Elevii care au participat la Evaluarea Națională 2021 au dreptul să-și vadă lucrările de la examen, iar pentru acest lucru a fost stabilit un calendar. Procedura 29397/31 mai 2021 se bazează pe Ordinul 5455/2020, articolul 14.
În urma contestațiilor de la Evaluarea Națională 2021 rezultatele publicate arată peste 12.500 de note s-au majorat, iar aproape 6.000 au scăzut.
Candidații și părinții lor pot solicita comisiei județene/comisiei municipiului București de organizare a Evaluării Naționale vizualizarea lucrării/lucrărilor proprii/propriului copil numai după afișarea rezultatelor finale, după etapa de soluționare a contestațiilor.
La vizualizarea lucrării/lucrărilor, candidatul minor trebuie să fie însoțit obligatoriu de un părinte/reprezentant legal.
Solicitarea de vizualizare nu poate conduce la reevaluarea și/sau modificarea notelor acordate lucrării/lucrărilor.
Elevii nu vor vedea lucrarea în original, ci o copie pe calculator, a lucrării, scanată, conform cu originalul.
Doar membrii comisiei județene/comisiei municipiului București de organizare a Evaluării Naționale sau cei ai Comisiei Naționale de Organizare a Evaluării Naționale pot solicita vizualizarea lucrării/lucrărilor și a borderourilor de evaluare în scopul verificării/reevaluării acesteia/acestora.
Calendarul procedurii de vizualizare a lucrării/lucrărilor:
14 iulie – Afișarea la școală/centrul de examen, a procedurii de vizualizare a lucrării și a intervalului orar în care se pot depune cereri.
15-16 iulie – Depunerea cererilor prin care se solicită vizualizarea lucrărilor la unitatea de învățământ care a fost centrul de examen.
19 iulie – Centralizarea cererilor de vizualizare a lucrărilor la Comisia județeană de organizare a Evaluării Naționale din județul de origine.
20 iulie – Transmiterea situației centralizate a cererilor de vizualizare a lucrărilor la Comisia județeană de organizare a Evaluării Naționale din județul de origine către Comisia județeană din județul evaluator. Transmiterea, către directorii unităților de învățământ care au fost centre zonale de evaluare, a solicitării de a primi lucrările pentru vizualizare.
21 iulie – Pregătirea, de către directorii unităților de învățământ care au fost desemnate centre zonale de evaluare, a lucrărilor pentru vizualizare, conform procedurii. Transmiterea la Comisia județeană de Evaluare Națională din județul evaluator a fotocopiilor conforme cu originalul a lucrărilor solicitate pentru vizualizare.
22-23 iulie – Pregătirea fișierelor cu lucrările solicitate pentru vizualizare și încărcarea lor pe FTP, conform procedurii.
26 – 30 iulie – Vizualizarea lucrărilor de către solicitant, conform procedurii și a programului anunțat.
Procedura integrală de vizualizare a lucrărilor de la Evaluarea Națională 2021 este aici.
Foto: © Ben Schonewille | Dreamstime.com
Dreamstime.com sprijină educația din România și, în contextul pandemiei Covid-19, oferă gratuit imagini stock prin care site-ul Edupedu.ro își poate ilustra articolele cât mai relevant posibil.
2 comments
Ministerul crede ca parintii nu stiu sa rezolve aceste subiecte. Deaceea nu vreti sa arati luacrarile inainte de contestatie? Corectarea lucrarii dupa contestatie ar trebui facuta impreuna cu elevul si parintele . Nu uitati ca noi parintii copiilor am fost o generatie buna. Si copii nostrii sunt la fel de buni , sistemul este de vina , nu copii. Va inselati , efectiv va folositi de pozitia pe care o detineti .
Vizualizarea lucrărilor ar trebui sa fie posibilă înainte de contestații.