Cu 60 de ore înainte de greva generală a profesorilor, Ministerul Educației anunță că ia „toate măsurile legale din domeniul său de competență“ pentru a evita declanșarea conflictului de muncă pe 22 mai

59.997 de vizualizări
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea
Vineri seara, cu 60 de ore înaintea debutului primei greve generale din ultimii 17 ani, din Învățământ, Ministerul Educației anunță într-un comunicat de presă că „ia toate măsurile prevăzute de cadrul legal, ce intră în domeniul său de competență, pentru a evita declanșarea grevei generale începând cu 22 mai 2023“. Instituția nu precizează care sunt acestea. Edupedu.ro a transmis o solicitare în acest sens ministerului, iar în momentul primirii răspunsului îl vom publica.

Sindicatele din învățământul preuniversitar au anunțat grevă generală de luni, 22 mai, de la ora 8:00, prima de acest fel din ultimii 17 ani, precedenta fiind organizată în noiembrie 2005, la nici o lună după demisia ministrului de atunci, Mircea Miclea, care și-a depus mandatul după ce a primit mai puțin de 5% din PIB pentru Educație, în proiectul de buget pentru anul următor.

În informarea trimisă vineri seara jurnaliștilor acreditați, Ministerul Educației mai precizează că inspectoratele au fost puse să „monitorizeze constant modul în care se derulează activitatea educațională la nivelul județelor, comunicând permanent cu toți actorii implicați în procesul educațional“.

Instituția mai transmite că „în acest demers, contăm și pe responsabilitatea directorilor fiecărei unități de învățământ“ și că școlile „trebuie să le comunice permanent părinților informațiile necesare privind derularea activităților didactice, eventualele reorganizări de program sau modificări în capacitatea de supraveghere a elevilor pe durata prezenței în spațiul școlii“.

Deși aproape 80% dintre angajații din învățământ au semnat că vor intra în grevă generală, Ministerul Educației anunță în informarea respectivă că „facem toate eforturile ca procesul educațional să continue, iar elevii să fie în siguranță în unitățile de învățământ“.

Redăm mesajul Ministerului Educației:

„Ministerul Educației ia toate măsurile prevăzute de cadrul legal, ce intră în domeniul său de competență, pentru a evita declanșarea grevei generale începând cu 22 mai 2023. În același timp, suntem preocupați si întreprindem demersurile necesare pentru protejarea dreptului la educație al elevilor.

Am avut astăzi o videoconferință cu inspectoratele școlare județene, în cadrul căreia le-am prezentat cadrul general al dialogului social și le-am transmis să monitorizeze constant modul în care se derulează activitatea educațională la nivelul județelor, comunicând permanent cu toți actorii implicați în procesul educațional. În acest demers, contăm și pe responsabilitatea directorilor fiecărei unități de învățământ.

Unitățile de învățământ trebuie să le comunice permanent părinților informațiile necesare privind derularea activităților didactice, eventualele reorganizări de program sau modificări în capacitatea de supraveghere a elevilor pe durata prezenței în spațiul școlii. Facem toate eforturile ca procesul educațional să continue, iar elevii să fie în siguranță în unitățile de învățământ.

Vom continua să avem un dialog constant și deschis cu reprezentanții federațiilor sindicale reprezentative din învățământul preuniversitar, pentru a găsi cele mai bune soluții în baza Legii dialogului social nr. 367/2022.

Reamintim că responsabilitatea Ministerului Educației este atât față de angajații din sistem, cât și față de milioanele de elevi și părinți din România“.


82 comments
  1. Este uimitor că aproape 80% dintre angajații din învățământ sunt dispuși să intre în grevă. Cred că aceasta reflectă nemulțumirea profundă față de condițiile actuale din sistemul educațional.

  2. Cum poate Ministerul Educației să asigure că elevii vor fi în siguranță în timpul grevei generale? De ce nu au fost anunțate măsurile concrete pentru a evita declanșarea grevei?

  3. Este îngrijorător că, la doar 60 de ore înainte de greva generală, Ministerul Educației anunță măsuri pentru a evita conflictul. Nu este deja prea târziu pentru astfel de acțiuni? Pare că lipsa dialogului anterior a condus inevitabil la această situație tensionată.

  4. Uau, o grevă generală în învățământ după 17 ani? Asta e ceva serios! Mă întreb ce măsuri “prevăzute de cadrul legal” ia Ministerul Educației pentru a evita greva. E vag și nu ajută la liniștirea situației. Și ce se va întâmpla cu elevii în tot acest timp? Vor fi afectate examenele? Sper că vor găsi o soluție rapidă și eficientă pentru toată lumea implicată.

  5. Ați învățat să scrieți și să citiți fără a merge la școală? Vă aduceți aminte de d-na educatoare,de d-na învățătoare? De ce aruncați cu pietre în noi toți?

    1. Ca parinti ai elevilor, suntem alaturi de unii dintre profesori. Tineti cont ca multi dintre acestia refuza sa aiba un comportament pedagogic, chiar daca , poate , au luat examenele scrise cu 10. La catedra functioneaza ca peste tot,, Lasa ca merge si asa!” Vor elevi, ptr ca scoala e comert, fiind platita la elev, vor performanta de la elevi, insa uita sa performeze si ei practic la catedra. Multi sunt in urma cu tehnologia, in urma sau poate n au fost niciodata cu psihologia elevului etc. Se lucreaza superficial cu copiii trimisi la olimpiada; ori in in ora( unde ceilalti stau sau copie ceva din carte) ori fise de pe net acasa. Sa nu uitam ca performanta e a celui care se chinuie sa aduca un copil de la 4 la 5 sau mai sus, nu a celui caruia ii vin cei mai buni copii si la care, din pacate, la final de ciclu scolar, se constata un regres. Hai, sa fim echilibrati si sa nu ne lasam influentati de politica slaba pe care o duce tara noastra, haideti sa ajutam elevii sa si dea examenele si … Dumnezeu cu mila! Sa ne gandim ca acesti copii vor termina scoala, iar multi dintre ei vor fi someri. Sa construim ceva, pentru ca ai nostri copii sa aiba unde lucra. Iar noi, parintii sa ajutam, profesorii prin a ne educa si acasa copiii ca sa poata fi niste elevi educati. Atentie, profesori! Rolul dvs. inca este de a educa. Si nu statistic. Elevii sunt in institutiile
      de invatamant de la 4 ore la 7 ore pe zi. Clar ca nu mai e vorba doar de cei ,, 7 ani de acasa” care, sunt discutabili. Depinde de ce si de la cine a invatat in anii de acasa. Sa se repecte Regulamentul scolii de catre partile contractante- si nu doar pe hartie. Sa transmitem copiilor ca democratia inseamna:,, Ce tie nu ti place, nici altuia nu i face!” Chiar ne credeti pe toti naivi?! Din’89 v a ti batut joc de orice sistem. Ma gandeam, cumva ca totusi ne vom da seama ca un sistem e format din oameni, de aceea e urgent sa ne trezim si sa ne facem fiecare treaba, ptr ca altfel, ce sa vezi, tot noi, am inventat inteligenta artificiala careia chiar i am putea spune ,, sistem” acolo nu mai e suflet si din cauza acesteia vom suferi multi. Sa fie pace!

  6. Nu au bani domnii profesori?Uitați-vă numai pe unde își permit sa meargă prin vacanțe.Vacante de lux.Oare de unde au banii?Domnii profesori spun doar de salariul net luat dar mulți dintre ei uita acum sa menționeze de faptul ca câștiga câteva sute de lei pentru 2 ore particulare chiar și cu 5 copii concomitent înt-o zi .Unii câștiga și 1000 de lei .Va plângeți de comportamentul copiilor și îi jigniți în timpul orelor după cum am văzut și în multe din mesajele de mai sus.Copii vad cum sunt favorizați unii dintre colegii lor a căror părinți sunt pupincuristi și nu pe merit,sunt făcuți prosti si analfabeți tocmai de profesori care iau note de 5 la evaluările lor,de profesori care în perioada online de Covid nici nu știau sa utilizeze un calculator,de profesori care în acest an școlar nu au avut timp sa le dea note elevilor ,sa îsi predea lectiile la clasa și care acum spre final îi bombardează cu teste si referate din toate părțile pe elevi și se pare ca tot copii sunt de vina.Cate cazuri sunt în care profesorul nu are timp la ore sa predea lecția, ca este ocupat cu alte treburi în ora și îl pune pe elev sa copieze lecția acasă și sa se descurce el cu tema?Nu este în beneficiul elevului ca părintele sa meargă la școală sa își spună nemulțumirile deoarece mândria profesorului este lezata și se simte jignit de îndrăzneala părintelui și asa copilul este făcut de rușine în fata clasei.Vorbiti de stresul suportat de voi domnilor profesori dar de faptul ca mulți copii sunt duși la psihologi datorita comportamentului dumneavoastră fata de ei.De faptul ca va place sa lucrați mai mult cu cei premianți în loc sa lucrați mai mult cu cei care nu înțeleg ca să îi aduceți la același nivel.Oare când va deșteptati și voi domnilor profesori și învățați și voi ceva din modul de predare al colegilor din alte tari?Metodelor voastre sunt învechite ,prea solicitante și fac varza creierul elevilor.

    1. Nu stiu de unde să încep să corectez! Atâtea greșeli, de ortografie clasa a II-a, de logică!
      In filipica dvs., vorbiți de profesorii care iau nota 5 la titularizare, dar fac pregătiri si se imbogățesc!
      Profesorii care fac pregătire sunt cei mai buni, sunt profesori de matematică și de româna, de limbi străine! E alegerea părinților să-și dea copiii la pregătire!
      Cei care au luat 5, predau în mediul rural, parcurg distanțe lungi, navetă grea, au elevi din medii defavorizate, nu sunt titulari! Duceți-vă dumneavoastră să predați în locul lor, lista acestor posturi e publică!
      V-a fost greu la școală, nu?

      1. nu aveți dreptate!
        de ce profesorul face pregătire acasa pe bani(de la 60lei la 100 lei sdinta)și nu face la școală peste program,dacă chiar ii interesează performanta elevilor
        dacă sunteți cadru didactic,va întreb,citi din copii care fac pregătire sunt performanți la nivel de județ,de tara?
        de ce sa dea părintele și sa nu se ofere profesorul?
        eu fac parte din generația în care nu exista cuvintul pregătire,iar cadrul didactic era respectat pentru ca își dedica timpul pentru ca elevii sa învețe
        sunt și cadre didactice de excepție care își dedicat timpul și la ore și în afara orelor pentru a performa copii și nu numai
        acum avem elevi care denigrează cadre didactice și cadre didactice care au apucături sexuale fata de eleve,vin beți la școală sau se bat in fata elevor in pauza pe motiv de gelozie,fiindca is amanti

    2. Doamnă, vorbești prostii. Meditații a dat președintele țării, de și-a luat șapte case din ele, dacă-l crezi. Meditații dau unii profesori, la discipline de examen. Nu și cei care predau orice altceva în afară de română, matematică, limbi străine și alte două-trei. Nu și cei care trăiesc în zone defavorizate, unde oamenii de-abia catadicsesc să-și trimită copiii la școală și nu le pasă de ce fac acolo. Suficient de mulți din cei care dau meditații plătesc taxe pentru ce câștigă. Și da, sunt și neisprăviții de care vă plângeți toți, mai mult din auzite, că nu vă cred că sunteți în stare să plătiți trei-patru salarii ca să ia Gigel 9 în loc de 5 la matematică. Dacă chiar cunoașteți un astfel de caz, plângere la poliție, la școala respectivului, pe FB, unde vreți, cu nume și prenume! (Dar nu o s-o faceți, din lașitate. La fel cum dați mită celor mai cunoscuți doctori, ca să se ”uite” la voi primii, și dup-aceea vă plângeți că se ia mită în sistem. Vă cunoaștem caracterul.)

      Lăsând la o parte prostia asta cu meditațiile pe care o mestecați de câte ori nu vă puteți exprima ura și ignoranța în alte moduri, CE cunoașteți clar despre modul de predare din alte țări? Vorbiți din auzite din nou? Ați avut de-a face cu copii veniți din alte părți pe care trebuie să-i reintegrați în clasele noastre, cum am avut noi? Copiii care nu prea știau să scrie, necum să vorbească, care doar se joacă la 14-15 ani și dacă le dai un calcul simplu se blochează dacă n-au telefonul în mână?

      Și până la urmă, dac-o ducem așa de bine, veniți și îngroșați-ne rândurile! Arătați-ne drumul și calea! Cu siguranță vom avea succes împreună. Vă așteptăm să ne demonstrați cât de bine v-ați descurca în sistemul ăsta din ce în ce mai creț de legi și cutume, de conținuturi vechi (stabilite de minister, nu de noi), de lipsuri materiale acute (de toate cu țârâita, că nu sunt bani, nu vorbim de tehnologii moderne!), de părinți cu pretenții care nu-s în stare să-și educe copiii și-și varsă frustrările pe școală!

      Hai că nu e greu, așa ați spus.

    3. Maria, ești fata lui Iohannis? Doar el are 6 case și face bani la greu! Sincer du te și învață,și poate îți vine și mintea la cap, înainte să vorbești idioțenii! Sau poate ești fata sau ruda cu dna ministru Deca! Prostie umană,ai idee ce salariu are un profesor,pe statul de plată,pe fluturaș? Te ai interesat înainte să debitezi cretinitati???

    4. Așa e și în sistemul medical, sunt căutați cei mai buni medici, te duci și la cabinetul lor particular, dai și spagă să știi că se vei fi bine îngrijit!
      Așa e și în sistemul de justiție, niciun avocat căutat, care a avut procese grele, care se documentează, care-ți studiază dosarul, nu are un onorariu mic, nu te reprezintă gratis!
      Bine ar fi ca și cei din medii defavorizate să aibă cadre pregătite, cu note mari!
      Din păcate, nu le ajung banii nici de navetă!
      Ne vom mânca de vii între noi!
      Ar trebui să ieșim toți în stradă, nivelul de trai e scăzut!
      Ne certăm prin comentarii!
      România cu președinte profesor!

    5. Sper să ajungi iute să trăiești doar dintr-un salariu echivalent ca să traiești în “luxul” de care vorbești!

    6. Doamne, Maria, sa iti dea domnul minte. Ca putina ai. Pai DE ASTA dau meditatii pana seara, ca nu au cum trai din salarii, desteapto. Crezi ca e fun sa lucrezi 14 ore pe zi? Sa nu ai nici timp sa mananci? Treaba lor ce fac in timpul in care altii merg la sport si la plimbare sau stau cu familia. Care e problema ta ca dau meditatii? Plus ca jumatate din retorica ta e dezatru, dpdv logic. As zice “doamne ajuta-te”, dar nu prea are cum.

  7. Doamne….ai milă de noi ! Am ajuns o țară de nebuni !
    Iohannis…să plece să nu mai auzim de el !
    cred ca PSD-ul e salvarea noastră. Totuși…chiar dacă n-aș mai fi crezut că voi zice asta vreodată.. Acum, că am trăit cu PNL-iștii ăștia care pun MINISTRE ca Deca asta, care și-a pătat RĂU numele acum, că a reușit să declanșeze GREVA GENERALĂ după ani de zile, fiindcă n-a susținut profesorii, lucru pe care trebuia să-l facă ! Ea doar joacă după cum i se ,,traduce” în cască, în gură…în scris…sau cum naiba o fi ! Jos De..ca(ă) deja ne e SILĂ de tine !!
    Androneasca hai înapoi !

  8. Păi eu cred că atât va fi !! Doar nu credeți că greva e pt a mări salariul unui debutant cu 2-3 sute de lei !
    4.000 minim pt debutanți, iar pt cei cu vechime de 20 de ami, minim 5.500 !

  9. Bine punctat !!! Noi rezistam cu ei ca avem tact pedagogic, dar sa-i vedem pe cei din Guvern ce ar face daca ar sta ei în locul nostru sa-i supravegheze în clase sau la examene? Ștreangul la gât și-ar pune…plictisiții ăia.
    Au uitat că tot noi le-am pus STILOUL ÎN MÂNĂ pt prima dată!??? Ia să ne mărească salariile și să nu-și mai bată joc de noi.

  10. Rahaților de profesori, suntem analfabeți din cauza felului cu ne învatati nu stiti sa explicați, nu știți sa predați stați cu nasul în telefoane teme ca pe vremuri nu știți sa dați ca va este silă sa le corectați, cînd cerem explicații ne îndrumați la internet canu știți, dacă nu ne pregătim cu bani la voi ne lasati corigenți, faceți meditatii pe bani buni și nu plătiți nimic la stat, cine se meditează la voi este premiant. Tot ce predați este prostia voastră și mai vreți salarii grase, mulți dintre voi beți la ore sau veniți beți la cursuri faceți ore cînd aveți chef și după cum aveți dispoziție dați diplome după cum este bătută bacnota de aceia avem o grămadă de imbecili în funcții cheie. Nu va convin salariile sunt locuri multe la privat sa vedeți cum se cistiga banii nu ușor ca la voi cu vacante după vacante.Scola pe vremuri era mai buna nu ca acuma cu o grămadă de “universități” cu bani. La munca nu la întins mina, școală nu greve, munca nu vacante pe circa celor care plătesc taxe și impozite la buget trintorilor!!!

    1. Muncitorule care nu ai muncit o zi în viața ta!
      Ce silă ți-a fost de școală, ce ură aveai pe colegii care învățau, care se descurcau, care luau note bune, nu-i așa!
      Cât ai urât profesorii care ți-au pus oglinda în față să vezi cine ești!
      Un rahat!
      Asta ca să-ți răspund pe înțelesul tău, ca să înțelegi, că zici că nu explicăm bine!
      Salariul trebuie să fie de 10 000 de lei, minim!
      Vacanțe, da!
      Ai crăpat?

    2. Nu, nu din cauza a ceea ce spui! E din cauza lipsei celor 7 ani de-acasa, a educatieiprimite din familie!… De cate ori te-au verificat parintii daca ti-ai facut temele, daca ai invatat? De cate ori au venit parintii la scoala, ca sa vada ce faci tu acolo?! Nu va pot educa si controla acasa, dar au pretentia s-o faca strainii… Trist, “muncitorule”!

    3. Daca ai ajuns sa spui despre profesori că sunt niște ” rahați” ,că își cer ce e al lor de drept, legal, semnat deja din 153/2017, înseamnă că coeficientul tău de inteligență e spre Zero!!! Nu ai cum sa dai replica unui asemenea persoane, zero barat! În viața primești ceea ce meriți, oferi!

  11. Salariile sunt mizerabile! Ți-e rușine să spui că ești profesor! Ce tot o dați cu muncitorii, cu șoferii, ce greu le e, cât muncesc! În clasă e consum psihic enorm, ești stors de energie, toate învățătoarele au tiroida și hipofiza terminate, nu vă e rușine! Cum să compari meseria de profesor cu o alta și să spui că e suficient cât câștigă!
    N-ați rezista cu 20 de copii lângă voi nici 30 de minute! D’apăi să-i învățați carte! Da, CARTE!

    1. Rușine M.A.I și sindicatelor din M.A.I. că nu sau alăturat cadrelor didactice pentru ai susține. Acum era momentul oportun pentru toată lumea să se alăture ! că nimeni nu o duce bine cu excepția clasei politice de patrihoți !

  12. Nu stiu de ce aveti salarii asa de mici, insa daca ati fi facut o facultate, aveati ca noi…putin mai mari, dar mizerabil de mici, dupa liceu cu pregatire pedagogica de 5 ani, dupa facultati pt care invatam si la 3 noapte si dimineata mergeam la serviciu.
    De asta ce ziceti?
    NU NOI suntem de vina pt salariile romanilor ! Ca sa intelegeti ! Noua doar ne-a ajuns ,,cutitul la os” !!!!

  13. Știți de ce ? Pentru că acum văd și ei importanța existenței noastre !!!
    Să dea Guvernul in locul nostru examenele de Bacalaureat și altele câte mai sunt !
    Si mai stiti de ce?
    Toate produsele, serviciile s-au dublat la preț, acum din 2023 ! Si simtim ca asa nu putem trai decent !

  14. Aceste măsuri ale ministerului nu se pot lua peste noapte….Atenționarea sindicatului că se va ajunge la greva generală a fost făcută publică încă din urmă cu 3 luni.In acest timp,ce a făcut ministerul?Ce a făcut doamna ministru?Nimic altceva decât să arate că nu e de competenta dânsei sa modifice legile referitoare la educație.Si dacă a fost propusă o noua lege a educației,aceasta nu avantajeaza aproape cu nimic fata de cea existentă,pt că sunt f multi profesori care ar trebui pensionați anticipat,fără penalizare,chiar cu 7 ani înainte de vârsta standard de pensionare,spre exemplu..Așadar acțiunea doamnei ministru e tardivă acum

  15. Unii habar n-au ce-nseamnă să lucrezi cu generațiile care sunt acum : răsfățați f mulți, needucați, fără bun simț…etc.
    Mai zic și faptul că profesorilor debutanți le și este groază să predea-n licee??? Vă miră?
    Vom ajunge fără cadre didactice ! atunci să vedem ce au de zis

    1. Eu am 20 de ani de invatamant si mai bine la Pocreaca decatla liceu. Abia ii stapanim pe acestia. Ce sa mai stapanesti la liceu unde vin bauti, drogati, se iau la cutite?

  16. permiteți un punct de vedere! Am citit cu răbdare punctele de vedere exprimate. Cea mai mare problemă, doamnelor și domnilor, nu este neapărata creștere a salariilor ci a faptului că nu veți mai avea profesori, foarte curând.

  17. De salariile personalului didactic auxiliar și nedidactic nu spune nimeni nimic. Fără noi nu ar funcționa școlile. Avem salarii de mizerie. Secretar cu studii superioare și 35 de ani vechime, singură la o școală cu 1100 de copii, fără spor de stres ( care nu se justifică așa mi s-a spus), am 3200 de Ron net. La vârsta mea dacă nu aș fi ajutată de 2 părinți pensionari nu m-aș descurca la ce prețuri sunt. Vrem doar salarii decente și respect.

  18. Care sunt măsurile legale, tanti Deca? Treceți la arestări ca pe vremea lui Ceaușescu!? Nu că nu aș fi obișnuit, am trăit și în vremurile acelea și “m-am bucurat” de ele… Pregătiți voi, ăștia, “șmecherii” politici vreo declarare a unei “stări de urgență”!? Ne-a lovit pandemia abuzurilor!? Ce mai “coaceți”, colcăitorilor!?

    1. chiar așa: tanti deca!
      lu tanti deca se vede că nu i-a prea plăcut școala…noile “planuri cadru” o dau de gol

  19. La cat munciți domnilor profesori ,la salarile pe care le aveți eu sa fiu ministru vas lua încă 15 la sută din salariu ,in urma voastră es numai rebuturi umane ,ce sa mai zică beți pensionari care au muncit 40 de ani și au o pensie de 1500 de lei cu ce să meargă în Dubai. In final treceți la cele 4 ore de munca că altfel ajungeți muritori de foame. că altceva nu știți să faceti

    1. Rondo, ar trebui întâi sa treci pe la școală înainte sa scrii. Se vede după cum scrii ca nu ai prea multe clase. Cred ca datorita perfomantei tale slabe ca om nu ai ajuns prea departe în viata și dai vina pe profesori.

    2. De ce nu vii tu sa muncesti o zi cu clasa pregatitoare? Nu vei rezista nici macar o zi. Vorbesti doar ca sa te afli in treba.

      1. Perfect de acord. Nu sunt cadru didactic sunt mama de fetita in clasa pregatitoare si sincera sa fiu nu cred ca as rezista nici 2 ore. Am fost cu doamna invatatoare in excursiile organizate in saptamana verde si in saptamana altfel si am crezut ca o iau razna. Majoritatea erau needucati si deabia reuseam 3 parinti plus doamna sa ii stapanim sa stea frumos in rand sa nu tipe si altele.

    3. Daca ai fi trecut pe la școală, ai fi invatat sa scrii si ai fi văzut si ce fac profesorii acolo…dar sunt mulți analfabeti ca dumneata, care degeaba trec prin scoala, pt ca multe pleaca si de acasa.. Profesorii nu pot face la școală , ce acasa nu sunt in stare parintii…

    4. “Es” si “beti”,da? Fara cuvinte… Rebut esti dumneata ca nu ai prea frecventat scoala, nu ca profesorii au vreo vina. Munca unui cadru didactic nu e 4 ore zilnic cum visezi dumneata. Si toate materialele didactice folosite la clasa sunt pe banii nostri.

    5. La ce comentarii dau unii nu ar trebui sa oprim greva pana cand salariul unui profesor debutant nu va fi de 1000 euro.

  20. Bine punctat ! Perfectă dreptate !
    Mi-e rusine sa zic in societate ca sunt dascal cu salar asa mic, dupa 20 de ani vechime, sanatatea nu tocmai roz, pentru ca stresul si rabdarea noastra este zilnic măcinata. Ne implicam si ne consumam. Pentru ca am facut greseala vietii sa fiu dascal, crezand ca voi putea face ceea ce-mi place, iubind copiii. Dar salariile de azi, mizerabile, te impinge sa ai regrete. La toti tinerii le spun sa-si aleaga orice alta meserie ! Meseria de DASCĂL in veci nu va mai fi ce a fost o data ! Pacat !

    1. Sunt părinte și susțin profesorii. Este foarte obositoare aceasta meserie ,iar copiii nu mai sunt ce au fost. unii nu au pic de rușine sau bun simt. Învățământul are nevoie de salarii mult mai mari,psihicul profesorilor are nevoie de motivare sa reziste.

  21. Dar eu cu vechime 20 de ani si cu salar de 3.800 , cu doi copii adoleacenti carora le trebuie haine si alte cele , dar sunt educatoare si am grija si 7 ore de copii, stau mai mult cu ei, decat sta mama lor ?. si meditatii noi nu dam? Ce vina avem ? poti trai vu mizeria asta de salar , in prezent? La preturile care sunt peste tot? Nu ne permitem sa ne mai cumparam o haina , un pantof. Sa le fie rusine ca noi le educam copiii si ii crestem, responsabil. Altii dorm pe ei in sedinte si au salarii de mi-e rusine sa ma compar cu ei !!!

    1. doamna dar pana acum de ce nu a.ti facut greva din cauza salariilor foarte mici pe care pe aveti?din 2005 nu a.ti mai facut greva dar v.ati gandit acum la sfarsit de an cand copii trebuie sa dea examene si este in joc viitorul lor.implicarea profesorilor in educatie se vede dupa numarul elevilor care trec cu ,,brio,, examenele si dumneavoastra vreti doar salarii foarte mari dar la parintii care fac sacrificii enorme sa isi trimita copii la scoala cu un salariu mult mai mizerabil ca al dumneavoastra nu va ganditi?si noi muncim 8 ore si avem 2000 de lei salariu si avem si noi copii ca si dumneavoastra si totusi nu facem greve si ne straduim sa ii trimitem la scoli sa la cumparam haine carti pe care nu le puneti la dispozitie elevilor si nu costa chiar asa putin o carte.toata lumea vrea bani dar educatie cand vreti sa le oferiti copiilor si sa vedem si noi ca nu mai sunt licee cu promovabilitate 0 la examene?

        1. mulțumesc că i-ați răspuns ! Nu mai am nervi să-i explic că Ministerul e vinovat că nu se dau elevilor cărți gratuite ! Parcă noi suntem vinovati

          1. Poi pentru asta de ce nu faceti greva?ca nu aveti materiale didactice de pe care sa predati daca tot sunteti asa de dedicati invatamantului.de ce nu faceti greve ca sa se interzica telefoanele in scoli,de ce nu faceti greve sa se impuna uniforma in scoli si sa nu se mai faca parada modei prin scoli?de ce nu faceti greve cand copii nu i.au bacul si sunt licee in care se intra cu medii de 5 si multi se fac educatori sau invatatori doar dupa ce fac 3 ani de postliceala si dau bani si ies peste noapte educatori sau invatatori.acum scoala este un fel de,,hai sa mergem ca sa avem de unde sa venim,,.daca sunteti obositi dragi profesori de munca intelectuala pe care o depuneti cu elevii dati.va demisia si alegeti.va o meserie mai usoara

  22. daca in greva contractul de munca este suspendat,cu ce tupeu vii mata sa mă obligi să îți păzesc elevii? plătește mă sau plătește bodyguard să i supravegheze.eu fac naveta zeci de km..asta înseamnă mulți bani..adică că ce chestie sa vin la școală?grevă pe cheltuiala mea ??ai tupeu ministra lu pește prăjit…auzi???mă susții???tu și gașca ta de mediocri digitali care vreți să scoateți fizica chimia din trunchiul comun.. puneți mâna pe carte mai degrabă citiți studiați și lărgiți va orizontul cunoașterii…ce elevi viitori studenți ingineri vreți să scoateți fara fizică și chimie?că nu toți vrem sa culegem sparanghel in Germania sau sa ne facem buticari cârciumari etc etc .. vreți o nație de proști cu laptop și celular ușor de manipulat… penibililor!!!!

  23. Este vizibil cā este o manevrā politicā aceastā grevā. Celor care fac grevā livse suspendā contractele de muncā. Cei care au 2500 salariul sunt debutantii. Apropo, foarte putini. Unul-doi poate în fiecare scoalā sau deloc în zonele urbane. Aici sunt profesorii cu vechime. Este o umilintā cā se strigā în gura mare în presā despre salariile profesorilor într-un mod denigrator. Multi au grade, gradatii si mai dau si meditatii în privat. Interesant cā cei din echipa de management al scolilor sunt în activitate si nu în grevā, lor le merge salariul si contractul de muncā în continuare. Au aranjat lucrurile acestea. Proiectul noii legi se voteazā luni, 22 mai sau in alta zi din aceastā sāpt. Deci e bātātor la ochi…De ce nu s-a fācut grevā când au tāiat din PIB-ul alocat învātāmântului?!

  24. Singura masura care ar trebui sa fie luata ar fi sa le mareasca naibii salariile profesorilor pentru ca au niste salarii mizere pentru meseria pe care o au.

  25. Oricine ar fi ministru la educație ar fi SACRIFICAT. Din 2,15% din pib nu poți asigura salarii decente celui mai mare minister(ca și număr de angajați).

    1. Deca e pusă de iohanis și niciunul nu au habar de ce se petrece. Interesul e să fim proști dar mulți (Lăpușneanu)

  26. Nu aș mai accepta niciun dialog cu cei din Guvern. Sa fie greva si sa mai indrazneasca sa-si mai bata joc de cadrele didactice care-si manca sanatatea cu generatiile ce sunt si ce vor urma ! si parintii recunosc..ca nici pe 10.000 lei pe luna n-ar sta in mijlocul lor.
    sa le fie rusine ca n-au gasit bani sa acorde cadrelor didactice, pt salarii pe merit.

    1. La munca prestata , la dificultatea jobului si rezultatele obținute, profesorii ar trebui sa aduca bani de acasa .
      Am scapat de mineri si au aparut dascalii .
      Mai luati din banii liderilor de sindicat .
      Mai uitati va si …,, in sus,, la domnii din invatamantul superior . Sindicalistul sef de la ALMA MATER este nabab .

  27. Asta traieste cumva in Romania? Are habar cu ce salarii se lupta in fiecare luna oamenii pe care in manageriaza? Sunt convins ca nu!👎

  28. O doare in cot de problemele învățământului. Nu-i rusine ca este cel mai mic buget? Acum toti plang ca nu au cu cine lasa copiii, ca nu dau evaluarea sau bacalaureatul. Dar de profesori nu s-a interesat, ca abia facem fata cheltuielilor, ca nu ne permitem sa traim decent.

    1. Nu este vorba doar de profesorii debutanti ci si de salariile mizere ale personalului didactic auxiliar, de exemplu contabilii, salariu care e cu putin mai mare decat al unei femei de serviciu si ajunge cu un spor maxim de vechime la nivelulul unui profesor debutant. Rusinos

  29. Tovarasa ministru, nu va faceti dvs griji pentru elevii mei ca “nu vor fi in siguranta pe perioada grevei”! Nu asta e problema in cazul nostru. Parintii i-au educat bine, eu si colegii mei le suntem aproape, in ciuda povestilor de groaza cu care incercati sa ii speriati voi, sefii de trib, si sa ii intoarceti impotriva noastra. O relatie elev-profesor solida, pe care am construt-o in timp impreuna, nu o puteti distruge voi cu vorbe goale. Azi, la toate clasele la care am predat, elevii mi-au spus la final de ora ca sunt alaturi de noi pentru ca si ei isi doresc sa avem conditii mai bune in scoala din toate punctele de vedere, ne-au urat succes si am promis ca tinem legatura unii cu altii. Ii respect si ma respecta, voi nu dati 2 bani pe noi, se pare. Doar reglementari idioate, amenintari, santaje si promisiuni desarte avem din partea voastra, nimic concret sau util procesului de invatamant. Ne descurcam cum putem cu resursele incepand de la creta si pana la materiale si echipamente mai costisitoare. De la scoala, nimic altceva decat “nu sunt bani, nu se poate, nu ne lasa isj/ primaria/ ministerul”. Opriti-va din datul din gura fara rost si faceti ceva util, daca nu puteti, lasati pe unul care poate si nu umbla numai dupa “beneficii” personale.

    1. Felicitari pentru ca a-ți reușit sa va apropiați de ei. Doamna ajuta la cât mai multe astfel de relații elev-profesor sanatoase.

    2. 🧑‍🤝‍🧑🧑‍🤝‍🧑🧑‍🤝‍🧑🧑‍🤝‍🧑🧑‍🤝‍🧑
      Trebuie să fiți uniți, domnilor profesori!
      Poate, de data aceasta, vor înțelege domnii decidenți că profesorii se supără târziu, dar bine!
      Eu lucrez în mediu privat de câțiva ani ca să pot să îmi cultiv în continuare pasiunea pentru disciplina pe care o predau împletită cu preocuparea permanentă pentru educarea pe toate planurile a adolescenților. În cei 20 de ani petrecuți în sistemul de învățământ de stat doar entuziasmul copiilor de la școală făcea suportabile “mizeriile” specifice anilor de comunism.

  30. Nu sunt cadru didactic dar sustin greva profesorilor pentru ca merită mult mai mult .Si parinti care cică nu pot lasa copii acasă, dar când vor lua vacanta de vara ce fac eu ei.

  31. Cum sare el ministru sa rezolve conflictul. Ce legătură este între ministru și sindicatele ale căror profesori sunt in greva? Nu este bătător la ochi, ca fiecare ministru își vede interesul și ca este doar o alta mascarada. Cine știe ce mai urmăresc. De ce nu toți profesorii sunt in greva, pentru ca unui sunt mulțumiți. Exista grade și le-au dat și sunt remunerați.

    1. Pentru grade profesorul munceste enorm, mult peste cele 8 ore pe zi, muncește și sâmbătă și duminică uneori. Nu ii da nimeni grade fără sa le merite. Chiar cu sporul pentru grade, salariul tot nu e unul decent. Nu va dați seama că își neglijează sanatatea, familia ca să poată obține gradele? Nu vedeti mai departe de bani? Nu va dați seama cât efort psihic e necesar pentru a munci cu elevii? Ați face dvs. acest efort pe banii aia, pastrandu-va și calmul în orice condiții?
      Cei care nu fac greva v-ati gândit ca poate au credite?

  32. Cum sare el ministru sa rezolve conflictul, mai ales ca doar profesorii afiliați anumitor sindicate întra în greva. Cum vine asta? Unii profesori sunt mulțumiți și alții nu? Ce legătură este între ministru și sindicatele care fac greva? Lumea chiar nu își da seama ca tot cei din conducerea tarii creează scenarii ca ei sa iasă bine sau sa iasă în câștig? Nici acum când lucrurile sunt făcute la vedere lumea nu vede??? Este simplu rău, sunt grade, profesorii sunt plătiți în funcție de ele și de aceea nu toți sunt în greva.Într-o tara dezvoltata, o creștere salariala cu inflația era de la sine înțeles sa se facă, nu trebuia greva pentru asta. Treziți-vă altele sunt scopurile cu aceasta greva.

    1. Greva nu este împotriva elevilor și a instituțiilor de învățământ, nu suntem idioți, grevă este despre drepturile pe care spun că le avem, orice natura ar avea acestea și pe care uită să le aplice. Suntem cei care avem personal necalificat, așa vreți educație?E undeva un profesor pe post de avocat, inginer, nu…în învățământ dacă ai bacalaureat luat ești profesor?! Rușine să vă fie, mai aveți tupeul să vorbiți despre educația elevilor! Pe 2800 lei cine se luptă, după 10 ani la muncă cei mai mulți au boli cronice, credeți că se datorează banilor mulți pe care îi primim.Au ajuns elevi să le spună colegilor care au părinți profesori “asa înțeleg, voi sunteți mai săraci , nu vă permiteți aia și aia”. Să ajungi după două facultăți să îți fie rușine să spui că ești profesor… Dragi părinți, dumneavoastră nu aveți vreo vină, ne dorim doar să fim respectați.

      1. Atât timp cât nu participa toți profesorii, înseamăna ca adevărul este unde la mijloc și ce spuneti dvs se aplica doar unora.

        1. Dacă pt dumneavoastră 80% dintre cadrele didactice care fac grevă nu e suficient , atunci mai bine vă abțineți în a scrie comentarii !

  33. “Ave, Deca, morituri te salutant” 😂😂😂 Stai linistita ca ti-au garantat cateii din isj si directorii lor ca vegheaza la implinirea nobilei tale misiuni? Dupa “trebuie, trebuie si iar trebuie”, inchei cu “vom”. Nu “veti” nimic! Nu te credem!!!!! Voi, zeitatile politice folositi “viitorul imposibil si mincinos” si va bateti joc de toti oamenii. Ajunge!

  34. Mie-mi suna a amenintare. Daca a vrut sa spuna altceva, sa revina cu clarificari cat mai rapid si sa ne faca sa intelegem ce trebuia. Altfel.. suna asa…a Republica Populara Chineza…

  35. Unitățile de învățământ trebuie să le comunice permanent părinților informațiile necesare privind derularea activităților didactice, eventualele reorganizări de program sau modificări în capacitatea de supraveghere a elevilor pe durata prezenței în spațiul școlii.

    Păi să le comunice ”unitatea de învățământ”. Eu voi fi în sala profesorală, cu telefonul închis, căci sunt în grevă și nu e problema mea să trimit mesaje – auzi, permanent – sau să stau la discuții cu fiecare în parte. Cel mult le spun cu o zi înainte că la orele mele, dacă vin, vor sta singuri (nu sunt destule persoane care să asigure supravegherea). Și decid părinții ce vor să facă.

    Pentru sufletiști – nu ne plătesc cât suntem în grevă, deci să nu vă doară pe voi de cum suntem noi plătiți degeaba. Iar de ai voștri copii îmi va păsa din nou când vă va păsa și vouă de copiii mei.

    1. Subscriu. Si noua ni s-a pus aceeasi placa. Ce e mai grav e ca noua ni s-a spus subtil sa pazim si copiii: ai nostri, ai colegilor, ai cui s-o nimeri, adica voluntariat curat pe timp de greva. Hai, nu zau! Vorba celebrului “hinfluiensar” : Da-ti cu reveneala! Dar ce sunt eu, cetatean nord-coreean?

  36. Ahahaha, doamna doctor nu stie prea multe. Asa a invatat dansa la santierul naval si la Luxemburg, sa ameninte voalat si sa puna paie pe foc, sa puna presiune pe directori sa sparga greva. Sa vezi ca baga jandarmii in scoli sa dea cu gaze lacrimogene si sa-i alerge pe profi prin curtea scolii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Subiectele de rezervă la Limba română, de la examenul de Bacalaureat – toamnă 2024, publicate de Ministerul Educației. A fost extrasă varianta 3, cu rolul notațiilor autorului la subiectul II și eseu despre un personaj de basm

O variantă de rezervă pentru proba scrisă la Limba română de la examenul de Bac 2024 – sesiunea de toamnă a fost publicată de Ministerul Educației pe subiecte.edu.ro. Subiectele și…
Vezi articolul

Toate notele de la fiecare disciplină, de la Evaluarea Națională, inclusiv cele date de fiecare evaluator în parte, ar trebui să fie publicate de Ministerul Educației și de școli, nu numai „notele finale”, potrivit metodologiei oficiale

Centrele de examen și Ministerul Educației au tipărit, respectiv publicat online, lista rezultatelor inițiale de la Evaluarea Națională pe 3 iulie 2024. Conform metodologiei de examen aprobată prin ordin de…
Vezi articolul

O nouă specie de țestoasă fosilă, care ar fi trăit în perioada dinozaurilor pitici din Transilvania, a fost descoperită pe teritoriul Geoparcului Internațional UNESCO Țara Hațegului al Universității din București

Paleontologii au denumit noua descoperire Dortoka vremiri, în onoarea celebrului paleontolog român Mátyás Vremir. Este a doua specie de testoasă descoperită în Geoparcul Internațional UNESCO Țara Hațegului. Actuala descoperire oferă…
Vezi articolul