Cum va fi educația după autoizolare? Același model? – Mirabela Amarandei

Articol semnat de Mirabela Amarandei, cercetător doctorand la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, director al Direcției de Orientare Strategică și Politici Publice în cadrul Universității din București. Analiza trimisă Edupedu.ro:

Despre reziliență sau spirit comunitar s-a scris mult în ultima vreme. Psihologi, specialiști în managamentul riscului, sociologi sau cercetători în științele educației au dezvoltat diverse analize și recomandări privind nevoia de a crește și forma indivizi și societăți reziliente la schimbări bruște, la calamități sau situații de conflict. Spiritul civic ori gândirea critică, comunicarea ori solidaritatea se află pe lista scurtă a oricărui educaționalist care vorbește sau scrie despre “competențele viitorului”. La fel, “a învăța să înveți” sau competențele digitale.

Numai că viitorul nu mai e mâine, este astăzi. Cine și-ar fi imaginat că generațiile de astăzi vor fi nevoite să dea peste noapte unul dintre cele mai practice și dure teste ale rezilienței, ale spiritului civic, ale solidarității, ale capacității de utilizare a tehnologiei sau ale comunicării?

Acum câteva zile, Organizația Mondială a Sănătății a declarat situația existentă la nivel global drept pandemie de SARS-CoV-2, lucru care a alertat guvernele naționale și comunitatea internațională. Odată cu măsurile impuse, mai cu seamă cele de autoizolare și restricționare a liberei circulații, obiceiurile noastre curente se schimbă destul de brusc, pentru binele nostru și al comunității. Pentru binele celor vulnerabili și al celor aflați în prima linie de luptă cu COVID-19.

Modele sociale și culturale, de muncă și de interacțiune umană se trasformă treptat, la fel lanțurile globale de producție și distribuție, ori sistemele de servicii publice. Însăși globalizarea ar putea fi pusă în discuție, odată ce e depășită criza și valul naționalist ar crește în intensitate. Reziliență. Pentru cât timp, încă nu știm. Dar știm că distanțarea socială, izolarea este șansa cea mai sigură, în acest moment, de a ieși cât mai mulți și cât mai bine din această încercare.

Vorbeam mai devreme despre sisteme publice și primul pe care îl am acum în minte este cel de educație. Crizele sunt oportunități – ar spune cei mai mulți lideri. Vă propun să vedem în ce măsură este această criză o oportunitate pentru educația românească și unde există și riscurile asociate. Avansez câteva idei, cu mențiunea că tabloul nu este unul exhaustiv.

Sărăcie, clivaje și educația într-o lume digitală

Acum aproape o săptămână, după câteva ezitări și stângăcii de comunicare ale ministrului Educației Monica Anisie, Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență a anunțat suspendarea cursurilor în învățământul preuniversitar, ca măsură de prevenție a răspândirii virusului. Ce a însemnat asta? Elevii stau acasă și învață la distanță, prin diverse metode și instrumente online alese de profesorii lor. Fie că vorbim de un simpu grup de whatsapp, de o lecție în sistem online sau de folosirea diverselor platforme digitale de educație, profesorii sunt nevoiți să se adapteze din mers noii situații. O provocare pentru mulți dintre ei – există suficiente mărturii de la profesori excepționali care recunosc că le lipsește contactul nemijlocit cu copiii, că e mai dificil să le captezi atenția și să poți înțelege unde anume trebuie să depui mai mult efort pentru a-i face să înțeleagă, fără a-i avea fizic în față. Despre învățare individualizată, nu știu câți profesori mai îndrăznesc să se gândească acum la asta, important e că trebuie să dea tot ce e mai bun pentru a face față situației. Și trebuie să facă față, pentru elevii lor. Mulți s-au mobilizat. Mulți vor profita de această situație neobișnuită pentru a face și mai puțin din ceea ce făceau până acum.

Pe de altă parte, sunt de lăudat toți cei care s-au mobilizat, au înțeles gravitatea acestei situații și nevoia de a acționa la unison, astfel încât copiii să aibă cât mai puțin de suferit. De lăudat companiile private, antreprenorii, școlile private care și-au pus la dispoziție cu gratuit diverse platforme sau instrumente online. Alții au dat rapid o mână de ajutor agregând cele mai bune soluții de educație online. Cred că am văzut o mobilizare exemplară pentru a implementa singura soluție posibilă în acest moment.

De altfel, e de remarcat și inițiativa Ministerului Educației și a ministrului Monica Anisie de a iniția un parteneriat cu televiziunea publică pentru a transmite la TVR lecții de limbă română, matematică, biologie, chimie sau logică, astfel încât să ușureze munca profesorilor și, totodată, să ofere un acces cât mai larg la informație și formare copiilor.

Pentru că da, accesul și echitatea sunt marile probleme, adevăratele provocări ale acestei perioade și așa dificile social, medical sau economic. Copiii cu rezultate bune, cu interes crescut și facilități cel puțin rezonabile pentru a participa activ la lecțiile online – un televizor, un calculator, un telefon deștept și o conexiune bună la internet – nu vor avea foarte mari probleme în a se acomoda cu noul sistem de predare și învățare. Să nu uităm, ei sunt nativii digital, deci mintea lor e făcută pentru a naviga cu ușurință în situații de expunere online. E adevărat, învățarea în sistem online nu e totuna cu cea de la clasă, dar situația o cere. Ce se întâmplă, însă, cu copiii din comunitățile dezavantajate? Ce se întâmplă cu copiii pentru care apa și săpunul sunt un lux, nu mai zic de Internet, smartphone sau televizor pus la dispoziția lor, pentru activitatea de învățare? Ce se întâmplă cu copiii cu dizabiltăți? Din păcate, acest model de lecții online va adânci decalajele între cei buni și cei care nu au posibilitatea de a învăța, desi pot și își doresc. Se vor adânci clivajele economice și sociale deja existente, se va adânci prăpastia dintre copiii care beneficiază de educație de calitate, și cei fără această șansă. Iar efectele se vor vedea în viitor, nicio surpriză. Despre rezultatele la testele PISA nu mai spun nimic, fac deja parte din realitatea cotidiană. Să nu uităm că în comunitățile sărace și izolate nici profesorii nu sunt dintre cei mai buni, pregătiți să se adapteze și să facă față cu rezonabilitate noii situații în care predarea la clasă e înlocuită cu predarea și interacțiunea cu elevii printr-o platformă virtuală, care limitează foarte mult tipurile de interacțiune și condiționează profesorul destul de mult. Doar o statistică amintesc aici: ultimele date Eurostat spun clar că peste 38% din copiii României sunt în risc de sărăcie și excluziune. Aceștia sunt cei mai expuși și mai vulnerabili în fața acestui nou model de educație.

Vom vedea, din studiile post-criză, care au fost efectele asupra acestor copii și asupra nivelului lor de competențe, asociat transferului către învățarea online, în condițiile în care România nu a făcut foarte mari eforturi pentru a facilita tranziția spre online și alfabetizarea digitală a profesorilor. Mi-ar plăcea să citesc și un studiu psihologic despre impactul izolării și gradul de însingurare al copiilor în această perioadă grea atât pentru ei și pentru familiile lor.

Un nou calendar pentru anul școlar 2019-2020?

După cum arată situația la nivel global, sau cea absolut dramatică din Italia, vom fi nevoiți să lucrăm, să învățăm, să socializăm mult timp online. Președintele Klaus Iohannis a semnat ieri decretul prezidențial prin care cursurile din școli și universități se suspendă pentru 30 de zile. Sunt însă scenarii care spun, pe modelări matematice, că vârful crizei epidemiologice în România va fi atins în iunie-iulie.

Din punctul meu de vedere, luând în considerare toate scenariile posibile, trebuie să ne pregătim pentru schimbări semnificative în calendarul anului școlar 2019-2020. Și, odată cu acest calendar, toate etapele și procesele deja cunoscute și rutinate în sistem capătă acest atribut al incertitudinii: de la inspecții la clasă pentru mișcarea de personal didactic în pregătirea anului școlar 2020- 2021 (care ar fi trebuit să se desfășoare inclusiv în această perioadă), pregătirea definitivatului și a titularizării, simulările pentru evaluarea națională și bacalaureat, stagii de pregătire a profesorilor, concursuri, toate activitățile extra- școlare. Un mandat neașteptat de greu la Ministerul Educației.

Printre cei mai afectați vor fi, desigur, elevii din ani terminali, adică a VIII-a și a XII-a, despre care nu putem spune încă în ce situație vor fi în vară. Ministerul și, implicit, Guvernul, se vor afla, cred, în fața unei decizii grele, referitor la acest an școlar. Sunt voci credibile care vorbesc inclusiv de înghețarea anului școlar și de o repetenție forțată pentru toți elevii, dat fiind faptul că mai bine de jumătate din ultimul semestru se desfășoară online, cel mai probabil. Opiniile unor specialiști par să ne îndrepte înspre acest scenariu. Vom vedea ce soluție va adopta guvernul: una care se va raporta mai degrabă la examenele naționale și la sesiunile de admitere, ignorând că învățarea online nu a putut suplini toate nevoile de pregătire ale elevilor și de formare a competențelor necesare, sau o soluție mai curajoasă în care, spre exemplu, decalează calendarele și, după ce se va fi terminat această perioadă dificilă- să sperăm, în vară- va încearca să recupereze prin școli de vară și programe remediale pentru elevi. Asta va însemna, practic, că vacanța de vară va fi folosită pentru cursuri și recuperare, astfel încât, poate, anul școlar să înceapă la timp.

Cât despre programele mari ale Ministerului Educației – CRED sau ROSE – nu are sens să spun că totul e dat peste cap și că, probabil, în dialog cu Comisia Europeană și cu Banca Mondială vor fi găsite soluții tehnice pentru prelungirea termenelor activităților. Întregul sistem este dat peste cap.

Trebuie să ne acomodăm însă cu toții cu ideea că anul acesta școlar e cu totul atipic. Pentru binele copiilor noștri și al nostru, ca societate, trebuie să fim solidari și să colaborăm.

Universitățile, din sălile tradiționale de curs la clasele virtuale

Încă de săptămâna trecută, universitățile din România și-au suspendat cursurile față în față și au trecut în online. Desigur, și aici sunt provocări, pentru că nu toți profesorii au ușurința utilizării platformelor digitale sau a altor instrumente online. Trebuie să se organizeze cu studenții lor, să își adapteze materialele de curs, să se adapeze unei situații în care comunicarea e limitată de un ecran, un microfon și, dacă platforma permite, un loc unde se poate proiecta materia de curs. Și în cazul profesorilor din mediul universitar, ca și în cazul celor din preuniversitar, se pune problema adaptabilității, a inovării și a creativității. Deja specialiștii în științele educației, sau cei pasionați de digitalizarea educației, văd această criză ca o oportunitate semnificativă de a schimba rutine și de a provoca, de a impulsiona profesorii să iasă din zona de confort și să adopte modele și pedagogii inovative digitale.

Desigur, universitățile își pun și alte întrebări: ce se va întâmpla cu sesiunea de examene în scenariul în care vârful epidemiei se întinde până în vară, cum vor fi gestionați studenții din ani terminali, ce se va întâmpla cu susținerea examenelor de licență și dizertație sau cu admiterea de vară? Să sperăm că lucrurile vor reveni la normal într-un timp care să permit ajustări fine, dar Ministerul Educației, universitățile trebuie să fie pregătite inclusiv pentru situația în care va fi nevoie de modificarea anului universitar, a calendarului susținerii examenelor, a admiterii de vară și a celorlalte momente importante din viața unei universități.

Și pentru că tot vorbim de viața universității, un lucru mai puțin văzut, dar care e fundamental pentru spiritul comunității, al vieții academice, sunt mobilitățile. Adică studenții, profesorii, staff-ul administrativ care aleg să petreacă o vreme în altă universitate pentru studiu, cercetare sau schimb de experiență. De săptămâna trecută, agenția Erasmus+ România a anunțat că suspendă mobilitățile Erasmus. Ieri, ANPCDEFP a chemat în țară toți beneficiarii Erasmus plecați în mobilități în alte state.

Unul dintre cele mai ambițioase proiecte de cooperare și mobilitate academică ale Comisiei Europene, Erasmus+, care a primit o infuzie suplimentară la bugetul pe 2020, primește un puternic șoc prin măsurile drastice care limitează circulația la nivel global. De altfel, proiectul pilot al rețelelor de universități europene, în plină desfășurare în aceste zile și în care România are 3 universități implicate – Universitatea din București, SNSPA și Universitatea Tehnică de Construcții – are deja de suferit, iar universitățile din rețelele internaționale constituite trebuie să facă față acestei provocări. Și aici se cere reziliență, creativitate și inovare.

De adăugat că universitățile au anunțat suspendarea activităților, a evenimentelor, a conferințelor științifice. Acolo unde situația a putut oferi varianta online, acestea nu au fost eliminate cu totul din viața universitară. Există viață și spirit academic și în vreme de COVID-19.

Răspunsul științei la pandemia COVID-19

Dacă există o așteptare globală semnificativă în această perioadă de incertitudine, teamă și, pe alocuri, panică, atunci aceasta este de la autorități și, mai cu seamă, de la comunitatea științifică. Întreaga omenire se uită cu speranță la oamenii de știință, într-o luptă aproape contra cronometru cu un dușman încă necunoscut care ne-a zdruncinat vieți, ritualuri sociale, obișnuințe cotidiene și cu un impact semnificativ asupra economiei și a gradului de bunăstare (personală ori socială).

Inițiativele de stimulare a cercetării pentru a găsi cât mai rapid un vaccin sau un alt remediu împotriva CoV-SARS-2 sunt nenumărate. Inclusiv fonduri private investesc în cercetare, într-o mobilizare internațională fără precedent în lumea științifică.

Comisia Europeană a lansat acum două săptămâni, pe 3 martie, un apel prin programul Horizon 2020 prin care alocă 45 mil. de euro pentru cercetare, ca răspuns la pandemie. Așteptările sunt ca industria farma să investească în program o sumă egală, astfel încât suma să se dubleze iar echipele de cercetare să găsească tratamentul și diagnoza potrivită, inclusiv în pregătirea unor viitoare situații de criză.

La noi, am văzut că Institutul Cantacuzino participă la diagnosticarea cazurilor, începând de ieri. Universitățile sunt solicitate să ajute și ele la diagnosticare, prin propriile laboratoare de cercetare în biomedicină și prin echipele de cercetare pe care le au. E adevărat că, în situația subfinanțării crunte a cercetării din ultimii ani, a lipsei fondurilor pentru dotarea centrelor de cercetare și pentru finanțarea proiectelor cu valoare adăugată în plan economic sau social, cercetătorii români vor fi, probabil, pompieri de serviciu care vor privi cu invidie profesională către colegii lor din alte țări, adevărați eroi în cursa globală împotriva COVID-19.

Ce se întâmplă, însă, cu proiectele de cercetare până la găsirea unui vaccin sau controlul asupra răspândirii virusului? Una dintre cele mai grele lovituri pentru cercetare este tocmai limitarea mobilităților. Sigur, sunt și proiecte de cercetare care presupun mult desk-research, dar imaginați-vă proiecte – chiar și naționale – care presupun interviuri, focus-grupuri, experimente sociale cu un număr mai mare de persoane. Acest lucru va fi imposibil pentru o perioadă de timp. La fel, proiectele care necesită cercetare și colaborări științifice ”in situ”, pe diverse șantiere sau în diverse comunități aflate la distanță. Toate acestea se află acum, înclin să cred, în incertitudine și într-un anumit blocaj. Îmi doresc ca însuși impactul pandemiei asupra cercetării și inovării să fie un subiect de cercetare, pentru a-i înțelege cu adevărat dimensiunea și complexitatea.

Vorbeam la început despre reziliență, spirit civic, gândire critică și rațiune. Chiar dacă ne confruntăm cu aceste provocări, cu toate aceste situații în care rutina ne este dată peste cap, lucrurile mai ieri banale și firești au devenit astăzi imposibile iar neprevăzutul și lipsa controlului ne creează anxietăți, este esențial pentru noi, în mod particular, dar și pentru societate, să rămânem lucizi și capabili să ne adaptăm momentelor de criză. Sistemele au gradul lor de inerție, dar trebuie să răspundă cu responsabilitate la situații excepționale, care cer măsuri excepționale. Decidenții au calculele lor politice, dar ele nu trebuie puse deasupra interesului public, binelui și dreptății sociale. Iar noi, fiecare dintre noi, trebuie să acționeze și să pregătească o comunitate, o societate pentru viitoarele generații.

Îmi doresc să trecem cu bine această criză. Cuvântul ”pandemie” nu îmi place, îmi dă fiori, de aceea îl folosesc cu zgârcenie. Depinde în bună măsură de noi, depinde și de cei care ne conduc.

După acest moment, educația ar putea arăta la fel ca acum câteva săptămâni, sau ar putea să învețe câteva lecții. Cum e, spre exemplu, să educi oameni pregătiți pentru a putea întâmpina orice situație cu minte lucidă, respect pentru știință și caracter puternic. Să ne pregătim profesorii în a-și ajuta elevii să navigheze prin ape tulburi. Să modelăm sisteme publice capabile să gestioneze responsabil situații de criză și să iasă întărite din aceste exerciții.

___

Mirabela Amarandei este Cercetător doctorand la Facultatea de Psihologie și Științele Educației, este director al Direcției de Orientare Strategică și Politici Publice în cadrul Universității din București și a fost consilier și purtător de cuvânt al miniștrilor Educației Adrian Curaj și Mircea Dumitru, în guvernul Cioloș.

Citește și:

• Mircea Miclea: Arta de a trăi în vremuri de criză