Cum s-au format galaxiile? Și cum observă oamenii de știință spațiul? Cercetătorul Mark McCaughrean vine la Bucharest Science Festival pe 27 septembrie – programul evenimentului cu experimente și vizite în laboratoare

Foto: ICHO 2023 via Flickr Album

Experimente științifice, vizite în laboratoare și răspunsuri la întrebări despre de la cercetătorul Mark McCaughrean sunt câteva activități din programul Bucharest Science Festival, care începe pe 25 septembrie în Capitală, potrivit unui comunicat de presă al organizatorilor.

Invitatul special al festivalului va susține o prelegere despre revoluționarul telescop spațial James Webb. Bucharest Science Festival, un eveniment pentru pasionați de știință de toate vârstele, se va desfășura în 11 locații din Municipiu, conform informării de la organizatori.

„În seara de 27 septembrie, începând cu ora 19:00, la Librăria Humanitas Cișmigiu, Mark McCaughrean va dezvălui perspective noi asupra cosmosului, prezentând descoperiri fascinante realizate cu ajutorul telescopului spațial James Webb. Discuția va aborda teme variate, de la formarea galaxiilor în universul timpuriu până la observarea planetelor din sistemul nostru solar și din jurul altor stele”, se precizează în comunicatul de presă.

„Cu o carieră distinsă la NASA, Observatorul Astronomic Steward din Arizona și Agenția Spațială Europeană (ESA), Mark McCaughrean este o autoritate în astrofizică, recunoscut pentru contribuțiile sale semnificative la explorarea spațială și comunicarea științei.

Mark McCaughrean / Foto: ESA

Pe lângă prelegerea lui Mark McCaughrean, Bucharest Science Festival va găzdui o serie de evenimente fascinante, care promovează știința și tehnologia. Printre acestea se numără:

Programul detaliat al festivalului este disponibil pe www.BucharestScienceFestival.ro și prin intermediul aplicației de mobil FestivApp ce poate fi descărcată din Google Play și App Store.

Bucharest Science Festival este organizat de Asociația Secular-Umanistă din România (ASUR) și Planeta Științei, precizează organizatorii.

Exit mobile version