Cum a fentat din nou ministrul Ligia Deca Evaluarea Națională – Ștefan Pălărie (Op Ed)

Sistemul de educație românesc a pierdut (iar) pe drum anul acesta 16.000 de elevi de clasa a VIII-a. Acești elevi au început clasa VIII-a pe 11 septembrie 2023, dar nu au mai ajuns să fie înscriși la examenele de evaluare națională de la finalul aceluiași an școlar.

Anul acesta ar fi fost un prag important pentru ei, încă un pas în drumul lor profesional. Și-ar fi ales un liceu, cu gândul poate la o carieră. Dacă nu ar fi dat peste ei tsunami-ul nepăsării umplut picătură cu picătură și găleată cu găleată de la vârful statului român.

16.000 de suflete, posibile victime ale educației românești, momentan doar date dispărute dintr-un registru anost în care ar fi trebuit să fie înregistrați automat toți cei care au finalizat clasa VIII-a.

Prima data ne-am întreba: o fi mult? O fi puțin? Păi, o statistică procentuală ne spune că 16.000 de „ne-înscriși” raportat la totalul de 176.266 elevi de clasa VIII-a înseamnă aproape 10%. Adică, dintr-o clasă de 30 de elevi (pe legea veche) 3 elevi nu ar ajunge în evaluarea națională. Pare totuși o medie cam mare! 1 din 10 elevi nu intră în examene. 

Hai să încercăm acum să lămurim pe unde i-am pierdut. Câteva cauze posibile:

1. Gurile rele spun că o parte din acești elevi, în realitate, nu există. 

Ce??!? Da – da. O parte din acești elevi ar putea să fie automat înscriși în clasa a VIII-a, ca absolvenți de clasa VII-a, deși acești elevi împreună cu părinții lor ar locui de ceva vreme în afara țării. Ei nu există în România. Îmi e greu să cred că cineva inventează CNP-uri, dar niciodată să nu spui niciodată.

Păi și atunci… de ce sistemul educațional ar minți supra-raportând niște elevi care nu există? Pe scurt, actorii din anumite unități de învățământ nu doresc pierderea statutului de școală cu „peste 300 de elevi”. Nu intru în detalii, dar diferența matematică între 297 de elevi și 303 elevi, deși matematic minusculă (1%),  este una mare în consecințe, ducând la pierderea unor locuri de muncă pentru personalul din conducere și a celui din administrație. Evident, locurile de muncă pierdute sunt mult mai valoroase pentru comunitate decât „minciuna” înscrierii unor elevi care nu mai locuiesc în România. Așa că, da, unele școli mint. Ok, și cât de tare mint? Greu de spus. Greu de spus câți din cei 16.000 de dispăruți sunt elevi himere care nu există decât în niște tabele de CNPuri. Totuși, ei salvează locuri de muncă în orașe mici și în mediul rural.

Dacă Ministerul Educației chiar ar vrea să îi caute și să îi găsească, ar putea să o facă cu ușurință. O verificare încrucișată între registrul elevilor și bazele de date de la Ministerul de Externe i-ar putea identifica pe cei care figurează că au ieșit din țară deși sunt simultan elevi la noi în țară. Trebuie doar o țâră de voință politică. Dar, la fel cum lor le convine existența unor primării falimentare, bazate pe raportări mincinoase ale numărului de locuitori, de ce nu ar conveni și în cazul școlilor? Atât timp cât niște oameni cu funcții călduțe sunt fericiți, partidul-stat e și el fericit. Calitatea educației, precum cea a serviciului public, nu e pe lista de priorități.

2. Fenomenul Brăila. 

Pe scurt, elevii nu sunt lăsați să între în examenele de la evaluare națională. Cum nu sunt lăsați dacă înregistrarea lor se face automat? Păi simplu: îi lași pe elevii aceia corigenți. Nici măcar nu trebuie să fie lăsați repetenți. Le suspenzi dreptul automat de înregistrare în examenele de evaluare națională printr-o corigență. Iar corigența se rezolvă imediat după examenele naționale. 

Dar de ce ar face cineva așa ceva? Păi simplu: profesori care știu că o parte din acești elevi nici măcar nu știu să citească sau să înțeleagă concepte elementare de matematică (adunări și scăderi) hotărăsc să oprească lanțul neîntrerupt al absolvirii anului școlar pe nedrept tocmai în clasa a VIII-a. Fac asta ca să evite un scandal al școlii când acești elevi nu ar fi capabili să ia nici un punct la evaluarea națională. 

Ce se întâmplă cu ei? Nu mare lucru, cei 10% din elevi nu ajung în evaluarea națională, deci nu vor putea intra la licee. Însă vor putea să se înscrie la clase de școală profesională sau în clasele de învățământ dual. Vor putea să se pregătească pentru o meserie, vor putea lua o bursă de la angajator. 

3. Abandon real.

Anumiți elevi acumulează absențe până la nivelul în care nu mai poate fi închis anul școlar. Sau pleacă din țară cu adevărat. Sau nu pot ajunge la școală deși vor. Să nu uităm că suntem țara campioană la mame minore – cu peste 8.000 de fete care stau acasă să își îngrijească bebelușii, dar și țara cu un grad sinistru de sărăcie în mediul rural – sărăcie care îi forțează pe părinți să-și trimită copiii la munca câmpului. Suntem într-o țară europeană, dar dilema familiei Moromete de a vinde pământul pentru a-l trimite pe Nică la școală este încă valabilă în multe familii românești.

Astea sunt explicațiile abandonului școlar. Poate cândva, în viitor, acești elevi vor relua studiile, deși probabilitatea este extrem de scăzută. Programul „a doua șansă” merge extrem de prost.

4. Incapacitate reală de a trece clasa. 

Asta înseamnă că elevul de clasa VIII-a pe bună dreptate nu trece minimele bareme la finalizarea anului. Rămâne corigent la mai multe materii și repetă clasa. În septembrie 2024, îi vom regăsi înscriși (real sau mincinos) în clasa VIII-a pentru încă un an școlar. Alte slujbe de administrație și management vor fi protejate.

Cercul se va învârti la infinit, în lipsa unei dorințe reale de reformă a Ministerului Educației. Un minister și un ministru care au avut în mână o șansă unică, într-un deceniu, de a schimba ceva major, de a le da o șansă tuturor copiilor la o educație de calitate, dar au risipit-o ca să nu supere pe nimeni și în final costul eșecului e resimțit de fiecare copil care ar fi putut ieri să își încerce șansa la un viitor decent și nu a făcut-o.

Nu e un mod mai ușor de a sublinia contra-performanța ministrei educației, Ligia Deca, decât prin acest cuvinte: incapacitate, abandon, ascunderea gunoiului sub preș. Același ministru care încerca să ne prezinte drept victorie, acum câteva luni, eșecul grav de la testele PISA. Același ministru care evită orice subiect dur din sistemul de educație. Un ministru invizibil, inodor, incolor, dăunător. 16.000 de destine frânte ar trebui să fie tot atâtea motive de demisie. Nu și la noi, unde ministrul educației este doar un simplu vătaf al baronilor locali și al șefuleților de partid.

Vă zic atât: Hai să ne luăm educația înapoi din mâna lor! E timpul!

Op-ed: Ștefan Pălărie este senator, membru al partidului USR, membru în Comisia pentru Învățământ a Senatului României. Opinia este a autorului, nu în mod necesar și a redacției