în șomaj într-un fel sau altul atunci aplicarea unei reguli de trei simple ne spune că rată șomajului ar putea urca de la undeva în jur de 3,9-4% (rată șomajului conform metodologiei ILO, utilizată și de către EUROSTAT) la peste 15%. Cu astfel de rate ale șomajului noi nu ne-am mai confruntat din perioada de final a anilor 1990, când se producea marea restructurare industrială a tranziției de la Plan la Piață. Desigur trebuie spus fara a subaprecia dificultatile ori eforturile facute in acea perioada, ca totusi, situatia era infinit mai buna decat cea in care ne aflam azi, mai ales din punctul de vedere al perspectivelor.
Desigur, la noi mai rămâne ocuparea în agricultură, dar atențiune că și acolo vor fi probleme întrucât oamenii sunt împiedicați să se ducă la lucru. Acolo noi aveam foarte multă populație în jurul varstei de 65 de ani și peste 65 de ani, care lucra, era clasificată ca și populaţie ocupată. În condiții de lock-out acești oameni nu se mai pot duce la lucru, cu excepția loturilor din imediata proximitate a locuinţei, nu mai pot ieși să își valorifice produsele etc, etc. Deci situația este foarte grea.
În Europa nu există deocamdată măsuri efective. Desigur, după cum bine ştiţi, a fost suspendat pentru moment Pactul de creștere și stabillitate, ceea ce marchează oficial eșecul acestui instrument care își dovedește rigiditatea. Normal, Pactul ar fi trebuit să ne servească în astfel de situații. El se dovedește însă, așa cum mulți analiști au spus în timpul crizei din 2008-2012 – preungita în Europa prin criză datoriilor suverane până în 2015 – o barierea economica si institutionala care in perioade de criza, pur si simplu cedeaza. Ori trebuie spus ca ideea de baza de la care s-a pornit era tocmai cresterea atat a sustenabilitatii dezvoltarii cat si mai ales cresterea robustetei, deci a capacitatii de a rezista la socuri. Ori se pare ca tocmai in acest punct esential ceva, la fel de esential, nu a mers si acest lucru a fost vizibil inca din timpul Recesiunii Globale din perioada 2008-12.
Este foarte posibil ca, în condițiile în care această situaţie de haos se prelungeşte, Zona Euro sa cunosca presiuni divergente care sa ii puna in pericol nu doar stabilitatea dar chiar si existenta. Trebuie spus in acest context ca anumite propuneri legate de mutualizarea datoriei suverane nu sunt viabile. Datoria trecuta nu poate fi mutualizata. Doar eventuale datorii viitoare dar si pentru aceasta trebuie o baza legala intrucat emitentii datoriei sunt puteri suverane distincte si in consecinta chiar daca emit titluri de credit in aceeasi moneda, ceea ce in sine reflecta o pierdere de suveranitate, totusi, numai aceste puteri suverane in mod explicit (deci statele membre) pot decide daca aplica aici principiul pe care il stim de la Al.Dumas (« Cei trei muscehtari ») – « Un pour tous, tous pour chacun ». Pana acum de fapt se aplica intr-un fel o caricatura a acestuia : « Un pour tous, chacun pour soi », adica traducerea ar fi ECB pentru toti si apoi fiecare pentru el insusi. Dincolo de aceasta insa, acceptul fiecarui stat membru si o schimbare de tratat este singura care ar putea duce la mutualizarea datoriei publice, care cu siguranta va fi o problema majora post criza COVID 19 !.
Trebuie spus, totuși, că dacă măsurile vor fi ridicate mai curând, atunci se va putea recupera ceva, deși trebuie sa fie in acelasi timp clar că nu se va putea recupera tot și că anumite efecte vor rămâne pentru câțiva ani buni. Dacă, însă, se persistă cu aceste măsuri în condițiile în care nu există vreun tratament al bolii în sine, ci doar măsuri de atenuare a simptomelor astfel încât organismul să fie, practic, ajutat să înfrunte boala, atunci daunele vor fi sau pot fi, mai cu seama pentru economiile mici ca cea a Romaniei: permanenete. Cu alte cuvinte și referindu-ne la piață muncii, ratele ridicate ale șomajului vor deveni, in termeni relativi dsigur, o permanenţă.
Cred că trebuie să spuns și faptul că libertatea de circulație, așa cum o știam de aproape treizeci de ani, nu va mai exista. În consecință, vom rămâne aici, în țară, cu toți cei care au venit din Italia, Spania, UK, Germania sau din alte țări. Aceste persoane nu se vor mai putea întoarce în acele state, unde oricum locurile de muncă pe care le aveau nu mai există. Acest fapt va face situația noastră și mai dificilă, că țară. Ce efecte are această revenire masivă este foarte greu de spus, dar este evident că aceste persoane vor reprezenta o nouă povară pe sistemele de asigurări sociale, oricum vulnerabile.
_______________________________________________
Despre autor:
Cătălin Ghinăraru este analist economic specializat în domeniul pieţei muncii.
Mihai Peticilă
Raluca Pantazi
Karina Dorobanțu
Redacția
Ștefan Lefter