Cum pot să îmi văd lucrarea de la Evaluarea Națională 2021: Procedura de vizualizare a foilor de examen prevede depunerea cererilor în format fizic – numai la școală, nu și pe mail – pe 15-16 iulie și consultarea lucrărilor în copie scanată pe 26-30 iulie

Foto: © Ben Schonewille | Dreamstime.com

Elevii care au participat la Evaluarea Națională 2021 au dreptul să-și vadă lucrările de la examen, iar pentru acest lucru a fost stabilit un calendar. Procedura 29397/31 mai 2021 se bazează pe Ordinul 5455/2020, articolul 14.

În urma contestațiilor de la Evaluarea Națională 2021 rezultatele publicate arată peste 12.500 de note s-au majorat, iar aproape 6.000 au scăzut.

Candidații și părinții lor pot solicita comisiei județene/comisiei municipiului București de organizare a Evaluării Naționale vizualizarea lucrării/lucrărilor proprii/propriului copil numai după afișarea rezultatelor finale, după etapa de soluționare a contestațiilor.

La vizualizarea lucrării/lucrărilor, candidatul minor trebuie să fie însoțit obligatoriu de un părinte/reprezentant legal.

Solicitarea de vizualizare nu poate conduce la reevaluarea și/sau modificarea notelor acordate lucrării/lucrărilor.

Elevii nu vor vedea lucrarea în original, ci o copie pe calculator, a lucrării, scanată, conform cu originalul.

Doar membrii comisiei județene/comisiei municipiului București de organizare a Evaluării Naționale sau cei ai Comisiei Naționale de Organizare a Evaluării Naționale pot solicita vizualizarea lucrării/lucrărilor și a borderourilor de evaluare în scopul verificării/reevaluării acesteia/acestora.

Calendarul procedurii de vizualizare a lucrării/lucrărilor:

14 iulie – Afișarea la școală/centrul de examen, a procedurii de vizualizare a lucrării și a intervalului orar în care se pot depune cereri.

15-16 iulie – Depunerea cererilor prin care se solicită vizualizarea lucrărilor la unitatea de învățământ care a fost centrul de examen.

19 iulie – Centralizarea cererilor de vizualizare a lucrărilor la Comisia județeană de organizare a Evaluării Naționale din județul de origine.

20 iulie – Transmiterea situației centralizate a cererilor de vizualizare a lucrărilor la Comisia județeană de organizare a Evaluării Naționale din județul de origine către Comisia județeană din județul evaluator. Transmiterea, către directorii unităților de învățământ care au fost centre zonale de evaluare, a solicitării de a primi lucrările pentru vizualizare.

21 iulie – Pregătirea, de către directorii unităților de învățământ care au fost desemnate centre zonale de evaluare, a lucrărilor pentru vizualizare, conform procedurii. Transmiterea la Comisia județeană de Evaluare Națională din județul evaluator a fotocopiilor conforme cu originalul a lucrărilor solicitate pentru vizualizare.

22-23 iulie – Pregătirea fișierelor cu lucrările solicitate pentru vizualizare și încărcarea lor pe FTP, conform procedurii.

26 – 30 iulie – Vizualizarea lucrărilor de către solicitant, conform procedurii și a programului anunțat.

Procedura integrală de vizualizare a lucrărilor de la Evaluarea Națională 2021 este aici.

Foto: © Ben Schonewille | Dreamstime.com

Dreamstime.com sprijină educația din România și, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro își poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.

Exit mobile version