Cum putem controla comportamentul inadecvat al elevilor? Despre reguli și consecințe – Cercetătorul Dacian Dolean

Am analizat zilele trecute incidentul de la școala Pietriceaua, încercând să ajut la identificarea factorilor responsabili pentru acest incident și să ofer un exemplu despre cum s-ar fi abordat acest caz într-un district școlar din SUA în care am lucrat. În urma solicitărilor primite, am să răspund azi la întrebarea „Cum putem controla comportamentul inadecvat al elevilor?”, abordând problema regulilor și a consecințelor.

Dar înainte să elaborez acest subiect, am să fac trei clarificări: 

• Nu există o rețetă miraculoasă, un „glonț de argint” care să rezolve problema. Fiecare caz de indisciplină trebuie tratat în parte, pentru că nu există două situații identice. 

• Pentru a formula un răspuns comprehensiv la această întrebare ar trebui să scriu o carte (și nici aceea nu cred că ar fi de ajuns pentru a descrie toate situațiile care pot apărea la clasă), însă azi am să scriu doar despre două elemente cheie ale managementul clasei: Reguli și consecințe.

• Mi-aș dori ca cititorii să remarce că nu folosesc termeni de „vinovați” și „pedeapsă” (așa cum apar atât de des în mass-media), ci mai degrabă de „responsabilități” și „consecințe”. Este un motiv, și nu întâmplător, pentru care aleg aceste cuvinte, și sper ca la finalul analizei lucrurile să fie mai clare pentru cât mai multă lume. 

1. Reguli

Nu putem începe discuția despre managementul comportamentului elevilor focalizându-ne pe cum îi pedepsim pe elevi. Înainte de toate, trebuie să avem niște reguli foarte clare, pe care elevii să le urmeze. 

Aceste reguli se pot împărți în trei categorii: a) Regulile naționale b) Regulile școlii și c) Regulile clasei.

1. Regulile naționale e important să abordeze probleme generale, valabile în fiecare școală din România (Ex. Elevilor li se interzice să aibă în posesia lor droguri în instituțiile școlare).
2. Regulile școlii. Acestea vor include regulile naționale prezentate mai sus și altele, specific instituției școlare. Ele pot varia de la o școală la alta, în funcție de diverși factori. De exemplu o școală poate avea regula „Li se permite elevilor să aibă în posesia lor telefoane celulare atât timp cât acestea sunt închise în timpul cursurilor și în timpul pauzelor și nu se află la vedere”. O altă școală poate avea regula „Li se permite elevilor să aibă în posesia lor telefoane celulare atât timp cât acestea sunt închise, cu excepția situațiilor în care profesorul de la clasă le cere elevilor să le folosească cu scopuri didactice”. Elevii reacționează diferit în diferite situații, iar guvernul / ISJ-urile nu pot reglementa până în cel mai mic amănunt toate situațiile posibile existente în școlile din România. De aceea e importantă autonomia școlară. 

Regulile școlii (inclusive cele naționale) e important să fie distribuite la începutul fiecărui an elevilor și părinților acestora sub formă de broșură, iar ultima pagină să fie returnată școlii cu semnătura elevului și părintelui. În felul acesta, atât părintele, cât și elevul sunt responsabilizați și nu mai pot pretinde că sunt mirați de consecințele avute în cazul în care au încălcat regulile. Această procedură există de peste 20 de ani în districtul școlar cu care sunt familiarizat din America. 

1. Regulile clasei. Fiecare profesor este un manager (managerul clasei) și așa trebuie perceput, respectat și tratat. În calitate de manager, profesorul are dreptul și obligația să își impună regulile sale, atât timp cât sunt compatibile cu legislația națională și cu cele două categorii de reguli descrise mai sus. Regulile clasei trebuie să fie puține (3-5), concise și aplicabile imediat. Ele trebuie să fie afișate (când profesorul are sala lui de clasă) sau în cazul în care elevii au sala lor de clasă (și profesorii migrează) atunci acestea trebuie negociate cu alți profesori și afișate în fiecare sală de clasă. 

Una dintre diferențele marcante pe care le-am observat încă acum două decenii a fost faptul că TOATE sălile de clasă din America în care am intrat aveau afișate regulile, dar aproape nicio sală de clasă din România nu avea afișate regulile clasei. Iar dintre sălile de clasă din România în care am intrat și aveau afișate regulile, uneori am observat vreo 20 de reguli, scrise mărunt.

Exemplu: Una din regulile clasei pe care le-am aplicat atât în America, cât și în România este Când cineva vorbește, restul ascultă. Această regulă le-a solicitat elevilor mei (de la învățământul primar până la liceu) să își dezvolte abilități de comunicare politicoasă (adică opusul multor emisiuni pe care le vedeau la TV în România, unde uneori toți invitații vorbeau în același timp) și abilități de control a impulsului. În plus, această regulă îi învață pe elevi că orice persoană din clasă (nu doar profesorul) este „cineva” și toți avem aceleași drepturi, atât timp cât respectăm regulile și discutăm pe subiect de interes comun.

2. Consecințe 

O dată ce avem stabilite regulile, e important să vorbim despre consecințele care decurg în urma încălcării acestora. Nu poți avea o regulă fără să precizezi foarte clar care este consecința în cazul nerespectării ei. 

Aici avem mari probleme în educația din România, de la micro- la macro-management deoarece unele directive către profesori sunt ambigue și nu sunt însoțite de consecințe. 

De exemplu, uneori profesorilor li se impune să participe la anumite cursuri de formare, indiferent dacă au nevoie de ele sau nu. Sau să participe la întâlniri care transmit informații ce puteau fi transmise pe email. Mi s-a întâmplat și mie lucrul acesta și mi s-a întâmplat să refuz (cunoscând câtă pierdere de vreme ar fi fost pentru mine). Am întrebat ce mi se întâmplă dacă nu particip, însă singurul răspuns pe care l-am primit la întrebarea mea au fost priviri încruntate. Nu poți avea macro-management eficient pe baza privirilor încruntate. Dacă ai stabilit niște reguli, trebuie să ai consecințe clare. Dacă nu e regulă, atunci spune că e o activitate opțională. Dar dacă e regulă, trebuie să înțeleagă toți profesorii de ce există această regulă și cu ce îi ajută. Dacă la nivel de macro-management există asemenea probleme, cum putem să ne așteptăm ca toți profesorii să aplice regulile și consecințele potrivite în clasa lor? Cum ne așteptăm ca profesorii să fie buni manageri la clasă, când managementul instituțional este defectuos?

O altă problemă legată de regulamentul școlar din România este faptul că deși există reguli și consecințe, puțini le iau în serios și le respectă. De exemplu, când am lucrat ca profesor la gimnaziu (în România), am luat unui elev telefonul care i-a căzut în timp ce asculta muzică la căști (pe ascuns) în timpul lecției. Această decizie am luat-o conform regulamentului școlar existent. Elevul nu a protestat prea mult (pentru că știa regula), însă nu i-a venit să creadă când mi-a cerut telefonul la finalul orei și i-am zis că regulamentul școlar spune că acesta va fi ridicat de părinte de la secretariatul școlii, cu semnătură de primire. Și-a racolat câțiva prieteni și au insistat cu toții să îi dau telefonul, dar răspunsul meu a fost același. Mie mi-a fost greu să înțeleg atunci reacția elevilor, însă ulterior am aflat de la secretariat că am fost printre puținii profesori care au făcut lucrul acesta (adică am urmat procedurile scrise în regulamentul școlar, la virgulă, așa cum am fost format în America).

O altă problemă pe care am remarcat-o în România este următoarea: Chiar și atunci când uneori se aplică consecințe pentru nerespectarea regulilor, aplicarea nu se face cu consecvență. De exemplu, în calitate de consilier școlar la o școală din România, am ajutat la soluționarea unor probleme de siguranță în școală: elevii alergau pe coridoare în pauză și am stabilit ca toți profesorii de serviciu să aibă o abordare unitară și să le ceară elevilor să umble la pas (nu să alerge) pe coridoare. Atunci când elevii alergau, le făceam semn (non-verbal) să încetinească, însă dacă mă ignorau, le ceream să se întoarcă la capătul coridorului și să traverseze din nou coridorul la pas. Nu era pedeapsă. Era o consecință pentru nerespectarea unei reguli. Deși majoritatea profesorilor au părut entuziasmați de această schimbare, după o vreme am ajuns unul dintre puținii profesori care aplica cu consecvență această consecință elevilor care încălcau regula. La scurt timp, când am avut un elev nou la cabinet și l-am întrebat dacă m-a mai văzut prin școală și știe ce rol am, elevul mi-a răspuns: „Da, d-voastră sunteți profesorul care face liniște pe coridoare”.

Încă o problemă pe care am văzut-o în România: Unii profesori amenință elevii cu anumite consecințe („Vezi că îți iau telefonul dacă nu îl închizi”) dar nu dau curs amenințărilor (nu fac nimic atunci când elevii continuă comportamentul indezirabil). Astfel, profesorii îi învață pe elevi că nu ar trebui luați în serios. Și atunci când elevii devin din ce în ce mai agresivi, profesorii se trezesc copleșiți de situație. Un director sau un consilier școlar nu poate să impună elevilor să respecte profesorul, dacă profesorul nu înțelege consecințele comportamentului său.

Apoi: Uneori unii profesori din România urmează regulile și aplică consecințele, însă directorii nu îi sprijină (din diferite motive). În acest caz, demnitatea și autoritatea profesorului are de suferit. Directorii trebuie să înțeleagă că dacă un profesor are dificultăți la clasă, este responsabilitatea sa directă să îl ajute pe profesor. Un manager de instituție școlară trebuie să se întrebe cum poate să sprijine mai bine profesorii din subordine.

Ce consecințe se pot aplica elevilor și cum le aplicăm? 

Consecințele sunt multe și variate. Acestea trebuie să fie aplicate gradual. Am să scriu mai jos câteva soluții pe care le-am aplicat ca profesor în America, dar și ca director al clubului / taberelor școlare pe care le-am organizat cu mai mult timp în urmă. 

Pas 1. Avertizare non-verbală (cu direcționarea discretă a atenției elevului către regula clasei AFIȘATĂ pe perete).

Pas 2. Avertizare verbal explicită (ex. Mihai, regula 2 spune că aici la club, toată lumea se distrează. Atunci când tu îl împingi pe Paul, eu văd că pare deranjat. Deci nu se distrează. Asta înseamnă că încalci regula.)

Pas 3. Discuție în privat. Atunci când elevii încalcă în mod repetat regula, le ceream să iasă în afara clasei / sălii, pentru a discuta regulile și consecințele asupra lor. 

Nu îmi amintesc să fi mers în România mai departe de pasul 3, însă în America am avut elevi cu probleme comportamentale cu adevărat grave (am lucrat în învățământul special). Elevi ale căror comportamente eclipsau incidentul de la Pietriceaua, nu prin obscenitate (nu au îndrăznit să ajungă până acolo), dar prin intensitatea dereglărilor emoționale. Unii dintre elevii mei au venit din închisoare, iar alții au ajuns acolo în timpul liceului. 

Pas 4. Telefon la părinte și discutarea de strategii prin care părintele se poate implica în îmbunătățirea comportamentului elevului. În experiența mea, peste 80% dintre cazuri au fost rezolvate în pasul 4 (uneori după telefoane repetate).

Pas 5. Implicarea direcțiunii (referat disciplinar). Înainte de a implica direcțiunea, mă asiguram că am făcut (și documentat) toți pașii anteriori (ex. i-am dat avertisment verbal în data de… am contactat părintele în data de…). De acolo, se ocupa direcțiunea, care începea cu un telefon la părinți. Din câte țin minte, opțiunile pe care le aveau, în funcție de gravitatea comportamentului, erau: 

1. Detenție în școală (de la o oră până la o zi sau mai multe zile, după caz). Aici intrau incidente de genul deranjarea repetată a clasei sau folosirea de limbaj nepotrivit. 
2. Suspendare pentru 1-3 zile (violență verbală, amenințări).
3. Suspendare pentru mai multe zile sau exmatriculare până la finalul anului școlar, dacă gravitatea comportamentului era mai mare. Însă exmatricularea nu o făcea directorul, ci comisia de disciplină de la district. În plus, chiar dacă elevii erau suspendați, districtul școlar avea obligația să le ofere access la educație, fie la o școală alternativă, fie trimițând profesori acasă la elevi, care să le predea o oră pentru fiecare zi de școală pierdută. 

Dacă părinții refuzau serviciile, districtul era obligat să contacteze departamentul de protecție a copilului, iar părinții riscau să fie decăzuți din drepturi. 

Înainte de a încheia, consider că e important să precizez că managementul clasei nu este domeniul meu principal de specialitate la nivel post-doctoral, iar ce am scris aici se bazează în special pe experiența mea de profesor în România și America, nu în calitate de cercetător în științe comportamentale. Însă sper că aceste informații vor fi utile mai ales celor care nu beneficiază de cursuri de pregătire de calitate pe acest domeniu.

__________

Despre autor:

Dacian Dolean este psiholog educațional, specializat în dezvoltarea limbajului și a alfabetizării timpurii. Are o experiență de peste 20 de ani ca profesor de învățământ primar, gimnazial, liceal și universitar în România și în SUA. Activitatea sa din ultimii ani s-a axat pe cercetare în domeniul alfabetizării și pe activități de formare a profesorilor din învățământul primar din SUA.

În prezent, este afiliat Universității Babeș-Bolyai ca director al unui proiect de cercetare care urmărește dezvoltarea alfabetizării copiilor din România, finanțat de EEA Grants. De asemenea, este membru în comitetul editorial al publicației Journal of Literacy Research.

Citește și:

Despre umilirea profesoarei de la școala Pietriceaua: Cine sunt responsabilii și ce s-ar fi întâmplat dacă incidentul ar fi avut loc într-o școală din Statele Unite? – Cercetătorul Dacian Dolean

Elevii de 13 ani, cercetați pentru ultraj după ce au agresat batjocoritor o profesoară în timpul orei, vor rămâne repetenți, după ce le-a fost scăzută nota la purtare. Inspectoratul Școlar: Toți elevii din clasă au primit observație scrisă

Președintele Federației Naționale a Părinților, despre cazurile de violență în școli din ultimele zile: „Acești copii trebuie duși în niște centre de reeducare cu o pregătire specială, țintită”

Dosar penal pentru ultraj pe numele a doi elevi de clasa a VII-a care au batjocorit o profesoară în timpul orei