Cum pot vedea lucrarea de la Bacalaureat: cererile se depun luni și marți la liceu / Model cerere și lista centrelor de vizualizare din București

Foto: captură cerere

Notele finale după contestații de la Bac 2022 au fost anunțate, vineri, 1 iulie. Abia în data de 12 iulie elevii pot să-și vadă lucrările, timp de 2 zile, dacă doresc, însă notele nu mai pot fi schimbate, potrivit notei publicate de Inspectoratul școlar al municipiului București.

Cererile pentru a vizualiza lucrările de la Bac trebuie depuse la unitatea de învățământ care a fost centru de examen, în perioada 4-5 iulie. După această dată, cererile vor fi procesate și abia între 12-13 iulie pot fi vizualizate lucrările.

Acestea vor fi disponibile în format fizic, scanate.

În completarea cererii, acolo unde sunt lăsate spațiile pentru probele la care candidații vor să vizualizeze lucrările, în primele spații trebuie completate literele probelor, iar în al doilea spațiu disciplinele. Probele sunt următoarele, conform metodologiei:

Centrele din București unde se pot vizualiza lucrările sunt:

Școala Gimnazială Nicolae Titulescu, sector 1

Școala Gimnazială nr. 242

Școala Gimnazială nr. 97

Liceul Alexandru Ioan Cuza

Colegiul Tehnic Ind. Alimentară Dumitru Moțoc

Liceul Teoretic Teodor Vladimirescu

Calendarul procedurii:

1 iulie 2022 – Afișarea la avizierul fiecărei activități de unități de învățământ care a fost centrul de examen, a programului zilnic de depunerea cererilor de vizualizare a lucrărilor precum și a informațiilor cu privire la locația și programul de vizualizare a lucrărilor.

4-5 iulie 2022 – Depunerea sau transmiterea prin mijloace electronice a cererilor prin care se solicită vizualizarea lucrărilor la unitatea de învățământ care a fost centrul de examen.

6 iulie 2022 – Centralizarea cererilor de vizualizare a lucrărilor la Comisia de Bacalaureat județeană din județul de origine.

7 iulie 2022 – Transmiterea situației centralizate a cererilor de vizualizare a lucrărilor de la Comisia de Bacalaureat județeană din județul de origine către Comisia de Bacalaureat județeană din județul evaluator.

Transmiterea de către Comisia de Bacalaureat județeană din județul evaluator a solicitării de a primit lucrările pentru vizualizare directorilor unităților de învățământ care au fost centre zonale de evaluare.

8-9 iulie 2022 Pregătirea de către directorii unităților de învățământ care au fost centre zonale de evaluarea lucrărilor pentru vizualizare, conform procedurii. Transmiterea la Comisia de Bacalaureat județeană din județul evaluator a fotocopiilor lucrărilor solicitate pentru vizualizare, conforme cu originalul.

9-10 iulie 2022 Pregătirea fișierelor cu fotocopiile lucrărilor solicitate pentru vizualizare și încărcarea lor pe FTP conform procedurii.

12-13 iulie 2022 – Vizualizarea lucrărilor de către solicitant, conform procedurii și a programului anunțat.

Situația rezultatelor la Bac 2022, înainte de contestații

Rata de promovare anunțată de Ministerul Educației în urma publicării rezultatelor de la Bacalaureat 2022, a fost de 75,19%, cea mai mare de acest fel din ultimii 13 ani, potrivit unei analize Edupedu.ro.

Numărul final al candidaților promovați la Bacalaureat 2022 este de 91.332, cu 2.741 de candidați mai mult decât anul trecut, potrivit Ministerului Educației. Este al doilea cel mai mare număr de elevi cu diplomă de Bac din ultimii 5 ani, după cel din 2020. Asta deși numărul celor înscriși a fost cu 7.211 mai mic decât în 2021

Un candidat promovează Bacalaureatul dacă a susținut toate probele orale și toate probele scrise, la care a obținut cel puțin nota 5 la fiecare dintre acestea, iar media generală la probele scrisă este de cel puțin 6.

Model cerere vizualizare lucrare Bac 2022:

Citește și:
BAC 2022: Lista liceelor unde toți candidații înscriși au promovat
Liceul Tehnologic din comuna Iancu Jianu, județul Olt, are 100% promovare la Bacalaureat – toți cei 19 elevi care s-au înscris au luat examenul. Cea mai mică medie 6,6
Exit mobile version