Culmea șomajului în școli: Ministerul cere secretarilor să asigure permanența, după ce Premierul a anunțat că îi trimite în șomaj tehnic

FOTO: gov.ro

Prin comunicatul dat de ministerul Educației vineri, 10 aprilie, instituția a cerut secretariatelor școlare și universitare să asigure permanența în privința documentelor necesare elevilor/studenților și familiilor acestora. Cererea instituției a venit la o zi după ce premierul Ludovic Orban a declarat la Radio România Actualități că personalul administrativ din școli, adică inclusiv secretarii, va intra în șomaj tehnic cu reducerea veniturilor la 75% din salariul de bază.

Iată directiva transmisă de ministerul Educației instituțiilor de învățământ:

„Secretariatele unităților de învățământ preuniversitar, precum și cele ale universităților vor asigura permanență în primirea/eliberarea de documente necesare elevilor/studenților, dar și familiilor acestora, folosind toate sistemele de comunicare disponibile. Această măsură vine în sprijinul limitării deplasărilor pe perioada stării de urgență”. Vezi documentul integral aici.

În același document, ministerul nu face nicio precizare de poziție în privința propunerii premierului Ludovic Orban, ci doar scrie că „în ceea ce privește posibilitatea trecerii în șomaj tehnic, federațiile sindicale au solicitat o analiză asupra personalului didactic auxiliar și nedidactic, în sensul exceptării acestor categorii de salariați de la această măsură.”

Reamintim că pe 9 aprilie, joi, premierul Ludovic Orban a declarat: „în ceea ce priveşte profesorii, mai ales că este nevoie de o creştere a activităţii profesorilor pe final de an şi pentru pregătirea tuturor examenelor, nu se va aplica nici către cadrele didactice. Către personalul administrativ se va aplica, dar nu se va aplica măsura la cadrele didactice.”

Potrivit estimării Edupedu.ro ar fi vizați aproape 60.000 de angajați în învățământul preuniversitar, care urmează să intre în șomaj tehnic, în ture de câte 14 zile.

Declarația Premierului vine după ce pe 7 aprilie, cu două zile înainte, secretarul de stat pentru învățământ preuniversitar Luminița Rodica Barcari dărea asigurări în conferință de presă, alături de ministru, că niciun angajat din sistemul de învățământ public nu va avea veniturile afectate sau nu va fi trimis în șomaj tehnic.

Luni toate cele trei federații sindicate din Educație au trimis o scrisoare către premier în care îi explică acestuia care sunt atribuțiile personalului administrativ, înșirând pe 12 pagini tot ce fac angajații. Sindicatele cer să nu se aplice șomajul tehnic în învățământ.

FOTO: gov.ro

Exit mobile version