Mediile școlare ale elevilor la fiecare materie în parte se calculează cu două note sau mai multe, dacă elevul le are, prin adunarea lor și împărțirea la câte sunt, adică prin media aritmetică, rotunjită apoi la cel mai apropiat număr întreg, potrivit regulamentului de funcționare a școlilor (ROFUIP) actualizat. Mai mulți profesori, elevi și părinți au întrebat pe adresa redacției despre cum se încheie mediile în primul an școlar împărțit pe module, așa că mai jos redăm exemple de calcul atât pentru media la o disciplină, cât și pentru cea generală, bazate pe explicații de la profesori diriginți și directori.
Mediile elevilor se încheie în aceste zile, potrivit informațiilor primite de la școli, iar pentru elevii de a VIII-a și de a XII-a/ a XIII-a, se pot încheia până pe 16 iunie, în ultima zi de școală. Sindicatele din educație au suspendat greva generală din educație luni, 12 iunie, așa că, de marți, 13 iunie, elevii și profesorii au revenit la școală pentru a definitiva situațiile școlare.
O adresă trimisă de Ministerul Educației tot marți arată că profesorii ar trebui să recupereze cele 13 zile de grevă generală până vineri, 16 iunie, în afară de clasele care susțin examenele naționale. Mai mulți profesori spun pentru Edupedu.ro că acest lucru este greu de realizat: „Este aproape imposibil, ar însemna să scurtăm orele la câte 30 de minute, ceea ce ar fi total ineficient. Nu poți face orele pe repede înainte în două zile de școală, miercuri și joi, căci vineri sunt festivități de premiere și asta a fost”, spune o profesoară, sub protecția anonimatului.
Cu câte note se încheie o medie la o materie. Ce spune regulamentul actualizat și exemplu de calcul
Mediile școlare ale elevilor pot fi încheiate și cu doar două note, după ce ordinul de ministru care modifică Regulamentul de funcționare a școlilor (ROFUIP) în plină grevă generală a angajaților din Educație a fost publicat în Monitorul Oficial acum o săptămână. Elevii din clasa a VIII-a și din anii terminali de liceu care nu au două note vor avea o sesiune de examene pentru încheierea mediilor până pe 16 iunie.
Până la modificarea ROFUIP pentru anul 2022-2023, ar fi trebuit ca, la o materie, un elev să aibă minimum N+3 note. Adică profesorul ar fi trebuit să noteze cu cel puțin 3 note mai mult decât numărul de ore pe săptămână la acea materie, la clasă. Dacă un elev are 4 ore de Limba și literatura română în orar, el ar trebui să aibă 7 sau mai multe note la această materie. Acum, în situație excepțională, media lui poate fi încheiată și dacă are doar 2 note.
Iată ce spune regulamentul:
- Articolul 107 – alineatul 4.1 (după modificare): „În anul școlar 2022-2023, în situații excepționale, neimputabile elevului sau familiei acestuia, inclusiv în situații medicale care conduc la un număr de absențe de cel mult 50% din numărul de ore de curs prevăzut într-un an școlar la o disciplină/un modul, numărul minim de calificative/note acordate elevului la o disciplină de studiu este de două”.
- Articolul 109 – alineatul 1: „La fiecare disciplină de studiu/modul se încheie anual o singură medie, calculată prin rotunjirea mediei aritmetice a notelor la cel mai apropiat număr întreg. La o diferență de 50 de sutimi, rotunjirea se face în favoarea elevului”.
Exemplu. Media la Limba engleză pentru un elev de clasa a VII-a care are 2 ore/săptămână
Dacă un elev de clasa a VII-a are 2 ore de Limba engleză pe săptămână, în orar, atunci în mod obișnuit ar trebui să aibă în catalog minimum 5 note obținute pe parcursul întregului an școlar. Dacă nu are 5 note, media lui poate fi încheiată și cu 2 sau 3 note, de exemplu.
Putem spune că cele 3 note pe care le are sunt 8, 7 și 8. Adunate, suma este 23, iar împărțită la 3 înseamnă 7,66. Cel mai apropiat număr întreg este 8, așa că media elevului la Engleză în acest an este 8. La fel se procedează și pentru celelalte materii din catalogul școlar, potrivit regulilor în vigoare.
Pentru un elev de liceu cu 3 ore de Biologie pe săptămână și 6 note în total, care să fie, de exemplu, 9, 10, 10, 8, 8 și 10, media pe acest an la Biologie va fi 9, pentru că media aritmetică a notelor (55 adunate, împărțit la 6, numărul de note) este 9,16.
Cum se încheie media generală (anuală). Exemplu de calcul și de rotunjire după noile reguli
Potrivit ROFUIP, media generală, adică cea anuală, se obține prin calculul mediei aritmetice cu toate mediile de la materiile studiate de un elev și de la purtare.
Iată ce spune regulamentul:
- Articolul 109 – alineatul 4: „Media anuală generală se calculează ca medie aritmetică, cu două zecimale, prin rotunjire, a mediilor anuale de la toate disciplinele/modulele și de la purtare”.
Exemplu: un elev de clasa a XII-a care studiază 15 discipline pe an, plus nota de la purtare, va avea 16 medii pe care le va aduna și, apoi, le va împărți la 16, pentru a-și determina media generală.
Dacă elevul are 12 medii de 10, 2 medii de 9 și 2 medii de 8, atunci suma acestora este 154. Împărțită la 16, rezultatul este 9,625. Asta înseamnă că media elevului este 9,63, deoarece se rotunjește după a treia zecimală, conform regulii în vigoare și exemplelor primite de la profesorii diriginți consultați de Edupedu.ro.
Alt exemplu: Dacă un elev de gimnaziu cu 13 discipline pe an și purtarea are 8 medii de 10, 2 medii de 9, 3 medii de 8 și o medie de 6, atunci suma acestora este 128. Împărțită la 14, rezultatul este 9,142. Asta înseamnă că media generală a elevului din exemplu este 9,14.
Cum se rotunjește media generală. Precizări de la secretarul de stat Sorin Ion
Secretarul de stat din Ministerul Educației Sorin Ion a declarat pentru Edupedu.ro anul trecut înainte cu câteva zile ca anul școlar 2022-2023 să înceapă că media generală pentru anul școlar, prevăzută în Regulamentul de Organizare al școlilor ROFUIP 2022, la articolul 109, alineatul 4, se calculează astfel:
“Media are două zecimale ca până acum. O medie de 9,46, la final de an, nu se rotunjește la 9,00, cum nici o medie de 9,87 nu se rotunjește la 10,00, așa cum s-a înțeles din câteva titluri din presă”, a precizat oficialul. “Rotunjirea la care se referă alineatul 4 este rotunjirea unei medii anuale generale de 9,458 la 9,46, adică intră în discuție a treia zecimală.
Două zecimale înseamnă că nu facem prin trunchiere, pentru că trunchiere înseamnă că, de la a două zecimală, restul le tai. Rotunjirea înseamnă că, așa cum spuneam, dacă ai media 9,458 va fi media 9,46. Profesorii care întreabă… am convingerea că o să avem timp să îi învățăm, pentru că noi la anul în iunie încheiem aceste medii. (…) Aproximarea este prin adaos sau prin lipsă în funcție de a treia zecimală”, a declarat Sorin Ion în luna august 2022.
Examenele de corigență pentru elevii de clasele primare, gimnaziale, liceale și profesionale au loc în perioada 3-14 iulie, potrivit unui document trimis de Ministerul Educației către inspectoratele școlare.