Cum sancționează statele europene părinții care își duc copiii în vacanțe în timpul anului școlar ca să facă economii. De la amenzi de mii de euro până la pedepse cu închisoarea

Foto: © Robert Kneschke | Dreamstime.com

În Regatul Unit, din august 2024, părinții vor plăti cu amenzi mai aspre dacă își iau copiii de la ore ca să îi ducă în vacanțe. Cuantumul minim urmează să crească de la 60 de lire sterline (68 de euro) la 80 de lire sterline (93 de euro). Amenda maximă va rămâne la 2.500 de lire sterline (2.846 EUR), scrie G4Media.ro, care citează Euronews.

Recent, o familie din Marea Britanie a primit o amendă de 240 de lire după ce și-a dus copiii la plajă în Egipt în timpul anului școlar. Părinții spun că prețurile pot fi chiar duble în timpul vacanțelor școlare, iar amenda e ridicolă.

În acest context, un material Euronews analizează care sunt sancțiunile la care se pot expune părinții care își iau copiii de la școală în diferite țări europene.

Care sunt normele privind absența copiilor de la școală în Austria?

În Austria, școala este obligatorie între vârsta de 6 și 15 ani. Dacă o absență neautorizată de mai mult de trei zile consecutive este raportată autorităților de către școală, părinții riscă amenzi între 110 și 400 de euro sau până la două săptămâni de închisoare. Mai mult de trei absențe nejustificate pot fi clasificate drept infracțiune administrativă.

Absența poate fi solicitată la Ministerul Educației cu motivarea corespunzătoare. În cazul în care nu se oferă un motiv aprobat și părinții nu răspund la o solicitare, copiii lor ar putea fi exmatriculați de la școală, iar părinții s-ar putea confrunta cu vizite bisăptămânale din partea serviciilor de protecție a tinerilor din Austria.

Citește articolul complet pe G4Media.ro.

Foto: © Robert Kneschke | Dreamstime.com / Dreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.

Exit mobile version