Cum au tratat autoritățile și o mare parte a presei două evenimente grave

2.409 vizualizări
Foto: Dan Tăpălagă
Două evenimente extrem de grave semnalate de G4Media.ro au fost tratate superficial, până la un punct, de către autorități și aproape ignorate de o bună parte a presei.

G4Media a semnalat joi cazul unei profesoare universitare de la Universitatea Națională de Apărare Carol I.

Alba Iulia Catrinei Popescu predă ”Geopolitică și geostrategie” și ”Studii strategice și de securitate”. Pe pagina ei de Facebook postează valuri de comentarii anti-Zelenski, teorii aiuritoare ale conspirației sau puncte de vedere cel puțin bizare pentru un specialist în chestiuni de apărare, război.

Desigur că doamna este liberă să publice orice dorește, la fel cum presa este liberă să o pună sub semnul întrebării.

Vi se pare puțin lucru că noua generație de ofițeri dintr-o țară NATO este formată de profesori care predau public teoria capitulării Ucrainei în fața Rusiei? Vi se pare neimportant că un profesor specializat în ”geopolitică și geostrategie” răspândește public consiprații de genul:

  • ”Ce urmareste, de fapt, acest domn Zelenski? Sa atraga in valtoare si MOLDOVA? ADICA ROMANIA? ADICA NATO? Si, inca ceva. De ce a eliberat puscariasii cu experienta militara si i-a inarmat? Unde se afla si ce fac puscariasii aia? Unde se afla armele alea? Prin niste state UE care trebuie destabilizate de rusi, cumva?”

În prima fază, autorităților nu li s-a părut nici important, nici grav. Reporterul care documenta cazul a solicitat insistent puncte de vedere oficiale atât de la Universitatea Națională de Apărare, cât și de la Ministerul Apărării.

Universitatea a transmis lapidar că ”personalul militar și civil din MApN răspunde individual pentru comportamentul și postările personale în mediul online”. Nici ministerul Apărării, nici ministrul Vasile Dâncu, nici guvernul condus de un general în rezervă nu au avut nici cea mai mică reacție până vineri, când scandalul a luat amploare, dar din cu totul alte motive.

Singurul reprezentant al guvernului care a avut o reacție corectă și imediată, consemnată de Edupedu.ro, a fost ministrul educației, Sorin Câmpeanu. În rest, tăcere.

Altfel spus, totul se îndrepta spre mușamalizarea cazului și tratarea lui în registru minor. În afară de câteva site-uri care au preluat ancheta, între care Hotnews, Libertatea și Ziare.com, subiectul n-a existat pe agenda publică. Din motive greu de înțeles, televiziunile mari și alte publicații l-au ingorat.

Aici am doar bănuieli că, din nou, cenzura și autocenzura funcționează impecabil în marile redacții, dar nu pot dovedi asta. N-ar fi însă prima dată când televiziunile pun capac pe unele subiecte delicate, în special cele care implică uniforma, epoleții, ierarhia.

G4Media.ro a semnalat vineri al doilea eveniment grav, având strânse legături cu primul. Unul dintre colegii profesoarei universitare, Alexandru Cristian, cercetăror la Colegiul Național de Apărare, a încercat să oprească articolul G4Media.ro cu telefoane și mesaje de amenințare adresate soției redactorului șef, Cristian Pantazi.

După apariția articolului, reacția autorităților a fost ceva mai promptă. Premierul Nicolae Ciucă a anunțat vineri seară că a solicitat o anchetă de urgență atât ministerului de interne, cât și ministerului apărării cu mesajul că nu va tolera ”niciodată astfel de încercări de intimidare la adresa jurnaliștilor”.

Abia acum, cazul profesoarei universitare a intrat în atenția autorităților. Premierul Ciucă nu a făcut nici o referire la cazul ei, ci s-a limitat să condamne presiunile exercitate de un cadru militar asupra redacției G4Media.ro. În schimb, tot vineri seara, după poziționarea premierului, a reacționat ministrul apărării, Vasile Dâncu.

El s-a referit și la postările anti-Zelensky de pe contul de Facebook al profesoarei Alba Iulia Catrinel Popescu, arătând că ”instituțiile de învățământ militar și Ministerul Apărării Naționale nu se asociază sub nicio formă unor curente de idei care propagă teoriile conspirației sau atitudini care pot să aducă prejudicii de imagine publică Armatei Române”.

Ministrul Dîncu a anunțat și demararea unei anchete de către o echipă formată din Corpul de Control al Ministrului și al Statului major General. Tot vineri seara, Poliția Capitalei s-a sesizat și a deschis o anchetă.

Și de această dată, poziționările publice ale premierului Nicolae Ciucă și ale ministrului apărării, Vasile Dâncu, au fost ignorate de cea mai mare parte a presei.

Doar Hotnews.ro și News.ro au preluat subiectul. Amenințarea familiei unui jurnalist este un fapt gravissim, nu un fapt divers, o știre la și altele, mai ales că presiunile vin din partea unui cadru militar, deci de un reprezentat al unei instituții de forță.

Citește editorialul integral pe G4Media.ro

2 comments
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Tehnologiile digitale ajută la învățarea matematicii și științelor în școală, dar în România ele sunt introduse târziu în aceste discipline, comparativ cu alte țări europene – raport Eurydice

Integrarea tehnologiilor digitale poate determina o creștere a interesului pentru matematică și științe, iar analize recente arată că folosirea acestor tehnologii are un efect pozitiv asupra rezultatelor elevilor la disciplinele…
Vezi articolul