Csaba Asztalos, președintele Consiliului pentru Combaterea Discriminării: Condiționarea evaluării școlilor private de avizul ISU este o discriminare clară

887 de vizualizări
Csaba Asztalos / Foto: Facebook.com
Condiționarea evaluării școlilor private de existența avizului ISU, dar scoaterea acestei condiții de la evaluarea școlilor de stat “este o discriminare clară”, a declarat pentru Edupedu.ro președintele Consiliului pentru Combaterea Discriminării, Csaba Asztalos. “Este un tratament diferențiat nejustificat, pentru că condițiile de autorizare a funcționării educației trebuie să fie identice atât la unitățile de stat, cât și la cele de stat”, a precizat Asztalos.
  • Guvernul Dăncilă cu Ecaterina Andronescu ministru al Educației a aprobat ieri o Ordonanță de Urgență care introduce peste noapte o exceptare cu dedicație pentru școlile de stat: evaluarea pentru autorizare și acreditare nu mai este condiționată de prezentarea de către directorul unității de învățământ de stat a autorizației de securitate la incendiu.
  • Cu alte cuvinte, în școlile și grădinițele de stat care NU au aviz de funcționare ISU inspectorii de la ARACIP vor putea intra și evalua activitatea, în timp ce la grădinițele și școlile private activitatea nu va putea fi evaluată în lipsa aceluiași aviz. 

Contactat de Edupedu.ro, Csaba Asztalos, președintele Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), a declarat că “este o discriminare clară” condiționarea evaluării școlilor private de deținerea avizului ISU, dar scoaterea condiției pentru cele de stat.

Scopul este identic: ca actul de educație, indiferent dacă este prestat de o instituție de stat sau privată, să se desfășoare în condițiile unui standard minim stabilit de lege. Adică în siguranță, având autorizația ISU de securitate la incendiu. Deci standardele sunt identice. Ca atare nu înțelegem de ce se transferă această responsabilitate la primărie, când școlile au personalitate juridică și răspund pentru actul educațional“, a explicat pentru Edupedu.ro președintele CNCD.

Întrebat care estimează că vor fi efectele aplicării acestui OUG, Asztalos a declarat pentru Edupedu.ro că “important este sa obții autorizația ISU. Poate s-au gândit că primăriile au mai multă capacitate administrativă să obțină această autorizație, dar nu înțeleg rațiunea, de ce în cazul școlilor private școala ar fi responsabilă, și nu proprietarul imobilului? Dar este logic ca, în cazul unităților private și publice, obținerea autorizației ISU să fie făcută de prestatorul de servicii, adică de școală, indiferent de tipul de proprietate“.

CNCD nu a fost consultat [înainte de adoptarea OUG – n.red.]. Nu se practică așa ceva“, a declarat Csaba Asztalos pentru Edupedu.ro. “Nici nu am fost sesizați și fiind OUG mai mult de un punct de vedere nu putem să emitem”, a adăugat acesta.

Eu sunt pesimist. Important ar fi să se obțină autorizațiile de incendiu, dar nu văd cum s-ar îmbunătăți condițiile odată ce responsabilitatea trece la primării. Și până acum primăriile puteau să investească în obținerea acestor autorizații, pentru că finanțează școlile. Este doar un transfer de responsabilitate în mod nejustificat“, a declarat Csaba Asztalos pentru Edupedu.ro.

Concret, cum arată modificarea adoptată ieri în ședința de guvern:

“Art. II Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 642 din 20 iulie 2005, aprobată cu modificări prin Legea nr. 87/2006, cu modificările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează:
1. După art. 10 se introduce un nou articol, articolul 10 1 cu următorul cuprins:
‘(1) Evaluarea externă în vederea autorizării sau acreditării, după caz, nu este condiționată de prezentarea de către directorul unității de învățământ de stat a autorizației de securitate la incendiu, întrucât se află în responsabilitatea autorităților administrației publice locale, în calitate de proprietari ai imobilelor.”

Citește și:

 

 

 

 


1 comment
Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, despre revenirea la școală în format fizic a tuturor elevilor: „Ar trebui ca pandemia să fie foarte bine controlată și incidența să fie extrem de redusă, ceea ce nu cred să se întâmple în două săptămâni”

Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, a declarat miercuri seara, la TVR, că revenirea la cursuri în format fizic a tuturor elevilor s-ar putea face doar dacă pandemia este „foarte controlată” și…
Vezi articolul

Cum vede școala Marinela Muntean, olimpică la Limba rromani și prima din familia ei „cu liceu”: Am întâlnit persoane care îmi spuneau să mă las de școală, că oricum n-o să ajung educatoare, profesoară. Dar eu știam cum se descurcă ai mei și știam că vreau și că pot mai mult. În școală eu mă regăsesc

Am întâlnit persoane care mi-au spus să mă las de școală, că oricum n-o să ajung educatoare. Am văzut în aceste persoane proiectată neîncrederea lor în sine, povestește Marinela Muntean,…
Vezi articolul

Exod masiv spre centrele universitare și străinătate, conturat de cercetări. Doar 17% dintre elevii de clasele VIII-XII, care au participat la un amplu studiu, ar vrea să locuiască și să lucreze în orașul în care au terminat școala

Scopul studiului a fost să analizeze încotro doresc să se îndrepte tinerii la sfârşitul unui ciclu de învăţământ, dacă intenţionează să-şi continue studiile, să rămână în ţară sau să plece…
Vezi articolul

OFICIAL Lista națională a temelor pentru proba practică a examenului susținut de absolvenții școlilor profesionale va fi publicată de Ministerul Educației până pe 15 ianuarie / Centrele de examen sunt stabilite până la sfârșitul lunii ianuarie

Lista națională a temelor pentru proba practică din cadrul examenului de certificare a calificării profesionale va fi publicată pe site-ul Ministerului Educației până la data de 15 ianuarie, potrivit unui…
Vezi articolul

Valeriu Gheorghiță: Școlile vor organiza ședințe online cu părinții în campania pro-vaccinare / Tinerii sub 20 de ani, în special băieții – mai expuși la complicații cardiace în urma trecerii prin infecție, decât în urma vaccinării

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, anunţă că autorităţile vor derula o campanie de informare prin intermediul şcolilor, care vor organiza şedinţe online cu părinţii, pentru a convinge cât…
Vezi articolul

Ministrul Educației anunță că a solicitat alocarea de fonduri pentru finanțarea suplimentară a unui număr de peste 6.000 de posturi de rezidenți în învățământul superior, înregistrați anul acesta

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a anunţat că a solicitat Ministerului Finanţelor alocarea de fonduri, la rectificarea bugetară, pentru asigurarea finanţării unui număr de peste 6.000 de rezidenţi în învăţământul superior…
Vezi articolul