În educație, succesul elevilor depinde nu doar de conținutul predat, ci și de modul în care acesta este livrat, scrie Măriuca Morariu într-un articol publicat pe site-ul organizației Aspire Teachers. Documentul “Șase principii cognitive și cum pot fi aplicate în clasă”, este prezentat drept o resursă pentru profesori, formatori și educatori interesați de aplicarea celor mai recente descoperiri în științele cognitive în procesul de învățare.
Documentul este o traducere, adaptare și completare după materialul ”Science of learning” dezvoltat de asociația Deans for Impact în colaborare cu Dan Willingham, profesor de științe cognitive la Universitatea din Virginia și cu Paul Bruno, fost profesor de științe pentru gimnaziu, integrând comentarii și observații de la numeroși practicieni și cercetători și completat cu observații ale specialiștilor români. Acest ghid oferă soluții concrete pentru a îmbunătăți procesul de predare și învățare. Cele șase principii abordate evidențiază modul în care elevii înțeleg idei noi, învață și rețin informații, își dezvoltă abilitățile de rezolvare a problemelor și transferă cunoștințele în contexte noi.
Unul dintre aspectele esențiale pe care le subliniază studiul este faptul că elevii învață mai eficient atunci când noile informații sunt conectate la cunoștințele lor anterioare. În plus, pentru ca învățarea să fie eficientă, este necesară o alternare a metodelor de predare, utilizând atât exemple concrete, cât și reprezentări abstracte.
De asemenea, cercetările arată că practica distribuită în timp și testarea regulată fără miză mare sunt metode eficiente pentru a îmbunătăți retenția informației. Elevii trebuie să fie încurajați să reflecteze asupra propriului proces de învățare, să își monitorizeze progresul și să primească feedback clar și constructiv.
Documentul Aspire Teachers oferă exemple practice despre cum aceste principii pot fi implementate în sala de clasă. Printre recomandările cheie se numără:
- Utilizarea analogiilor pentru a ajuta elevii să facă legătura între noile concepte și cunoștințele deja existente.
- Reducerea încărcăturii cognitive prin exemple rezolvate pas cu pas și prin explicarea clară a fiecărei etape a unui proces.
- Promovarea unei mentalități de creștere, prin care elevii înțeleg că inteligența și abilitățile lor pot fi îmbunătățite prin muncă și perseverență.
- Alternarea metodelor de evaluare și oferirea unui feedback care să încurajeze progresul.
Documentul integral poate fi citit și descărcat de pe site-ul Aspire Teachers