Copiii din școlile primare din România pot să învețe la clasă, începând din primăvară, care sunt semnele unui accident vascular cerebral, cum îl depistează și ce trebuie să facă pentru a-și salva bunicii sau apropiații. Programul Eroii FAST implementează și în școlile din țară campania internațională dezvoltată în Grecia și derulată până acum în Canada, Africa de Sud, Germania, Ucraina, Brazilia și Singapore, anunță echipa care l-a adus în România.
În România, cel puțin 10% din populația adultă suferă de afecțiuni cardiovasculare, iar incidența de AVC în rândul acestora este de 1 la 2 persoane. “Din cauza faptului că oamenii nu reacționează la timp, se ajunge la invaliditate sau deces. Este frustrant, pentru că acest AVC este tratabil. Trebuie doar să-i recunoști semnele și să suni rapid la 112”, a declarat pentru Edupedu.ro Iulia Ciortan, membru al campaniei Eroii FAST în România.
Aceasta a povestit că “am fost zdruncinată să aflu, în discuții cu persoane apropiate de când am început să implementăm proiectul, reacții de tipul: ‘și bunicul meu a murit de AVC. El a zis că i se întâmplă ceva, dar nimeni nu și-a dat seama să sune la ambulanță’. Dacă depistezi cele 3 simptome principale – îi amorțește mâna, îi cade fața și are modificări de voce sau îngreunare a cursului vorbirii – trebuie să suni rapid la 112. Nu trebuie să stai sau să suni la un prieten, o rudă, ci la 112”.
Campania a fost dezvoltată inițial în Grecia, de către Departamentul de Educație și Politici Sociale al Universității Macedonia, cu susținerea organizației internaționale Angels Initiative. Proiectul este implementat acum și în România, prin programul Eroii FAST care se va derula în școlile din cât mai multe județe din țară care vor răspunde apelului organizatorilor. Orice școală doritoare poate intra în program intrând pe platforma fastheroes.com sau contactând organizatorii (Iulia Ciortan, PR Director, iulia@thesocialnest.ro, 0728280650).
Concret, copiii vor învăța pe parcursul a 5 cursuri, împreună cu eroii Fred, Bruno, Clara și Tibi, cum să identifice semnele principale ale AVC, cum să reacționeze și, mai ales, cum să intervină corect pentru a-i salva pe adulții din preajma lor. Cursurile se vor desfășura online sau în clasă, în funcție de modul de funcționare a școlilor, în contextul pandemiei COVID-19.
Campania educațională pentru sănătate se va desfășura și prin intermediul platformei campaniei, ro-ro.fastheroes.com, unde toți elevii se pot înscrie și pot învăța despre simptomele AVC, printr-o serie de eBook-uri și jocuri educaționale distractive. Cei care le parcurg adună puncte, îmbinând utilul cu plăcutul printr-o competiție al cărei rezultat final va fi salvarea oamenilor dragi din jur, se arată într-un comunicat remis Edupedu.ro.
Silviu Chivu, Managing Director The Social Nest, agenția delegată pentru implementarea campaniei Eroii FAST în România, susține că „prin implementarea campaniei în România, sperăm ca mesajul acesteia să ajungă la un număr cât mai mare de copii și familii, pentru a salva în acest fel cât mai mulți bunici sau vârstnici aflați în pericol de AVC. Ne-am propus ca în 2021 să ajungem la instituții de învățământ primar din diferite județe din România, astfel încât cei mici să aibe acces la această informație educativă. Totodată, procesul de implementare în școli va fi unul interactiv, atât în clase la momentul predării, cât și ulterior, în timpul liber, elevii având ocazia să participe la competițiile cu jocurile FAST, ce se vor organiza între clase sau chiar între școli. Pentru a ne atinge obiectivul, ne dorim și vom solicita susținerea persoanelor publice și a business-urilor sau a brandurilor ce activează în piața locală, cărora le vom veni în întâmpinare cu mesajul campaniei și rugămintea de a adera la această cauză, ajutându-ne să transmitem informația cât mai propagat”.
„În primă fază ne-am propus să comunicăm inițiativa prin intermediul presei, social media, al influencerilor, urmând apoi etapa principală – cea de implementare propriu-zisă a proiectului în școli. Desigur, ca în cazul oricărei mișcări, avem nevoie de parteneri care să ne sprijine cu precădere în susținerea mesajului, pentru a-l face cunoscut. Asteptăm, momentan, cât mai multe nume din piață să se alăture cauzei. Primul pas l-au făcut cei de la Băneasa Shopping City, cărora le suntem recunoscători pentru încredere și suport.”, a declarat Iulia Ciortan, PR Director The Social Nest și persoana responsabilă de comunicarea proiectului în România.
Informații de context
1 din 4 oameni a suferit un accident vascular cerebral în timpul vieții, iar pe plan local sunt peste 1 milion de adulți predispuși la această afecțiune. Cu scopul de a combate aceste statistici, o campanie educațională inovatoare pentru sănătate se implementează și în România. Aceasta vizează creșterea gradului de conștientizare a simptomelor accidentului vascular cerebral la nivel global, având o mare misiune – aceea de a recruta un milion de copii din întreaga lume, care vor ști cum să-și ajute bunicii în situația în care seniorii s-ar confrunta cu un accident vascular cerebral.
În România, minim 10 procente din populația adultă suferă de afecțiuni cardiovasculare, iar în rândul acestora, incidența de AVC este de 1 la 2 persoane. O mare parte dintre copii petrec mult timp împreuna cu bunicii lor, astfel ei pot ajuta la producerea unei diferențe reale, trezind interesul și atenția întregii familii. Scopul general este acela de a ne asigura că, atunci când are loc accidentul vascular cerebral, părinții și bunicii noștri pot supraviețui cu viața intactă, datorită tratamentului eficient, administrat rapid.
La nivel mondial, accidentul vascular cerebral este a doua cauză de deces și a treia cauză de invaliditate. Cu toate acestea, accidentul vascular cerebral este tratabil, iar acesta poate avea efecte pe termen lung sau scurt, în funcție de ce parte a creierului este afectată și cât de repede este tratat. Cei care primesc tratament și îngrijiri specializate cât mai rapid, au șanse de supraviețuire, cu leziuni aproape insesizabile.
Studiile de cercetare au arătat că adesea, oamenii nu recunosc semnele cheie ale unui accident vascular cerebral și nu solicită imediat asistență medicală de urgență. Un studiu recent, publicat în jurnalul BMC Emergency Medicine, a arătat că doar 23% dintre pacienții cu accident vascular cerebral și-au dat seama corect că aveau un accident vascular cerebral și doar 11% au solicitat o ambulanță. Interesant este că șase din zece (63%) au chemat o rudă sau un prieten pentru a cere sfaturi, doar o treime dintre aceștia (32%) primind în schimb sfatul corect pentru a apela ulterior, imediat serviciul de ambulanță. Din cauza faptului că nu ajung în timp util la spital, majoritatea pacienților cu AVC nu primesc tratament optim. Riscurile unui accident vascular cerebral sunt foarte ridicate în cadrul categoriei de vârstă de peste 60 ani.
Foto: Dan/Kelli Oakley de la Pixabay