Am citit raportul de activitate a d-nei Ligia Deca publicat recent, în care se prezintă o serie de realizări care au avut loc în timpul mandatului său de ministru al educației timp de 2 ani și 2 luni. Îmi imaginez că unul dintre obiectivele propuse a fost acela de a impresiona publicul cu sumele atrase și cheltuite pe Educație, iar probabil așteptările au fost ca sumele exorbitante prezentate să fie interpretate ca indicatori de performanță. Nu am să comentez o serie de indicatori din acest raport despre care nu am suficiente informații sau competențe să îmi exprim o opinie educată, însă am să scot în evidență trei aspecte pe care le-am remarcat la acest raport.
În primul rând, atragerea și cheltuirea de bani ar putea fi interpretată ca un indicator de performanță dacă aceste cheltuieli s-ar fi dovedit a fi sustenabile și eficiente. Însă momentul ales de etalare a unor cheltuieli record fără să se prezinte nici o dovadă a creșterii performanței elevilor nici nu putea cădea mai prost, având în vedere că noul guvern a venit cu o „ordonanță trenuleț” prin care se impun o serie de măsuri de austeritate în perioada următoare (ex. tăierea primei de carieră didactică). Este plauzibil să credem că o parte dintre cheltuielile prezentate în acest raport nu au fost sustenabile și s-au făcut din împrumuturi care acum trebuie plătite (cu dobândă), iar măsurile de austeritate care urmează vor înfuria mulți profesori. Aceștia nu vor vedea sumele etalate ca o victorie, ci ca o cheltuială iresponsabilă pe care acum ei trebuie să o plătească. În opinia mea, un raport de activitate care mai degrabă ar fi adus dovezi științifice incontestabile ale creșterii performanței școlare a elevilor din România în loc să pună accentul pe sumele cheltuite ar fi pus-o pe d-na Deca într-o lumină mai favorabilă. Dar nu am găsit nici o dovadă de acest sens în cele 122 de pagini.
În al doilea rând, am fost frapat când am citit că s-au cheltuit 2.2 miliarde (adică 2200 de milioane) de euro în ultimii doi ani pe cursuri de dezvoltare profesională. Din experiența mea de formator și de cercetător pe domeniul științelor educației, pot spune că un curs de formare profesională pentru profesori are un impact mic asupra competențelor elevilor la clasă (indiferent cât de mult îți spun participanții că le-a plăcut cursul) dacă nu este însoțit de materiale de calitate, de o activitate de mentorat de calitate și / sau de o monitorizare riguroasă, așa cum am implementat noi proiectele recente. În plus (și cel mai important lucru) în România foarte rar găsești entități care organizează cursuri de formare profesională pentru profesori care să demonstreze că aceste cursuri au dus la un impact pozitiv semnificativ asupra performanței elevilor (așa cum am demonstrat noi în proiectele pe care le-am derulat). Cu alte cuvinte, nu doar că raportul nu prezintă nici o dovadă că cele 2.2 miliarde de Euro nu au fost aruncate pe fereastră, dar din păcate probabilitatea ca aceste cursuri să fi avut un impact semnificativ asupra performanței elevilor la clasă e foarte mică.
În al treilea rând, deși în raport se precizează că s-a dorit operaționalizarea proiectului „România Educată” și printre altele reducerea analfabetismului funcțional (prezentat explicit în „România Educată” ca prioritate națională), când vine vorba de dovezi în acest sens, acestea nu există. Dar ce dovezi se puteau prezenta? Multe, dar hai să ne imaginăm următoriul scenariu: Conform ultimelor date referitoare la situația școlară din România, în ciclul primar sunt înscriși aproximativ 360.000 de elevi care frecventează școli aflate în mediul rural, iar dintre aceștia, aproximativ 200.000 ar fi înscriși în clasele 2-4. Având în vedere că un procent mare dintre elevii din mediul rural au performanțe slabe la citire, conform Evaluărilor Naționale, putem presupunem că 10% dintre cei 200.000 de elevi (adică 20.000) ar avea dificultăți să citească fluent un text simplu (să numim această competență, alfabetizare primară). Personal, cred că cifra e mai mică, dar știu că există comunități în care procentul acestor elevi e destul de ridicat, de aceea prefer să mergem pe o variantă conservatoare a estimării.
Să presupunem acum că cei 20.000 de elevi ar fi înscriși în aproximativ 2.000 de unități școlare (pe care le numim „de risc”), și pentru a adresa problema dificultăților de citire, am avea nevoie de 2.000 de profesori (câte unul pe o unitate școlară) care să ofere lecții remediale eficiente acestor elevi la o intensitate și frecvență validată științific.
Din datele pe care le am culese în România și din ce ne arată studiile empirice din alte țări, dacă s-ar fi dezvoltat un program științific și implementat cu fidelitate, ne-am fi așteptat la o creștere anuală a alfabetizării primare a acestor elevi de aproximativ 0,4 dintr-o abatere standard. Iar dacă mă uit la cheltuielile pe care le-am avut în proiectele precedente, estimez că aproximativ 4 milioane de euro ar fi fost suficienți pentru a îmbunătăți performanța celor 20.000 de elevi în pe parcursul a 2 ani de zile (majoritatea banilor ar fi mers nu pe salariile formatorilor ci pe salariile celor care ar fi lucrat direct cu elevii). Iar această performanță ar fi putut fi dovedită științific.
Cu alte cuvinte, cu 0,18% din suma cheltuită în ultimii doi ani pe cursuri de formare profesională (cursuri care nu au oferit nici o dovadă de îmbunătățire a educației în România) se putea îmbunătăți alfabetizarea tuturor copiiilor cu dificultăți de citire din România școlarizați în mediul rural cu 0,4 dintr-o abatere standard pe an.
Evident, îmbunătățirea alfabetizării primare reprezintă doar primul pas pentru reducerea analfabetismului funcțional, iar unii elevi au nevoie de sprijin pe parcursul mai multor ani. Însă acest scenariu ar fi putut fi un pas bun în direcția potrivită. Un scenariu care nu s-a întâmplat.
De aceea, din punctul meu de vedere acest raport este o dovadă incontestabilă a eșecului de a îmbunătăți alfabetizarea elevilor din România în ultimii doi ani, în condițiile în care au existat sume exorbitante la dispoziție pentru atingerea obiectivelor propuse în proiectul „România Educată”.
___
Despre Dacian Dolean
Dacian Dolean este psiholog educațional, specializat în dezvoltarea limbajului și a alfabetizării timpurii. Are o experiență de peste 20 de ani ca profesor de învățământ primar, gimnazial, liceal și universitar în România și în SUA. Activitatea sa din ultimii ani s-a axat pe cercetare în domeniul alfabetizării și pe activități de formare a profesorilor din învățământul primar din SUA.
În prezent, este afiliat Universității Babeș-Bolyai ca director al unui proiect de cercetare care urmărește dezvoltarea alfabetizării copiilor din România, finanțat de EEA Grants. De asemenea, este membru în comitetul editorial al publicației Journal of Literacy Research.