Cum a ajuns George Simion, liderul partidului extremist AUR, să vorbească în fața elevilor Colegiului Gheorghe Lazăr, în prima zi de școală? Directoarea Ionela Neagoe: “A decis el, personal”, să vină / “În mintea mea a fost scandalul cu filmatul cu telefon, că nu e primit” să vorbească

5.769 de vizualizări
George Simion la Colegiul Gheorghe Lazăr. Directoarea Ionela Neagoe, în spate – dreapta / Foto: Captură Facebook.com – George Simion
“Nici nu am putut să judec. Mi s-a scurs sângele în picioare și în mintea mea a fost scandalul cu filmatul cu telefon, că nu e primit. Despre ce vorbim?”, explică Ionela Neagoe, directorul Colegiului Național Gheorghe Lazăr din București, decizia sa de a-i da cuvântul liderului partidului extremist AUR la ceremonia de deschidere a noului an școlar, organizată luni la acest liceu. Ea spune că George Simion “nu a fost invitat de școală” și a decis singur să vină, iar ea, ca directoare, “probabil că trebuia să aleg varianta în care mă filmează și mă face cu ou și cu oțet că nu îl las în școală. Asta ar fi fost varianta cea mai bună”.

George Simion a fost unul dintre oficialii care au luat parte, luni, la evenimentul organizat de Colegiul Lazăr cu ocazia începerii noului an școlar, moment amplu mediatizat în urma unor relatări că politicianul a fost huiduit de către unii dintre elevi. Simion însuși a postat pe contul de Facebook un clip montat, în fond un material de promovare politică, legat de prezența la deschiderea noului an școlar. El a folosit materialul – în care apar mulți elevi ai liceului – pentru a sugera că nu ar fi fost huiduit.

Întrebată de Edupedu.ro dacă a existat un acord al școlii pentru apariția mai multor elevi în materialul video de propagandă politică publicat de George Simion pe Facebook, directoarea Ionela Neagoe a răspuns: “Pentru asta cineva trebuie să ia atitudine. Eu ce să fac? Pot să fac asta, ca școală? Fac, dacă asta este și pot să fac asta”. Ea a indicat faptul că există acorduri pentru apariția lor în contextul activităților educative din cadrul școlii și că nu a știut că echipa parlamentarului filmează.

Reprezentanta liceului a spus că “nu sunt de acord cu extremismul. Eu sunt un om care dorește să educe copiii”, iar situația de luni a fost una în care “nu m-aș fi gândit vreodată că se poate ajunge la așa ceva”. “Probabil că trebuia să aleg varianta în care mă filmează și mă face cu ou și cu oțet că nu îl las în școală. Asta ar fi fost varianta cea mai bună”, a arătat ea ea. Tot ea a continuat: “Am zis că dacă suntem decenți și spune ca deputat trei vorbe, cum a și spus, să învățați și să rămâneți în țară… Nu a avut alt mesaj”.

Potrivit Ionelei Neagoe, “eu la aceasta activitate nu aveam nevoie nici de Simion, nici de ministru, nici de nimeni. Nu aveam nevoie! Lazărul este despre altceva, cu totul altceva, de ce nu suntem lăsați în pace? Suntem folosiți de fiecare. Credeți că George Simion nu știa ce se întâmplă? Credeți că nu știa că ori îl refuz și face scandal, ori îl las să vorbească? Știa foarte bine ce se întâmplă. Și toată lumea știa, toți cei care au fost prezenți. Nimeni nu a spus, nici măcar prefectul”.

  • Ea spune că “nu înțeleg de ce nu se face un document oficial, la nivel de minister, să se interzică prezența personalităților la deschiderea anului școlar. Să se interzică, domnule!”. În același timp, ea invocă lipsa unei definiții a extremismului de către “statul român”, definiție care să ofere un cadru care să fie folosit în cazuri precum cel de ieri: “Dar statul român știe că [George Simion] este extremist? Cine l-a catalogat extremist? Cineva trebuie să-l catalogheze și să-i spună “nu ai voie nici în stânga, nici în dreapta””.
Interviul, pe larg:

Rep.: Cine a decis venirea lui George Simion la Colegiul Gheorghe Lazăr?

Ionela Neagoe: Nu a decis-o nimeni. A decis-o el, personal. Nu a fost invitat de școală. A fost elevul școlii și este deputat în această țară, care nu i-a dat nicio interdicție.

Rep.: Dacă nu l-a invitat nimeni, atunci de ce i-ați dat cuvântul?

Ionela Neagoe: Pentru că a venit și a spus că dorește, în calitate de deputat și de fost lăzărist, să le adreseze copiilor niște cuvinte.

Rep.: Sunteți de acord ca o persoană care a promovat violența și care a avut inclusiv…

Ionela Neagoe: Doamne, deja este prea mult.

Nici nu am putut să judec. Mi s-a scurs sângele în picioare și în mintea mea a fost scandalul cu filmatul cu telefon, că nu e primit. Despre ce vorbim? 

Au fost aici poliția, prefectul, primarul, nu a zis nimeni nimic. Nu am știut cum să reacționez. Deja e prea mult. Nu sunt de acord cu nimic. Eu susțin copiii aceștia, eu iubesc copiii aceștia, eu nu fac politică, nu am fost niciodată în politică. Tot ce am făcut a fost să-mi iubesc meseria și acești copii și această școală.

Deodată sunt o “nulitate”, sunt “extremistă”, “rasistă”, “xenofobă”, “nemernică”… Când eu îmi dedic existența acestei școli și acestor copii. Unde fac lucruri minunate și fac pentru că sunt eu aici. Lazărul este de când lumea și pământul, dar ce se întâmplă acum nu a fost niciodată – și se întâmplă de ani de zile.

Rep.: Cum vă raportați la ideologia promovată de George Simion?

Ionela Neagoe: Nici nu mă interesează, nici nu-l urmăresc. Și nu sunt de acord cu extremismul. Eu sunt un om care dorește să educe copiii cu niște valori.

Rep.: Au existat profesori care să ia atitudine după ce l-au văzut pe George Simion la liceu?

Ionela Neagoe: Nu, nu a existat niciun profesor care să ia atitudine, niciun profesor nu a protestat, niciun profesor nu m-a acuzat de ceva, toată lumea a înțeles că nu am avut de ales.

Rep.: Nici față de prezența lui George Simion?

Ionela Neagoe: Nu. Niciun profesor nu a spus nimic.

Rep.: Nici părinții nu au luat atitudine?

Ionela Neagoe: Nici părinții nu au luat atitudine. Ați văzut dumneavoastră în filmulețul care circulă un părinte care să vină, un om, copii… Nu ați văzut nimic, pentru că toată lumea a fost decentă. Eu cred că lumea a înțeles situația în care am fost pusă. 

Rep.: A fost vreun acord al școlii pentru filmarea în cadrul școlii, de către echipa lui George Simion, precum și pentru și filmarea elevilor?

Ionela Neagoe: Eu nu am știut că a filmat. Nu a avut niciun acord cu mine că filmează.

Rep.: Și nu a existat niciun acord cu elevii să fie filmați și incluși într-o…

Ionela Neagoe: Noi avem acorduri cu elevii, semnate de la început, pentru tot ceea ce se întâmplă în școală, pentru toate activitățile educative. Acum, eu, pentru deschiderea anului școlar, eu trebuie să am acord de la părinți?

Rep.: Este vorba despre apariția mai multor elevi în cadrul unui material video de propagandă politică.

Ionela Neagoe: Da, pentru asta cineva trebuie să ia atitudine. Eu ce să fac? Pot să fac asta, ca școală? Fac, dacă asta este și pot să fac asta…

Niciun părinte nu s-a sesizat, nimeni nu a făcut nimic. Ca să gestionezi peste 300 de oameni și să știu fiecare ce filmează în școală, credeți că este posibil pentru un om ca mine? Aș putea să-l gestionez pe Simion, ce să fac? Cum să fac?

Nu m-aș fi gândit vreodată că se poate ajunge la așa ceva. Probabil că trebuia să aleg varianta în care mă filmează și mă face cu ou și cu oțet că nu îl las în școală. Asta ar fi fost varianta cea mai bună. 

Nu încurajez, nu am relații de parteneriat cu el, nu mă interesează. Nu m-ați văzut, uitați-vă pe Facebook-ul meu, nu am apărut niciodată cu cuvinte extremiste. Eu încurajez copiii, nu îi disprețuiesc, nu mă interesează să fac aprecieri la felul de a se îmbrăca. Nu sunt eu, nu mă definește asta.

Rep.: Există o politică a școlii cu privire la cine poate să ia parte și cine nu poate să ia parte la evenimentele școlii?

Ionela Neagoe: Nu, nu avem. Domnul ministru a declarat că intrarea e liberă.

Rep.: Nu, eu vorbesc despre…

Ionela Neagoe: Despre speech-uri? Nu, nu există nicăieri. Cine s-a gândit la asta? Nici nu m-am gândit să fac un document.

Rep.: Veți avea în vedere?

Ionela Neagoe: O să am în vedere. Dar să văd cadrul legal. Eu nu știu dacă eu pot să interzic. Puteam să interzic prezența prefectului, de exemplu? Răspundeți-mi dumneavoastră la întrebare.

Rep.: Eu pun întrebările, ca jurnalist.

Ionela Neagoe: Dar puteam să interzic? Era o oficialitate, care și-a anunțat dorința să vină. Puteam să-l interzic?  

Rep.: Dar în cazul lui George Simion este vorba și despre…

Ionela Neagoe: Dar la prefect puteam să interzic? La primar puteam să interzic? Nu știu să existe undeva un document în care să se interzică. 

Că nu se face politică în școală? Da, nu se face. Însă nimic nu a fost politic. Nu a fost un discurs politic. 

Rep.: Nu a avut un discurs politic, dar este un politician cu un istoric de violență și liderul unui partid cu mesaje extremiste. 

Ionela Neagoe: Tocmai asta am vrut să evit. Să nu fie scandal. Nu am crezut că se poate ajunge… Am zis că dacă suntem decenți și spune ca deputat trei vorbe, cum a și spus, să învățați și să rămâneți în țară… Nu a avut alt mesaj.

Rep.: Aveți ceva să le transmiteți acum elevilor sau părinților, după experiența de ieri?

Ionela Neagoe: Lazăr este despre altceva. Despre cu totul altceva. Despre muncă, despre determinare, despre libertate de exprimare, despre orice altceva, dar nu despre asta. Și nu înțeleg de ce nu se face un document oficial, la nivel de minister, să se interzică prezența personalităților la deschiderea anului școlar. Să se interzică, domnule! Școala să fie scoasă, să nu vină nimeni. 

Rep.: Credeți că e necesară interzicerea personalităților în general? Sau este necesară evitarea personalităților cu discurs extremist și cu istoric de violență? Personalitățile pot fi și un model.

Ionela Neagoe: Eu la această activitate am avut-o [invitată] și pe Dana Rogoz, care le-a vorbit elevilor în calitate de model și fost lăzărist. Eu la această activitate am avut un trailer și prezentarea filmului Metronom, pentru copii, pentru adolescenți, căci este despre trecut, despre adolescenții din perioada comunistă. Acestea-s valorile mele.

Eu la aceasta activitate nu aveam nevoie nici de Simion, nici de ministru, nici de nimeni. Nu aveam nevoie! Lazărul este despre altceva, cu totul altceva, de ce nu suntem lăsați în pace? Suntem folosiți de fiecare. Credeți că George Simion nu știa ce se întâmplă? Credeți că nu știa că ori îl refuz și face scandal, ori îl las să vorbească? Știa foarte bine ce se întâmplă. Și toată lumea știa, toți cei care au fost prezenți. Nimeni nu a spus, nici măcar prefectul, domnule, e un moment în care nu… Nu a avut nimeni nicio atitudine, un curaj. Și eu trebuia să aleg între a-l lăsa să filmeze și a face scandal pe holuri și a-l primi la școală, la deschidere. Am ales prost, e adevărat. 

De aici și până a spune că eu sunt de acord cu extremismul… Doamne ferește! Nimic din ce spuneți nu mă definește. 

Rep.: Eu nu am spus nimic. Eu am pus întrebări. 

Ionela Neagoe: Tocmai, că întrebările au un anumit scop, nu-i așa?

Rep.: Au scopul să vă ofere dumneavoastră posibilitatea să vorbiți și să oferiți lămuriri.

Ionela Neagoe: Și de ce nu m-ați întrebat ce altceva s-a mai întâmplat la Lazăr?

Rep.: Pentru că în acest caz este relevantă situația cu George Simion, un politician extremist care a apărut în fața unor elevi.

Ionela Neagoe: Dar statul român știe că este extremist? Cine l-a catalogat extremist? Cineva trebuie să-l catalogheze și să-i spună “nu ai voie nici în stânga, nici în dreapta”. De ce nu se întâmplă asta? Dar o linșează toată lumea pe Neagoe. Neagoe trebuia să ia atitudine și nu știu ce să facă. Încă o dată: am ales prost, e adevărat. Timpul nu poate fi dat înapoi.

Rep:: Dacă mai aveți ceva de adăugat, vă rog să o faceți.

Ionela Neagoe: Nu mai vreau să adaug nimic. Am un gust amar și atâta muncă pe care o depun și peste care se așază mizeria.

Rep.: Acum nu vorbim despre munca dumneavoastră, ci despre acest caz particular, ceea ce s-a întâmplat ieri.

Ionela Neagoe: Tot despre acest lucru vorbeam, cu mizeria.


15 comments
  1. Încă un pic dacă mai trăia Regina, trăgea o fugă dl. jurnalist până la Londra, să o ancheteze și pe Majestatea Sa de ce l-a primit pe Ceaușescu.

  2. ,, Derapaj este atunci cand faci din opinia ta lege si te comporti ca atare.”
    Asa este!!!!
    Imaginați- vă penibilul momentului când cei prezenți la festivitate l-au ascultat în direct pe Andrei Păunescu cu ,,Treceți, batalioane române, Carpații !” la începutul anului școlar trecut! (Asta după ce la ,,100 de ani de România” au fost  văzuți profesorii aceleiași școli mărșăluind-sigur, nu din plăcere-pe strada principală, până la primărie, pe aceeași melodie!)
    Acolo, mesaje subtile spre comunitate!

  3. Câmpeanu,Ciuca și Jiganie au avut acordul unităților școlare.Elevii și au dat acordul că s au fotografiat cu ei.Securistii pot face orice,oriunde și oricând.

  4. A naiba natie suntem !
    Daca nu il primea ,era afiliata politic !
    Daca l a primit ,este extremista!
    Femeia l a lasat sa vorbeasca !Probabil stia ca elevii ei stiu mai multe de Mugur Calinescu decat stia domnul Simion !

  5. Este vorba despre liderul unui partid PARLAMENTAR; nu este un partid in afara legii. Ce s-a intamplat la Liceul Gheorghe Lazar este absolut democratic. Nu vad unde e derapajul. Derapaj este atunci cand faci din opinia ta lege si te comporti ca atare.

  6. Uau!
    Nu inteleg de ce aceast interviu a fost mai mult un atac la persoana fata de doamna directoare a acestui liceu.. mi se pare lipsa de respect fata de dansa si lipsa de profesionalism din partea jurnalistului si a celor care o judeca in general. De ce nu scoateti in evidenta si toate aspectele pozitive, indiferent de acest moment pe care il expuneti( care a fost mai mult o dovada de bun simt din partea doamnei) munca depusa de dansa si dragostea acesteia fata de elevi si fata de liceu s-a observat atat in prima zi de deschidere cat si de-a lungul timpului. Inteleg ca este mai simplu sa judecam o persoana doar dupa un singur moment gresit ( gresit daca privesti doar dintr-o anumita perspectiva, care nu e neaparat si buna), dar nu este corect sa pui in umbra toata munca depusa de aceasta persoana pentru acest liceu. Sa nu uitam ca este unul dintre cele mai prestigioase licee din capitala si faptul ca dansa este directoare ne spune foarte multe. De asemenea, exista sute, poate chiar mii de elevi care au fost ajutati de dansa si care pot confirma ce minunata este! Nu mai sunt multi profesori care sa profeseze cu atata pasiune si iubire fata de copii…

    1. nu inteleg de ce a trebuit sa corelati comentariul si numele meu cu o poza de profil care nu ma reprezinta, neprofesionalismul va caracterizeaza in continuare..

    2. DE RETINUT: schimbarea pozei de profil fara acordul persoanei= frauda, am dreptul la o parere personala, chiar daca nu este razbunatoare ca a voastra…

    3. Cum ar fi faptul că la Lazăr se rezervă locuri pentru cei care dau șpagă unde trebuie. Ete aia trebuia să fie un subiect de dezbătut cu doamna directoare.

      1. Ei, iata un comentariu ce ar merita o investigatie jurnalistica sub acoperire. S-ar gasi “fire” intre prezenta politicienilor, a celor din minister, inspectorat si dosare sosite peste nota de admitere. Vedeti imagini din anii trecuti, rotirea cadrelor, concursurile de director, cine si care e legatura intre scolile-pilot.
        Este un puzzle pe care elevii il stiu, parintii il practica, profesorii, evident, sunt parte tacuta.
        Sau poate totul ar fi limpede si toata lumea s a salvat.

  7. Incredibil câtă lipsă de asumare și ireponsabilitate. Evident că intrarea în liceu nu este pentru oricine, evident putea să oprească totul, dar este mai simplu să se spele pe mâini și să dea vina pe alții.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Consiliul Național al Elevilor: Ministerul Educaţiei să instruiască în mod corect şi consecvent membrii comisiilor judeţene pentru Bacalaureat şi Evaluarea Naţională şi să evalueze obiectiv performanţa acestora

Consiliul Național al Eleilor cere „Ministerului Educaţiei să instruiască în mod corect şi consecvent membrii comisiilor judeţene pentru Bacalaureat şi Evaluarea Naţională şi, ulterior, să evalueze obiectiv performanţa acestora”, se…
Vezi articolul

Premierul Ciolacu solicită președinților Consiliilor Județene și primarilor să urmărească personal implementarea urgentă a proiectelor PNRR pe educație: Să ne gândim că băiatul sau fata unui vecin de-al nostru așteaptă aceste dotări ca să meargă la școală cu drag și cu folos

Prim-ministrul Marcel Ciolacu le-a cerut președinților Consiliilor Județene și primarilor să urmărească personal implementarea urgentă a proiectelor PNRR pe educație. „Să ne gândim că băiatul sau fata unui vecin de-al…
Vezi articolul