Cum se acordă bursele sociale în anul școlar 2024-2025. Bursele pentru elevii din familii monoparentale vor fi condiționate de venit / Documente necesare și criterii – proiect

150.578 de vizualizări
Foto: © Lovelyday12 | Dreamstime.com
Bursele sociale pentru elevii din familii monoparentale vor fi condiționate de venit, iar bursele sociale pentru elevii orfani și bursele medicale se vor acorda în anul școlar 2024-2025 fără a se lua în considerare venitul părinților, conform proiectului de metodologie cadru de acordare a burselor în anul școlar 2024-2025, pus în dezbatere publică de Ministerul Educației.

Informații, pe scurt:

  • Bursele sociale ar urma să fie de 300 de lei pe lună și se vor acorda integral, nu se vor calcula în funcție de zilele libere și vacanțele școlare.
  • Bursa socială ar urma să fie condiționată de prezența la școală: Elevii care acumulează 10 sau mai multe absențe nemotivate într-o lună nu primesc bursa socială pentru luna respectivă.

Bursa socială „reprezintă o formă de sprijin a elevilor din medii dezavantajate socio-economic sau din grupuri vulnerabile sau cu situații medicale speciale, în vederea susținerii participării la activitățile didactice și a prevenirii abandonului școlar”, potrivit metodologiei.

Elevii care vor putea lua bursa socială în anul școlar 2024-2025

Bursa socială se acordă elevilor din învățământul preuniversitar de stat, înscriși la cursurile cu frecvență, inclusiv celor școlarizați la domiciliu sau care urmează cursurile în școala de spital, care se încadrează în cel puțin una dintre următoarele situații, conform art. 10:

  • elevi proveniți din familii care realizează un venit mediu net lunar pe membru de familie, supus impozitării, pe ultimele 12 luni anterioare cererii, mai mic de 50% din salariul minim net pe economie; se va lua în calcul salariul minim net pe economie în vigoare la data depunerii cererii
  • elevi cu vârsta de până la 30 de ani, neangajați pe piața muncii și înscriși în formele de învățământ cu frecvență redusă sau în programele educaționale de tip „A doua șansă”, a căror familie realizează un venit mediu net lunar pe membru de familie, supus impozitului pe venit, pe ultimele 12 luni anterioare cererii, mai mic de 50% din salariul minim net pe economie; se va lua în calcul salariul minim net pe economie în vigoare la data depunerii cererii;
  • elevi cu unul sau ambii părinți decedați și elevi asupra cărora a fost instituită o măsură de protecție specială, respectiv plasamentul/ plasamentul de urgență, fără a se lua în considerare nivelul venitului mediu pe membru de familie;
  • elevi care provin din familii monoparentale, care realizează un venit mediu net lunar pe membru de familie, supus impozitării, pe ultimele 12 luni anterioare cererii, mai mic de un salariu minim net pe economie; se va lua în calcul salariul minim net pe economie în vigoare la data depunerii cererii;
  • elevi care au deficiențe/afectări funcționale produse de boli, tulburări sau afecțiuni ale structurilor și funcțiilor organismului, încadrate conform criteriilor din Anexa 1 și structurate tipologic conform Ordinului ministrului sănătății și al ministrului muncii, familiei, protecției sociale și persoanelor vârstnice nr. 1306/1883/2016 pentru aprobarea criteriilor biopsihosociale de încadrare a copiilor cu dizabilități în grad de handicap și a modalităților de aplicare a acestora, cu modificările și completările ulterioare, fără a se lua în considerare nivelul venitului mediu pe membru de familie;
  • elevi cu afecțiuni oncologice și/sau cronice școlarizați, pentru o perioadă mai mare de 4 săptămâni, în cadrul „Școlii din Spital” sau la domiciliu, precum și a elevilor reintegrați în unitatea de învățământ la care au fost înmatriculați anterior, după o perioadă de spitalizare mai mare de 4 săptămâni;
  • elevi proveniți din familii care beneficiază de venit minim de incluziune conform Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările și completările ulterioare, în baza deciziei de stabilire a dreptului la ajutor de incluziune a familiei elevului.
Bursa socială se acordă la cerere

Bursa socială se acordă la cerere, în funcție de situația materială/socială/medicală a elevului, a familiei sau a susținătorilor legali.

Cererile pot fi depuse pe tot parcursul anului școlar, conform proiectului. „Lista elevilor care beneficiază de burse sociale poate fi revizuită lunar, la cererea beneficiarilor, după cum urmează: se adaugă listei beneficiarilor de burse sociale acei elevi care fac dovada încadrării în condițiile prevăzute”.

Pentru obținerea bursei sociale, elevii majori sau părinții/tutorii legal instituiți/reprezentanții legali ai elevilor minori depun la Comisia de management al burselor din unitatea de învățământ o cerere însoțită de acte care dovedesc dreptul de acordare a bursei sociale, în primele 25 de zile calendaristice de la începerea cursurilor anului școlar, conform proiectului. 

Bursele sociale se pot cumula cu orice tip de bursă, prevede proiectul

Bursa socială se poate cumula cu bursa de excelență olimpică I sau II/bursa de merit/bursa de reziliență și cu bursa tehnologică., conform Art. 16, (4)

Un elev poate beneficia de o singură bursă socială, din bugetul Ministerului Educației, chiar dacă îndeplinește criteriile prevăzute la mai multe litere ale art. 10 alin. (1), conform Art 16, (6).

Bursele sociale se acordă și pe perioada vacanțelor școlare

Nu primesc bursa socială în perioada vacanței de vară:

„a) elevii care nu au promovat anul școlar;

b) elevii care la sfârșitul anului școlar sunt corigenți la mai mult de o disciplină și au acumulat mai mult de 20 absențe nemotivate/an;

c) absolvenții învățământului gimnazial care nu au fost admiși în liceu/învățământ profesional, cursuri cu frecvență, într-o unitate de învățământ preuniversitar de stat;

d) elevii care repetă anul școlar din alte motive decât medicale.

Bursele sociale se acordă pe lunile iulie și august și elevilor care au finalizat liceul sau învățământul profesional și dual, cu excepțiile prevăzute mai sus.

Decizia de retragere a bursei sociale în situațiile prevăzute mai sus se aplică de către director, la propunerea Comisiei de management al burselor.” 

Cum se acordă bursele pentru elevii care se încadrează la bursă socială pentru venituri mici sau din familii monoparentale

Documentele care vor fi depuse, în termen de 25 zile calendaristice de la începerea cursurilor anului școlar, de părinți/reprezentanții legali/elevii majori pentru acordarea burselor sociale pentru elevii care se încadrează la bursă socială pentru venituri mici, pentru elevii din familii monoparentale si elevii cu vârsta de până la 30 de ani, neangajați pe piața muncii și înscriși în formele de învățământ cu frecvență redusă sau în programele educaționale de tip „A doua șansă” sunt:

  • cererea părintelui/reprezentantului legal/elevului major;
  • declarație pe propria răspundere privind veniturile nete, cu caracter permanent, obținute pe ultimele 12 luni anterioare cererii, realizate de membrii familiei, supuse impozitului pe venit și acordul privind prelucrarea datelor cu caracter personal pentru verificarea respectării criteriilor de acordare a bursei;
  • documente doveditoare ale componenței familiei, așa cum este definită la art. 5: certificatele de naștere ale copiilor sub 14 ani, actele de identitate ale persoanelor care au peste 14 ani, acte referitoare la starea civilă de la momentul depunerii cererii, certificatul de divorț și convenția notarială încheiată în cadrul procesului de divorț cu copii minori, sentință judecătorească din care să rezulte stabilirea domiciliului copilului/copiilor la unul dintre părinți, certificat de deces, decizia instanței de menținere a stării de arest, raport de anchetă socială în cazul părinților dispăruți, după caz.”
Cum se acordă bursele pentru elevii cu unul sau ambii părinți decedați și elevi asupra cărora a fost instituită o măsură de protecție specială

Documentele care vor fi depuse, în termen de 25 zile calendaristice de la începerea cursurilor anului școlar, de părinți/reprezentanții legali/elevii majori:

  • cererea părintelui/reprezentantului legal/elevului major;
  • documente doveditoare ale componenței familiei, așa cum este definită la art. 5: certificatele de naștere ale copiilor sub 14 ani, actele de identitate ale persoanelor care au peste 14 ani, acte referitoare la starea civilă de la momentul depunerii cererii, certificatul de divorț și convenția notarială încheiată în cadrul procesului de divorț cu copii minori, sentință judecătorească din care să rezulte stabilirea domiciliului copilului/copiilor la unul dintre părinți, certificat de deces, decizia instanței de menținere a stării de arest, raport de anchetă socială în cazul părinților dispăruți, după caz.”
Cum se acordă bursa socială medicală 

Acordarea burselor sociale pentru motive medicale se face pe baza certificatului de încadrare în grad de handicap sau a certificatului eliberat de medicul specialist (tip A5), cu luarea în evidență de către medicul de la cabinetul școlar/medicul de familie – acolo unde nu există medic școlar.”

Cum se acordă bursa pentru elevii proveniţi din familii care beneficiază de venit minim de incluziune 

„Acordarea burselor sociale pentru elevii proveniți din familii care beneficiază de venit minim de incluziune se face în urma comunicării la inspectoratele școlare, de către agențiile pentru plăți și inspecție socială județene, respectiv a municipiului București, a listei elevilor care frecventează învățământul cu frecvență, proveniți din familii beneficiare de ajutor de incluziune, în luna anterioară celei de raportare a listei.”

Veniturile care se iau în calcul pentru bursa: toate veniturile nete cu caracter permanent realizate de membrii familiei, supuse impozitării

La stabilirea venitului mediu net lunar pe membru de familie se iau în calcul toate veniturile nete cu caracter permanent realizate de membrii familiei, supuse impozitării.

Prin venituri nete se înțelege totalitatea sumelor primite/realizate de persoana singură, respectiv de fiecare membru al familiei, reprezentând valoarea obținută după aplicarea cotei de impozitare asupra veniturilor impozabile stabilite conform Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, conform Art. 11.

Școlile vor verifica venitul părinților pentru cererile de burse sociale prin platforma ANAF PatrimVen

„Conform art. 69 alin. (4) din Legea 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, verificarea veniturilor declarate de părinții/tutorii legal instituiți/reprezentanții legali ai elevilor minori se face de către una sau mai multe persoane desemnate de conducerea unității de învățământ, cu ajutorul platformei PatrimVen sau prin solicitarea organului central fiscal, în a cărui rază teritorială se află situat beneficiarul, a unui document care să ateste situația veniturilor declarate de către părinte/reprezentantul legal/elevul major.

În situația în care personalul unității de învățământ are suspiciuni privind îndeplinirea condițiilor de acordare a bursei sociale, directorul sesizează situația autorităților administrației publice locale, în vederea efectuării unei anchete sociale.

În cazul familiilor monoparentale a căror componență nu se poate dovedi prin documentele enumerate în Metodologia-cadru, unitatea de învățământ poate solicita un raport de anchetă socială la autoritățile competente.

Personalul unităților de învățământ nu efectuează anchete sociale, în vederea acordării burselor sociale.

După caz, bursa socială poate fi acordată sau retrasă, ca urmare a unei solicitări în acest sens din partea serviciilor publice de asistență socială și pe baza unui raport de anchetă socială.”

DOCUMENT Proiect Metodologia-cadru de acordare a burselor în anul școlar 2024-2025

Foto: © Lovelyday12 | Dreamstime.com/ Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Citește și:
Prezența la școală și media 10 la purtare, condiții obligatorii pentru bursele școlare 2024-2025 / La mai mult de 10 absențe nemotivate într-o lună, elevii nu mai primesc bursa de excelență, merit, de reziliență, socială sau tehnologică pe luna respectivă
Bursa de reziliență, cea mai nouă bursă inventată de Ligia Deca, poate asigura 300 de lei pe lună elevilor cu medii peste 7. „Este, practic, o formă de a stimula progresul individual în învățare”, spune ministra
DOCUMENT Noile criterii de acordare a burselor pentru elevi pentru anul școlar 2024-2025 – proiect / Toate bursele sunt condiționate de numărul de absențe
Ligia Deca: Bursa de merit va fi acordată pentru elevii cu media anuală peste 9,50 pentru anul școlar 2024-2025, potrivit proiectului de Ordonanță de urgență / Este introdusă și bursa de reziliență pentru elevii care au cel puțin media 7

43 comments
  1. Bursa monoparentală nu trebuie sa fie condiționată de venitul părintelui. Toți copiii crescuți de un singur părinte, indiferent de venit, trebuie să beneficieze de bursa monoparentală.
    Să vă fie rușine!

  2. Buna ziua.fac parte din familia monoparentale cat este bursa pe luna si daca pot beneficia de ia in data ce am custodie comuna domiciliu stabilit la mine pensie 500 lei mulțumesc. nu am niciun venit .nu lucrez

  3. Buna ziua! Ma adresez cu intrebarea: daca un copil care a fost incadrat in anii anteriori in grad de handicap usor,avand trei degete amputate de la mana dreapta a primit bursa sociala -, acum ca nu a mai fost incadrat in niciun grad de handicap, mai poate primi bursa sociala?

  4. Pentru bursa monoparentala la veniturile supuse impozitarii intra si pensia de intretinere minor? Ca am cautat peste tot si nu gasesc in nicio lege concret spus ceva legat de acest lucru.
    Multumesc anticipat!

  5. pentru elevii clasei a 8 a bursele sociale se platesc si pentru lunile iulie și august …..multumesc mult( unele scoli platesc altele nu)

  6. Rusine sa le fie! Pai eu daca sunt mama singura cu un copil elev si un student, ei vad ca cer adeverinte venit si a mea si a copilului student…pai cand vreodata in mintea lor copilul student daca munceste participa la cheltuielile in casa? Studentul munceste si el sa aiba de o iesire, de o hainuta, nu sa dea in casa…

    1. Bună dimineața și la școală bonțida nu vrea sa dea bani la copii care au rămas corigent

      1. Păi ține de deciziile proprii ale fiecărei școli. În metodologie scrie ca bursa socială pe iulie și august ste condiționată de corigente și absente. Dar unele școli pot lua decizia să acorde sau nu și dacă se îndeplinește un singur criteriu.

  7. Rusine Ministerul Educatiei: cum sa conditionezi bursa monoparentala de venitul parintelui? Stiti ca trei sferturi din salariati sunt platiti cu minimul pe economie? ce vina am eu sau copilul ca taica-su nu vrea sa stie de ea? Stie cineva din acest Minister al Educatiei cu cate greutati ne confruntam zi de zi pentru a face slalom printre facturi, mancare, datorii etc? e totusi un drept al copilului nu al parintelui

    1. Problema este că se dau burse monoparentale unor părinți care au afaceri foarte prospere, sunt medici, judecători… deci cu venituri foarte mari. Nu sunt de acord nici cu limita impusă de Minister, venitul stabilit este prea mic.

  8. din nou se cer acte notariale și judecătorești pt bursele sociale 🙄🙄🙄
    fiului meu i s-a negat pur si simplu bursa sociala timp de 4 ani de liceu numai pt ca nu l-am tarat pe ta-su la tribunal si apoi a dispărut! Daca esti mama singura trebuie sa ai copil cu tata necunoscut, ca acesta sa beneficieze de bursa sociala!

  9. Frumos, copiiilor ucrainieni le eeau acordate alocatii de 3000 de lei, copiii nostri nu pot beneficia de 300 de lei.

    1. Eu cred ca ar trebui sa mai iesiti din birourile alea si sa vedeti cu ochii vostrii cat s-au scumpit toate, aveti impresia ca o familie monoparentala sa zicem cu 4000 de lei se descurca de minune, cu facturi, cheltuieli de scoala, de hrana…etc o mama se descurca? E un drept al copilului, dupa ce ca e foarte greu si asa voi faceti sa fie si mai greu, nimic nu mai este normal in tara asta, faceti ceva si pentru acesti parinti. Nu este o suma wow dar mai ajuta cat de putin.

  10. Nesimțire dacă se condiționează venitul la bursa monoparentala, în condițiile în care pensia alimentara, se plătește sau nu de celălalt părinte.
    Niște incompetenți care nu stiu problemele societății reale!

  11. Mi se pare o aberație conditionarea bursei monoparentale. Macar acest drept sa îl aibă copilul, din moment ce celalalt parinte nu plătește pensie alimentară și e “dispărut in ceață “. Da, am salariul mai mare , dar e vorba de dreptul copilului! Ce ii spun? “știi, puiul mamii, de anul ăsta nu mai beneficiezi de bursa monoparentala, fiindcă unii considera ca nu ai dreptul ăsta ” Sunt convinsa că se pot găsi soluții, și cred cu tărie ca nu e cazul sa se “lovească ” tot în acești copii, care oricum cresc cu frustrările și lipsa celuilalt părinte.

  12. Rușine faptul ca bursa monoparentala este condiționată de venit, în loc sa fie ajutați li se iau de la gura de parca toți părinții care sunt monoparentali au salarii mari, în mare parte suntem pe minim pe economie.

  13. Buna ziua. De ce un copil cu media 9.94 nu poate lua si bursa de merit si bursa olimpica? Cei cu sociala pot lua si bursa de merit….

    1. Nici tipurile de burse sociale nu se cumuleaza intre ele, chiar daca copilul s-ar incadra la mai multe.
      ”Cap.VII, art 15, alin.(6) Un elev poate beneficia de o singură bursă socială, din bugetul Ministerului Educației, chiar dacă îndeplinește criteriile prevăzute la mai multe litere ale art. 10 alin. (1)”
      Asa si in cazul burselor care se acorda avand ca si criteriu de baza media notelor obtinute , rezultatele de la olimpiade, concursuri sportive etc. . Acestea nu se cumuleaza intre ele.
      Bursele sociale nu sunt conditionate de anumite rezultate la invatatura , doar de nota de la purtare (10)si evident de numarul absentelor nemotivate.Aceste burse sunt stabilite pe anumite criterii sociale, nu pe rezultatele de la invatatura sau concursuri sportive. Din aceasta cauza se poate cumula un anumit tip de bursa sociala, cu una de merit sau excelenta.

      1. Bună ziua am și eu o problema anul trecut până în prezent am lucrat la mai multe locuri de munca și nu mai am nimic sa dovedesc cum fac asta nu am un venit stabil și am lucrat la peste 10 firme

  14. Ce frumos… economia la buget se va face de la copiii cu un singur părinte. Adevărul e că acești copii nu au nevoie de o formă de protecție socială. Nu au parte de comentarii drăguțe din partea colegiilor sau chiar a profesorilor. Ei sunt protejați deja, de un părinte care îi iubește mai presus de lege. Chiar am auzit că ar fi “copil ilegitim”. Serios??? Păi ce este mai legitim și mai sfant decât legătura mama-copil??? Nu mi se pare normal.

  15. In acest proiect nu exista nicio mentiune cu privire la copiii care sunt inregistrati doar pe numele unui singur parinte si au liniuta in dreptul celuilalt.

        1. Dacă un părinte este decedat, iar văduvul/văduva nu s-au recăsătorit, familia este monoparentală. Dacă există cerere, elevul primește bursă socială în acest caz.

      1. Rusine sa va fie
        De ce conditionati bursa monoparentala cand celalat parinte are sau nu are serviciu si nu plateste pensia alimentara ?
        Acum fac economii la burse ca nu mai au bani de papat si de benzina parlamentarii si ministerul…
        V ati gasit unde sa faceti economii pe spinarea copiilor si parintilor
        Unde sunt sindicatele ? Dormiti …
        Tot timpul schimbari aberante
        Eu spun sa facem schimb de posturi
        Sa vina dna ministru cu propunerile in locul mamelor ce si cresc singure copii cu salariile de subsistenta la preturile care sunt umflate si sa vedem sa ne spuna cate pungi de pufuleti a mancat zilnic
        Din nefericire mamele care si cresc copii singure in Romania sunt vor fi niste eroine cu zile nenamcate si sacrificii mari pentru copii lor
        Dna Ministru demisia pentru incompetenta si lipsa de realitate
        Traiti in alta tara cu utopia dvs di ideile aberante
        Lasati exact o mama care creste un copil singura cu un venit si va f
        gasi solutii mult mai normale si reale in beneficiul oamenilor nu al buzunarului statului roman

    1. intra la familie monoparentala si iau bursa sociala. Si o spun din experienta, eu si colega mea de birou suntem amandoua mame singure. Copilul ei ia bursa sociala pt ca are linie in certificat, al meu nu pt ca ta-su e trecut in certificat dar “a dispărut in ceață” cum spunea cineva.

  16. Mulțumesc doamna pentru răspuns! Așa mă simt și mai dezamăgită și umilită. Secretara știa foarte bine că soțul meu a murit în februarie, iar ea în septembrie m-a pus să dau asemenea declarații. Știa cât de devastați am fost (și suntem) cu copiii, și totuși a fost în stare să facă așa ceva. Aș da oricând înapoi cei 300, doar să nu fiu în situația în care sunt. Și înainte să scrie cineva că așteptăm pomeni, precizez că lucrez full time (cu toate că este incredibil de greu în situația mea), iar soțul a cotizat 32 de ani!

    1. Chiar imi pare rau pentru ca a trebuit sa treceti prin asa ceva.
      Copilul va fi orfan toata viata lui, statutul nu i se schimba nici daca va recasatoriti si va fi trecut pe numele viitorului sot.
      In metodologie scrie foarte clar ca se ataseaza certificatul de deces la dosar si datele de identificare ale elevului si dvs. Atat. Ati putea face plangere pentru aceste aspecte umilitoare.
      Sper de la anul sa nu mai intampinati probleme…oricat de putin ar fi, ii primiti pt ca oricum copilasii sufera cel mai mult….

  17. Sa pedepsim copilul pentru venitul parintelui rezident, nu ? Pe acelasi principi, sa-i taiem si pensia alimentara, poate n-are nevoie de ea. Ce nu inteleg “legiuitorii” e ca suma este a copilului, nu a parintelui….

  18. Deci tot agenție de prestații sociale rămâne școala?
    Direcțiile locale de asistență socială par dispărute din peisaj…

    Școala a devenit un fel de ghișeu unic unde se rezolvă toate problemele societății mai puțin educația.

    1. Da, e rușinos. Eu sunt văduvă, soțul meu a murit anul trecut. În septembrie am fost pusă să scriu o declarație că nu stau cu nimeni. Câtă nesimțire! Bine că nu trebuia să atașez și o pereche de chiloți sau ceva dovadă că nu am iubit. Pentru niște amărâți de 300 de Ron. Bine că salarii de 7-8000 ron primește tot prostul din profesorime, că predă bine, că nu. Când se dau aceste salarii astronomice, nu e întrebat niciunul de iubiți. Ah, și apropo, și dacă am avea concubini/concubine, ei sau ele NU sunt obligați să ne întrețină copiii!!!

      1. Va scriu in calitate de secretara la o scoala.
        Pt bursa de orfan nu s-au cerut aceste declaratii. Ori secretara avea exces de zel, ori ceva s-a gresit pe undeva.
        Pentru monoparental da, pentru ca sunt multe familii care traiesc in concubinaj si totusi declara ca sunt separati doar pentru „acei amarati de 300 lei”. Trebuia sa va lipsiti daca e chiar asa de greu sa va asumati pt propria raspundere. Si nu, nu toti profesorii au salarii de 7-8000 lei. Asta daca va referiti la net.

        1. eu am dat si declaratie si tot ce trebuie si tot nu mi s-a acceptat dosarul pt ca nu am hotarare judecatoreasca de incredintare desi toata lumea ne stia si barfea in liceu. Asa ca atunci cand mi s-a cerut fondul scolii dupa aia le-am zis sa il ceara lui ta-su!
          Si sa va fie rusine cum vorbiti cu o vaduva! Platiti de la buget si sunteti de o nesimtire crasa! Banii sunt dreptul copilului, ce conteaza cu cine traieste mama?

    2. Pentru ca este un proiect facut pe genunchi. Și s-au gandit ca un copil care trăiește într-o familie monoparentală o duce bine. Sau au avut prea multe burse monoparentale anul asta și trebuia tăiat de undeva. Propuneți soluții către minister, este un proiect în dezbatere publică.

    3. Da, bună întrebare. Sunt foarte multe cazurile în care un părinte, chiar dacă este în viață, e tot atât de absent ca unul mort….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Premierul Ciucă, întâlnire la guvern cu personaje extrem de controversate. Victor Neumann, acuzat de CNSAS că a turnat 12 ani la Securitate / Dan Dungaciu, care a susținut AUR în Moldova și respingea categoric posibilitatea invaziei ruse în Ucraina / Marian Nazat, care susține că ”Ucraina este o anomalie istorică”

Premierul Nicolae Ciucă s-a întâlnit luni la Palatul Victoria cu o delegație de editori, bibliotecari și ”personalități culturale” cu care a discutat despre piața de carte românească, potrivit unui comunicat…
Vezi articolul