Cum îți gestionezi emoțiile, atunci când ești cu laptopul în brațe și cu copilul în spate – situație care a devenit normă în multe familii, odată cu închiderea grădinițelor și a școlilor? Cum ieșim cu mintea sănătoasă din epidemia de coronavirus și din izolarea impusă de această situație? Care sunt efectele izolării sociale? Sunt întrebări care într-o singură săptămână au devenit universale și pentru care am căutat răspuns la Andrei Miu, profesor și cercetător în neuroștiințe cognitive și genetică comportamentală.
Fondator al Laboratorului de Neuroștiințe Cognitive de la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca și autor a numeroase cercetări privitoare la emoții, Andrei Miu a explicat pe larg pentru Edupedu.ro ce este reglarea emoțională, cum funcționează strategiile de controlare emoțională, dar și care sunt costurile și dezavantajele acestora.
Cum îți gestionezi emoțiile, în contextul pandemiei
“Un mesaj pe care vreau să îl accentuez este că trebuie să avem în mod special grijă de copii și adolescenți pentru că ei nu sunt pregătiți biologic și psihologic să facă față stresului. Emoțiile copiilor și adolescenților sunt influențate foarte puternic de interpretările și comportamentul părinților, iar dacă îi expunem la reacții exagerate și nu le protejăm liniștea, suntem de-a dreptul iresponsabili și ne jucăm cu sănătatea lor mintală pe termen lung. Nu se compară nici pe departe această epidemie cu Holocaustul, dar, păstrând proporțiile, ar trebui ca părinții să se poarte ca tatăl din filmul La vita è bella și să aibă mare grijă de seninătatea copiilor lor. Tot timpul, dar în mod special în aceste luni, când toată lumea e preocupată de epidemie”, a declarat Andrei Miu, pentru Edupedu.ro.
Edupedu.ro: Cum îți gestionezi emoțiile atunci când ești cu laptopul în brațe și cu copilul în spate – situație care a devenit normă în multe familii, odată cu închiderea grădinițelor și a școlilor?
Andrei Miu, profesor de neuroștiințe cognitive și genetică comportamentală: E greu de spus, pentru că situațiile diferă în multe feluri: vârsta copilului, disponibilitatea unui birou pentru lucru, prezența unei alte persoane, inclusiv partenerul sau altcineva din familie, cu care poate fi împărțită supravegherea copilului în timpul zilei etc. Probabil că e mai greu pentru părinții cu copil mic, care nu au ajutor și care trebuie să se împartă între ce au de lucru pentru serviciu, supravegherea copilului și sarcinile casnice, de la aprovizionare și gătit până la curățenie. Pentru ei chiar e dificil, oricât de stabili și flexibili ar fi din punct de vedere psihologic.
Cred că ei ar trebui ajutați în primul rând de la serviciu, primind de lucru mai puțin și având termene mai flexibile.
E clar că, în această perioadă, părinții pot lucra mai ales în orele când copiii dorm, ceea ce ridică problema oboselii care se va accentua dacă își reduc orele de somn pentru a câștiga timp de lucru. Deci, în aceste cazuri, e importantă planificarea rațională a treburilor, în care să țină cont că trebuie să doarmă suficient și să își ia pauze ca să poată funcționa și dincolo de ziua de mâine. Dacă nu își pot lua pauze, pot măcar să alterneze sarcinile. Dar, neapărat, să nu uite că adaptarea la această situație nu trebuie să le pericliteze sănătatea, iar somnul, alimentația, tonusul fizic sunt condiții indispensabile pentru funcționarea psihică.
Pe lângă sănătate, un alt scop pe termen lung pe care trebuie să îl aibă în vedere e protejarea relațiilor cu cei din jur. Fiind stresați de multitudinea de solicitări de la serviciu și de acasă, îmi imaginez că unii ar putea răbufni, certându-se cu copilul sau cu cei din familie. Cred că, pentru a preveni aceste situații, pe cât posibil, e util să știm câte ceva despre emoții și reglare emoțională.
Emoțiile negative apar atunci când credem că o situație ne încurcă, ne amenință un scop. În situația despre care vorbim, concurează mai multe scopuri: părinții trebuie să termine ce au de făcut pentru serviciu, să țină copilul în siguranță și să aibă grijă de casă. Poate aceasta e o trăsătură definitorie a situației de izolare acasă, din cauza epidemiei: părinții sunt simultan responsabili de toate și scopurile lor sunt în continuă concurență. Până acum, când aveau ceva de terminat la serviciu și copilul era în siguranță la grădiniță, tot ce trebuiau să facă era să se concentreze pe ce au de făcut. Un scop devenea prioritar, iar celelalte se subactivau.
Nemaiputând face acest lucru acum, provocarea lor este să se concentreze cât pot, iar, când trebuie să schimbe sarcina pentru că au fost întrerupți sau e nevoie de ei altundeva, să nu se agațe de ce voiau să termine, pentru că și sarcinile parentale și casnice sunt importante și, câteodată, nici acestea nu pot aștepta. O componentă esențială a adaptării la acest context e tolerarea stresului provocat de întreruperi și de amânarea scopurilor, printr-o reglare emoțională cât mai activă.
Reglarea emoțiilor e un proces în mare parte voluntar, care se referă la orice facem ca să ne reducem sau să ne creștem o emoție. Începem să ne reglăm emoțiile când ne dăm seama că acestea ne-ar putea periclita un scop, caz în care o să încercăm să le reducem, sau că, din contră, ne-ar putea ajuta, caz în care vom încerca sa le intensificăm. De exemplu, dacă părintele se înfurie și ajunge să strige la copil pentru că l-a întrerupt, riscă să îl sperie și va compromite, cel puțin pe moment, scopul de a îl face să se simtă în siguranță. O astfel de reacție denotă eșecul reglării emoționale, iar studiile arată că, de multe ori, problema e nu că nu ne putem controla emoția, ci că nu ne dăm seama la timp că ar fi trebuit să o facem. Un fel de a preveni această problemă este să avem grijă să nu uităm că avem de îndeplinit mai multe scopuri în același timp, zilele acestea mai mult decât oricând.
Dacă avem grijă să ținem active în minte atât scopurile legate de lucru, cât și cele legate de funcționarea familiei, o să ne putem da seama când va fi necesar să ne reglăm emoțiile. O să ne scădem emoțiile negative ca să nu îl speriem pe copil și să nu tensionăm relația cu cei din familie, și o să ni le creștem pe cele pozitive ca să îi ajutăm să se simtă bine.
Un alt fel în care reglarea emoțională poate eșua e dacă folosim strategii ineficiente, care nu ne ajută să controlăm emoțiile așa cum am vrea. Printre strategiile pe care le folosim uzual în viața de zi cu zi se numără evitarea situației (de ex., când mergem să lucrăm în altă cameră sau amânăm lucrul pentru că anticipăm că ne-ar stresa să facem aceasta cu copilul în preajmă) sau modificarea situației (ne punem căști ca să atenuăm zgomotul care ne-ar putea irita sau îi dăm ceva de joacă copilului, care îl va ține o vreme ocupat), distragerea (când simțim că ne enervează ceva, ne gândim repede la altceva, neutru sau plăcut), ruminația (ne tot gândim la ce ni se întâmplă și la emoțiile pe care ni le provoacă), reevaluarea (încercăm să vedem partea bună a situației), supresia (nu ne arătăm emoțiile). Studiile despre reglare emoțională sugerează că fiecare strategie are avantaje și dezavantaje și nu există una care să funcționeze în toate situațiile. Evitarea situației nu e avantajoasă când lucrăm contra cronometru; distragerea ne ajută să ne reducem emoțiile, mai ales când situația nu e sub controlul nostru, dar cu costul că nu vom fi atenți la ce se întâmplă lângă noi; ruminația poate lua forma reflecției, prin care s-ar putea să înțelegem de ce am reacționat într-un anumit fel într-o situație, dar se poate transforma și în despicatul firului în patru, epuizant și care ne-ar putea prelungi emoțiile negative; reevaluarea e, în general, foarte utilă, pentru că ne permite să ne modulăm emoția fără să ne mutăm atenția de la situația care a provocat-o, dar și ea funcționează doar dacă o inițiem devreme în cursul emoției, înainte ca aceasta să escaladeze; în fine, supresia ne ajută să nu îi expunem pe ceilalți la emoțiile noastre, dar nu o să ne ajute să le controlăm, și i-ar și putea stresa pe cei din jur, care nu vor ști de ce strângem din dinți.
Dacă ne întoarcem la situația părintelui cu laptopul în brațe și copilul în spate, cum ați spus, recomandarea din studiile despre reglare emoțională e să folosească cât mai mult strategii care previn sau anticipează emoțiile, cum ar fi modificarea situației și reevaluarea, pentru că acestea implică mai puțin efort decât controlul expresiilor emoționale, pe care îl folosim în supresie. Dintre strategiile cognitive, să le folosească mai ales pe cele care nu presupun decuplarea atenției de la ce se întâmplă în jur, deci, reevaluarea mai mult decât distragerea. Să evite ruminația, care poate accentua emoțiile, și să folosească cu măsură supresia, mai degrabă atunci când emoția a devenit putenică – și e prea târziu pentru reevaluare – și tot ce mai poate fi făcut e să îi blocheze expresia.
Chiar dacă pare complicat, studiile arată că folosim aceste strategii în mod curent și că folosim, de obicei, mai multe strategii alternative atunci când una nu merge. Și că, grație creierului nostru minunat, putem face totul în câteva secunde, cu relativ puțin efort. Deci mesajul este că reglarea emoțională ne este la îndemână, numai să o inițiem când trebuie – ceea ce depinde de a ne monitoriza constant emoțiile și a le evalua impactul posibil asupra scopurilor curente – și să folosim flexibil toate strategiile și tacticile pe care le știm.
Edupedu.ro: Cum să ieșim cu mintea sănătoasă din epidemia de coronavirus și din izolarea impusă de această situație?
Andrei Miu: E evident că e o situație ieșită din comun și cu multe incertitudini. Deci e normal să fim vigilenți și îngrijorați, ca să ne protejăm pe noi și pe cei din jur. Dar e important să nu exagerăm, devenind hipervigilenți și catastrofiști. E mai util ca oricând să nu uităm că emoțiile noastre depind de felul în care interpretăm ce se întâmplă.
De aceea, și în condițiile în care suntem asaltați de informații despre evoluția acestei epidemii, ar trebui să ne alegem cu mare grijă sursele din care ne informăm pentru că de informațiile de la care plecăm depind evaluările și emoțiile noastre și nici noi, nici cei din jur nu vom câștiga nimic dacă vom lăsa emoțiile negative să ne domine și să ne dea peste cap comportamentul. Trebuie să fim vigilenți nu doar la ce se întâmplă, ci și la interpretările și emoțiile noastre.
Ar fi multe de spus, dar un mesaj pe care vreau să îl accentuez este că trebuie să avem în mod special grijă de copii și adolescenți pentru că ei nu sunt pregătiți biologic și psihologic să facă față stresului. Emoțiile copiilor și adolescenților sunt influențate foarte puternic de interpretările și comportamentul părinților, iar dacă îi expunem la reacții exagerate și nu le protejăm liniștea, suntem de-a dreptul iresponsabili și ne jucăm cu sănătatea lor mintală pe termen lung. Nu se compară nici pe departe această epidemie cu Holocaustul, dar, păstrând proporțiile, ar trebui ca părinții să se poarte ca tatăl din filmul La vita è bella și să aibă mare grijă de seninătatea copiilor lor. Tot timpul, dar în mod special în aceste luni, când toată lumea e preocupată de epidemie.
Edupedu.ro: Ce sfaturi aveți pentru cei care sunt singuri în casă sau apartament și pentru care izolarea socială înseamnă realmente izolare în mintea proprie?
Andrei Miu: Izolarea socială nu înseamnă singurătate și mai ales a doua are efecte negative asupra sănătății. Izolarea socială se referă la situația obiectivă de a nu avea interacțiuni sociale, iar singurătatea este o stare subiectivă bazată pe convingerea că nu ai oameni apropiați. Nu doar că cele două nu se suprapun întotdeauna pentru că, de exemplu, se pot simți singuri chiar și oameni cu o rețea socială mare, dar și efectele lor sunt diferite.
O cercetare a lui Sheldon Cohen și Greg Miller (https://doi.org/10.1037/0278-6133.24.3.297), doi pionieri în studiul relației dintre stres și imunitate, a arătat că singurătatea se asociază cu niveluri mai mari de stres și cu o calitate mai redusă a somnului. În plus, rezultatele au indicat că stresul e unul din mecanismele prin care singurătatea se asociază cu imunitate mai scăzută.
Izolarea socială nu a avut aceste efecte. Deci contează cum ne simțim și cred că, dacă ne gândim că e o situație temporară, pe care ne-am asumat-o împreună cu cei mai mulți oameni din jurul nostru, pentru un scop comun, ar trebui să ne simțim mai mult ca oricând părți dintr-o comunitate solidară, adică oricum, dar nu singuri. Iar dacă, totuși, ne simțim singuri, să ne reglăm stresul pentru că, astfel, iată, ne vom proteja și imunitatea.
Cât despre izolarea socială, aceasta poate fi combătută foarte ușor pentru că avem atâtea mijloace de comunicare la îndemână, iar interacțiunile prin interfețe audio-video sunt vecine cu întâlnirile față în față.
Într-o notă mai generală, cred că trebuie să încercăm să ne menținem activitatea obișnuită, cu disciplină și optimism. Și, de ce nu, să profităm de timpul pe care l-am câștigat nemaifăcând drumurile la serviciu și înapoi ca să citim mai mult, să ascultăm muzică, să ne gândim la noi. În fond, pentru creierul nostru, și aceste activități sunt stimuli sociali.
Despre Andrei Miu
Andrei C. Miu este profesor de neuroștiințe cognitive și genetică comportamentală la
Departamentul de Psihologie, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Universitatea
Babeș-Bolyai.
A înființat și conduce Laboratorul de Neuroștiințe Cognitive, unul din cele mai active grupuri de cercetare din acest domeniu. Cercetările sale despre emoții au fost publicate în numeroase reviste de specialitate internaționale, profesorul Miu fiind, conform evaluărilor scientometrice, unul din psihologii români cu mare vizibilitate internațională.
Unul din proiectele sale recente este Registrul Gemenilor Români, prin care încearcă să încurajeze cercetările de genetică comportamentală din țara noastră. Cea mai recentă carte a sa este „Genes, Brain and Emotions. Interdisciplinary and Translational Perspectives”, publicată la Oxford University Press din SUA.
A fost Fulbright Visiting Researcher la Stanford Psychophysiology Laboratory din cadrul Stanford University, SUA, în 2009.
Este doctor în psihologie, titlu obținut cu Summa cum Laude în 20017 la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca. În 2005 a absolvit un Master în Medicină Moleculară şi Neuroştiinţe, la Universitatea de Medicină şi Farmacie Iuliu Haţieganu din Cluj-Napoca, iar în 2003 a obținut Licenţa în Psihologie (Şef de Promoţie) la Universitatea Babeş-Bolyai. Desarcă de aici CV-ul lui Andrei Miu