Educația primită în familie nu este întotdeauna benefică dezvoltării copilului. Părinții pot să fie prea fermi cu cei mici, să le interzică să se dezvolte, sau pot fi prea indulgenți, ori neglijenți cu ei. Toate greșelile pe care le fac părinții vor dezvolta probleme de comportament la copil. Mai târziu, când va ajunge adult, el va avea dificultăți în viața socială și emoțională, în relațiile cu alți oameni. Cum recunoaștem o educație familială toxică și ce putem face ca să ne corectăm, ne-a explicat psihologul Yolanda Crețescu, într-un interviu acordat Edupedu.ro.
Edupedu: Ce înseamnă un parinte toxic?
Psiholog Yolanda Crețescu: Părinții toxici sunt cei ce transformă mediul familial într-o “seră” în care cresc copii hiperprotejați, incapabili să înfrunte provocările vieții și cu o autostima extrem de scăzută. Sunt cei care uită că, așa cum plantele au nevoie de apă pentru a crește, tot astfel și copiii au nevoie de încurajare, adică de încrederea sinceră în ei, nu în potențialul lor sau în ceea ce ar putea să devină.
Părinții toxici sunt cei care ajung să transforme metodele de educație într-un lung șir de experiențe descurajante pentru copii, fie prin impunere, umilințe, agresivitate, manipulare, fie prin hiperprotectie, suprapermisivitate sau neglijență.
Și, mai ales, aceștia sunt părinții care nu și-au adaptat modelul parental la realitatea zilei de astăzi, cea democratică, bazată pe recunoașterea egalitățîi sociale dintre părinte și copil și pe respectul reciproc. Ei au rămas angrenați în modelul tradițional de educație sau sunt confuzi și ezitanți.
Acești părinți oscilează, de obicei, între două extreme pe cât de greșite, pe atât de periculoase pentru dezvoltarea psiho-emoțională a copilului: fermitate – prin impunerea voinței asupra copilului, ceea ce îi violează acestuia respectul și stimă față de propria persoană, trezindu-i sentimente de rebeliune, furie, și permisivitate – prin comportamente extrem de indulgente, care violează respectul față de ei înșiși, producând copii tiranici și anarhie în casă și la școală.
Edupedu: Cum se manifestă toxicitatea?
Psiholog Y. Crețescu: Copilul crescut sub influența unui părinte toxic va tinde să asocieze dragostea cu suferința, să cadă în relații de dependență, să trăiască cu sentimente de vinovăție, neputință, insecuritate, neîncredere în sine și să dezvolte complexe de inferioritate.
În ceea ce îi privește pe părinți, aceștia pot oscila între mai multe profile de părinți toxici, afectând astfel creșterea și sănătatea psiho-emoțională a copilului:
Controlorul sau protectorul – cel care trebuie să știe tot timpul ce se întâmplă în viață copilului, începând de la ceea ce mănâcă și orice acțiune pe care acesta o întreprinde și chiar până la verificarea mesajelor de pe telefon ori citirea jurnalului; cel care devine hiperprotectiv cu copiii și nu le lasă libertatea de exprimare (ex: nu va lăsa copilul să iasă, împreună cu prietenii, să se plimbe cu bicicleta, de frică să nu aibă vreun accident – copilul va capătă astfel un sentiment de nesiguranță și nu își va dezvoltă propria autonomie).
Exigentul – cel care are așteptări foarte mari în ceea ce privește rezultatele școlare are copilului, punând foarte multă presiune pe acesta. Drept urmare, copilul va crește cu o stimă scăzută de sine, uneori dezvoltând o dependență față de părinți, din moment ce ajunge să creadă despre sine că este o persoană incapabilă și mediocră. De asemenea, va fi adultul de mâine care dacă nu va excela în tot, se va simți respins și va consumă multă energie încercând să demonstreze contrariul.
“Arogatorul” de merite – cel care încearcă să-și trăiască visele și împlinirile prin intermediul copilului. El caută să se simtă realizat și să își satisfacă nevoia de recunoaștere prin intermediul copilului pe care îl percepe că o extensie a să.
Agresivul – cel care tinde să fie foarte dominant și se folosește de dovezi de dispreț, sarcasm și agresiune fizică pentru a obține ceea ce își dorește. Totuși, din când în când, se arată afectuos, mai ales când există posibilitatea de abandon din partea copilului. La rândul sau, copilul va învață să nu-l contrarieze, să nu se manifeste și să nu își apere interesele atunci când interacționează cu alte persoane. Este probabil că la vârstă adultă, acesta să își aleagă un partener cu probleme de agresivitate.
Manipulatorul – cel care prezintă realitatea după bunul plac. Acest tip este foarte dăunător deoarece “vinde” copilului o realitate care există doar în mintea lui, aceea care îl avantajează pe el. Obișnuiește să aibă un astfel de comportament și cu alte persoane, fiind expert în detectarea slăbiciunilor celorlalți pentru a-și atinge scopul, nu se oprește până nu obține ceea ce dorește și are o mare nevoie de control.
Distantul – cel care nu oferă afecțiune și nici nu apreciază afecțiunea primită de la copil. Copilul va crește fără să primească iubire și nici nu va oferi la maturitate, din moment ce este respins. Golul emoțional este foarte dăunător pentru copil deoarece la vârstă adultă va duce la dificultăți în relaționare și la sentimente de vinovăție atunci când se va simți fericit, din moment ce a fost făcut să creadă că nu are dreptul la fericire.
Neglijentul – cel care este lipsit de interes și implicare în creșterea copilului sau cel care alocă prea mult timp job-ului sau altor tipuri de activități, în detrimentul petrecerii timpului cu copilul. Această neglijență va conduce inevitabil la un gol emoțional, adaptabilitate deficitară, conectare și relații sociale precare, dependență de părinți la vârstă adultă și eșec repetat, cauzat de lipsa încrederii în sine.
Edupedu: Cum recunoșți că ceva din modul în care te cresc părinții nu e ok?
Psiholog Y. Crețescu: Educația autocratică, bazată pe lupta de putere, impunere, control, subordonare, pedepsire, supunere, pedepse și recompense reprezintă astăzi o metodă depășită de educație, cu efecte devastatoare atât pentru tine, cât și pentru părinte: tu – cel neînțeles și abuzat, părintele – cel disprețuit și înfrânt.
Așadar, lipsa unui climat de egalitate socială și democratică în familie, unde fiecare membru are dreptul la propria alegere și responsabilitatea consecințelor și deciziilor sale, unde sunteți toți egali și fiecare aveți un cuvânt de spus în rezolvarea problemelor de familie, unde cu toții aveți dreptul să fiți ascultați și să participați la luarea deciziilor, indică existența unei direcții greșite de educație și comportament parental.
Edupedu: Cum supraviețuieșți unei familii disfuncționale?
Psiholog Y. Crețescu: În cazul în care te identifici cu o astfel de situație, este important să ieși din cercul toxic creat în familie și să îți reevaluezi bagajul emoțional care ți-a modelat stilul vieții, adică modul în care astăzi gândești, simți și acționezi.
Tu nu ești vinovat pentru ceea ce ai trăit în copilărie și pentru mediul toxic în care ai fost crescut. Deși nu ai fost învățat să te simți apreciat, iubit și respectat pentru ceea ce eșți, poți găsi un scop prin a folosi toate abilitățile pentru a-ți schimba stilul vieții și a-ți transcede limitele prin educație și psihoterapie. Astăzi, mai important decât ceea ce ai, este ce faci cu ce ai. Ieși din cercul toxic. Rupe tiparele de gândire și comportament învățate acasă și înlocuiește-le cu alte noi. Depășește-ți sentimentele de nesiguranță, inferioritate și dezvoltă sentimente mai profunde de conectare. Redirecționează-ți energia și dorința de semnificație în domenii mai benefice din punct de vedere social.
Edupedu: Ce să facă un părinte dacă se regăsește în această categorie?
Psiholog Y. Crețescu: Copilul este oglindă ta, a părintelui. Ceea ce sădești în el, asta va rodi. Dacă mediul pe care i-l oferi acasă este unul toxic, descurajant și autocratic, bazat pe luptă sau demisionare, pe critică și pedepse, atunci în el va rodi teamă, complexul de inferioritate, vinovăția, incapacitatea de a-și exprimă curajul și iubirea într-o lume plină de necunoscut și imprevizibil.
În schimb, într-o atmosfera democratică, bazată pe înțelegere, egalitate și respect reciproc, copilul se va dezvoltă în echilibru și armonie cu sine și societatea în care trăiește. Încurajarea este unul dintre cele mai bune stimulente pentru dezvoltarea și sănătatea sa emoțională. Ține cont că 90% din educația eficientă se face prin încurajare, nu prin critică, amenințări, pedepse, bătăi!
Pentru a reuși în viață și a se dezvolta armonios, învață să-i cultivi copilului cei 4 C:
- Nevoia de a se simți CAPABIL – cam tot ce este necesar pentru a avea succes și pentru a influența ceea ce mi se întâmplă;
- Nevoia de a simți că el CONTEAZĂ – că poate contribui în moduri semnificative și este util familiei sale și celor din jur;
- Nevoia de a simți că are CURAJ – poate încerca lucruri noi, este rezilient și învață din greșelile sale fără frica de ridicol sau blamare;
- Nevoia de a se simți CONECTAT – este conectat la familia sa; simte că îi aparține.
Ajută-ți copilul să se simtă CONECTAT, oferă-i momente de afecțiune și tandrețe reciprocă, de zâmbete și îmbrățișări chiar și atunci când ai lipsit foarte puțîn din preajma sa, acordă atenție pozitivă lucrurilor pe care le face, caută și recunoaște-i aptitudinile și punctele forte, petreceți cât mai mult timp împreună, fie că luați masa în familie, fie că mergeți în excursii sau scurte plimbări, luați deciziile împreună, lăsați-l să contribuie la sarcinile și responsabilitățile casei, în funcție de abilitățile pe care le are.
Ajută-ți copilul să se simtă CAPABIL, concenteaza-te asupra eforturilor și nu asupra rezultatelor, pune în evidență ceea ce a făcut bine la teste/examene sau în viață de zi cu zi, lasă-l să aleagă singur să facă ceea ce îi place și să îți vorbească despre asta, oferă-i apreciere pentru lucrurile pe care le face și încurajează-i autonomia.
Ajută-ți copilul să resimtă CONTAREA, permite-i să își aducă contribuția în familie prin atribuirea unor roluri sau sarcini, prin ajutorul oferit comunității sau prietenilor, prin aprecieri și complimente în cadrul întâlnirilor de familie, prin gesturi și vorbe care să denote că prezența lor îi bucură pe ceilalți.
Ajută-ți copilul să își dezvolte CURAJUL, renunță la a mai face comparații, evită criticismul și minciuna. Susține-l atunci când întâmpină greutăți în realizarea unei sarcini, ajută-l să găsească aspectele pozitive dintr-o experiență neplăcută, fii un exemplu de curaj pentru el arătându-i că poți merge înainte chiar și atunci când îți este greu. De asemenea, evita ajutorul care handicapează: să te faci că nu vezi comportamentele nepotrivite și să nu iei atitudine, să faci în mod regulat pentru copil ceea ce el este în stare să facă și singur, să-l faci “scăpat” de la consecințe inconfortabile ale propriului comportament.
Mihai Peticilă
Matei Pop
Adriana Vișean
Diana Ghimiși
Redacția
16 comments
Problema este ca in scoala nu se vorbeste despre aceste lucruri, un copil de 7-8 ani cu probleme acasa din partea parintilor nu stie ce sa faca, abia invata sa citeasca, de unde poate sa obtina informatii din partea psihologilor? trebuie o ora pe saptamana la scoala,
astea nici macar nu ar trebui sa fie categorii separate, soacra mea, are toate, dar absolut TOATE caracteristicile negative de mai sus. barbatul meu merge la psiholog de 4 ani, de mult ce a fost iubit 🙂
‘Sunt de acord cu persoana care a spus mai sus, ca inainte de a aduce un copil pe lume, sa se duca viitori parinti aspiranti, sa se caute la cap – psiholog, psihiatru, sa isi inteleaga traumele si problemele, frustrarile si sa isi gaseasca cu adevarat un motiv real pentru care vor sa faca un copil.
Raspunsurile de genul “ca sa mi aduca o cana de apa la batranete”mi se pare cea mai mizerabila chestie pe care o poate spune un parinte. Ca sa fim clari, “cana aia de apa” se asteapta sa fie plina cu bani, cu servicii, cu pretentii de tot felul pe care asteapta sa i le indeplineasca copilul devenit adult, si altele. Norocul meu este ca eu nu am astfel de parinti, dar sotul meu are. Treburi de genul “nu ma angajez ca oamenii sunt rai, deci intretine-ma”, cer bani cu nerusinare, in special de la 1 singur copil, cel preferat, iar de la celalalt razlet asa, ca oricum e neinteresant.
Ma dezgusta modul in care multe mame de baieti braveaza cu modul in care si-au crescut ele baietii, despre care habar nu au ca merg la psiholog de ani de zile, de bine ce i au crescut si ca au stima de sine scazuta, ca nu considera ca merita sa fie fericiti si care se simt responsabili de bunastarea si fericirea parintilor, in detrimentul lor si al familiei pe care incearca sa si-o intemeieze.
Nimeni nu spune ca e interzis sa iti ajuti parintii, dar nu consider ca e normal ca parintii sa astepte cu mana intinsa ajutor banesc si servicii constante si singurul lucru care le motiveaza actiunile sa fie “l-am crescut pana la varsta asta”. Niciun copil nu ii este dator parintelui cu absolut nimic. Parintele a luat decizia sa faca un copil si nu are dreptul sa pretinda, mai ales cand a fost un parinte toxic, abuzator, agresiv, all in all distrugator de vieti. Nu meriti respect, doar pentru ca ai facut un copil.
Desigur, avem obligatii morale fata de parintii nostri, ii iubim, ii respectam si trebuie primim la randul nostru acelasi lucru. Nu suntem niste slugi nascute ca sa slujim parinti bolnavi mental si plini de traume si obsesii ale unei vieti netraite sau traite necorespunzator. Niciun copil nu e de vina pentru relatia proasta dintre parintii lui si nu are obligatia sa suplineasca pe nimeni si nimic. Astfel de parinti, toxici nu isi doresc sa isi vada copiii fericiti. Faptul ca am fost crescuti, hraniti, imbracati, imbaiati, etc, nu este egal cu “rambursarea acestui lucru”. NU este randul parintelui la batranete sa primeasca bani de la copii si servicii, mai ales daca a fost un parinte de rahat.
Jos palaria in fata parintilor care si-au iubit copii, i-au invatat scoala vietii, i-au sustinut si au dat totul pentru ei, iar acum isi vad de treaba lor, fara sa astepte nimic in schimb si fara sa scoata ochii ca au facut si au dres. Si tot respectul pentru copiii acestor parinti, care au grija de ei, care ii iubesc la randul lor si ii respecta si din cand in cand le ofera ajutor prin casa/curte ( de placere si de drag sunt sigur ) se duc si le cumpara medicamente si refuza cand parintele vrea sa ii achite cumparaturile. DA, asa ar trebui sa fie relatia intre copii si parinti. O relatie de iubire, apreciere si devotament, apropiere si incredere. Nu o teama constanta de a supara parintele daca refuza sa ii spuna unde a fost, de ce, cati bani castiga, nu accepta santajul emotional, pun limite sanatoase si spun “NU”atunci cand asta simt.
Treziti-va oameni buni si luati aminte, mergeti la psiholog, nu mai faceti copii daca nu sunteti in stare sa il protejati de voi si stati in banca voastra, ca e plina lumea de rebuturi, de prostie, de oameni distrusi mental, traumatizati si speriati de viata.
Femeia e capul rautatilor, vrea casatorie nu aventuri. Pai si aventurile sunt costisitoare, dara-mi-te familie, copii (fericiti).
Si, observ ca unele domnisoare fug de acasa si se marita la 18 ani, oare ce situatie financiara vor avea copiii ei?
Generalitati, platitudini pentru unii… Dar chiar nu am chef sa intru in detalii, si sa scriu 100 de randuri. E stupid.
Mai vreau sa zic ceva…. Nici familia si nici scoala nu sunt ce ar trebui sa fie! Nimeni nu se ocupa cu adevarat de copii si de oameni! Profesorii sunt slabi, scolile proaste!
Atata timp cat nu vom avea un sistem de invatamant cu adevarat bun si conducatori cu adevarat capabili, cred ca totul va fi cam la fel. Cu scoli si facultati mediocre si un astfel de sistem de invatamant nu ai cum sa progresezi.
Sunt sanse mici ca oamenii sa se schimbe de la sine… De-aia trebuie bine educati. Si de tineri, pentru ca dupa o varsta nu prea se mai pot schimba.
Pentru unii banii sunt cel mai tare lucru posibil, si au impresia ca doar cu bani rezolvi toate problemele. Si cel mai grav lucru e ca pentru bani si pentru a ajunge la o situatie materiala buna unii ar cam face orice. Prostie maxima. Iar la un moment dat isi dau seama ca sunt nefericiti si au o gramada de probleme, probleme mari pe care NU LE POTI REZOLVA DOAR CU BANI.
Cand lumea va cauta sa fie mai educata, mai buna, mai inteleapta, mai morala, poate atunci se va schimba ceva. ASTEA SUNT LUCRURI IMATERIALE, SI SUNT SI CELE MAI IMPORTANTE.
Unii imi spun ca sunt elitist, cinic, ca urasc capitalismul, samd. Capitalismul nu e ideal, e clar. Eu urasc doar prostia, nesimtirea si in general tot ce e rau. Ajuti un om doar daca ii zici adevarul, cand il educi si incerci sa il impiedici sa greseasca. Ar trebui sa il lasi sa isi faca singur rau? Apoi, poate ca face rau si celor din jur prin ceea ce face.
Oricum, putini apreciaza sfaturile si intelepciunea ta… Pacat. Pana nu se lovesc si se dau cu capul de grinda de mai multe ori nu se invata minte si nu se schimba.
Iar daca am fi crestini cu adevarat, cred ca totul ar fi mult mai bine. Sa se vada in fapte ca suntem crestini… Nu stiu daca respectam poruncile.
Eu nu vreau sa le gasesc scuze parinitlor. Pur si simplu unii sunt niste tampititi si niste nesimtiti. Asta e tot. E o chestie de alegere in opinia mea. Desigur si lipsa de educatie, bla bla bla… DAR E O CHESTIE DE ALEGERE.
Nu e nevoie sa citesti 100 de carti ca sa fii om si sa ai grija de copilul tau, sa nu il jignesti, si sa te ocupi un pic de el. Unii parinti au facut si multe prostii la viata lor , si cu greu ii mai poti schimba. Astia sunt, nu prea poti sa ai asteptari de la ei.
Scoala in Romania e slaba, chiar foarte slaba.
Tot ce am realizat bun in viata e datorita mie. Am invatat de la cei mai buni. Am progresat enorm SINGUR si invatand de la mintile cele mai luminate. Nu ai ce sa inveti de la oamenii care au in cap numai bani, masini, femei, samd. Care beau, fumeaza si fac fel de fel de tampenii. Astia sunt cei mai prosti.
Daca ma luam dupa scoala, familie si anturaj ajungeam rau. Eram de nivelul lor. Destui oameni in ziua de azi sunt un exemplu de „asa nu”. Parerea mea. Eu nu vad intelepti sau cine stie ce inteligenti in jurul meu. Nu vad modele de urmat… Cam oriunde te-ai duce. Stiu sa si citesc oamenii, nu imi trebuie multe secunde ca sa imi dau seama pe cine am in fata.
Cred ca Dumnezeu m-a facut asa, sunt total diferit. Cred ca asa m-am nascut. Am si evoluat mult, dar cred ca cel mai mult e NATIV, nu neaparat genetic. NU detin adevarul absolut, e parerea mea.
Surprinzator ce spui !Ma intreb din ce specie te-ai nascut, din ce univers vii cand esti capabil sa renegi absolut totul, parinti, scoala, colegi, anturaj ! “Eu nu vad intelepti sau cine stie ce inteligenti in jurul meu. Nu vad modele de urmat… Cam oriunde te-ai duce. Stiu sa si citesc oamenii, nu imi trebuie multe secunde ca sa imi dau seama pe cine am in fata.” Despre aerul pe care-l respirii si apa pe care o bei cu toti ceilalti care ar fi parerea ta !
La 30 de ani nu vezi altfel.
Am 17 ani. Peste cateva zile fac 18. Am avut o viata in care parintii mei doar au profitat de mine, m-au umilit, jignit, si ma regreta ca m-au facut pentru simplul fapt ca ,,nu-i ascut” .Mi-am luat inima in dinti si am decis sa plec de acasa, sa-mi intemeiez o familie si sa las in urma fiecare cuvat spus de ei care ma facut sa plang notile.
Imi pare nespus de rau prtru toti cei care trec prin ce trec si eu si stiu ca este extrem de greu sa de despatii de iei deoarece devine o dependenta, dar una toxica.
va promite ca se vor schimba, dar daca nu au facut-o pana acum este imposibil sa o mai faca de acuma in colo. Suntem mai maturi decat ar crede ei si trecem prin mai multe decat stiu ei. Le ascundem suferintele noastre in timp ce ei ne bat la cat in fiecare secunda ca o sa moara si ca noua nu ne pasa. LOR LE PASA? NU!
Asa ca nu are rost sa stam sa ne distrugem viata pentru niste oameni care nu ne merita. Sa ne iubim pe noi. Sa ne puem noi pe primul loc daca altii nu o fac!
si daca majoritatea oamenilor, care sunt in Romania, sunt analfabeti, acei oameni de unde sa stie lucrurile astea?
ce se naste din pisica, soareci mananca.
ei au un factor mult mai mare de inmultire a prostiei.
cei ce sunt in inferioritate, si aici ma refer la clasa cu oameni educati, cati copii trebuie sa faca, ca sa evitam aprostcalipsa?
Ai dreptate Adi, dar ma tem ca problemele de natura asta n-avem cum sale evitam ele fiind rodul istoriei noastre cand in trecutul nostru recent a fost “lupta de clasa” cand au fost vizati mii de oameni educati care au fost adunati si ucisi zilnic prin tortura pentru o perioada destul de mare de timp de catre tortionari prin ordinul nu stim cui… Si acum avem de-a face cu situatii ca cele prezente in acest articol, dureros dar astia suntem…
Și toate astea ni le spune o doamnă care a crescut cu mare succes câți copii?
Ne atacam putin?
Acest raspuns cred ca il da un depasit care isi eticheteaza copiii cu niste cuvinte urate si porecle de tot rahatul ,apoi mai are si toxic amnesia ,si in mod normal are si o problema cu toti cei care isi asuma cu adevarat sentimentele fata de oameni si spun doar adevaruri,care pe prosti ii cam ard si ustura grav.
Parinti,inainte de a aduce copii pe lume mergeti si va instruiti temenic pentru a fi parinti NETOXICI!!!!indiferent ce iti ofera viata,societatea….daca se intimpla ca aspectul financiar nu-ti permite sa descoperi ca poti deveni toxic propriului copil,nu mai fa copii!!!!D-na Fecioru , existenta umana nu pune problema asfel, viteza cu care se deruleaza totul (factorii aleatori care intervin)nu de fiecare data te prinde in postura corecta. Destinul este implacabil! Ne nastem cu o secventa prestabilita care intr-un fel sau altul trebuie sa o ducem la capat fie ca ne place sau nu.Da, noi suntem decidentii ,insa nu de fiecare data stim sa alegem calea cea buna.Cu atit mai mult in Romania unde factorii aleatori graviteaza in jurul nostru ca roiul de albine ditragindu-ne atentia de la decizii corecte…..D-na draga, inteligenta noastra trebuie sa evoluieze in 100 de vieti pentru a ajunge la nivelul inalt de existenta….