Croația ia în considerare introducerea educației militare la liceu / Premierul invocă nevoia de competențe „pe care tinerele generații nu le dețin”

501 de vizualizări
Foto: © Vesilvio | Dreamstime.com
Cursuri obligatorii de educație militară ar putea fi introduse la nivel de liceu, în Croația, potrivit declarațiilor făcute de autoritățile de la Zagreb și preluate de presa din această țară, citată de Euractiv. Sursa preia o relatare a publicației Juranji List, potrivit căruia ministrul Apărării, Ivan Anušić, a primit sarcina să conceapă un curs de o lună, prin  care tinerii să învețe cum să manevreze arme, să acorde primul ajutor sau să acționeze pentru protecție în cazul unor incidente nucleare sau chimice. 

Euractiv îl citează și pe premierul Andrej Plenković, potrivit căruia lucrul la un astfel de curs militar ar putea începe în curând. Șeful guvernului declara, săptămâna trecută, că ”având în vedere amenințările de securitate din lume, nu ar fi rău ca ministerul Apărării să folosească ceea ce face deja cu cei care se oferă voluntar pentru stagiul militar și să conceapă cursuri mai scurte, așa încât un număr mai mare de oameni să fie familiarizați cu unele competențe de bază pe care tinerele generații nu le dețin”. 

Publicația croată Dalmacija Danas relata, săptămâna trecută, despre discuțiile care au loc în republica fostă iugoslavă cu privire la întărirea structurilor de apărare, cu o eventuală reintroducere a stagiului militar obligatoriu sau prin acțiuni la nivelul educației. Anunțuri cu privire la obligativitatea stagiului militar nu au fost făcute, dar opțiunile educaționale sunt în discuție, scrie ziarul, potrivit căruia și președintele țării a pus această problemă Zoran Milanović.

  • Stagiul militar nu mai este obligatoriu în Croația după aderarea acestei țări la NATO, în 2008-2009.

Și Dalmacija Danas, și Euractiv face trimitere la diversele măsuri luate sau avute în vedere n unele state europene în contextul invaziei Rusiei în Ucraina, Euractiv făcând trimitere la situația din țările fost sovietice Lituania, care a reintrodus stagiul militar obligatoriu, respectiv Letonia, care a adoptat recent o lege în acest sens.

De notat că Rusia a luat deja decizii cu privire la întărirea elementelor militare în învățământ, punând însă accentul pe învățământul superior, unde din 2023 au fost introduse programe de pregătire militară de bază.

Citește și:
Studiile de ideologie rusă, completate cu instrucție militară în universități și lupta împotriva „agenților străini” – tablou al învățământului superior din Rusia, ca armă de război, realizat de un cercetător rus din SUA

Photo © Vesilvio | Dreamstime.comDreamstime.com sprijină educaţia din România şi oferă gratuit imagini stock prin care Edupedu.ro îşi poate ilustra articolele cât mai relevant posibil / Campania Back to school oferă posibilitatea oricărei școli, profesor sau elev să descarce imagini de calitate cu 50% discount.


1 comment
  1. Au luat-o razna efectiv . Au ajuns să le bage și elevilor pe gât propaganda asta prostească cu armele și războiul. Nimeni nu ar trebui să fie obligat să poarte o armă în mână, așa cum nimeni nu poate fi obligat să poarte un stetoscop sau un calculator în mână deoarece nu toți oamenii au abilități și rezistență psihologică pentru astfel de lucruri sau efectiv pentru orice meserie . Civilii nu ar trebui niciodată să fie implicați în astfel de chestiuni militare , care sunt de fapt jocuri de putere . Toți oamenii au dreptul la viață și la obiecție de conștiință conform prevederilor internaționale și ale drepturile omului . Să le fie rușine acestor conducători și acestor țări în care se pun în practică idei meschine de tip totalitar care au ca scop încălcarea drepturilor omului . Toate națiunile ar trebui să trăiască în pace , iar armatele lumii ar trebui desființate sau măcar civilii să nu fie implicați .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

You May Also Like

Competențele digitale ale elevilor și profesorilor, dezvoltarea gândirii critice și a capacității de a face față pericolelor online să devină priorități pentru sistemele europene de educație – Consiliul UE

Dezvoltarea alfabetizării digitale și media, gândirea critică și competențele de rezolvare a problemelor sunt esențiale și ar trebui să constituie o prioritate pentru sistemele de educație, potrivit concluziilor adoptate de…
Vezi articolul

Situația elevilor scutiți de efort, în primele două module de cursuri, la sport, cerută de Ministerul Educației inspectorilor de specialitate / Cele 12 documente pe care le vor aduce reprezentanții inspectoratelor școlare la Consfătuirea națională a inspectorilor de educație fizică și sport

Situația elevilor scutiți de efort, în primele două module de cursuri, la sport, a fost cerută de Ministerul Educației inspectorilor de specialitate, potrivit unui document obținut de Edupedu.ro. Vezi mai…
Vezi articolul